Angajații AFM NU susțin programul Rabla!

rabla

Acesta NU este un pamflet și NU trebuie tratat ca atare. Iar orice asemănare cu personajele reale NU este pur întâmplătoare. Este reală! Și vreau să vă avertizez că este un articol foarte lung.

Înainte de a începe să vă spun povestea vreau doar să întăresc ceea ce am scris în titlul articolului. Da, angajații de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) nu stimulează, nu susțin și nu sprijină absolut deloc Programul de STIMULARE a înnoirii Parcului auto național, sau, mai pe scurt și cunoscut de toată lumea, Programul Rabla. Surprinzător, nu? Tot pentru angajații AFM o să dau și explicația verbului “a stimula” din DEX: A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja etc.

Personajele principale din „schiță” sunt: Domnișoara de la compania auto, Colegul domnișoarei de la compania auto, Doamna de la Radieri, IDIOTUL/IDIOATA Domnul/Doamna de la AFM.

Personajele secundare sunt: eu și mama.

Mașina părinților mei are vreo 15 ani. Și cam începuse să dea semne de “gripă”, “artrită”, de ce să nu recunoaștem, spre “deces”. După o reuniune de familie ajungem la concluzia că trebuie „scoasă de la aparate” și luată una nouă. Cum? Evident prin Programul Rabla! Pentru că, nu-i așa, de ce să nu ne folosim de această oportunitate pusă la dispoziție de către statul român. Că doar de asta ne stimulează… Să casăm mașini vechi, care poluează, și să ne luăm mașini noi, care poluează mai puțin, nu? Ca să nu mai vorbim de faptul că toată lumea câștigă. Noi, statul, finanțatorul, fabricantul de mașini, firma de casează mașina veche… Toată lumea mănâncă o pâine…

Și ce-ți poți lua de aproximativ 7000 de euro (bani pe care, de fapt, nu-i ai, pensionar fiind, și faci rată la bancă pentru ei)? Așa cum bine spunea marele “filosof” în viață Jonny Smith, băiatu’ de la Fifth Gear, 6000 de lire sterline nu prea înseamnă mult în lumea mașinilor din ziua de azi. Îți poți lua 2 pahare de sampanie facute de Aston Martin, două sticluțe cu ediția limitată after shave de la Bentley, sau, de ce nu, o jantă de Bugatti Veyron. Fără anvelopă, evident. Sau cea mai ieftină mașină din Europa, o Dacia Sandero. 🙂

Să începem. Așa cum vă spuneam, reuniune de familie. Citește restul articolului

Dor de Rost

dor_de_rost

Mi-era dor să scriu un articol care să aibă rost. Nu că până acum aș fi scris altfel, mai ales dacă ar fi să fac referire la Expresiile Românești. Dar articolul ăsta e altceva. Acum două zile am fost la lansarea unui album de fotografie și a unui film. Nimic interesant până aici, o să spuneți. Ei bine, nu-i chiar așa. Vreau să vă contrazic spunându-vă că două ore, cât a durat evenimentul, am avut senzația că m-am întors în copilărie. Și asta are rost. Două ore am avut în nas miros de mere și gutui, de pelin, de lemn proaspăt lucrat, de bucate făcute de bunicii mei, de iarbă proaspăt cosită… Și asta are rost! Pentru că mi-e dor de toate astea! De asta are rost!

E și un vinovat pentru toate astea. Da, îl fac vinovat, dar îi mulțumesc atât de mult pentru că ne-a făcut să venim până la Iași. Se numește Răzvan Voiculescu și este cel care, alături de alții, rostuiește. Mie așa mi-a plăcut să-i spun, el spunându-mi că, mai degrabă, îi caută pe cei care o mai fac. 🙂

Ce face, mai exact? Caută oameni pe care nu-i vedeți zilnic pe stradă. Caută oameni frumoși, oameni care par că nu mai există, oameni care încă mai aduc frumosul în suflete, care cu degetele lor (sau nu, dar asta o să înțelegeți doar dacă veți merge la lansări, să-i vedeți filmulețele sau să-i cumpărați cartea) fac lucruri minunate. Oameni cărora le e dor de rost. Sau nouă ne e?!

Pentru că așa se numește ultima carte lansată de Răzvan Voiculescu: Dor de ROST. Două cuvinte care, așa cum spunea la lansare profesorul George Bondor, sunt atât de simple, dar atât de pline de context. Dor de ROST este (din punctul meu de vedere) ceea ce așteptam de ceva vreme. Este „locul” în care Răzvan a reușit să adune câtiva oameni păstrători de rost. Pe care trebuie să-i vedeți, fie că vorbim despre cartea lui, fie că mergeți în drumurile voastre până la fiecare acasă să le bateți la poartă. Răzvan spunea că o să rămâneți suprinși de cât de bine veți fi primiți. Și mai spunea ceva, Citește restul articolului

Marius Matache – De la chimie la Alchimie

338868_247070118730080_171396800_o

Mulți dintre voi nu știu cine e Marius Matache. Păcat… Dar nu e păcat dacă ascultați câteva dintre piesele lui. Make, prietenul meu (dacă-mi permite el să-i spun așa), este în primul rând chimist. Sau folkist? Folkist… Oare e corect spus?! Nu știu, dar îmi place piesa Alexandrei Andrei & Cosmin Vaman, De ce n-apar folkistii la televizor.. Poate de asta nici Make n-apare. Sau poate că e chimist și suntem extrem de puțini cei care-am iubit chimia în școală?! Damn… Mă pierd și mă îndepărtez de subiect. 🙂

Revenind, chimistu’ și folkistu’ Marius Matache urmează să-și lanseze noul album. Ați fi zis că albumul e posibil să se numească Alchimistu’. Nu, aia e altceva. Și nu cred că Make are vreo legătură cu Coelho. Dar sunteți p-aproape. Albumul se numește Alchimie. Și eu deja am ascultat una dintre piese, Azi plouă. Da, na, ce să fac, trebuie să dau din casă. 🙂

Partea bună e că piesa sună bine, la fel ca și piesele din primul lui album, Hoinar prin Piața Matache. Nu știu încă și restul pieselor de pe albumul Alchimie, dar știu sigur că vor suna la fel de bine. Cel puțin la fel de bine ca piesa mea preferată de pe primul album, Ce de vaci în București. Nu că-n restul țării n-ar fi. Vaci și boi…:)

Bun! Ce vrea Make? Citește restul articolului

De vizitat în Hyeres – Part 2

peninsula_giens_0

Până aici totul e bine. Acum… Sunteţi pregătiţi pentru a merge cel puţin 15 kilometri pe jos? Aveţi în picioare încălţările potrivite (pentru nisip, asfalt, pietriş etc)? Atunci vă invit în The Giens peninsula. Este exact locul în care veţi descoperi şi Drumul Sării, unde o să găsiţi o mică deltă cu multe păsări, inclusiv renumitele flamingo roz din această parte e ţării, dar şi locul unde se adună nişte frumoşi nebuni pe care o să-i vedeţi ba pe placa de surf, ba făcând kitesurfing. Oricum, e locul în care se adună profesioniştii. De ce? Pentru că, din câte am văzut, aici nu încetează niciodată să bată vântul. Și când spun “bată” nu mă refer la “a adia”. Aici vântul te dă jos. Apoi, de ce se numeşte Drumul Sării? Încă nu mi-e foarte clar. Dar de un lugru sunt sigur: nisipul este alb şi foarte fin. Oricum, trebuie să bateţi nişte kilometri pe jos dacă sunteţi veniţi în zona asta. Chiar merită!

turnul_templierilor_0

Drumul Sării vă ia cam o zi, aşa că a doua zi nu ştiu dacă veţi mai fi în stare să mergeţi foarte mult pe jos. Și vă invit în centrul vechi al Hyeres-ului, loc unde o să puteţi vedea Turnul Templierilor, sau, aşa cum îl numesc francezii, Tour des Templiers, sau Chapelle Saint-Blaise. Bine… dacă vă ţin picioarele (după plimbarea de ieri), după un mic dejun cu o cafea şi cu un croissant, puteţi face şi câţiva paşi pe străduţele din Centrul Vechi. O să găsiţi câteva minunate. Revenind, Turnul Templierilor a fost construit de către Cavalerii Templieri undeva în secolul XII. După mulţi ani de construcţii au ajuns să aibă o clădire principală, un hambar, un beci, chiar şi o moară, dar şi turnul pe care-l vedeţi voi în poze. După suprimarea templierilor, lucru care se întâmplă la 22 Martie 1312 din ordinul Papei Clement (la presiunile Regelui Filip al IV-lea cel Frumos), turnul a fost cedat, iar în prima fază a fost închiriat către diverse persoane. În 1673 a revenit în întregime municipalităţii (nu degeaba, ci cu un contract de închiriere la acea perioadă), şi, după alți ceva ani, începând cu 1987, Turnul Templierilor a devenit monument istoric.

Mai multe detalii și imagini în continuare

De vizitat în Hyeres – Part 1

hyeres_0

Înainte de a vă spune cam ce e de vizitat în această parte din sudul Franţei hai să începem cu câteva cuvinte despre Hyeres. Este un orăşel situat în „judeţul” Var, în regiunea Provence (da, acolo de unde tot vedeţi voi poze cu acele frumoase câmpuri de lavandă), pe Coasta de Azur, un oraş cu aproximativ 56.000 de locuitori. Dacă ajungeţi, şi dacă mai era nevoie să spun, marea pe malul căreia o să faceţi plajă este Mediterana. Tot aici o să găsiţi şi trei insule, Porquerolles, Port – Cros, și Île du Levant, insule care clar merită vizitate. Ce ar mai trebui să ştiţi despre Hyeres? I se spune şi Oraşul Palmierilor. Şi nu doar pentru faptul că oriunde te învârți dai de palmieri, ci şi pentru faptul că, de aici, cam 100.000 de palmieri sunt exportaţi anual către diverse țări.

parc_sainte_claire_0

Primul pe listă în vizitele voastre ar trebui să fie Parcul Sainte Claire. A fost construit în anul 1849 de către Olivier Voutier, ofiţer al Marinei Franceze şi, în acelaşi timp, arheolog, de altfel, şi cel care a descoperit în 1820 statuia lui Venus din Milo. Revenind, parcul a fost construit pe locul unei foste mănăstiri, de-a lungul timpului acesta aparținând şi scriitoarei americane Edith Wharton, iar în 1957 parcul a fost cumpărat de către municipalitate. De ce e de văzut acest parc (ca de altfel mai toate parcurile din această zonă, şi, mai ales, dacă-l vedeţi imediat după ce a plouat)? Pentru că este extrem de frumos, pentru că atunci când plouă totul parcă prinde viaţă, pentru că în aceste parcuri există un miros. Un miros plăcut, parcă de parfum. Poate nu degeaba francezii au fost şi sunt consideraţi maeştri ai parfumurilor. 🙂

Citește și vezi mai multe imagini în continuare