Posted on Sep 20, 2011 in Vacante | 5 comments

Ce se poate vizita în Maramureş – Partea 1

Ca să poţi spune că ai văzut Maramureşul, trebuie să ştiţi că fără minim 5 zile de perindat în zonă, e mult prea puţin. Şi chiar şi în 5 zile, nu reuşeşti să acoperi tot ce e de văzut. Săpânţa, Sighet, Cimitirul Săracilor, Cimitirul Evreiesc, Muzeul Satului Maramureşean, Mocăniţa, Poienile Izei, Creasta Cocoşului, Cascada Cailor, Bârsana, Instalaţiile Hidraulice Ţărăneşti sau Centrul de Artă Populară din Sârbi, Casa Olarului din Baia Sprie, sunt doar câteva din locurile care merită văzute în Maramureş. O să scriu pe rând despre fiecare (exceptând Mocăniţa şi Cascada Cailor unde nu am ajuns), probabil în două-trei articole, dar mai întâi vreau să scriu puţin despre oamenii din zonă.

M-am plimbat ceva prin ţara asta. Mai peste tot. Însă oameni ca-n Maramureş, n-am văzut nicăieri. Vorbeam cu Gabi şi cu Ramona într-una din seri, la masă, noi lăudând în stânga şi-n dreapta, ei spunând că au şi ei uscăturile lor. Nu zic că nu-i aşa. O fi. Însă noi, cât am stat în Maramureş, n-am fost deranjaţi nici măcar o secundă de vreun om. Din contră, unde am avut de întrebat, am întrebat şi ni s-a răspuns mai mult decât frumos, unde am avut nevoie de îndrumări, am fost îndrumaţi fără probleme, oamenii nu-s nervoşi, nu-s supăraţi pe viaţă ca-n alte locuri. Nu spun că n-au probleme. Toţi avem. Însă în zona asta, parcă ştiu să şi le ascundă şi să te facă să te simţi bine. O să vă dau doar câteva exemple ca să înţelegeţi despre ce fel de oameni vorbesc. În prima seară, la 12 noaptea când am ajuns la Pensiunea Doina la care am stat, un grup de tineri sărbătoreau o zi de naştere. Se cunoştea ca Bachus fusese prietenul lor cel mai bun în acea seară. Atât de buni prieteni au fost, încât nu reuşeau să mai desfacă o sticlă cu vin, spunând că dacă sticla aia le mai opune rezistenţă, vor continua cu whisky, că, “mno…se deschide mai uşor”. Par beţivi la prima vedere, aşa-i? Numai că, vedeţi voi, râsetele şi toate astea ale lor, se desfăşurau în şoaptă, fără să deranjeze pe nimeni şi cu Direcţia 5 auzindu-se în surdină. Nici dimineaţa când s-au trezit n-am auzit gălăgie sau vreo manea. Au trecut pe Pasărea Colibri. În cea de a doua seară, alt grup, a sărbătorit o altă zi de naştere. La fel, în linişte şi cu muzica maramureşeană.

Pe stradă, în Sighet, în maşini, surprinzător, dar nu ieşeau zeci de decibeli nici cu Guţa, nici cu „fifti sent” sau „rihana”. Tot muzica lor am auzit-o. Iar cei pe care i-am oprit să-i întreb câte ceva, şi credeţi-mă, au fost şi zugravi şi, probabil, ingineri, toţi mi-au răspuns frumos şi toţi au rămas miraţi că am venit tocmai din Vaslui ca să le calcăm pragul. Aşa că, da, poate Gabi are dreptate, sunt şi uscături, numai că noi, în 5 zile, n-am dat de ele. Poate dăduse cineva cu mătura bine înainte… 🙂


Dar hai să revenim şi să vedem ce se poate vizita în Maramureş. Şi să începem cu Săpânţa. Şi cu Cimitirul Vesel, dar şi cu Mănăstirea Săpânţa Peri. Am ajuns cu oarece emoţii la Cimitirul Vesel, pentru că, până acum, citisem o mulţime de păreri despre acesta. Ba că nu e ceea ce pare, ba că e prea mic, ba că unii au râs de n-au mai putut…diverse. Un lucru e clar: Cimitirul de la Săpânţa nu e atât de vesel precum e descris de alţii. Cel puţin din punctul meu de vedere, nu e vesel deloc. Acolo sunt îngropaţi nişte oameni, care au murit din diverse motive, iar felul în care sunt scrie „mesajele” pe cruci, tot din punctul meu de vedere, nu sunt comice deloc. Acolo sunt copii morţi, sunt oameni tineri morţi, sunt bătrâni morţi. Nu… clar nu… adică, da, mesajele sunt în versuri, dar nu te vor face să râzi. Poate singurul care mi-a smuls un zâmbet, a fost acela de pe renumită cruce a soacrei, în rest… Pot spune doar că e un cimitir viu şi plin de culoare, care merită vizitat, dar clar nu e unul vesel.

