Posted on Mar 4, 2011 in Diverse | 24 comments

10 lucruri care mă dezgustă

Introducerea va fi pe scurt, că şi aşa am scris articolul plin de nervi, deşi am încercat sa fiu calm. Prietenul meu Radu Borcea, vrea să ştie care ar fi cele 10 lucruri care mă dezgustă. Eu îi spun cam care ar fi primele 10 lucruri din totalul celor care mă dezgustă. Pentru ca sunt foarte multe… Şi nu, nu Radu m-a făcut să fiu nervos şi trist, ci înşiruirea celor 10 lucruri…

Şi uite-aşa avem, în ordine descrescătoare, următoarele:

10. Faptul că nu eşti punctual. Indiferent că ne întâlnim să bem o cafea, că avem “afaceri” de discutat, că eşti vreun corporatist care urmează să facă vreo lansare la ora 10, fă în aşa fel încât, la ora 10, să ne bem cafeaua, să discutăm afaceri, să lansezi ce ai de lansat. Pentru că la ora 11.30, e posibil ca eu să trebuiască să beau cafeaua cu altcineva, să discut afaceri cu altcineva şi alt corporatist să lanseze altceva. Mulţumesc!

9. Faptul că la magazin, unele produse (în special pâinea pe care deja n-o mai cumpăr), care nu sunt ambalate, sunt testate live, în direct şi-n reluare. Poate tu eşti curat pe mâini, dar poate cu puţin timp în urmă te-ai scobit în nas, sau ai pus mâna pe clanţa unei uşi de la baie, pe care tocmai a ieşit unul care nu s-a spălat pe mâini.

8. Faptul că unii promovează, fără să vrea, diverse imbecilităţi pe care le vad la TV. Ştiu, vrem să arătăm lumii câţi tâmpiţi apar la TV. Dar făcând acest lucru, arătând ca tuta X e o vacă încălţată, sau papleacă Y e un mare bou care se maimuţăreşte pe sticlă, nu facem altceva decât să-i promovăm. Repet, cei care scriu despre asta vor să facă un bine, dar nu e bine. Părerea mea.

7. Faptul că oamenii sunt neserioşi. Dacă am stabilit ceva, am pretenţia să te/ne ţinem de cuvânt. Dacă facem împreună ceva, şi am stabilit că e secret, şi am stabilit că până la o anumită dată nimeni nu trebuie să afle, mă aştept să te ţii de cuvânt. Dacă am stabilit că la ora aia ne auzim la telefon, mă aştept să te ţii de cuvânt. Dacă am stabilit că mergem în locul cutare, mă aştept să te ţii de cuvânt. Dacă am stabilit că mă ajuţi cu ceva, mă aştept să te ţii de cuvânt. Dacă nu poţi face nimic din toate astea, mă aştept măcar să mă anunţi din timp. Altfel eşti neserios.

6. Faptul că uneori, sunt nevoit să folosesc transportul în comun şi sunt nevoit să “acaparez” prin intermediul unuia dintre simţurile cu care m-a înzestrat Dumnezeu, diverse mirosuri: ceapă prăjită, usturoi, nefolosirea apei şi săpunului, parfumul asezonat “frumos” cu mirosul tău de transpiraţie, etc. Spală-te, bre!

5. Faptul că, şi vă rog, fetelor, să nu vă supăraţi pe mine, sunt nevoit să asist uneori la ritualul vostru de a vă ruja, machia, parfuma, în public, birou, pe stradă, etc. Toate acestea sunt chestii care ţin de INTIMITATE. Nu le mai faceţi. Vă rog… Şi vă mai rog să nu mai fumaţi pe stradă. Va rog…

4. Faptul că sunt minţit prin reclame, advertoriale şi tot felul de chestii de genul asta. De ce-mi spui tu, producătorule sau oricine ai fi tu, că detergentul, aparatul, oferta ta de telefonie, oferta ta de bancă, e cea mai cea din lume? De ce-mi spui tu la reclamă că mazărea X este fără conservanţi, când tot ce e ambalat şi are termen de garanţie conţine conservanţi, pentru că ALTFEL NU SE POATE? NU REZISTA… De ce? Prin urmare, de ce mă minţi?

3. Faptul că noi, unii dintre noi, ne plângem că trăim rău, că ni s-a micşorat salariul de la X lei la Y lei. Ştiu, e greu pentru toată lumea. E foarte greu… Dar oare uităm că există oameni cărora le mor copiii? Oare uităm că sunt oameni bolnavi de cancer (şi nu numai)? Oare uităm că în secunda asta, un om e posibil să-si piardă pe cineva drag? Oare uităm că sunt oameni care nu au ce mânca? Acum! In clipa asta! Oare uităm că sunt pensionari care au nevoie de medicamente pentru care trebuie să plătească dublul sumei pe care o primesc pe card sau de la factorul poştal?

