Acesta NU este un pamflet și NU trebuie tratat ca atare. Iar orice asemănare cu personajele reale NU este pur întâmplătoare. Este reală! Și vreau să vă avertizez că este un articol foarte lung.

Înainte de a începe să vă spun povestea vreau doar să întăresc ceea ce am scris în titlul articolului. Da, angajații de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) nu stimulează, nu susțin și nu sprijină absolut deloc Programul de STIMULARE a înnoirii Parcului auto național, sau, mai pe scurt și cunoscut de toată lumea, Programul Rabla. Surprinzător, nu? Tot pentru angajații AFM o să dau și explicația verbului “a stimula” din DEX: A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja etc.

Personajele principale din „schiță” sunt: Domnișoara de la compania auto, Colegul domnișoarei de la compania auto, Doamna de la Radieri, IDIOTUL/IDIOATA Domnul/Doamna de la AFM.

Personajele secundare sunt: eu și mama.

Mașina părinților mei are vreo 15 ani. Și cam începuse să dea semne de “gripă”, “artrită”, de ce să nu recunoaștem, spre “deces”. După o reuniune de familie ajungem la concluzia că trebuie „scoasă de la aparate” și luată una nouă. Cum? Evident prin Programul Rabla! Pentru că, nu-i așa, de ce să nu ne folosim de această oportunitate pusă la dispoziție de către statul român. Că doar de asta ne stimulează… Să casăm mașini vechi, care poluează, și să ne luăm mașini noi, care poluează mai puțin, nu? Ca să nu mai vorbim de faptul că toată lumea câștigă. Noi, statul, finanțatorul, fabricantul de mașini, firma de casează mașina veche… Toată lumea mănâncă o pâine…

Și ce-ți poți lua de aproximativ 7000 de euro (bani pe care, de fapt, nu-i ai, pensionar fiind, și faci rată la bancă pentru ei)? Așa cum bine spunea marele “filosof” în viață Jonny Smith, băiatu’ de la Fifth Gear, 6000 de lire sterline nu prea înseamnă mult în lumea mașinilor din ziua de azi. Îți poți lua 2 pahare de sampanie facute de Aston Martin, două sticluțe cu ediția limitată after shave de la Bentley, sau, de ce nu, o jantă de Bugatti Veyron. Fără anvelopă, evident. Sau cea mai ieftină mașină din Europa, o Dacia Sandero.

Să începem. Așa cum vă spuneam, reuniune de familie. – Mamă, tată, eu zic că i-a cam venit momentul. Nu mai puteți nici voi… trageți de volan mai rău ca la tractor (nu avea servodirecție), ea, săraca, trosnește, măcăie, păcăne din toate încheieturile. Ce ziceți? – Păi dacă ziceți voi, așa facem. Bun! Mă duc, mă înteresez și vin cu răspunsul.

Merg la domnișoara de la compania auto, îmi prezintă câteva oferte în care se încadrau părinții mei, mă duc cu ele la ai mei, le analizăm împreună, alegem ce ni se potrivea, mă întorc la reprezentanța Dacia, batem palma și începem treaba. Știți cum e… adeverințe, cupoane de pensie, hârtii de la administrația financiară etc. A, și să nu uit: la momentul analizei împreună cu domnișoara de la compania auto mă întreabă: – Doriți cu avans? Pentru că ar fi oarecum în avantajul dumneavoastră. – Nu, îi zic. Avans zero, pentru că nu avem lichidități disponibile pentru așa ceva. Dacă tot facem rate, rate să fie!

Merge mama, scoate toate adeverințele și hârtiile vieții, mi le aduce și mă duc cu ele la domnișoara de la compania auto. Le analizează, totul ok, face și comanda către cei de la Dacia pentru mașină și-mi spune că mă sună în momentul în care putem veni și semna actele. Trec câteva zile, țârrr telefonul, totul era în regulă și puteam merge la semnat. Și mergem.

Ajungem, toată lumea fericită, se semnează actele. Când să plecăm, domnișoara de la compania auto îmi zice:
– Și să vedem cum facem și cu avansul.
– Care avans, întreb eu?
– Păi avansul de 5%.
– Care avans de 5%?
– Păi trebuie plătit un avans de 5%.
– Domnișoară, în lumea asta nimic, dar absolut nimic nu „trebuie”. “Trebuie” e relativ. Plus că am discutat de la început. M-ați întrebat dacă vrem cu avans și v-am spus cât se poate de clar și explicit că nu vrem cu avans. Vrem cu avans ZERO.
– Mda… Îmi aduc aminte… Să vedem ce putem face.

Mă frământa chestia asta. Citisem că ar exista acest avans pe care toată lumea ar trebui să-l plătească atunci când își cumpără o mașină prin programul Rabla. Dar simțeam eu că poate fi ocolit cumva. Pentru că, dacă era obligatoriu, acest aspect mi-ar fi fost prezentat clar de la bun început. Sau nu?!

