Înainte de a vă spune ce puteți face în prima zi în care ajungeți în Lisabona o să le mulțumesc fetelor de la agenția de turism care ne-au ajutat la alegerea cazării și biletelor de avion și de această dată, ca de fiecare an de ceva vreme încoace, Agenția este Travel Mama, iar fetele se numesc Cristina Suciu și Veronica Cranta. Atunci când vreți să plecați în orice vacanță, indiferent dacă vorbim de România sau străinătate, apelați fără nici cea mai mică problemă la ele. O să găsească exact ce se pliază perfect pe bugetul pe care-l aveți voi pentru acea călătorie.

Bun! Așadar, Lisabona! Despre ce vă scriu azi? Câteva informații generale despre prețuri, tarife, intrări la muzee, ce se poate vizita, ce și unde se poate mânca și mai tot despre transportul lor în comun. A, și ce ai putea face în prima zi pentru a te acomoda cu locul, unde e situat pe hartă hotelul în care stai, ce găsești în împrejurimi la ce distanță e situat de punctele principale de atracție etc.

N-o să vă dau nici un preț legat de biletele de avion sau de cazare. Aici totul e în funcție de bugetul fiecăruia, de perioada din an în care plecați, unde vreți să stați, cu ce companie aeriană vreți să zburați. Vă pot spune doar că o vacanță la Lisabona, deși nu pare, poate fi mai ieftină decât una la bulgari, greci sau turci, bineînțeles dacă nu doriți să stați pe un șezlong, la 4-5 stele și să faceți plajă 2 săptămâni. Și vă mai pot spune că, dacă sunteți din provincie și avionul vostru către destinație pleacă din București, un avion Iași-București, Timișoara-București etc, vă poate costa cât un bilet de tren sau chiar mai jos.

Ok. Am ajuns, ne-am cazat, să începem. Ca să ne înțelegem de la bun început , eu sunt genul de călător care nu preferă circuitele lor, indiferent de ce țară vorbim. Și mă refer la cele cu autobuzele roșii, verzi, albastre, galbene, așa-zisele Sight Seeing Tours. Nu! Eu sunt genul de om care, pentru a vedea cât mai mult din țara în care se află, poate face și 25-30 km pe zi fără probleme.

Să vă dau și câteva prețuri pentru început. Sfatul meu (eu așa am făcut de fiecare dată în momentul în care am ajuns pentru prima oară într-o țară pe care n-am mai vizitat-o) atunci când aterizați, spre hotel luați un taxi. Nu încercați metrou, autobuze etc. Ok, dacă știți și mai ales dacă ajungeți acolo dimineața, nu e vreo problemă. Dar dacă ajungeți pe seară eu zic că n-are rost pentru câțiva euro în plus să ajungeți prin alte zone ale orașului. Pe mine m-a costat drumul aeroport-hotel 23 euro.

Și, dacă tot am ajuns la transport, să continui. O călătorie cu un autobuz în Lisabona este 1.8 euro (depinde și în ce zonă te afli și depinde anume unde vrei să mergi). Una cu metroul este 1.4 euro.Traversarea fluviului Tejo/Taho/Tagus costă 1.2 euro. Dar, de exemplu, dacă îți iei o călătorie cu autobuzul dus-întors, prețul per total bilet nu este 3.6 euro ci doar 2 euro. Să vă mai dau un exemplu. Am fost să vedem Sintra (cu renumitele sale palate) și Cabo da Roca (cel mai vestic punct al Europei și locul unde începe Atlanticul). Trenul până în Sintra ar fi costat 3.5 euro de persoană. Ca să vezi cel puțin un castel, fără a urca pe jos, trebuie să iei un autobuz care costă în jur de 2 euro. Apoi, ca să vezi și Cabo da Roca, trebuie să iei un autocar, care costă 5 euro. La un calcul simplu ar fi ieșit așa: 3.5 + 2 + 5 = 10.5 euro/persoană x 2 persoane = 21 euro. Ținând cont că trebuie să te și întorci în Lisabona, mai înmulțești cu 2, deci am fi ajuns la un total de 42 euro pentru două persoane. Plus ce ai mai fi cheltuit în Lisabona pentru a ajunge al hotel (taxi/metrou/autobuz etc) ar fi fost undeva la 50 de euro pentru întreaga zi pentru transport. Dar iată ce am descoperit la gara de unde am luat trenul.

