Posted on Nov 7, 2011 in Vacante | 3 comments

Am văzut Valencia

Dacă se poate spune aşa… Deşi am ajuns la Valencia cu treabă, era păcat să nu vizitez puţin oraşul. Aşa că, împreună cu amicii Roxana, Mihai, Andrei, Sebi şi Răzvan, am rupt câteva ore pentru a merge să vedem în principal ceea ce se cheamă Ciudad De Las Artes Y Las Ciencias, sau The City of Arts and Sciences, sau, mai pe româneşte, Oraşul Artelor şi Ştiinţelor. Am zis în principal, pentru că am batut cu pasul şi câteva din cele mai cunoscute şi scumpe străzi din Valencia, dar şi câteva din străduţele vechi ale oraşului.

Am stat la Las Arenas, un hotel de 5 stele, aflat pe malul mării şi nu chiar în centrul Valenciei, însă un hotel care merită toate laudele din partea mea. Nu mă întrebaţi de preţuri, că n-am nici cea mai vagă idee, însă, din câte am văzut, nu e un hotel tocmai ieftin. Cu toate astea, pentru cei care-şi permit, cred că merită. De ce spun că merită? Păi uitaţi-vă la cum arăta şi exteriorul, dar şi camerele. Găsiţi poze niţel mai jos.

Spuneam că am fost şi am văzut Oraşul Artelor şi Ştiinţelor. Pentru cei care nu ştiu, “Oraşul” este conceput în stil cât se poate de modern şi cuprinde 5 mari clădiri. De fapt, probabil, un arhitect ar numi toate aceste clădiri „5 mari elemente”. Şi aceste elemente sunt: Hemisferic (Emisfericul, cinema iMax şi proiecţii digitale), Umbracle (un fel de grădina botanică şi o parcare auto impresionantă), Príncipe Felipe Science Museum (centru destinat expoziţiilor ştiinţifice), Oceanografico (cel mai mare acvariu din Europa, cu peste 500 de specii marine) şi, nu în cele din urmă, Palau de les Arts Reina Sofía (locul unde au loc tot felul de spectacole de operă, teatru etc). Complexul arată minunat. Cu toate astea, există ceva care dă cu minunăţia de pământ. Un kitsch care nu avea ce căuta în acest complex, deşi mulţi găsesc că e interesant: în mijlocul apei, tronează un dinozaur cât toate zilele, care se mai şi mişcă. Din punctul meu de vedere, dacă animalu’ nu era acolo, era perfect. Totul arată perfect. 🙂

Mai spuneam că, în graba noastră, am văzut şi nişte străduţe mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin scumpe, însă cu oameni liniştiţi, sau care cel puţină arătau aşa, cu turişti, cu poliţişti călare, cu magazine de suveniruri, cu tot ce trebuie pentru că oraşul Valencia să fie Valencia. E un oraş frumos, pe care nu am avut timp să-l descopăr aşa cum aş fi vrut. Din două motive: timpul şi faptul că mi-au fost pierdute bagajele. Dar despre asta într-un alt articol, în care o să vă dau şi câteva mici sfaturi. 🙂

PS: Şi pentru că invitaţia celor de la Michelin ne-a dus pe circuitul Ricardo Tormo, am urcat şi până în tribune unde am făcut câteva poze celor care se antrenau. 😀

Mai multe imagini în continuare



3 Responses to “Am văzut Valencia”

  1. elena says:

    Super poze! Animalu’ e simpatic. Esti tu carcotas.:)

  2. […] că imaginile de mai jos spun tot. Dacă ar fi să mă întrebaţi, sincer, mai mult mi-a plăcut Las Arenas din Valencia, dar asta nu înseamnă că în faţa celor de la Nobis nu mi-aş scoate pălăria… Este un hotel […]

Leave a Reply to elena