Vin acasă și încep căutările. Și ce descopăr? Că aveam dreptate. Găsesc pe site-ul Guvernului României textul acesta. Din care vă extrag următoarele: „Voucherele obținute prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla) vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul “Prima mașină”. Actul normativ corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național va putea achiziționa un autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autorurisme noi, folosind facilitatea acordată prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (“Programul Rabla”) pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din prețul de achiziție a noului autoturism“. Iar Hotărârea Guvernului României semnată de domnul Prim-Ministru Dacian Julien Cioloș o găsiți aici. Pe scurt, acest avans de 5% nu este (sau nu mai este) obligatoriu. Punct!

Revin a doua zi cu lecția-nvățată la domnișoara de la compania auto, și îi prezint situația cu zâmbetul pe buze. Ea, (deși drăguță și atentă, în sensul că și-a dat toată silința să ne ajute și să plecăm de la ei cu o mașină cumpărată) fără niciun zâmbet pe buze, se uită peste hotărărea de govern și-mi zice: – Da, se pare că se poate și fără avansul de 5%. Vă sun și vă spun ce am reușit să fac. Pe scurt, m-a sunat și mi-a confirmat că a fost acceptat voucherul drept avans pentru cei 5%.

Bun! Urma să venim să mai semnăm un set de documente și să ne apropiem de momentul în care să putem lua mașina cea nouă. Însă primesc un telefon de la domnișoara de la compania auto care-mi spune că dosarul a fost respins de către cei de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) pentru că seria de șasiu a mașinii de pe certificatul de înmatriculare nu corespunde cu cea reală de pe mașină.

Știam despre acest aspect. E (oarecum) și vina noastră. Să vă povestesc. Abia pe la a 3-a verificare RAR a mașinii vechi, un angajat mai vigilent a descoperit că seria din cartea de identitate a mașinii are o cifră greșită. La fel și pe certificatul de înmatriculare. Ce facem, zic? Nici-o problemă, punem noi o ștampilă și confirmăm seria corectă. Însă nu ne-a spus nimeni că e nevoie să fie corectat și certificatul de înmatriculare al mașinii. Și aici zic că e și vina noastră, dar eram în necunoștință de cauză.

Revenim. – Bun, îi zic domnișoarei de la compania auto, ce facem? – E simplu, îmi zice, au mai fost cazuri ca dumneavoastră. Mergeți la Radieri/Înmatriculări, iar cei de acolo să vă dea o adeverință cu seria corectă a mașinii. – Perfect, zic. Și abia acum începe adevăratul dans… Ceva deosebit, vă zic… Trecuseră abia vreo 8-9 zile de când începusem totul.

Merge mama la Radieri/Înmatriculări. – Bună ziua, bună ziua. Uitați ce ni s-a întamplat (bla, bla, bla) și avem nevoie de o adeverință. – Nicio problemă, rezolvăm cu adeverința. Veniți mâine și o luați. Ia mama adeverința, o duce la reprezentanța Dacia și așteptăm verdictul. Îmi sună telefonul a doua zi, și domnișoara de la compania auto îmi dă vestea:
– A fost colegul la cei de la AFM. Tot nu e bună adeverința.
– Da‘ ce are?
– Păi nu e specificat care e seria corectă și seria greșită.
– Ba e, zic eu.
– Da, știu, este, dar ei vor să se scrie între paranteze exact așa (serie corectă) (serie greșită) (an de fabricație).
– Ok, zic. Încercăm să o refacem.

Merge din nou mama la Radieri/Înmatriculări, îi explică doamnei de acolo ce și cum, se reface adeverința, merge mama a doua zi, ia adeverința, o duce la reprezentanță, așteptăm telefon. Și sună domnișoara de la compania auto:

– Bună ziua. N-am vești prea bune… Tot nu e bună adeverința.
– Domnișoară, faceți mișto de mine?
– Nu, absolut deloc. Să vă spun. A fost din nou colegul și v-au respins din nou dosarul.
– De ce?
– Păi asta a întrebat și colegul meu, de ce (trebuie să-mi spuneți un motiv. Oamenii ăia mă întreabă motivul). Pentru că nu e bine formulată, i-au zis. Bun. Și cum ar trebui formulată? Aaaaa, păi vă dăm noi un exemplu de adeverință, iar cei de la Radieri/Înmatriculări să-l scrie exact la fel…
– POFTIM?
– Da… Vă cer eu scuze, dar asta le-a zis și colegul meu… Deci cum?! Oamenii ăia au umblat ca nebunii și au scos adeverință după adeverință când voi, idioților domnilor, puteați da din prima un model corect?

Oameni buni, ca să înțelegeți, toate acele adeverințe conțineau același lucru. EXACT ACELAȘI FUCKING LUCRU, numai că formularea/exprimarea nu era cea corectă pentru Administrația Fondului pentru Mediu. Iar toate telefoanele pe care le primeam că ceva nu e ok erau pe la ora 14-15 în fiecare zi. Astfel încât un pensionar de 65 de ani era nevoit să meargă repede să rezolve problema prin călduri de peste 30 grade. Long story short, doamna de la Radieri ne-a refăcut adeverința și a fost ok.