Vedeți voi cardul din poză? Costă 0.5 euro. Nu-l aruncați, pentru că este reîncărcabil și, dacă mai aveți nevoie, trebui să mai scoateți din buzunar alți 50 de eurocenți. Ei bine, cu ajutorul acestui card, cu doar 15 euro de persoană, poți merge cu orice mijloc de transport în comun (tren/tramvai/metrou/vaporaș) începând cu ora 06 am a acelei zile, până la 00 am a zilei următoare, îndiferent de câte drumuri vrei să faci. Nouă ni s-a părut o chestie destul de utilă ținând cont că în acea zi am folosit din plin transportul în comun.

Ok. Haideți să vedem niștre prețuri de la muzee. În primul rând țin să vă spun că oriunde, dar absolut oriunde se poate fotografia și filma fără taxă, într-adevăr, în 99 % din cazuri fără bliț și fără trepied (știu că pereții au urechi, și sper că aud și muzeele din România?!). Apoi, țineți cont de faptul că lunea e închis mai pe la toate muzeele lor. Și avem cam așa: Turnul din Belem – 6 euro, Mănăstirea Jeronimos – 10 euro, Muzeul Caleștilor – 6 euro, Castelul Pena din Sintra – 6,5 euro, Gradina Zoologică – 19 euro, Acvariu – 14 euro, Muzeul Fado – 5 euro, Muzeul Gulbenkian – 5 euro, Periscopul din castelul Sao George – 7,5 euro, Muzeul Azulejo – 5 euro. Toat parcurile și grădinile din Lisabona sunt gratuite.

Știu, după atâta plimbare vi se face foame și sete, nu? În funcie de unde alegeți să stați la masă, o supă poate costa de la 1 euro și până la cel mult 6 euro. Un felul 2, de la vreo 3-4 euro și până la un maxim 20 de euro. Dacă vreți un sandwich la Padaria Portuguesa, indiferent de ce e în el (porc, pui, creveți, somon) costă 3.20 euro. O bilă de înghețată (bilă însemnând la ei cam 3 linguri de înghețată) între 1 și 3 euro. O baghetă (pâine) 0,9 euro, un pahar cu vin de la 2 până la 5 euro, o bere de la 2 euro la 7 euro. Toate aceste prețuri pe care vi le-am zis nu sunt la restaurante de fițe. Sunt prețuri de la restaurante lor “normale”, să le spunem, iar prețurile cresc sau scad în funcție de cât de departe sau aproape sunteți de un centru al orașului, cum ar fi Rua Augusta.

Pot să vă dau exemplu și despre restaurante de fițe. Spre exemplu, dacă doriți să rezervați într-o seară o masă la un restaurant scumpișor (îi dau și numele, Nicola) unde se ascultă muzica Fado, treaba stă cam așa. Nu există bilet de intrare, insă… restaurantul are 3 zone: terasă exterioară, mese în interior și un subsol unde seara este acel concert Fado. Subsolul are doar 40 de locuri (de asta trebuie rezervare) fiecare persoană de la masă trebuie să consume de minim 35 de euro pe seară, iar pentru rezervare trebuie lăsată o garanție de 30 de euro pe care o veți primi înapoi când veniți la masă. Asta nu e tot. Prețurile din restaurantul de la subsol nu au nicio legătură cu cele de la restaurantul interior sau de la terasă. Este un meniu separat, iar prețurile sunt duble față de celelalte zone ale restaurantului. Și cu asta cred c-am spus tot.

