Posted on Jun 7, 2011 in Evenimente, Masini | 0 comments

Când ceea ce știm nu se potrivește cu ceea ce ar trebui să știm…

În viața noastră de zi cu zi, există multe lucruri pe care le facem mecanic. Fără ca măcar să stăm o secundă să gândim. Unul dintre aceste lucruri e faptul că ne trezim în fiecare dimineață, ne urcăm în mașină și pornim spre serviciu. Ok, poate verificăm dacă roțile sunt umflate, sau dacă oglinzile mai sunt la locul lor. Însă condusul, de cele mai multe ori, îl facem mecanic. Iar dacă suntem atenționați, există cele mai mari șanse să ripostăm. De ce? Pentru că gândim prost. Al naibii de prost… Avem senzația că suntem cei mai buni șoferi din lume. În cazul meu, singurele momente când nu conduc mecanic, e atunci când iau vreo mașină în teste. Mai am “scăpări” și în rest, dar de foarte puține ori. Poate atunci când plec în concediu sau la drumuri mai lungi, însă dacă vorbesc despre ruta casă-serviciu, clar e facută mecanic. Să nu fiu înțeles greșit, sigur că suntem atenți la trafic, sigur că ne uităm în oglinzile retrovizoare, dar de cele mai multe ori, pe drumurile pe care le facem zilnic, există câteva aspecte care ne scapă.

Mai există un caz când nu conducem mecanic: perioada de timp de după momentul în care ne-am luat permisul. Mai lungă sau mai scurtă, evident. După aceea, ușor ușor, totul se va îndrepta către “mecanic”. Începem să căpătăm din ce în ce mai multă “experiență”, reușim în timp să trecem de ceva “obstacole”, ni se pare că suntem buni pentru că am reușit să evităm un accident. Probabil și suntem, dar nu atât cât ar trebui să fim.

Mai multe detalii şi imagini în continuare

Experiența în trafic nu ți-o dă școala de șoferi. Așa cum spunea și Silviu Moraru, pilot şi copilot cu 23 de victorii în raliuri, campion naţional în 2001 şi 2002, dar şi instructorul nostru de la Defensive Driving, “școala de șoferi nu este școală de șoferi, este școală de luat permisul”. Școala de șoferi se face abia după aceea. Prin experiența pe care o capeți in trafic. Poate chiar cu ocazia unor cursuri de pilotaj defensiv. O să sune tâmpit ceea ce spun, dar eu cred că o data la 10 ani ar trebui să mai trecem printr-o școală sau prin niște cursuri. Și știți de ce? Pentru că, în primul rând, mașinile evoluează. Să vă dau un exemplu: luați un om care a condus toata viața lui o Dacie și urcați-l în orice mașină de ultima generație. Sau invers, luați un om care a condus doar mașini echipate cu tot felul de sisteme și urcați-l pe o Dacie. Și nu luați Dacia ca reper. Dacia era doar un exemplu. Ea poate fi înlocuită cu orice mașina destul de veche.

Apoi vine infrastructura, cu șosele noi, modificate, cu semne de circulație noi în locurile unde noi știam că exista altceva sau nu existau deloc. Apoi, prenzența diverșilor pe pitoreștile noastre șosele din România: cai, vaci, câini, găini, oameni beți, mutanți și tot ce mai vreti voi. Sunt multe…sunt foarte multe lucruri care se pot schimba în decursul câtorva ani.

Legislația este un alt punct sensibil. Legislația nu mai e cea pe care am făcut-o la școala de șoferi. Se poate schimba destul de des. Și dacă ar fi să iau doar cazul meu, cursul Defensive Driving pe care l-am făcut în cadrul Școlii de Pilotaj Titi Aur, mi-a dovedit că am mari lacune în ceea ce o privește. Pe ea, pe legislație.

