Da, Sibiul poate fi şi al meu…
1200 de kilometri… Atât am făcut în patru zile. Aveam o discuţie cu Brylu şi mă întreba dacă nu e obositor, dacă merită să fac atâta drum… Şi i-am răspuns că da, e obositor, dar merită! Din două motive. Primul ar fi că te revezi cu oameni pe care i-ai cunoscut cu ceva vreme în urmă şi ţi-au rămas în suflet, al doilea ar fi că urmează să cunoşti oameni care fac ceva pentru România, care merită promovaţi, aşa cum merită să vezi locuri noi şi frumoase, care, la fel, merită promovate, merită văzute, merită arătate şi celor care nu au ajuns vreodată pe acolo…. Pentru că avem o ţară atât de frumoasă!
Aşa am ajuns la PrinSibiulMeu-Tag the Flag 2013, la invitaţia lui Tudor Popa. Ştiam în mare ce mă aşteaptă, ce-o să văd, dar au fost şi multe surprize. Ne-am început ziua cu o vizită prin Sibiu, unde gazda şi ghid ne-a fost Răzvan Pop. Oameni buni… cât ne-a vorbit omul ăsta în câteva ore, şi cât de bine pregătit este, mai rar… credeţi-mă! Mi-ar fi plăcut să-l pot filma, să vedeţi ce înseamnă „bine pregătit”, dar nu ştiu dacă YouTube m-ar fi lăsat să urc atâţia GB. 🙂
Pe unde ne-a dus? Începând cu zona centrală, Primărie, strada Mitropoliei, Parcul Astra, strada Tribunei, Piaţa Armelor, strada Bastionului, strada Dealului, bulevardul Victoriei, strada Emil Cioran şi Piaţa Unirii. Despre ce ne-a vorbit? Despre tot ce a însemnat Sibiu cu mulţi ani în urmă şi cum s-a ajuns la Sibiul de astăzi, despre bresle, despre clădiri, despre faţade, de ce unele nu sunt restaurate, de ce altetele sunt şi cum s-au făcut acele restaurări, cu ce costuri, cine „şi-a pus amprenta” în unele zone, cu ce „greutăţi” ale acelor vremuri. Şi o să vă dau doar un exemplu de „greutăţi”, doar pentru a vedea şi România anului 2013 ce însemna „greutate” în acele timpuri… Ei bine, în cazul unor fortificaţii, constructorii au considerat ca materialele de care aveau nevoie erau mai uşor de transportat pe apă. Şi cum Cibinul era destul de sinuos, s-a construit o albie dreaptă… Da, aţi citit bine, s-a construit o albie dreaptă! Punct şi fără comentarii!
Cum Răzvan Pop ne-a plimbat destul de mult şi ne-a vorbit la fel de mult, ţi se face şi foame, frate… Unde ne-a dus, evident, împreună cu organizatorii? La Judith Bistro, locul unde l-am cunoscut şi pe Alexandru Balog, cel care nu este doar proprietarul localului tradiţional unguresc, dar este şi cel care găteşte acolo. Alexandru are o poveste interesantă în spate. De la director de firma, la ajutor într-o pizzerie din străinătate, la întoarcerea în ţară şi la proprietar de local. Mergeţi la el şi staţi la masa… O să vă placă! Chemaţi-l şi rugaţi-l să vă povestească despre el. O s-o facă fără nici cea mai mică problemă şi o să vă povestească şi, chiar dacă voi consideraţi că nu se pot spune foarte multe lucruri, despre vin. Întrebaţi-l şi despre asta. O va face aşa cum puţini oameni o fac, chiar dacă nu este somelier. 🙂
Ei… şi că orice „muncitor”, după masa ne-am reapucat de treabă. Unde? La Ambient, locul unde Andreea Cristoforidis (director de marketing) ne-a primit extrem de frumos. N-o să vă vorbesc despre ce găsiţi la Ambient. O să descoperiţi singuri în câteva poze. O să vă spun doar că anul acesta împlinesc 20 de ani, că este o companie cu 100% capital românesc, că este locul unde te duci cu o idee şi specialiştii de acolo te ajuta s-o pui în practică. Şi vreau să vă mai spun ceva… m-am plimbat minute bune prin magazin şi am urmărit felul în care angajaţii primesc clienţii, felul în care vorbesc cu ei şi felul în care îşi prezintă produsele. Într-un singur magazin de gen am mai văzut acest lucru. Iar cuvântul care poate descrie tot ce fac angajaţii Ambient este unul singur: profesionalism! 🙂