Ce ar fi de vizitat în Lisabona? Pai cam ce am scris mai sus, dar revin zilele următoare cu articole pentru zilele în care am stat acolo și cam ce am făcut exact în fiecare dintre ele: Turnul din Belem, Mănăstirea Jeronimos, Muzeul Caleștilor, Sintra, Cabo da Roca, Gradina Zoologică, Acvariu, Muzeul Fado, Muzeul Gulbenkian, Periscopul din castelul Sao George, Muzeul Azulejo, Cartierele, Alfama, Bairro Alto, Baixa Chiado, Belem, Catedrala Se, Parcul Eduard al VII-lea, Mercado de Ribeira (nu neapărat de vizitat, dar măcar de mâncat :)) ) Parcul Națiunilor, Podul Vasco da Gama, Fatima, Sanctuarul Cristo Rei.

Și, pentru antrenament, știți ce ați putea face în prima zi? În primul rand luați-vă o hartă sau mergeți la un punct de informare unde le găsiți gratis! Ba nu! 3! O hartă mare a Lisabonei (cu absolut toate străduțele, cu rutele metroului și cu rutele autobuzelor, o hartă turistică sau ceea ce se numește Sight Seeing Tours, cu absolut toate punctele interesante de vizitat în Lisabona și in împrejurimi (muzee, palate, biserici, parcuri, gradina botanică, zoologică sau acvariu), și una unde toate aceste puncte de interes sunt marcate clar, adică Official Lisbon Plan. Apoi, așa cum vă spuneam și la începutul articolului, luați-o la pas de la hotel și vedeți ce găsiți prin împrejurimi. Nu știu… muzee, parcuri, magazine de cartier de unde vă puteți lua mărunțișuri de care aveți nevoie), de ce nu chiar vreo farmacie sau vreun spital (să nu fie nevoie), unde e metroul sau vreo stație de autobuz etc. Apoi opriți-vă la o terasă, stați la masă, beți un pahar cu vin, cu Ginginha (lichiorul lor de cireșe) sau o bere (Sagres sau Super Bock sunt berile lor) și bifați pe hartă cam tot ce ați găsit în zonă pentru a vedea exact pe unde vă aflați și ce ați putea face în zilele următoare.

Revin zilele următoare, așa cum v-am promis, cu programul nostru și ce am vizitat în fiecare zi.

E un film în care, poate, mulţi se vor regăsi. Pentru unii, amintiri, pentru alții, nou… E un film făcut în anul 1970. Aşa arăta Vasluiul în acei ani. Ce am încercat eu? Să fac o comparaţie între acei ani şi cei în care trăim, comparație pe care o vedeţi şi în pozele de mai jos.

Filmul pe care-l vedeţi l-am găsit la Andrei Beşliu, cel care, de altfel, este şi omul care se ocupă de contul Vasluiul Comunist pe Facebook. Andrei s-a născut în Vaslui, este arhitect şi lucrează în advertising de vreo 15 ani, iar de vreo 20 de ani s-a mutat în Bucureşti. Iar proiectul Vasluiul Comunist l-a început singur în urmă cu câţiva ani.

Nu în ultimul rând, vreau să vă spun că toate aceste cadre pe care le vedeţi în film au fost realizate în 1970 de către fotograful ieşean Ioan Matei Agapi şi de către Dumitru Jijie. Iar vocea de pe fundal este tot a domnului Jijie, un om deosebit, pe care-l cunosc destul de bine, în perioada copilăriei mele fiindu-mi şi profesor de chitară.

Sper să vă placă! Așa cum spuneam la început, sper să vă regăsiți în el. Și sper ca, după anii ce vor trece, să continuie cineva acest pararelism.

PS: Filmul a fost restaurat aproape integral de către Muzeul Judeţean Vaslui

Mai multe imagini în continuare.

