Posted on Dec 28, 2011 in Diverse | 4 comments

Secret Santa a venit din Cetatea Alba Iulia

Întotdeauna mi-a plăcut ideea de Secret Santa. Deşi, dacă ar fi să fiu sincer şi, iată, sunt, nu mi-ar plăcea să nu ştiu de la cine primesc un cadou. Motivul?! Cred că e clar pentru toată lumea… Pentru că vreau să mulţumesc acelui Secret Santa. Nu ştiu… stau şi mă gândesc… şi nu cred că a mai avut parte de un Secretă Santa până acum. De fapt, nu… A fost ceva la un moment dat. La vreo câţiva ani după Revoluţie, am primit o casetă cu Fleetwood Mac. Dar nici atunci nu a fost chiar secret, pentru că ştiam numele celui care mi-a trimis-o şi că vine din Canada. Însă, cum a ajuns la mine, nu mai ştiu…

Aşa a fost şi acum. Am avut parte de al doilea Secret Santa din viaţa mea. De această dată, Secret Santa #dinRomania. Şi cum nu toţi suntem din Bucureşti, n-am avut posibilitatea să mergem la un anume party unde să lăsăm cadourile fără să ştim cine-i care. 🙂 De aceea, după “tragerile la sorţi” făcute cu ajutorul unui “superexcelent” progrămel, am văzut cui trebuie să facem cadouri. Chiar dacă ar fi fost frumos să nu ştiu de la cine primesc, aşa cum mâzgăleam mai sus, parcă tot mai bine e că ştiu. Pentru că-i pot mulţumi omului ăluia.

De aceea, omule ăla, dragule George Andone Jorjh Cucuruz Secret Santa, îţi mulţumesc mult pentru surpriză! Mult de tot! A fost cât se poate de plăcută, mai ales pentru că nu m-am ocupat niciodată să-mi fac astfel de chestiute, deşi cam era cazul. 🙂

Şi, ca să închei cum se cuvine, #fieca în anul care vine să ai parte de recoltă bună la hectar (normal, la cucuruz mă refer), să nu duci lipsa de nimic şi să-ţi meargă toate din plin. Precum combina în lanul de cucuruz, aşa să treci şi tu prin toate. Precum curge mălaiul la moară, aşa să curgă şi „mălaiul” din plin la „moara” lu’ matale! 🙂

PS: Mulţumesc şi pentru “hârtiile” alea puse teanc şi prinse cu bandă pe care scrie Banca Naţională Pablo Escobar. Evident, număr zilnic la ele… Like A Boss, ce Dumnezeu… Şi pentru că-mi permit, le-am dat şi părinţilor câteva, să le fac sărbători frumoase. Să aibă şi ei cu ce să-şi “cumpere” niscaiva pişcoturi… :))



4 Responses to “Secret Santa a venit din Cetatea Alba Iulia”

  1. pai iti poti face o casa de piscoturi din toti banuti aia 🙂

  2. Jorjh says:

    Sa ai un an nou fericit si ma bucur tare mult ca ti-au placut! Te astept sa mai treci prin Cetate, sa ne vedem la un pahar de vorba bineinteles 😀

Leave a Reply to Sorin Grumazescu