2011 November | Sorin Grumazescu

Blogger tânăr “vs” blogger în vâr...

Acu’, când am fost în Redescoperă România, într-una din zilele de la Sâmbăta de Sus, stăteam la o vorbă cu Claudia şi cu Andrei. Şi ne întrebam noi aşa… oare care-o fi cel mai în vârstă blogger român? Da’ cel mai tânăr?

Dintre cei pe care-i ştiu eu ar fi cam aşa: Marieta şi Alexandra. Voi ştiţi pe alţii care să-i “depăşească? 🙂 Şi oare n-o fi interesant să-i vedem invitaţi la vreun eveniment ca speakeri, unde să ne spună “de ce, de unde, cât, până când” şi alte lucruri de genul ăsta? Mie mi-ar plăcea să le aud poveştile. 🙂

Sursa Foto

Două fraze de la pagina 34

Nu pot să scriu doar două fraze, pentru că nu s-ar înţelege nimic. 🙂

Se cheamă Maxim sau Maxine sau ceva de genu’ asta, şi e aşa: stai la masă, dai cu zarul şi, bineînţeles, bei, dacă pierzi. Cum eu sunt specialist la asta, adică la pierdut, a cam trebuit să beau. Repede şi mult, fir-ar a naibii de băutură cu cine a mai inventat-o pe ea şi zarurile. Am luat pe loc decizia foarte înţeleaptă de a nu mai pleca a doua zi, pentru că oricum sunt în program, cu viza asta pe care am primit-o pe loc, deşi o aşteptam peste trei zile. N-am mai rezistat de la al nu mai ştiu câtelea pahar încolo şi am parcat în pat, într-un asemenea hal încât n-am auzit nimic din dansul despre care am aflat azi-dimineaţă că a întors hostelul pe dos, cu vomitat în pat şi dormit în cadă de partea amicilor din ţară lalelelor. Azi au programat sauna-party, altă şmecherie. La asta cică trebuie să stai la masă şi să bei, în chiloţi. O să încerc să driblez treaba asta, pentru că mâine aş vrea s-o tai din loc devreme. Îmi urez succes!

Despre asta m-a pus Andrei Cismaru să scriu. Ce se afla la pagina 34 din cartea pe care o citesc. Asta scrie, adică ce aţi văzut mai sus, iar cartea se numeşte Vând Kilometri şi aparţine lui Mihai Barbu.

Pe scurt, aşa cum scrie şi pe coperta 4, un om, o motocicletă, 26.000 de kilometri, 4 luni, 13 ţări, peste 500 imagini şi multe pagini de poveste în 43 de scrisori. Merită s-o citiţi. O să vă placă. 🙂

Anca, Mircea, Sorin, la voi ce scrie la pagina 34? 🙂

Sursa Foto

Doamna Tatoiu “ameninţătoare”

Sunt impresionat de doamna Monica Tatoiu. Şi chiar vreau s-o felicit. Am înţeles, umbrele ne spun că în interiorul dumneaei stă o felină gata oricând să zgârie. Numai că, fără să supăr pe cineva, în poză a ieşit ca DRACU‘. Umbra… 🙂

PS: Pentru cei care nu observă, uitaţi-vă atent la umbră. 🙂

Credit Foto Zoltan Lorencz

Am văzut Valencia

Dacă se poate spune aşa… Deşi am ajuns la Valencia cu treabă, era păcat să nu vizitez puţin oraşul. Aşa că, împreună cu amicii Roxana, Mihai, Andrei, Sebi şi Răzvan, am rupt câteva ore pentru a merge să vedem în principal ceea ce se cheamă Ciudad De Las Artes Y Las Ciencias, sau The City of Arts and Sciences, sau, mai pe româneşte, Oraşul Artelor şi Ştiinţelor. Am zis în principal, pentru că am batut cu pasul şi câteva din cele mai cunoscute şi scumpe străzi din Valencia, dar şi câteva din străduţele vechi ale oraşului.

Am stat la Las Arenas, un hotel de 5 stele, aflat pe malul mării şi nu chiar în centrul Valenciei, însă un hotel care merită toate laudele din partea mea. Nu mă întrebaţi de preţuri, că n-am nici cea mai vagă idee, însă, din câte am văzut, nu e un hotel tocmai ieftin. Cu toate astea, pentru cei care-şi permit, cred că merită. De ce spun că merită? Păi uitaţi-vă la cum arăta şi exteriorul, dar şi camerele. Găsiţi poze niţel mai jos.