Așa-i că din când în când vă mai uitați la paginile la care ați dat like în decursul timpului și ați avut un moment în care să vă întrebați „când Dumnezeu am dat eu like acestei pagini”? Eu am pățit-o și știu mulți care au pățit la fel. Ei, cam despre asta e articolul de azi. Despre promovarea unei pagini de Facebook prin intermediul Facebook. Da, aia cu bani. Și să încep povestea.

Săptămâna asta am făcut un test. Am vrut să văd ce se întâmplă cu o pagină de Facebook atunci când plătești pentru promovare. Și o să vă spun de la început că Facebook nu vă păcălește. Pentru banii pe care-i dați, Zuckerberg și băieții lui fac cu banii voștri exact ce vă spun. Nu mint cu absolut nimic. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Sau, mai bine spus, tu, în comparație cu ei, înțelegi altfel promovarea.

Bun! Mai întâi, după cum bine puteți vedea din prima imagine de mai jos, trebuie să-ți alegi un text care să te reprezinte, apoi domeniile de interes și țările unde dorești să fii promovat. Urmează pasul al doilea (imaginea 2), unde-ți alegi persoanele țintă (femei, bărbați sau ambii) și limitele de vârstă între care să se încadreze acei oameni.

Și, nu în cele din urmă, bugetul pe care ți-l permiți. Eu am ales un buget de 4 lei pe zi (cel mai mic fiind de 2 lei pe zi) și perioadă de promovare timp de 7 zile. Aici trebuie să știți că, în funcție de țările pe care ți le alegi, numărul de like-uri pe care ți-l promit cei de la Facebook poate crește sau poate scădea. În cazul meu, pentru cele 5 țări (România, Italia, Spania, Portugalia și Franța), ei mi-au promis între 2 și 8 like-uri în fiecare zi. Și s-au ținut de cuvânt. Am avut în fiecare zi undeva către maxim, adică 7-8 like-uri.

După cum bine vedeți în cea de a treia poză, după 7 zile de promovare sunt 60 de noi like-uri și 22,73 lei cheltuiți. Așadar, exact ce vă spuneam mai sus, s-au ținut de cuvânt.

Ei bine, după ce am stat și am analizat tot ce s-a întâmplat în aceste 7 zile, cred că pot să trag câteva concluzii. În primul rând, promovarea pe Facebook îți aduce cantitate și nu calitate (dar aici depinde și ce vrea fiecare). Omul pentru care am făcut acest text nu a vrut cantitate ci calitate. Ca să nu vă mai spun că nu a fost de acord de la început cu genul ăsta de promovare.

Și când spun că unii prin promovare vor calitate, mă refer la faptul că aceia își doresc pe pagina lor like-uri de la oameni interesați de acea pagină și de ce se întâmplă pe acea pagină de Facebook.

Nu știu… Poate a fost bugetul meu prea mic pentru perioada testată, dar ce mi-a adus mie Facebook pe pagină pe parcursul celor 7 zile?! Oameni care nu au nicio legătură cu „subiectul” în cauză, oameni cu conturi de FB nefolosite (pe care nu au scris niciodată nimic), oameni pe ale căror conturi, dacă te uiți, observi că au dat like la câteva mii de pagini și, nu în ultimul rând, oameni ale căror nume au ceva în comun cu numele proprietarului paginii la care au dat like (adică e același). Adică, mai pe înțelesul tuturor, din punctul meu de vedere, Facebook a luat cu arcanul niște oameni și “i-a făcut” să dea like.

Iar ca să nu avem “vorbe la proces”, din cei aproximativ 60 de oameni care au dat like, doar vreo 4-5 au dat like și conținutului paginii respective și nu doar paginii. Și aici mă refer la postările de pe pagină.

În concluzie, promovarea plătită pe Facebook nu e mare sfârâială. Așa cum spuneam, îți aduce cantitate și nu calitate. Acum depinde de fiecare. Daca vrei o pagină care “să dea bine” pentru că are niște mii de like-uri, îți recomand un buget de vreo 20-30 de lei pe zi și o perioadă de cel puțin o lună. Îți aduce FB like-uri de nu poți șă le duci. În schimb, dacă vrei calitate în ceea ce privește like-urile pe pagina ta, uită de promovarea plătită de Facebook și “mută-te la altă masă”. Încearcă altceva.

