În Octombrie anul trecut, vă spuneam că în câţiva ani e posibil să avem cea mai modernă piaţă din ţară. Acum, au început lucrările. Evident, cu dărâmatul clădirilor vechi. Basculante, macarale, excavatoare, toate fac loc pentru viitoarea Piaţă Vidin din Vaslui.

Cum arăta înainte? Vasluienii ştiu, cei din ţară, mai puţin. Însă imaginile de mai jos spun totul. Cum ar trebui să arate peste doi ani? Exact aşa cum aţi văzut în proiectul pe care vi-l arătăm anul trecut. Pe scurt, o piaţă cu o suprafaţă de 4.300 mp, parcare pentru aproximativ 150 maşini, magazine cu semipreparate, carne, legume-fructe, peşte, mai tot ce se poate găsi într-o piaţă, dar şi lifturi şi scări pentru accesul între parcare şi zona cu magazinele.

O să fie aşa? N-o să fie aşa? Rămâne de văzut, însă eu sper ca proiectul să fie respectat întocmai… Pentru că arată mult prea bine.

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

… unde opreşte autobuuuuuzu’
Şi pentru că, loc mai era, a mai parcat un dobitoc…

Doi dobitoci, uite-aşa parcau, unde opreşte autobuuuuuzu’
Şi pentru că, loc mai era, a mai parcat un dobitoc…

Trei dobitoci, uite-aşa parcau, unde opreşte autobuuuuuzu’
Şi pentru că, loc mai era, a mai parcat un dobitoc…

Până când staţia de autobuz s-a umplut de dobitoci… Problemă mare e că toţi, dar absolut toţi au făcut scandal când au venit la maşini şi au descoperit poliţiştii care-şi făceau datoria. Şi chiar şi-o făceau…

PS: Nu sunt sigur, dar cred ca Hyundai-ul aparţine unui fost mare şef pe vremea lui Ceauşescu. Dacă e așa, dumnealui încă se crede mare şef şi încă trăieşte cu senzaţia că i se cuvine orice… Oare vom învăţa vreodată să fim civilizaţi, indiferent că am fost sau suntem „şefi”? Oare vom învăţa vreodată că, exceptând locul de muncă, în viaţa de zi cu zi, NU SUNTEM DIRECTORI, PRIMARI, MINIŞTRI, PREOŢI, MEDICI etc… ?! Că suntem OAMENI şi că trebuie să ne comportăm ca atare?!

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

Anul trecut, două fete la care eu ţin tare mult, porneau cu mari emoţii un proiect. Un proiect care se voia a fi Prima Conferinţa Regională despre Relaţii Publice şi care se numea PR Beta. Mi-a plăcut ce aveau de gând să facă fetele cu acest proiect şi am ţinut neapărat să particip. Şi am participat… Şi am avut ce învăţa… Au fost speakeri unu’ şi unu’, multe dintre lucrurile spuse de ei acolo fiind folosite de mine în anul care a urmat. Aş putea spune, cu mare folos.

Anul acesta, aceleaşi două fete continua cu proiectul lor. Da… cu PR Beta 2012. Iar cele două fete sunt Oltea Zambori şi Cristina Putan. Numai că acum li se alătură şi Alexandra Palconi. Se simte nevoia de ajutor atunci când un proiect creşte frumos, aşa-i?

Ce va fi anul acesta? Din nou conferinţe, din nou speakeri de top, numai că nu se va mai pune acelaşi accent pe Social Media, ci pe lucruri clare din PR. În mod special din PR-ul românesc. De aceea vor fi studii de caz concrete, reprezentanţi ai diverselor companii care vor dezvălui cum au reuşit să comunice online (pentru că, sper să mă credeţi pe cuvânt, unele dintre companii mai au mult de învăţat în ceea ce priveşte online-ul). Iar cei care vor fi prezenţi la PRbeta 2012 au ştiut cum să facă pentru a reuşi.

De aceea, sunt convins că ar trebui să participaţi la conferinţele PRbeta de anul acesta. Preţul unui bilet este de 190 lei, studenţii având reducere de 50%. Puteţi să vă înscrieţi aici, iar lista de speakeri o găsiţi aici. Nu ştiţi unde are loc evenimentul? Vă spun tot eu: la Hotel Timişoara pe 3 Mai, totul desfăşurându-se cu ajutorul celor de la Romtelecom, BCR, Bere Timişoreana, Porsche Timişoara şi Farmec.