Mănăstirea Săpânţa-Peri e una dintre cele mai frumoase mănăstiri pe care le-am văzut vreodată, într-un loc retras, plin de linişte. Are o înălţime de 75-78 de metri (că nu e clar) şi e considerată cea mai înaltă de acest gen din Europa/lume (că, la fel, nu e clar). Nu mai contează… E un loc în care trebuie să ajungeţi, e un loc pe care trebuie să-l vedeţi, e un loc în care, în linişte, poţi auzi liniştea… 🙂

Mănăstirea Bârsana e, de fapt, un complex, dar în care o să găsiţi cea mai frumoasă mănăstire ortodoxă din Maramureş, cu o înălţime de 57 m, cu dantelărie din lemn şi piatra. Tot aici o să mai găsiţi şi un muzeu de artă religioasă şi carte veche. Cred că e locul în care m-am simţit cel mai bine sufleteşte… Cine are grijă de toate frumuseţile de acolo? O mână de măicuţe împreună cu Maica Filofteia, cea care a ajuns la Bârsana în 1994. E atât de linişte şi de frumos, încât, în drumurile noastre, am făcut în aşa fel ca să mai ajungem de două ori, chit că am stat doar preţ de câteva minute. 🙂 Tot aici, în Bârsana, dar la câţiva kilometri de complex, o să găsiţi şi Biserica din Lemn Bârsana, bisericuţa construită în 1720 şi care se afla înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial.

Muzeul Satului Maramureşean găzduieşte 30 de gospodarii, unele dintre ele mobilate complet şi cu obiecte cât se poate de originale. Muzeul şi-a deschis porţile în 1981, după o muncă destul de grea, iar cel care s-a implicat cel mai mult, a fost etnograful Mihai Dăncuş. Totul este organizat ca un mic sătuc, cu uliţe, cu tot ce trebuie, toate acestea ducând către o biserică din lemn, care de altfel este şi cea mai veche construcţie din muzeu (sec. XIV). Tot aici o să găsiţi, pe lângă casele romaneşti, o locuință ucraineană, una maghiară și două case evreiești. Mergeţi să vedeţi. Şi mare atenţie la şerpi… 🙂



5 Responses to “Ce se poate vizita în Maramureş – Partea 1”

  1. Manastirea Barsana e cea mai frumoasa manastire pe care am vazut-o eu. E drept ca nu le-am vazut pe toate din tara asta, dar pana acuma e pe locul 1. 🙂

  2. Alina says:

    La sfârșitul lunii merg și eu în Maramureș, dar din păcate am doar 2 zile la dispoziție. Merg în Sighet sa fac Itp-ul la mașină și am ales sa îl fac în Maramureș ca altfel cine știe când oi avea ocazia sa trec p’acolo.Sper sa fie vremea buna sa pot vedea macar Barsana cimitirul vesel si memorialul durerii.Tot din Vaslui sunt și eu.De oameni ca sunt buni sunt foarte convinsă. Anul trecut când mergeam acasă din italia am trecut prin zona aia..era noapte și ningea ca iarna în martie. ..Eu nu aveam cauciucuri de iarna și nici experta la condus pe zăpadă nu sunt.Am oprit un băiat cu camionul (mergea în pădure după lemne) l-am rugat sa-mi pună lanțurile ca nici alea nu știam sa le pun.Nu le-a pus ca a zis ca nu are loc intre apărătoare și roată dar m-a ajutat la condus. Conducea mașină mea 200 se întorcea sa ia camionul, lasă camionul se întorcea după mașină și tot asa pana în vârful muntelui care nu era atât de aproape.Am vrut sa-I dau bani.nici nu a vrut sa audă, aveam masina plina de dulciuri m-am gândit sa-I dau o ciocolată gândind ca are copii nici aia nu a vrut sa o ia.Foarte de treaba omul.

    • @Alina, ai dat peste un om deosebit. 🙂 Cât despre Maramureș, da, măcar Bârsana, Cimitirul Vesel și Memorialul trebuie să le vezi Și vacanță frumoasă să ai! Atât cât e… 🙂

  3. Alina says:

    Mulțumesc frumos…da intradevar era un om deosebit.

Leave a Reply