2. Faptul că există angajaţi, indiferent că discutăm despre stat sau privat, care nu fac nimic si care iau un salariu de pomană. Angajaţi care sunt mama, sora, fratele, ginerele, socrul, naşul, finul cuiva, care freacă menta (ca să miroase frumos), în timp ce restul angajaţilor muncesc şi pentru ei. Mai grav, tot ăia se plâng. Şi mai grav, sunt şi crezuţi. Fireşte…ăia care muncesc o să şi greşească. Şi atunci, vor fi anunţaţi frumos că la poarta instituţiei e coadă, iar dacă nu le convine sau dacă se mai întâmplă, e posibil să-şi găsească în dimineaţa următoare cartea de muncă la poartă. Fără flori, că e criză.

1. Faptul că în ţara asta se propun şi se dezbat, mă scuzaţi, cretinităţi. La legi mă refer. Şi la „aleşii” noştri. Ultima idioţenie este legea propusă de o doamnă (nu ştiu cine e), prin care fumatul va fi interzis. Oare asta e ultimul lucru de care are nevoie ţara asta? Oare trăim atât de bine încât să propunem legi cretine? Mă scuzaţi (din nou), legile nu sunt cretine. Legile sunt foarte bune. Dar până să propunem astfel de legi, consider că mai avem ceva treabă. Iar tu îmi dai exemple de ţări care au făcut acelaşi lucru? Atunci de ce nu-mi dai exemple şi de cum sunt salariile în acele ţări? De ce nu-mi povesteşti şi cum se trăieşte în acele ţări? De ce nu-mi dai exemple şi legat de pensionarii acelor ţări? De ce nu-mi dai exemple despre felul în care sunt ajutate persoanele cu grad de handicap din acele ţări? De ce nu faci ceva cu interzicerea etnobotanicelor, de ce nu faci ceva şi cu alcoolul, dacă tot suntem la chestii care contează? Îmi povesteşti tu mie despre cum vrei să interzici fumatul? Când bunica mea are 4 milioane pensie? Iartă-mă…dar mă dezguşti complet.

Atât. Mai sunt printre voi care vor să scrie 10 din lucrurile care vă dezgustă? Vă rog să ne povestiţi. Aştept articole pe bloguri.

Sursa Foto



24 Responses to “10 lucruri care mă dezgustă”

  1. As mai adauga:
    Ma enerveaza/dezgusta ca oamenii nu au curaj sa treaca la fapte!

  2. goe says:

    In primul rand: hakuna matata!:)
    Sunt total de acord cu ce ai scris tu. In plus, ma enerveaza maxim oamenii care cred ca e normal sa vorbeasca cu tine urat, sa te trateze ca pe un shit, sa-si arate “muschii” atunci cand nu e cazul sau intr-un mod exagerat, sa fie nesimtiti, sa pretinda respect cand ei te scuipa, doar pentru faptul ca au ajuns sefi prin bunavointa unor planete care s-au aliniat corect si nu datorita unor capacitati deosebite pe care ei le detin.
    Consum transport in comun pe paine. E ceva…de vis. Cand vine controlul si urla ca la surzi “biletele!” ca si cum ei sunt imparati si noi niste rame obosite. Bleah!

    • Hakuna matata! 🙂
      Şi ca să continui, ştii ce mă enervează şi mai mult? Faptul ca acei oameni care sunt scuipați, la care se strigă, etc, nu ripostează. Pentru că dacă ar riposta, nu știu cât din punctul 2 ar mai fi real…

  3. Daca n-ar exista punctul 4 as ramane fara subiecte pe blog.

  4. Arhi says:

    uh, sexist?:))) femeile sa nu fumeze pe strada. 😀

  5. Ioana Voicu says:

    Daca punctul 6 te dezgusta, nu mai rezisti mult in tara asta! N-ai auzit ca din cauza crizei romanii renunta la deodorant, sapun si pasta de dinti?
    Bine, in fond, criza e doar o scuze, romanii renuntasera de foarte mult timp la “inutilitatile” acestea.

  6. sigina says:

    hehe! perfect de acord! si mie mi se pare de prost gust cand vad o femeie cu tigara in mana pe strada, mi se pare lipsit de bun simt sa te rujezi sau rimelezi in public – de aia exista celebra toaleta a fetelor, in cel mai rau caz in masina in oglinda de la scaunul din dreapta. Si mi se mai pare urat – sper sa nu jignesc pe nimeni – cand vad o femeie cu halba de bere si tigara in mana. E atat de nefeminin… Da noa.

  7. goe says:

    Sau pe cei care au unghie lunga la degetul mic de la mana 🙂

  8. goe says:

    Sau cei care sapa adanc in nas…:)

  9. IVORY says:

    cred ca se cere un articol despre ce nu este frumos sa faca femeile si barbatii in public. bine ar fi sa il citesca si cine trebuie…

Leave a Reply