Posted on Dec 19, 2011 in Diverse | 21 comments

Mulţumesc!

Uneori, lucrurile se leagă atât de frumos… Cu aproximativ o lună în urmă, Sorin Tudor mă ruga să scriu pentru Webcultura un fel de testimonial. Un mic articol, câteva rânduri despre unul/doi dascăli la care ţin şi care-mi sunt dragi. Mi-a stârnit imediat interesul. Ştiam clar care sunt cei doi profesori despre care vreau să scriu. Surprinzător sau nu, nu-mi aduceam aminte prenumele unuia dintre ei. Şi nu mi-l aduceam aminte, pentru că, orice aţi spune voi, prenumele unui profesor nu e ceva de care să-ţi aminteşti foarte repede. Ştiţi cum e?! E ca la Domnul Trandafir. Care e prenumele domnului Trandafir?! 🙂

Ei bine, cei doi dascăli, mult prea dragi mie, sunt Emil Archip şi Dumitru Busuioc. Primul m-a învăţat cam cum e treaba cu semnele de punctuaţie, onomatopeele, dativul şi acuzativul, toate în limba romană. Cel de al doilea, cum e cu verbele neregulate, cum e cu ordinea cuvintelor în propoziţie sau cum e cu negaţiile în limba engleză. Şi aşa cum spuneam şi în cele câteva rânduri scrise pentru Sorin, n-am fost un elev eminent. Însă cele două materii m-au atras. Şi m-au atras datorită oamenilor pe care aici îi numim profesori.

Asta-i una. Pentru că zilele trecute, şi de asta spuneam că uneori lucrurile se leagă atât de frumos, domnul profesor Busuioc a venit pe la mine şi mi-a adus o carte. O carte care se numeşte Monografia Şcolii Nr. 5 Vaslui, o carte pe care mi-o doream foarte mult. Nu ştiu cât a fost de vizibil pentru dumnealui, dar m-am emoţionat rău când mi-a dat cartea. M-am emoţionat pentru că, într-o fracţiune de secundă, am început să-mi amintesc… Am început să-mi amintesc frânturi din copilărie şi din momentele petrecute la şcoală… 🙂

Încă n-am apucat s-o citesc din copertă-n copertă, însă, când am ajuns acasă, am început s-o frunzăresc. Şi mi-am adus aminte de Valeria Bălănescu, draga mea învăţătoarea şi omul care mi-a ţinut mâna în care aveam stiloul (da, în acele timpuri, noi, copiii, încă scriam cu stiloul) cu care făceam bastonaşe, şi femeia care a început să ne spună ce e bine şi ce e rău. Mi-am adus aminte de Emanoil Ursu, omul care mi-a fost diriginte şi care mă certa pentru că nu prea le ştiam cu matematica (şi mare dreptate avea).

Apoi de Aneta Sârbu, cea care ne-a vorbit şi ne-a învăţat tot ce s-a întâmplat de la Burebista încoace, Lucica Beligan, doamna noastră director din acea perioadă, Brânduşa Dobriţă, profesor de Limba Română şi femeia despre care mulţi dintre voi nu ştiu că a jucat rolul Mariucăi Zaharia, eroina de la Mărăşeşti, în filmul Balada pentru Mariuca, dar un film pe care toţi din generaţia mea sunt convins că l-aţi văzut, despre Anton Adămuţ, profesor de istorie şi omul cu care jucăm tenis de masă împreună cu profesorul de sport Paul Trofin, şi omul care după mulţi ani mi-a fost profesor şi la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice, de Florin Dascălu, profesor de fizică, un om la care am ţinut tare mult şi care nu mai e printre noi. Nu în cele din urmă, de Viorica Movilă, secretar şef în cadrul şcolii, omul la care mă duceam ori de câte ori aveam nevoie de ceva şi omul cu care, destul de des, dimineaţa, mă întâlnesc în drumul meu către serviciu. 🙂

Mi-a adus aminte şi de colegii de la acea vreme, oameni pe care nu am cum să-i amintesc pe toţi în articol. Despre unul singur vreau totuşi să scriu două rânduri. Vreau să amintesc pentru că îmi este vecin de scară, mi-a fost şi îmi este prieten bun. Acum e niţel departe… Este Consulul General al României la Shanghai, R.P. Chineză şi se numeşte Florin Marius Tacu. Coco, mi-e dor de tine… 🙂

Azi, datorită acestei Monografii, pentru care îi mulţumesc domului profesor Busuioc, mi-am adus aminte de voi. De voi toţi… Şi am zâmbit… Vă mulţumesc! Vă mulţumesc mult…



21 Responses to “Mulţumesc!”

  1. otilia says:

    Foarte frumos!
    Spun si eu asa:
    Multumesc, domnule invatator Aurel Bondrea!
    Multumesc, doamna diriginta Elena Ciuntu!
    🙂

  2. Anca says:

    am patit si eu acelasi lucru cand am citit monografia si parca imi doream sa dau timpul inapoi si sa fiu iar la scoala…ce perioada frumoasa a invatamantului romanesc am prins noi …ar trebui sa ne ridicam palaria in fata acestor oameni minunati care ne-au invatat sa fim OAMENI!

