Ştafeta Renault Megane Olympic a ajuns la des...

Adică la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, unde am predat „torţa” (cheile) Renault Megane Olympic. A fost frumos… Şi ne-am bucurat enorm (eu şi coechipiera mea, Sabina) să fim alături de Răzvan BB, Vali, Andreea, Alina şi Răzvan, cei care au dus ştafeta prin ţară.

Deşi ştiau că ştafeta rămâne pe mâini bune, cheile mi-au fost predate cu mare greu şi cu părere de rău de către TVDeCe la Iaşi (link TVdece). Şi ca să-i asigur că rămân pe mâini bune, am mers împreună până în faţa Palatului Culturii la o mică şedinţă foto. Vedeţi voi ?! Ştafeta asta… Chiar am considerat-o ca pe o torţă simbolică. De aceea am vrut să fie puţin altceva… Să fac altceva. Am vrut să afle cât mai mulţi, să vadă că aceasta campanie e vie, că se întâmplă ceva. Şi uite-aşa, ca-ntr-o joacă, am vorbit cu câţiva băieţi din Clubul Bicicliştilor Vasluieni, tot ca-ntr-o joacă m-am dus la Primărie şi am obţinut o autorizaţie, iar Sâmbătă, într-un cadru organizat, Stefeta Renault Megane Olympic s-a plimbat puţin pe străzile din Vaslui. 🙂

Ieri, Duminică 12.08.2012, totul s-a terminat. După un frumos traseu Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu-Sărat, Buzău, Urziceni, ştafeta a ajuns la Bucureşti, în faţa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, acolo unde zilele următoare va avea loc şi festivitatea de premiere a olimpicilor noştri la Londra.

Dacă mi-a plăcut maşina ? Da… cu doar câteva mici minusuri, dar care sunt acoperite de alte chestii, da… Mi-a plăcut. Dar asta e o cu totul altă discuţie, iar impresiile mele despre Renault Megane Olympic le găsiţi, evident, pe Automod. 🙂

Ştiţi? Vă spuneam că Renault România caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice, 100 de oameni simpli, care ştiu ce vor, care se ghidează în viaţă după aceleaşi valori, asemănător olimpicilor români: excelenţă, profesionalism şi fair play. Însă mai cred ceva… Mai cred că Renault România, aşa cum bine aţi văzut scris pe maşină, chiar vrea să ducă mai departe spiritul olimpic.

Când mi-am dat seama de asta ? Atunci când, la COSR, am intrat în Muzeul Sportului. Şi discutând cu Monica Jitariuc şi Andrei Cismaru, concluzia lor a fost următoarea „uite… vezi ?! Sportului românesc încape într-o cameră de câţiva metri pătraţi…”. Da… Toată istoria sportului românesc încape într-o cameră. Frumoasă… Plină cu oameni care ne-au făcut să dăm cu pumnul în masă, să tremurăm, să ne doară, să plângem de tristeţe, de bucurie, dar cu care ne mândrim, şi-n faţa cărora ne înclinăm. Şi nu cred că sunt singurul căruia i-ar plăcea să umplem câteva camere bune cu trofee şi cu imaginile olimpicilor care vor veni. Pentru că vor mai veni… 🙂

Asta-i… S-a terminat… S-a încheiat o campanie minunată, o campanie pe care aş fi promovat-o fără să stau prea mult pe gânduri chiar şi dacă nu eram implicat în ea. Iar faptul că am fost implicat, m-a făcut s-o iubesc şi mai mult. Mulţumesc ! 🙂

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

Ştafeta Renault Megane Olympic a ajuns în Mol...

Mai exact, la Iaşi ! Şi Vaslui ! Iaşi – Vaslui, Vaslui – Iaşi… Cum vreţi… Important e ca a ajuns la mine… „Torţa” Renault Megane Olympic… la ea mă refer. Sigur că m-am bucurat, sigur că abia aşteptam să pun mâna pe chei, sigur că abia aşteptam să mă văd şi cu bunii mei amici Alina şi Răzvan, pe „numele lor de familie” TVDeCe. Şi aşa cum vă spuneam în articolul trecut, bucuria maximă a fost să fac parte din această campanie… Până la torţa reală pe care mi-aş dori să o duc pentru câţiva metri, sunt extrem de mulţumit că o duc pe cea Renault Megane Olympic… 🙂

Şi cum aveam nevoie de un coechipier, am considerat că persoana potrivită este nepoţica mea, Sabina, căreia i-a plăcut mult ideea campaniei şi s-a bucurat şi mai mult atunci când i-am propus să-mi fie coechipier. Până la urmă, copii sunt cei care, poate, vor ajunge fie să participe la una dintre ediţiile viitoare ale Jocurilor Olimpice, fie să ducă torţa către următoarele destinaţii, nu? 🙂