S-a făcut 16:30, deci gata cu munca pe ziua de azi! Şi am avut de ales: vizită la Atelierul Diana Ribana, sau volei pe mica plajă amenajată în Piaţa Mică din Sibiu. Fetele au ales să meargă la Diana, noi, băieţii, ne-am retras la volei. Şi cum mulţi dintre noi nu suntem extrem de sportivi, am preferat doar să ne uităm şi să ţinem scorul de pe margine. Oricum, onoarea „ne-a fost apărată” de Toma, Alex şi Dragoş. 😀
Către seară am avut parte de două prezentări ţinute de Ana-Maria Caia şi Florin Arjocu, fiecare vorbind de mâncăruri tradiţionale. Florin, din România, Ana-Maria, din Vietnam. Şi cum multe dintre mâncărurile tradiţionale româneşti nu mai sunt un secret pentru noi, am avut parte din partea Anei-Maria de un „meniu” extrem de interesant, dar şi greu de digerat… 🙂 Însă partea interesantă a acestei seri nu a fost nici pe departe mâncarea si felurile ei, ci felul în care cei doi ne-au povestit despre ele… Apropos, dacă aveţi întrebări despre toate ţările care pentru noi sunt puse pe „whishlist”, cele de genul Vietnam, Thailanda etc, nu ezitaţi s-o întrebaţi pe Ana-Maria Caia… Povesteşte fata asta într-un anume fel şi pune atâta pasiune… 🙂
Seara s-a încheiat cu una dintre cele mai frumoase şi interesante povesti din acea zi (pentru mine): povestea Calfelor Călătoare. Ce sunt calfele calatoare? Meşteşugari, oameni care muncesc, oameni care-şi dedica parte din viaţă muncilor deosebit de grele, fie că vorbim despre fierari, tâmplari, pietrari etc. Sunt femei şi bărbaţi, indiferent de meserie, oameni care-şi lasă casa şi ţara şi pornesc într-o călătorie de 3 ani pentru că aşa simt, pentru că aşa vor ei. Nu sunt obligaţi de nimeni, este doar opţiunea lor. Există câteva reguli de care trebuie să ţină cont. Între ele, să nu se apropie la mai mult de 50 de kilometri de casă, durata călătoriei este de, aşa cum vă spuneam, 3 ani şi o zi, să nu stea mai mult de 3 luni în acelaşi loc, plus că sunt obligaţi să poarte costumul tradiţional.
Există în acest moment patru locuri în care-i puteţi găsi: Rugen, Neustadt, Wein-strasse, Leipzig şi Sibiu. Ce fac? Lucrează pentru a trăi! Lucrează lemnul, piatra, fierul, sunt „angajaţi” pentru diverse lucrări în locurile în care stau pentru acele 3 luni. Iar muncile pe care le fac, dacă ar fi să mă refer doar la femei, nu sunt dintre cele mai uşoare. Sunt oameni simpli, muncitori, frumoşi, oameni care au simţit în sufletul lor ca o astfel de călătorie le poate schimba viaţa. Nu ştiu în ce fel, dar cumva le-o schimba. Dacă-i veţi întreba, o să vă spună că este cel mai frumos lucru care li se întâmplă în acest moment. Şi dacă aveţi ocazia, mergeţi să-i cunoaşteţi. Sunt extrem de interesanţi…
Cam asta-i pentru prima zi. Revin şi cu restul poveştilor. 🙂
Prin Sibiul Meu este un proiect AIOS organizat cu sprijinul Primăriei Sibiu.
Parteneri: http://www.futurecapital.ro/, Ibis Hotel, Ambient, Staropramen, Reky Travel, Asociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien
2 Responses to “Da, Sibiul poate fi şi al meu…”
Leave a Reply
Subscribe & follow
Când merg la Galați fac 1200 km de vineri seara de pe la 6-7 când pornesc până duminică pe la 9-10 seara când ajung din nou la Cluj 😀
Draga Sorin, iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Ma bucur mult ca te-am intalnit, sper sa ne revedem candva.
[…] Grumăzescu (a scris aici) a bătut cale lungă să ajungă în sfârşit la Sibiu. Se pare că nu a mai putut rezista […]