    • Deşi nu port, eu mi-am ridicat de fiecare dată pălăria atunci când m-am întâlnit cu ai noştri dascăli. Vorba ta, alături de părinţi, ei ne-au învăţat să fim oameni…

  3. Madalina says:

    Multumesc pentru aducerea aminte. Pentru un moment, am crezut ca am fost colegi, iar memoria… m-a lasat. Aceeasi invatatoare, aceiasi profesori (D. Busuioc, E. Archip, L. Beligan, E. Ursu, F. Dascalu, A. Sirbu, doar d-na Dobrita nu facea parte din tablou). Le sunt recunoscatoare tuturor pentru ceea ce sunt, iar tie, pentru o lectura ce m-a emotionat.

    • D-na Dobriță nu mi-a fost dascăl. Dumneaei are un loc deosebit în sufletul meu, pentru că am colaborat împreună la ceea ce, pe vremuri, se chema Cântarea României. 🙂

      Deci avem toate şansele să fi fost colegi, numai că la clase paralele. Sau nu? 🙂

      Mulţumesc şi eu pentru cuvintele frumoase ! 🙂

      • Diana says:

        Sunt mai multe sanse sa fi fost colega cu mine si sa fie o distanta de 4 ani (in plus sau in minus) intre noi. Nu cred ca mai mult de 4 (adica 8, 12)
        Am pornit de la premisa ca ati avut aceeasi invatatoare, deci nu era posibil sa fiti in clase paralele ci in generatii diferite.

  4. Diana says:

    Iar eu pot sa multumesc ca mi-ai adus aminte de ei toti. 🙂
    Intotdeauna m-am gandit cu mult drag si cu o oarecare nostalgie la cea care mi-a fost invatatoare, d-na Balanescu Valeria. E interesant cum unele unele nume le uiti, se pierd in noianul de informatii pe care il servim zilnic, dar pe ea nu am uitat-o niciodata. Era atat de buna si blanda cu noi, ca e si azi prezenta in mintea mea. Nu stiu daca mai traieste, ar fi destul de in varsta acum.
    Si uite asa, dand o cautare pe numele ei (ce mi-o fi venit?) am nimerit aici.
    Sa traiasca google!
    Si tot asa, am gasit un bun motiv sa imi aduc aminte de profesorii de la generala, nu-i asa? De unii, chiar cu mult drag.

    • Nu, Diana… Din păcate, doamna Bălănescu s-a stins de ceva vreme… Dar da, a fost un om deosebit! 🙂

      • Diana says:

        Imi pare rau, dar, era cumva de asteptat. Si noi avem deja o varsta, iar ea avea baieti mari cand eu eram de-o schioapa.
        Am plecat de foarte multi ani din Vaslui si am pierdut de mult legatura cu zona. Ultima data am trecut pe acolo acum vreo 8 ani, daca nu ma insel, la intanirea de 20 de ani de la liceu. Chiar si atunci a fost doar pentru o zi.

        Stii? Cu totul intamplator, m-am intalnit cu dl. Busuioac anul trecut intr-un supermarket din Brasov. Spre rusinea mea totala NU L-AM RECUNOSCUT! Serios!
        A recunoscut-o pe mama mea (au fost colegi), care era alaturi de mine si ne-a oprit el. Imi era cunoscut, dar nu stiam pur si simplu “de unde sa-l iau”.
        Este adevarat ca am un serviciu unde vad foarte multa lume si mi-e imposibil sa-i tin minte pe toti si recunosc ca nici nu mai fac efortul asta. Pe langa improbabilitatea de a-l intalni acolo…

        Stii pe cine tare as vrea sa intalnesc? Ursu, care chiar era cat un urs si care a fost omul care a facut sa-mi placa matematica.
        Mare dreptate avea cine spunea ca iti place o materie si inveti cu drag, daca iti place profesorul.
        Bine, scoatem din discutie inclinatiile naturale pe care le are fiecare.

        • Domnul profesor Ursu e bine, sănătos. Chiar m-am văzut cu dumnealui în ultimii ani. 🙂

          • Diana says:

            Daca vi se mai incruciseaza drumurile, te rog mult, mult de tot, transmite-i toate urarile de bine si multa sanatate de la o Diana timida si blonda pe care a dus-o la olimpiada candva.

          • Sigur se pot încrucișa drumurile. Mai ales că-l pot suna. 🙂 Dar ar fi frumos să-i spun, alături de “Diana” și numele de familie. Cred că realizezi că i-a dus pe mulți dintre elevi la olimpiade. 🙂

          • Diana says:

            Da, sunt sigura de asta 🙂
            Diana Girneata ma numesc, iar la olmpiada am fost in 84 daca nu ma insel.
            Cred ca a fost o surpriza si pentru el, intram in categoria desteapta dar un pic mai lenesa, lucram si eu din culegeri sau gazeta matematica numai cand aveam dispozitie, nu era o constanta, cum era la altii.

  5. Diana says:

    Se poate gasi undeva monografia aceea?

    • N-am idee. Poate doar dacă-l rugăm pe domnul profesor Busuioc… 🙂

    • Diana, azi tocmai m-a vizitat domnul profesor Ursu. Ghici ce?! Are o monografie pregătită pentru tine! 🙂 A văzut ieri articolul și s-a bucurat mult. Și evident că și-a adus aminte de tine. 🙂 Așadar, spune-mi dacă adresa de mail cu care ai comentat aici e corectă, ca să-ți pot da numărul dumnealui de telefon ca să puteți lua legătura.

  6. gabriela says:

    Dascali dragi, amintiri frumoase! Multumesc, Sorin!

Leave a Reply