Astăzi am „purtat” niţel ştafeta pe străzile Iaşiului, am dus-o puţin în faţa Palatului Culturii, am vrut puţin şi în faţa Casei Studenţilor şi lângă Bibliotecă Eminescu (dar străzile erau în lucru şi nu se putea face o poză mai reuşită), urmând ca mâine să ajungă la Vaslui, să-i fac cunoştinţă cu Statuia lui Ştefan cel Mare. Duminică, ne vom îndrepta către Bucureşti, unde vom aduce ştafeta chiar la Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, dar până acolo, vom trece prin Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu-Sărat, Buzău, Urziceni. Aşa că, fiţi pe fază ! Dacă ne vedeţi, poate ne faceţi cu mâna. 🙂

Şi nu uitaţi, Olimpiada nu s-a terminat… Mai e puţin… Şi în tot acest timp, Renault România nu s-a oprit din căutat cei 100 de ambasadori ai valorilor olimpice, cei 100 de oameni obişnuiţi, care păşesc în viaţă şi după urmele lăsate de olimpicii noştri: excelenţă, profesionalism şi fair play. 🙂

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

Mulţumesc !

Mi-ar plăcea să nu-i mai „certăm”… Mi-ar plăcea să nu mai fie înjuraţi… Mi-ar plăcea să nu mai spunem „cum ? Doar atât a putut ?”. Mi-ar plăcea să-i lăudăm… Mi-ar plăcea să scriem despre ei doar de bine… Mi-ar plăcea să-i oprim pe stradă şi să le spunem un simplu „Mulţumesc !”… De ce ? Pentru că ne reprezintă, pentru că reuşesc să pună steagul României pe primele locuri la concursurile sportive, pentru că muncesc enorm, pentru că ne fac să fim mândri de ei, pentru că sunt printre puţinii care reuşesc să facă din România o ţară cunoscută chiar şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

La sportivii noştri mă refer. La cei care ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice de la Londra, la cei care merită şi au fost premiaţi şi la întoarcerea în ţară, zilele trecute… La cei care, aşa cum spuneam şi în articolul trecut, ne fac să dăm cu pumnul în masă, la cei care ne fac să plângem de tristeţe sau bucurie, la medaliaţii noştri, aşa puţini cum sunt. Sunt ai noştri, îi iubim şi vreau să fim mândri de ei !

103 sportivi, 15 discipline, locul 27 în clasamentul pe naţiuni. Asta ar fi pe scurt câteva date despre lotul românesc care a participat la Jocurile Olimpice de Vară Londra 2012. Cu ce am plecat ? Cu 9 medalii: 2 aur, 5 argint şi 2 bronz. Mai exact, aur – Sandra Izbaşa (sărituri) şi Alin Moldoveanu (tir), argint – Alina Dumitru şi Corina Căprioriu (judo), Roxana Cocoş (haltere), Rareș Dumitrescu, Alexandru Sirițeanu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu (sabie – echipe) şi Cătălina Ponor (sol), iar bronz – echipa feminină de gimnastică (Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Diana Chelaru, Diana Bulimar, Larisa Iordache) şi Răzvan Martin (haltere).

14 oameni… 14 oameni care ne-au făcut să tremurăm pe toată durata competiţiei… 14 oameni cu care ne mândrim… 14 oameni care au fost premiaţi atât la Jocurile Olimpice de la Londra, dar şi la Gala de Premiere de acasă, unde au fost recompensaţi de către Renault cu câte un autoturism. Un autoturism pentru fiecare medalie. Au fost 16. De ce ? Pentru că am avut doi sportivi premiaţi atât cu echipa, cât şi individual, dacă mai era nevoie să vă spun, două fete inimoase, pe numele lor Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor. 🙂

Şi dacă eraţi curioşi, autoturismele au fost oferite în funcţie de locul obţinut pe podium de către medaliaţi. Astfel, pentru aur, maşina obţinută a fost Renault Latitude, pentru argint, Renault Megane Olympic, ediție limitată special creată pentru celebrarea Olimpiadei, iar cei medaliaţi cu argint şi bronz în probele pe echipe, au primit câte un Renault Twingo.

Partea frumoasă ştiţi care e ? Ca Renault România n-a fost doar sponsor oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Londra… Nu doar a premiat medaliaţii la Jocurile Olimpice… Renault România a mai vrut ceva… A vrut să găsească 100 de ambasadori ai valorilor olimpice, 100 de oameni obişnuiţi, 100 de oameni, care în viaţa de zi cu zi nu vor decât să le iasă totul bine, să fie corecţi, să exceleze, să fie profesionişti. Exact ca şi olimpicii despre care vă scriam mai sus, 100 de oameni care se ghidează după excelentă, profesionalism şi fair play.