Şi pentru că am fost invitat şi nu pot ajunge, am pentru voi o invitaţie. Aşadar, cine doreşte să participe anul acesta la PR Beta, să-mi lase mai jos un comentariu. Şi să-mi spună de ce vrea să participe. Vă las până mâine seară, apoi voi alege cine va merge la eveniment. Şi sper să nu fie cu supărare.

Tiţa, Cristina, Alexandra, mulţumesc, felicitări şi succes şi anul acesta, deşi ştiu sigur că va fi perfect. Şi-mi pare rău că nu pot ajunge!

Întotdeauna am mulţumit celor care m-au ajutat. Şi-n viaţa de zi cu zi, dar şi-n cea online. Întotdeauna am mulţumit pentru orice fel de promovare, pentru niscaiva like-uri pe Facebook, pentru un RT pe Twitter. Şi întotdeauna am vrut să scriu un articol în care să explic de ce fac asta. Pentru că de foarte multe ori am fost întrebat de ce mulţumesc , plus că am fost rugat să n-o mai fac.

N-am reuşit niciodată să-l scriu. Pentru că nu mi-am găsit cuvintele. Nu ştiu… de fiecare dată când începeam să pun „pe hârtie” câteva vorbe, mă pierdeam. Nu reuşeam să leg nimic. Nu-mi ieşea…

Dar astăzi, Sorin Tudor a reuşit să facă asta. A scris un articol pe care, sincer, aş fi vrut să-l scriu eu. Nu… nu-l urăsc pentru asta. Din contră… mă bucur mult ca un om a reuşit să scrie un articol cu frânturi de idei parcă smulse din creierul meu.

De aceea, mulţumesc, Sorin! Mulţumesc mult că ai scris despre ceea ce eu n-am fost în stare! Mulţumesc că exişti, mă bucur că te-am cunoscut şi sper că data următoare când ne vedem, să stăm mai mult la poveşti! Plecăciuni şi respect!

O frapieră din nuiele, câteva „cuburi de gheaţă” acrişoare şi o micuţă sticlă de „şampanie”. Asta a fost imaginea pe care am avut-o în momentul în care am deschis cutia pe care o primisem. Plus că toate aveau “broboane” de apă pe ele. Probabil fuseseră ţinute peste noapte într-o încăpere fără căldură.

Da, frapiera era un coş din nuiele, cuburile erau câteva lămâi, iar sticlă de şampanie, noul Ciuc Natur Radler. Deşi istoria lui începe cam acum 100 de ani, în România are doar câteva zile de când a apărut. Şi încearcă să-şi facă loc pe piaţă.

Cum a început totul? Păi cam aşa: era vara anului 1922. Într-o cârciumă din Germania, proprietarul, Herr Franz Xavier Kugler, se pregătea să primească nişte ciclişti. Şi pentru că erau mulţi, îngrijorat de faptul că nu-i va ajunge berea, i-a venit ideea să o amestece cu limonadă. Cei care erau în bar au fost încântaţi de gust, iar Herr Kugler, pentru a-i onora, a numit nouă băutură Radler (în germană înseamnă ciclist).

Şi, începând de acum, o s-o găsiţi şi în România. Cum? Într-un amestec de 63% limonada şi 37% bere, cu 1.9% alcool, în sticle de 0.5 litri şi doze de 0.5 litri.

Îmi place? Trebuie să fiu sincer şi să spun că, dacă vin de la alergat, sau sunt vreo 30 de grade afară, dă-mi, te rog, câteva sticle bune să mă răcoresc. E perfect pentru astfel de situaţii. Dacă totuşi ies la o bere cu băieţii, probabil voi alege un Ciuc curat, fără limonada. Însă, sunt convins că fetele vor alege un Radler. Sau mai multe… Pentru că are ceva aparte… Ceva fin…

Şi cum se anunţă o vară „de vis”, sigur o să mai încerc Radler-ul. De aceea, Ciuc, McCann, mulţumesc frumos că v-aţi gândit la mine! Şi felicitări pentru promovare, pentru felul în care aţi gândit campania şi pentru felul în care aţi gândit prezentarea lui Radler. Jos pălăria!