Spuneam că am fost şi am văzut Oraşul Artelor şi Ştiinţelor. Pentru cei care nu ştiu, “Oraşul” este conceput în stil cât se poate de modern şi cuprinde 5 mari clădiri. De fapt, probabil, un arhitect ar numi toate aceste clădiri „5 mari elemente”. Şi aceste elemente sunt: Hemisferic (Emisfericul, cinema iMax şi proiecţii digitale), Umbracle (un fel de grădina botanică şi o parcare auto impresionantă), Príncipe Felipe Science Museum (centru destinat expoziţiilor ştiinţifice), Oceanografico (cel mai mare acvariu din Europa, cu peste 500 de specii marine) şi, nu în cele din urmă, Palau de les Arts Reina Sofía (locul unde au loc tot felul de spectacole de operă, teatru etc). Complexul arată minunat. Cu toate astea, există ceva care dă cu minunăţia de pământ. Un kitsch care nu avea ce căuta în acest complex, deşi mulţi găsesc că e interesant: în mijlocul apei, tronează un dinozaur cât toate zilele, care se mai şi mişcă. Din punctul meu de vedere, dacă animalu’ nu era acolo, era perfect. Totul arată perfect. 🙂

Mai spuneam că, în graba noastră, am văzut şi nişte străduţe mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin scumpe, însă cu oameni liniştiţi, sau care cel puţină arătau aşa, cu turişti, cu poliţişti călare, cu magazine de suveniruri, cu tot ce trebuie pentru că oraşul Valencia să fie Valencia. E un oraş frumos, pe care nu am avut timp să-l descopăr aşa cum aş fi vrut. Din două motive: timpul şi faptul că mi-au fost pierdute bagajele. Dar despre asta într-un alt articol, în care o să vă dau şi câteva mici sfaturi. 🙂

PS: Şi pentru că invitaţia celor de la Michelin ne-a dus pe circuitul Ricardo Tormo, am urcat şi până în tribune unde am făcut câteva poze celor care se antrenau. 😀

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

Lecţii de viaţă

Am auzit de foarte multe ori oamenii spunând “Cine eşti tu să-mi dai lecţii de viaţă?”. Şi pe bună dreptate. Însă de cele mai multe ori, acelea nu sunt lecţii de viaţă. Sunt doar sfaturi. Lecţiile de viaţa sunt date chiar de către viaţa, dar şi de oameni prin ceea ce fac. Numai că ştiţi ce e ciudat? Că lecţiile de viaţă pot fi atât pozitive, cât şi negative.

Partea frumoasă e că lecţiile de viaţă ţi le pot da şi cei mai tineri decât tine, deşi, de cele mai multe ori, nu vrem să acceptăm asta. Şi partea şi mai frumoasă ştiţi care e? Că ei nici nu realizează că dau o lecţie de viaţă. Ei se comportă normal, firesc. Şi sunt al naibii de mulţi. Şi o fac al naibii de bine.

De cealaltă parte, sunt lecţiile de viaţă negative. Negative în sensul că, la un moment dat, cineva îţi dă o lecţie de viaţă dezamăgindu-te. Şi la fel ca în cazul lecţiilor pozitive, cei care te dezamăgesc o fac la fel de bine că ceilalţi.

N-o să vă dau exemple, n-o să vă povestesc. Lecţiile care mi-au fost date fac parte din ambele categorii, dar cele negative le acoperă pe cele pozitive. N-o să vă povestesc, spuneam, pentru că lecţiile de viaţă, aşa cum şi numele o spune, fac parte din viaţa mea. Cea personală. Şi viaţa personală e un subiect care nu cred că trebuie să intereseze pe nimeni. Poate doar pe mine şi familia. Că de asta e personală, nu? Şi multă lume ar trebui să înţeleagă acest aspect.

Aş putea face o comparaţie între viaţă şi blog. Blogul e locul unde mai povestim, mai comentam, sau prin intermediul căruia ne mai întâlnim la evenimente, mai mergem la o bere, mai bârfim, mai înjuram…facem de toate. De ce am spus că fac o comparaţie între viaţă şi blog? Atunci când m-am întâlnit cu Zoso pentru prima oară, se întâmpla undeva la Cluj şi Zoso purta un tricou pe care scria “No one cares about your blog”. De cele mai multe ori, aşa e şi în viaţă. 🙂

Cu toate astea, deschide bine ochii. Ai putea învăţa multe de la cei din jur. Fiecare zi poate fi o lecţie de viaţă.

PS: Mulţumesc, Marieta! Şi să ştii că mi-am făcut tema. 🙂

Sursa Foto