Analizați, cântăriți și vedeți ce vi se potrivește mai bine!

Sursa Foto

M-am născut în Vaslui, oraşul Vaslui, am copilărit în Vaslui, oraşul Vaslui, şi încă locuiesc şi trăiesc în Vaslui. Oraşul Vaslui! Și nu, nu mi-e ruşine cu asta. Nu mi-a fost niciodată. Însă, trebuie să recunosc, cu lucrurile urâte care se întâmplă în Vaslui, în judeţul Vaslui şi chiar în oraş, da, mi-e ruşine. Cu toate astea se mai întâmplă şi lucruri frumoase… Puține, într-adevăr, dar se întamplă. Și sunt și locuri care merită vizitate în Vaslui, în județul Vaslui…

De ce m-am pornit să scriu acest articol? Pentru că am o problemă cu unele titluri şi articole în care apare cuvântul “Vaslui”, fie că vorbim despre presă, fie că vorbim despre bloguri.

Aşadar, dragi jurnalişti, dragi oameni de media, dragi bloggeri, nu mai daţi titluri de genul “Un vasluian a făcut…”, “Un vasluian a dres…”. Motivul este foarte simplu: dacă veţi scrie aşa, mintea oricărui cititor va asocia acea persoană cu oraşul Vaslui, nicidecum cu locul în care se întâmplă acţiunea. Vă vin în ajutor tocmai pentru a înţelege… Dacă veţi scrie un articol despre un locuitor al oraşului Roman nu veţi pune cu siguranţă un titlu de genul “Un nemţean a făcut…”. În cel mai fericit caz veţi scrie “Un romaşcan a făcut”, La fel şi în cazul unui locuitor din Focşani, nu veţi scrie “Un vrâncean a făcut…” ci “Un focşănean a făcut…”. Va mai dau un exemplu? Ok! Sunt sigur că în cazul unui locuitor din Lugoj nu veţi scrie “Un timişean a dres…” ci “Un lugojean a dres…”. E atât de simplu…

Sigur, mai e un motiv pentru care am vrut să scriu acest articol. În ultima perioadă văd tot felul de titluri şi articole cu și despre Vaslui în presă şi pe bloguri. Pe unele le citesc, pe unele nu. De ce? Pentru simplul motiv că văd scris cuvântul “Vaslui”. Ultimul pe care l-am citit e scris de Piticu. A, nu ştiţi cine-i Piticu? Mai bine… Nu vă dau link pentru că articolul este complet cretin şi e scris de către un om obtuz, un om limitat, pe care-l cunosc şi de la care, la un moment dat, aveam ceva aşteptări. N-a fost să fie… Să nu fiu înțeles greșit… Fac și eu glume cu și despre localitatea în care m-am născut, râd la articolele celor de la TimesNewRoman.

O să închei spunându-vă ca da, orcine ar spune ceva, campania Anti-Click pornită de Andrei Cismaru a făcut ceva (vedeţi şi un banner care încă mai există în partea dreaptă a blogului)… Deşi nu am fost mare cititor de can-can nici înainte, deşi, de o perioadă, deschid televizorul doar pentru a vedea M.A.S.H. sau vreo emisiune pe vreun post de genul Discovery, campania lui m-a făcut să nu mai dau click pe titluri şi articole de rahat (iertată-mi fie exprimarea)… Cu siguranţă nu sunt singurul!

Şi da, acest articol a fost scris de un vasluian…

Sursa Foto

Anul trecut, două fete la care eu ţin tare mult, porneau cu mari emoţii un proiect. Un proiect care se voia a fi Prima Conferinţa Regională despre Relaţii Publice şi care se numea PR Beta. Mi-a plăcut ce aveau de gând să facă fetele cu acest proiect şi am ţinut neapărat să particip. Şi am participat… Şi am avut ce învăţa… Au fost speakeri unu’ şi unu’, multe dintre lucrurile spuse de ei acolo fiind folosite de mine în anul care a urmat. Aş putea spune, cu mare folos.