Îmi doresc ca toți care faceți școala de șoferi, s-o faceți cu instructori care să nu vă spună “faceți așa, pentru că vă spun eu”. Să spună “faceți așa, pentru că așa e bine. Și uite argumentele pentru care spun că așa e bine.”. Îmi doresc instructori la școlile de șoferi care să nu turuie în timp ce noi scriem. Îmi doresc instructori care pun pe tablă diverse chestii pe care le explică. Frânarea, distanța regulamentară între mașini, ce se întâmplă în momentul unui impact frontal și ai 50 km/h, comportamentul anvelopelor în funcție de model, presiune și suprafață, ar fi câteva dintre lucrurile pe care un instructor ar trebui să le explice folosindu-se de fizică și matematică. Astfel de instructori vreau eu. Și dacă există printre voi oameni care consideră că matematica și fizica nu prea au ce căuta în cadrul cursurilor care se fac la școala de șoferi, atunci nu am ce să mai spun. Vă pot spune doar atât: citiți atent ce a scris Mircea Meșter. Dar atent de tot…

Așa cum spuneam și mai sus, astfel de instructori găsiți la Școala de Pilotaj Titi Aur. Am rămas uimit câte lucruri știu ei, am rămas uimit câte lucruri nu știam eu, iar felul în care se desfășoară cursurile, fie că vorbim despre partea teoretică sau de cea practică, m-au făcut să exclam “Wow, așa vreau să arate o școală de șoferi.” Poate există, dar până acum n-am auzit pe nimeni spunând asta. Să-mi fie cu iertare, dar consider că unii instructori ar trebui să meargă la niscaiva cursuri cu astfel de oameni. O să-mi spuneți că de aceea nu se cheamă Școală de Pilotaj și se cheamă Școală de Șoferi. Atunci să-i schimbăm numele. Repet ce spunea instructorul. Să-i spunem Școala de luat Permisul…

Sunt convins că nu sunt singurul care a apreciat ce am făcut la acest curs. Sunt convins că fiecare dintre cei prezenți a spus macar o dată “uite, chestia asta n-am știut-o”. Sunt convins că toti am plecat de acolo cu anumite gânduri de genul “de azi înainte, nu voi mai face așa… De azi înainte voi verifica aia… De azi înainte voi aplica respectiva chestie.” Noi toți care am fost prezenți, adică Ionela Năstase, Andra Zaharia, Vlad Petreanu, Bobby Voicu, Doru Panaitescu, Augustin Radu, Vlad Bălan, Mugur Pătrașcu, Adrian Mihălțianu, Mircea Meșter, George Buhnici, Alex Farca, Răzvan Baciu, Alexoda, Hoinaru și cu mine, am plecat de acolo cu ceva lecții învățate, lecții despre care vom povesti și altora, iar cine are urechi de auzit, să audă…

Pe langă toate cele, eu am plecat și cu un alt gand: după 20 de ani de condus, a venit momentul să mai pun mâna pe o carte de legislație și să mai fac niște chestionare. Și vă recomand să faceți la fel. Nu des, dar o dată la cațiva ani, credeți-mă, pentru că vorbesc din experiență, merită. Testați-vă și o să vedeți că am dreptate. 🙂 Vreți mai mult? Mergeți la cursurile pe care le ține Titi împreună cu echipa în cadrul școlii de pilotaj. Aveți multe de învățat…

La final am lăsat mulțumirile. Și am și cui, si pentru ce. Așadar, Anca Bundaru, Ana Bulgăr, Petrom România, Titi Aur, vă mulțumesc pentru un curs excelent și o zi deosebită! 🙂

PS: deocamdată doar pozele. Voi reveni și cu câteva filmulețe, dar acelea vor fi pe AutoMOD. 🙂

Sursa foto 172, 173, 174 – Vlad Petreanu



No Responses to “Când ceea ce știm nu se potrivește cu ceea ce ar trebui să știm…”

  1. […] Au mai scris despre curs Vlad Petreanu, Alex Farca, Mircea Mester, Augustin Radu, Hoinaru, Raluxa (guest post), Vlad Balan, Doru Panaitescu, Sorin Grumazescu. […]

  2. […] Panaitescu, Mircea Meşter, Augustin Radu, Alexandru Ciucă, Raluxa, Adrian Mihălţianu, Sorin Grumăzescu, Ionela Năstase, Vlad Bălan. De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie […]

  3. […] care ma citesc si stiu ca am si blog personal, probabil deja au vazut ca in weekend-ul trecut am fost prezent la un curs Defensive Driving in cadrul Scolii de Pilotaj Titi Aur.O zi plina, cu multe lucruri de invatat, cu multe lucruri […]

  4. […] care ma citesc si stiu ca am si blog personal, probabil deja au vazut ca in weekend-ul trecut am fost prezent la un curs Defensive Driving in cadrul Scolii de Pilotaj Titi […]

Leave a Reply

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.