2015 October | Sorin Grumazescu

Hyeres – Un oraş pe care trebuie să-l vedeţi...

hyeres

Sau nu… Dar asta e doar în funcţie de voi şi de ce aşteptări aveţi de la un orăşel aflat la malul mării în sudul Franţei. Cum am ajuns acolo? Simplu! Și complicat, în acelaşi timp. Oricum, dacă m-aţi fi întrebat pe mine cu aproximativ o lună în urmă, Franţa era ultima țara pe care aş fi vizitat-o în viaţa asta. Nu pentru că nu merită… Ci doar pentru că m-am gândit că e foarte aprope de noi şi o pot vizita oricând, plus că nu-mi place foarte mult limba. Acum? M-aş întoarce oricând acolo. 🙂

IMG_6095

Revenind, de ce simplu? Păi, de ceva vreme mă tot uit la pozele din La Ciotat pe care le pune bunul amic Ioan T. Morar pe contul lui de twitter. Cine este Ioan T. Morar? Nu cred că mai e cazul să vă spun. Probabil ar trebui să scriu măcar o carte despre cine este el. 🙂 Iar pentru cei care nu-l cunosc, Google vă stă la dispoziţie. Bun! După ce le-am văzut (pozele), şi după multe discuţii cu el legate şi de alte aspecte, oarecum la invitaţia lui de a vizita acea zonă, ne-am hotărât să mergem să-l vizităm şi să vedem locurile. 🙂

De ce complicat? Pentru că traseul nostru a fost ceva de genul tren – autobuz – avion – avion – autocar – tren – maşina. Şi vă explic mai jos cu tot cu costurile de rigoare.

Pentru a ajunge în Hyeres, dacă nu sunteţi din Bucureşti, evident, trebuie mai întâi să luaţi trenul. Din Gara de Nord, pentru a ajunge la aeroport, puteţi lua autobuzul 780 (cam 3.5 lei biletul). Am ajuns la avion. Noi am ales o versiune cu escală în Bruxelles Charleroi. Până acolo am zburat cu Wizz Air, de acolo şi până în Franţa am zburat cu Ryanair. Cost total pentru două persoane dus-întors a fost de 352 euro, biletele fiind cumpărate cu ajutorul unor mai vechi cunoştinţe ale noastre, cu care am mai colaborat, Cristina Suciu, Iulia Oprescu şi Veronica Cranta, 3 fete inimoase de la Tavel Mama, care vă vor ajuta întotdeauna cam cu ce vacanţă v-aţi dori voi şi vă vor răspunde la orice mail de care aveţi nevoie. Şi credeţi-mă, nu vă mint cu nimic! Chiar sunt nişte persoane deosebite şi la care puteţi apela când aveţi nevoie. 🙂

Şi-am ajuns în Franţa… (more…)

Auzi, șefu?!

Neața! Atât voiam să-ți spun: Macanache e Dumnezeu!

Îl știi? Nu? E, n-ai de unde… Oricum, șefu’ (sau, mai mult, șefa), atât îți spun: să nu te superi, dar ăsta e un articol scris pentru toți cei care n-au curajul sau n-au unde să-l scrie. Indiferent că-s bugetari (în special bugetari), corporatiști, zilieri etc.

E un articol și o melodie pentru oamenii care chiar muncesc, dar pe care nu-i bagă nimeni în seamă. Sau îi bagă (în seamă), dar cine știe pe unde…