Anul acesta, aceleaşi două fete continua cu proiectul lor. Da… cu PR Beta 2012. Iar cele două fete sunt Oltea Zambori şi Cristina Putan. Numai că acum li se alătură şi Alexandra Palconi. Se simte nevoia de ajutor atunci când un proiect creşte frumos, aşa-i?

Ce va fi anul acesta? Din nou conferinţe, din nou speakeri de top, numai că nu se va mai pune acelaşi accent pe Social Media, ci pe lucruri clare din PR. În mod special din PR-ul românesc. De aceea vor fi studii de caz concrete, reprezentanţi ai diverselor companii care vor dezvălui cum au reuşit să comunice online (pentru că, sper să mă credeţi pe cuvânt, unele dintre companii mai au mult de învăţat în ceea ce priveşte online-ul). Iar cei care vor fi prezenţi la PRbeta 2012 au ştiut cum să facă pentru a reuşi.

De aceea, sunt convins că ar trebui să participaţi la conferinţele PRbeta de anul acesta. Preţul unui bilet este de 190 lei, studenţii având reducere de 50%. Puteţi să vă înscrieţi aici, iar lista de speakeri o găsiţi aici. Nu ştiţi unde are loc evenimentul? Vă spun tot eu: la Hotel Timişoara pe 3 Mai, totul desfăşurându-se cu ajutorul celor de la Romtelecom, BCR, Bere Timişoreana, Porsche Timişoara şi Farmec.

Şi pentru că am fost invitat şi nu pot ajunge, am pentru voi o invitaţie. Aşadar, cine doreşte să participe anul acesta la PR Beta, să-mi lase mai jos un comentariu. Şi să-mi spună de ce vrea să participe. Vă las până mâine seară, apoi voi alege cine va merge la eveniment. Şi sper să nu fie cu supărare.

Tiţa, Cristina, Alexandra, mulţumesc, felicitări şi succes şi anul acesta, deşi ştiu sigur că va fi perfect. Şi-mi pare rău că nu pot ajunge!

Întotdeauna am mulţumit celor care m-au ajutat. Şi-n viaţa de zi cu zi, dar şi-n cea online. Întotdeauna am mulţumit pentru orice fel de promovare, pentru niscaiva like-uri pe Facebook, pentru un RT pe Twitter. Şi întotdeauna am vrut să scriu un articol în care să explic de ce fac asta. Pentru că de foarte multe ori am fost întrebat de ce mulţumesc , plus că am fost rugat să n-o mai fac.

N-am reuşit niciodată să-l scriu. Pentru că nu mi-am găsit cuvintele. Nu ştiu… de fiecare dată când începeam să pun „pe hârtie” câteva vorbe, mă pierdeam. Nu reuşeam să leg nimic. Nu-mi ieşea…

Dar astăzi, Sorin Tudor a reuşit să facă asta. A scris un articol pe care, sincer, aş fi vrut să-l scriu eu. Nu… nu-l urăsc pentru asta. Din contră… mă bucur mult ca un om a reuşit să scrie un articol cu frânturi de idei parcă smulse din creierul meu.

De aceea, mulţumesc, Sorin! Mulţumesc mult că ai scris despre ceea ce eu n-am fost în stare! Mulţumesc că exişti, mă bucur că te-am cunoscut şi sper că data următoare când ne vedem, să stăm mai mult la poveşti! Plecăciuni şi respect!