Vreau să cred că, alături de Renault România, am pus şi noi umărul la găsirea celor 100 de ambasadori ai valorilor olimpici. Noi, cei 5 care am fost implicaţi în campania Ştafeta Renault Megane Olympic (Răzvan BB, Vali, Andreea, Alina/Răzvan şi cu mine), dar şi ceilalţi care au mai scris despre acest eveniment… Pentru că acei 100 de ambasadori au fost găsiţi. Şi odată cu premierea olimpicilor romani, au fost onoraţi şi aceştia.

Mai multe detalii şi imagini în continuare Citeşte restul articolului

Întotdeauna mi-am dorit să duc o torţa olimpi...

Începe… Olimpiada… La ea mă refer. Încep Jocurile Olimpice 2012 de la Londra. Pentru a treia oară la Londra. Un eveniment aşteptat de toată lumea, un eveniment cu o festivitate de deschidere extrem de bine pusă la punct. Cred că-mi veţi da dreptate, dar parcă, de la ediţie la ediţie, festivitatea de deschidere este mai frumoasă, mai fastuoasă, mai elegantă, mai emoţionantă…

Şi ştiu că torţa a ajuns la Londra. Şi ştiu că printre cei care au purtat-o cu mândrie am avut şi doi români, Nadia şi Adi. Dar există ceva ce voi nu ştiţi. Că avem şi noi, românii, o torţă a noastră. O ştafetă… O torţă care se numeşte Ştafeta Renault Megane Olympic, o ştafetă simbolică, o ştafeta care a plecat azi din Bucureşti şi care va face înconjurul ţării. Aşa cum vă spuneam, a plecat din Bucureşti, de la Răzvan Baciu, va ajunge la Braşov, la Timişoara, la Cluj Napoca şi Iaşi. La Braşov o va primi Vali Petcu, la Timişoara o va prelua Andreea Ursu, care o va duce către Cluj, celor de la TVDeCe, adică Alina Crâncău şi Răzvan Dragoş, urmând ca ei să aducă torţa la Iaşi, loc de unde o voi prelua eu şi o voi duce mai departe, către Bucureşti, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, pe 12 August 2012.

Ştafeta Renault Megane Olympic este o campanie foarte frumoasă. De ce? Pentru că Renault România este sponsorul oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Londra, susţine jucătorii români prezenţi la Jocurile Olimpice şi…tadaaaaa… caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice, mai exact, 100 de OAMENI. Simpli… obişnuiţi… 100 de oameni, care se ghidează în viaţa lor după aceleaşi valori ca şi olimpicii români. Care ar fi acestea? Excelenţa, profesionalismul şi fair play-ul.

De aceea… vă place sportul? E parte din viaţa voastră? Vă ghidaţi în viaţă după aceleaşi valori ca olimpicii români? Vreţi să ajungeţi la Gala de premiere a olimpicilor medaliaţi la Londra? Vreţi să fiţi înscrişi chiar la o tragere la sorţi pentru un city break la Londra? Trebuie doar să vă înscrieţi. Cum? Daţi cu clicku’ pe Megane Olympic până pe 12 August şi aveţi toate şansele să ajungeţi la Londra. Şi pentru toate cele despre care vă spuneam, dar şi pentru Tower Bridge, Westminster Abbey, London Eye, Big Ben, Trafalgar Square, Madame Tussauds, sau orice altceva vă mai doriţi să vedeţi. Apropos… deja avem 3 omuleţi care au câştigat excursii la Londra, deci… 🙂

V-aţi înscris? Bine-aşa… Atunci, cât aşteptaţi voi să vedeţi dacă aţi câştigat, fiţi cu ochii pe noi. Răzvan, Vali, Andreea, Alina şi Răzvan, chiar şi eu, vă vom ţine la curent cu ce se întâmplă şi pe unde se află “torţa” Renault Megane Olympic. Cu poze, cu filmuleţe… cu tot ce trebuie. Şi că tot veni vorba despre Renault, să vă spun câteva cuvinte şi despre “torţă”.

Vom „duce aprins” un Renault Megane Olympic, o ediţie specială a celor de la Renault, un Megane bazat pe versiunea facelift 2012, cu diverse îmbunătăţiri pe care abia aştept să le descopăr şi pe care vi le voi povesti, un model cu un design special, cu un motor de 1.6 litri şi 110 CP. Îl vom ţine „aprins” începând de azi, cu Răzvan, şi-l voi aduce „aprins”, la Bucureşti, pe 12 August. 🙂

Olimpiada încă nu s-a terminat… Crede-mă… Şi tu poţi fi olimpic ! 🙂

PS: Nu ştiu voi cum v-aţi fi simţit, dar pentru mine este o mare onoare, mai ales ca sunt şi cel care va duce ştafeta înapoi la Bucureşti… 🙂

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului