2012 March | Sorin Grumazescu

Schlag den Raab

Să tot fie vreun an de când am văzut pentru prima dată Schlag den Raab. Şi vinovatul pentru faptul că mă uit este amicul Mircea Meşter. La el am şi văzut pentru prima oară emisiunea.

Ce este Schlag den Raab? Pe scurt, un concurs. Un concurs difuzat pe Pro 7, un concurs la care câştigul este în bani. Cine participa? Cunoscutul prezentator TV Stefan Raab împotriva unui concurent ales. Pe Stefan Raab, probabil, mulţi dintre voi şi-l aduc aminte de la ediţia Eurovision la care a participat pentru Germania. Dar să trecem peste… Concursul durează câteva ore bune, este difuzat de doar câteva ori pe an şi este o emisiune live. Premiul este de 500.000 de euro, iar dacă Stefan reuşeşte să-şi învingă concurentul, banii sunt reportaţi pentru ediţia următoare, deci nu poate spune nimeni că Ştefan ştie ceva din timp…

Din câte am observat, cel mai mare report de până acum a fost de 3 milioane de euro, câştigat de un tânăr doctorand în vârstă de 26 de ani, în Mai 2009.

Probele? Unele, dintre cele mai „cretine”, altele, extrem de interesante… de la biliard, la tenis de masă, la muls vaca, la rupt mijlocul de la covrigei astfel încât să nu rupi marginea şi până la teste de cultura generală care se fac pe timp. De multe ori nu înţeleg mai nimic. Stau cu google translate şi scriu ce văd pe ecran pentru a reuşi cât de puţin să prind ideea probei. Dar e atât de bine făcut încât, aşa cum spunea şi Mircea, nu e nevoie să ştii germana pentru a înţelege. Oricum îţi vei da seama despre ce e vorba.

De ce-mi place? Pentru că nu este în genul concursurilor de pe la noi, concursuri în care prezentatorii se maimuţăresc şi fac ca toate visele. E un concurs la care ambii concurenţi sunt foarte atenţi la probele respective şi îşi dau tot interesul. E şi firesc… sunt nemţi, ce Dumnezeu… Şi apoi să nu uităm şi premiul de 500 mii sau mai mare.

De ce am scris articolul? Nu ştiu… Poate pentru că am obosit să-l văd pe Horia Vîrlan spunând la Cireaşa de pe Tort „da… s-o fi făcând la voi în Moldova aşa… La noi se face aşa”. Deşi cred că e un profesionist… Poate pentru că am obosit să-l văd pe Dan Negru încercând să ne arate că „blondele” sunt mai deştepte decât noi. Deşi cred că e un profesionist… Poate pentru că am obosit să-l văd pe Andrei Gheorghe spunând la Lanțul Slăbiciunilor „Eşti prost… Pardon… Eşti veriga slabă”. Deşi cred că e un profesionist… Poate pentru că am obosit să văd la Master Chef trei „specialişti” care te umilesc şi te privesc de sus… Deşi cred că sunt nişte profesionişti… (apropo… uitaţi-vă la TV Paprika… e un concurs asemănător, dar n-o să vedeţi nesimţirea juriului de la Master Chef, fie ea și regizată).

Poate pentru că m-am plictisit de concursurile pe care le văd la noi… Poate am obosit să văd idioţenii pe aproape toate posturile TV… Poate pentru că voiam să vă spun că există un concurs de o asemenea anvergură, despre care, poate, nu ştiţi şi care încă nu a ajuns la noi. Printre ţările care au cumpărat licenţa, până acum avem Bulgaria, Croaţia, Franţa, Georgia, Norvegia, Serbia, Suedia, Marea Britanie şi Australia. Cu toate astea, dacă o să vă uitaţi pe hartă, o să vedeţi că este trecută şi România ca având un concurs cu formatul împrumutat de la Schlag den Raab. Să dea naiba dacă ştiu care-o fi, că n-am văzut nimic până acum să semene…

Oricum, dacă vreodată va face cineva acest concurs şi în România, acela nu va putea fi altul decât Pro TV-ul. Uitaţi-vă la următoarea ediţie Schlag den Raab şi o să înţelegeţi de ce spun asta. Este un show complet, este un show complex, este un show de bun simţ, este un show în care e nevoie de mai multe “locaţii” pentru a se putea desfăşura. Şi de mulţi bani…

PS: Şi, vă rog, nu-mi serviţi clişeul cu “schimbă canalul dacă nu-ţi place”…

Prezentarea lu’ Chinezu

 

Şi pentru că n-a dat nici un semn de viaţa atunci când am spus pe twitter c-o să-i public prezentarea dacă el nu vrea, iată că mă ţin de cuvânt. Vorbesc despre prezentarea lu’ Chinezu la Social Media Summit Iaşi 2012. Şi aprobarea lui o am, staţi fără grijă, da’ cică-i pe riscul meu. 🙂

E bine să vedeţi despre ce a vorbit omul, indiferent că sunteţi bloggeri, indiferent că sunteţi reprezentanţi ai companiilor sau agenţiilor. De ce? Sper să aveţi răspunsul după ce vedeţi înregistrarea. Și sunt convins că multora dintre voi vă va fi de ajutor. 🙂

Nimic…

 

… nimic nu te face mai mult să zâmbeşti şi să ţi se umple inima de bucurie decat un om care te sună să-ţi spună “Mulţumesc! Mi-ai salvat viaţa!“. Nimic…

Sursa Foto

Prezentarea mea la Social Media Summit Iaşi 2...

 

Cam asta a fost prezentarea mea la Social Media Summit Iaşi 2012. Prima de până acum, de altfel! Şi sper că nu ultima, că abia m-am încălzit… 🙂

Cu emoţii, cu bune, cu rele… Sper că n-am dezamăgit pe nimeni, cred că am spus ce aveam de spus, sper că lumea prezentă să fi rămas cu ceva după prezentarea mea şi după prezentările celorlalţi vorbitori. Şi sper să ne vedem şi la alte ediţii SMS ale Revistei Biz. 🙂

Aştept feedback… 🙂

Şi dacă vreţi să vedeţi cam tot ce am spus, daţi un click pe play, mai jos. 🙂

Citeşte restul articolului

Aţi văzut noua monedă de 50 de bani?

Că eu abia am pus mâna pe ea zilele trecute. Nu ştiam că apăruse, şi chiar am avut o surpriză. Are aceleaşi dimensiuni cu moneda de 50 de bani pe care o ştim cu toţii, materialul este acelaşi (alamă), cantul este tot inscripţionat, doar elementele de recunoaştere sunt cu totul altele.

A apărut în Septembrie 2011, şi odată cu ea, tot cu titlu comemorativ, a fost lansată şi o monedă pentru colecţionari, valoarea nominală fiind de 200 lei. Oricum, ambele sunt dedicate aniversării a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân.

N-o să vă spun ce conţine fiecare dintre cele două monede în parte. Detaliile le găsiţi aici. Însă, vreau să vă spun că moneda de colecţie este niţel mai mare, adică are un diametru de 27 mm (faţă de 23.75 mm), cântăreşte 15.55 grame (faţă de 6.1 grame), este făcută din aur, cantul nu este inscripţionat, iar tirajul este de 250 bucăţi (faţă de 5 milioane de bucăţi, moneda aflată în circulaţie).

Nu ştiu dacă sunteţi interesaţi de bănuţul de colecţie, în sensul că nu ştiu de unde ar putea fi achiziţionat (sau dacă mai există), dar ştiu că preţul de vânzare (inclusiv broşura de prezentare) este de 4.360 de lei, fără TVA. 🙂

Încă o imagine în continuare