De vizitat în Lisabona – Ziua 3 | Sorin Grumazescu
Posted on Nov 27, 2016 in Vacante | 0 comments

De vizitat în Lisabona – Ziua 3

lisabona_ziua_3

Cea de a treia zi ne-a dus tot în partea de sud-est a Lisabonei. Ne-am ales pentru acestă zi să vizităm ceva reprezentativ pentru Portugalia. Mai exact, Muzeul Fado și Muzeul Național Azulejo. Și, dacă tot ne-au îndreptat pașii către aceste două muzee, evident că nu puteam rata renumitele străduțe ale cartierului Alfama, și nici Conserveira de Lisboa. Vă povestesc mai jos, pe scurt, despre fiecare. 🙂

conserveira_lisabona

Până a ajunge în Alfama am căutat ceva despre care auzisem și citisem. Noi i-am zis Conservăria. Da, este vorba despre Conserveira de Lisboa, un micuț magazin tradițional care comercializează conserve de pește. Partea frumoasă e că nu este doar un magazin. Este o afacere de familie începută (din câte am citit) în 1930. La momentul înființării s-a numit Mercearia do Minho, activitatea de bază fiind producerea alimentelor conservate, iar unul dintre fondatori, Fernando da Silva Ferreira, fiind mai întâi angajat și comerciant al acestor produse, a reușit să achiziționeze un sfert din compania de la acea vreme. În 1942 denumirea oficială a magazinului devine Conserveira de Lisboa, iar între anii 1960 – 1970 compania ajunge la un vârf, în acea perioadă fiind o cerere destul de mare în ceea ce privește alimentele conservate. Povestea completă o găsiți aici. Și, ca să nu o lungesc, în magazinașul de câțiva metri pătrați de pe strada Rua de Bacalhoeiros – Nr. 34 o să găsiți stivuite frumos conserve de cod, ton, sardine, macrou, caracatiță etc în toate felurile posibile (în ulei vegetal, în sos tomat, mai iuți, mai puțin iuți), cele 3 mari branduri fiind Tricana, Prata do Mar și Minor. Ca să nu mai vorbim despre felul în care angajații îți ambalează tot ce cumperi de la ei. Prețuri? Cam de la 2 euro în sus de conservă. Dar merită! Sunt extraordinare! 🙂

lisabona_ziua_3_1

Și-am ajuns în Alfama. Cartierul Alfama, așa cum toată lumea-l știe, cartierul Fado-ului. De unde a căpătat această denumire? Poate de la faptul că aici o să găsiți muzica națională portugheză mai prin toate restaurantele și tavernele din zonă? Bine… nu la orice oră din zi, dar, începând cu ora 20.00, în toate localurile în care se poate lua cina în acest cartier o să auziți 12 coarde, grupate două câte două, ciupite de mâna unui cunoscător. Exact! Veți auzi chitara portugheză. 🙂

Așadar Alfama! Trebuie să-l vedeți! Arată ca un stup, sau ca un mușuroi. Străduțe mici și înguste pavate cu piatră cubică. Apropos de piatra cubică, uitasem să vă spun… În Lisabona nu prea o să vedeți asfalt pe trotuare. Adică nu prea o să vedeți deloc. Toate, dar toate trotuarele sunt pavate cu piatră cubică, unele dintre ele simple, altele cu modele care te duc cu gândul la Azulejo. Revenind la Alfama, este printre puținele cartiere din Lisabona care a fost distrus în mică măsură în urma cutremurului care a cam făcut ravagii în 1755. Seismologii zilelor noastre estimează că magnitudinea a fost undeva între 8.5 și 9.0 grade Richter, cei decedați ar fi de până la 100.000 doar în Lisabona, iar cutremurul ar fi unul cu cele mai multe persoane decedate din istorie.

Una peste alta, Alfama, cartierul maur al Lisabonei este unul pe care trebuie să-l faceți la pas. De ce maur? Pentru că este un cartier pe care maurii și-au lăsat amprenta de-a lungul istoriei, denumirea de Alfama venind de la Al-Hamma, ceea ce înseamnă „băi” sau “fântâni”, iar denumirea vine de la izvoarele pe care le găseai în acea vreme în zonă. Și, dacă mi-e permisă comparația, aici veți găsi cei mai localnici dintre localnicii Lisabonei. Cei mai lisabonezi dintre lisabonezi. Oameni în vârstă, care aici s-au născut, aici au trăit! Iar naturalețea cu care-și întind hainele proaspăt spălate la uscat, cu care ies să-și cumpere o pâine, sau cu care te îndrumă atunci când cauți un muzeu, sau când ai greșit o străduță, sau când vrei să le faci o poză și te refuză, este minunată, credeți-mă! 🙂

muzeul_fado

Lăsând lucrurile triste legate de cutremurul din 1755 deoparte, am ajuns la Muzeul Fado. Fado… Mi-e greu să vorbesc despre Fado… Mi-e și ușor… Până la urmă de asta am vrut să ajung în Lisabona, pentru că-mi place muzica Fado! Mi-e greu pentru că nu știu ce-aș putea scrie, mi-e ușor pentru că, așa cum spuneam, îmi place muzica Fado, ascult fado din momentul în care am descoperit această muzică, știu cine e Amalia Rodrigues, știu cine este Herminia Silva, Carlos do Carmo, Cristina Branco, Ana Sofia Varela și, nu în cele din urmă, Ana Moura și Mariza. Și sper din tot sufletul s-o văd pe Mariza într-un concert. 🙂

Deci, Muzeul Fado. Dacă vreți să-l vedeți o să trebuiască să plătiți 5 euro. Dar merită! Nu neapărat dacă sunteți fan Fado. Dar dacă sunteți e locul în care veți găsi toată istoria muzicii Fado adunată într-un singur loc. Puteți cere de la intrare un ghid audio într-una dintre limbile de circulație internațională și dați-i play. Tot aici o să găsiți mici colecții ce țin de partituri muzicale, intrumente folosite în muzica Fado, poze, o istorie a chitarei portugheze, chiar și ținute folosite. Mai este și un fel de cameră de audiții unde o să găsiți niște căști, un scaun și un juxebox digital de unde puteți alege piesa pe care vreți s-o ascultați. Iar audiția, deși vine dintr-o zonă digitală, pare de pe discuri de vinil. 🙂

muzeul_azulejo

Și uite-așa, muzica fado mi-a sunat în urechi până am ajuns la Muzeul Azulejo, o altă mândrie a Lisabonei și a Portugaliei. Eu zic că pentru doar 5 euro merită să vedeți poate unul dintre cele mai representative lucruri pentru Portugalia. Pentru că acești 5 euro o să-I dați parte pentru cultura portugheză, parte pentru istorie și parte pentru puțină culoare în viața voastră. Nu e obligatoriu să ajungeți aici. Dar dacă iubiți cele 3 lucruri spuse de mine, adică istorie, cultură și culoare, e obligatoriu! 🙂

Gata? Sunteți pregătiți? Bun! Să începem. O să găsiți Muzeul Azulejo în incinta Mănăstirii Maicii Domnului, adică Convento de Madre de Deus. Tot ce o să vedeți aici au forma pătrată, exact ca a unei plăci de faianță. Începând de la exponate și terminând cu clădirea și curtea interioară în sine. Știți ce e aia terra cotta? Dar terracotta? Dar teracota? Da, exact, placa aia care la noi era folosită la fabricarea sobelor. Și era o placă ceramică. Asta înseamnă și Azulejo. Și vine din limba arabă (Al Zellige). O placă ceramică subțire, care, în combinație cu alte plăci, indiferent că e monocromatică sau în mai multe nuanțe, oferă imaginii un desen, un tot unitar, un întreg. Un mozaic perfect.

Ce-o să vedeți în muzeu? Absolut toată istoria Azulejo. Perioada renascentistă, puzzle-uri monocrome, apoi cele policrome, tot felul de idei împrumutate din Italia, India, apoi azulejo în alb și albastru (stil împrumutat din Olanda), elemente în stilul baroc, imagini în mărime naturală cu nobili portughezi, toate expuse în așa fel încât să-ți atragă privirea.

Iar dacă e ceva care să-ți taie respirația, este imaginea panoramică a Lisabonei, un “puzzle” ceramic cu o lungime de aproximativ 23 de metri și la care au fost folosite 1300 de plăci ceramice, totul fiind făcut cu ajutorul unei nonculori și a unei culori: alb și albastru. Plus că se spune că e cel mai mare Azulejo din Portugalia. Și să nu uit, tot aici o să vedeți și cum se fac plăcile ceramice Azulejo, dar și cum se recondiționează. Niște omuleți au grijă și de asta, și-i vedeți la lucru în atelierele aflate chiar în incinta muzeului. 🙂

Hai că am oboist! Și de mers, și de scris. Soarele apune! Mă opresc să mă relaxez pe malul fluviului Tejo… 🙂



Leave a Reply