Bun! S-a terminat votarea la RoBlogFest 2012, da? Ca să n-avem vorbe, n-am publicat până acum ce am votat… Şi-am votat aşa:

Etapa I

Blog colectiv – Foto Union
Blog de muzică – RadioOnMusic
Blog culinar – Reţetele Bunicii
Blog de filme – Filme Tari
Blog de sport – Valentin Bosioc
Blog travel – Xplorio
Blog de fashion – Sigina
Blog auto – Mircea Meşter
Blog de părinţi – Nu am votat
Cel mai popular blog – Papen
Site-uri – Wall Street

Etapa II

Blog colectiv – Foto Union
Blog de muzică – RadioOnMusic
Blog culinar – Reţete fără secrete
Blog de filme – Filme Tari
Blog de sport – Valentin Bosioc
Blog travel – Xplorio
Blog de fashion – Sigina
Blog auto – Mircea Meşter
Blog de părinţi – Nu am votat
Cel mai popular blog – Cabral
Site-uri – Wall Street

Să vedem ce iese la final. Că nu mai e mult până sâmbătă, nu?

PS: Şi vă rog eu mult… De alt an, nu mai “cereţi” voturi… Sub nicio formă… Cei care vă apreciază sau care consideră că sunteți buni, vi le vor da oricum… Credeți-mă…

Şi pentru că n-a dat nici un semn de viaţa atunci când am spus pe twitter c-o să-i public prezentarea dacă el nu vrea, iată că mă ţin de cuvânt. Vorbesc despre prezentarea lu’ Chinezu la Social Media Summit Iaşi 2012. Şi aprobarea lui o am, staţi fără grijă, da’ cică-i pe riscul meu.

E bine să vedeţi despre ce a vorbit omul, indiferent că sunteţi bloggeri, indiferent că sunteţi reprezentanţi ai companiilor sau agenţiilor. De ce? Sper să aveţi răspunsul după ce vedeţi înregistrarea. Și sunt convins că multora dintre voi vă va fi de ajutor.

Cam asta a fost prezentarea mea la Social Media Summit Iaşi 2012. Prima de până acum, de altfel! Şi sper că nu ultima, că abia m-am încălzit…

Cu emoţii, cu bune, cu rele… Sper că n-am dezamăgit pe nimeni, cred că am spus ce aveam de spus, sper că lumea prezentă să fi rămas cu ceva după prezentarea mea şi după prezentările celorlalţi vorbitori. Şi sper să ne vedem şi la alte ediţii SMS ale Revistei Biz.

Aştept feedback…

Şi dacă vreţi să vedeţi cam tot ce am spus, daţi un click pe play, mai jos.

Pareri despre SMS Iasi 2012 ? Găsiţi la Marius, Gabi, Virgil, Anda, Pavel si Cătălin. Iar poze de la eveniment găsiţi aici, aici, aici şi aici.

Prost. Extraordinar de prost. O să vă las sa citiţi atent ce a scris Sebi în articol lui. Eu o să va dau doar tilturile, ca să zic aşa.

1. Asiguraţi-vă că puteţi plăti.
2. Rezolvaţi-vă actele din timp.
3. Nu mă plimbaţi de la un colg la altul.
4. Chiar nu vă interesează ce fac eu cu banii mei şi câţi am.

Repet, citiţi atent ce a scris el şi bagaţi la cap. Pentru că şi noi începem să băgăm la cap cum lucraţi voi. Şi e posibil ca-n viitor, fie să nu mai lucrăm cu voi, fie să vă punem noi condiţiile. Vreţi? Bine. Nu vreţi? Tot bine.

Ca o concluzie, atâta timp cât eu îmi respect termenele și tot ce mai scrie în contract fără să mă scarpin la urechea stângă cu mâna dreaptă, nu veni și-mi spune “ştii?! Durează niţel până se strâng toate contractele şi până viram banii”. Nu mă interesează. Ai o dată trecută în contract? Ţine-te de ea la fel cum m-am ţinut şi eu şi am respectat tot ce scrie în el. Şi, poate cel mai important, tu, omule cu care am “bătut palma”, răspunde la mail-uri… Cât poţi tu de repede…

PS: Da, pentru moment, fără nume… Dacă va fi nevoie, revin.

Sursa Foto