Dar credeați că s-a terminat? Nooo… Și deja aveam cam o lună de când ne zbăteam… Am crezut că am terminat cu AFM-ul. Ghici ce?! Nu! Mergem la casat, o casăm, mergem și radiem mașina, mergem la primărie, o radem și de acolo, ducem hârtiile la reprezentanța Dacia și așteptăm telefon de la ei să ne cheme să ridicăm mașina cea nouă. Și sună telefonul:
– Bună ziua. Cei de la AFM spun că mașina veche nu a fost radiată.
– Ce AFM? Tot ei? IAR EI?
– Da. Că trebuie să intre la ei în sistem și nici la ora asta nu a intrat.
– Ok. Îi zic mamei să se ducă la Radieri să vadă care-i treaba.

29.07.2016 Ora 10. Mama merge la Radieri, îi explică doamnei ce problemă avem, doamna verifică și îi confirmă că mașina a fost radiată cu o zi înainte, pe 28.07.2016. Mă sună mama, îmi spune, o sun pe domișoara de la reprezentanța Dacia, îi explic că mașina este radiată, ea sună la rândul ei pe coleg, colegul merge sau sună la AFM (că deja nu-mi mai era clar) și așteptăm.

29.07.2016 Ora 14. Telefonul sună, domnișoara îmi spune din nou că IDIOȚII domnii de la AFM spun că mașina nu este radiată, o trimit pe mama din nou la Radieri, doamna de la Radieri când o vede dă semne că ar vrea să smulgă cuiva părul din cap (ei, mamei, idiotului/idioatei domnului/doamnei de la AFM) caută în sistem, găsește, întoarce monitorul către mama și către cei 50 de oameni care se aflau la coadă pentru diverse probleme și zice:
– Doamna Grumăzescu, domnilor de la rând, vă rog să-mi spuneți ce vedeți pe monitor, care e data la care mașina a fost și apare ca radiată. Că-mi crapă capul cu angajații AFM.
La care, aproape în cor, cei de la rând au spus: 28.07.2016. A fost ceva de vis, vă spun… :)))

29.07.2016 Ora 16. Mașina apare radiată și la cei de la AFM. Primim telefon de la reprezentanța Dacia că putem merge să ridicăm mașina nouă. Așa, și?

Credeți-mă, nu mai avea nimeni puterea… Nimeni nu mai voia nimic. Nu ne mai trebuia nicio mașină. Și nici n-am mai fost în ziua respectivă să o luăm. Voiam doar să ne odihnim după o lună și ceva de stres, de nervi, o lună în care ne-am bătut cu un sistem cretin și niște angajați la fel, pentru un lucru care nu e gratis, pentru care plătim, o lună care ne-a dovedit că România mai are mult până departe. Foarte mult!

Sursa foto

E un film în care, poate, mulţi se vor regăsi. Pentru unii, amintiri, pentru alții, nou… E un film făcut în anul 1970. Aşa arăta Vasluiul în acei ani. Ce am încercat eu? Să fac o comparaţie între acei ani şi cei în care trăim, comparație pe care o vedeţi şi în pozele de mai jos.

Filmul pe care-l vedeţi l-am găsit la Andrei Beşliu, cel care, de altfel, este şi omul care se ocupă de contul Vasluiul Comunist pe Facebook. Andrei s-a născut în Vaslui, este arhitect şi lucrează în advertising de vreo 15 ani, iar de vreo 20 de ani s-a mutat în Bucureşti. Iar proiectul Vasluiul Comunist l-a început singur în urmă cu câţiva ani.

Nu în ultimul rând, vreau să vă spun că toate aceste cadre pe care le vedeţi în film au fost realizate în 1970 de către fotograful ieşean Ioan Matei Agapi şi de către Dumitru Jijie. Iar vocea de pe fundal este tot a domnului Jijie, un om deosebit, pe care-l cunosc destul de bine, în perioada copilăriei mele fiindu-mi şi profesor de chitară.

Sper să vă placă! Așa cum spuneam la început, sper să vă regăsiți în el. Și sper ca, după anii ce vor trece, să continuie cineva acest pararelism.

PS: Filmul a fost restaurat aproape integral de către Muzeul Judeţean Vaslui

Mai multe imagini în continuare.

…şi, deopotrivă, domnul Radu Paraschivescu. Ştiţi bine că mie-mi place mult să scriu despre expresiile româneşti şi nu doar despre cele româneşti. Scriu despre ele, încerc să mi le explic, încerc să vi le explic, dacă nu ştiu pun întrebări în articole, încerc pe cât se poate să le las scrise şi pentru cei care vin din urmă. Şi să nu credeţi că lumea nu-i interesată. Văd lucrul ăsta în dashboard-ul blogului. Adică văd ce au mai căutat cei interesaţi şi cum au ajuns pe blogul meu.

Sigur… nu-s cel care a inventat expresiile româneşti, nu-s singurul care scrie despre ele. Oricine poate scrie şi vorbi despre ele. Şi e firesc să fie aşa. Nimeni nu a înregistrat expresiile româneşti la OSIM, nu? Dacă ar fi ceva de spus e doar faptul că sunt, poate, printre puţinii care s-au gândit să facă un astfel de blog. Dar asta e cu totul altă discuţie.

Să revenim… Se făcea prin luna lu’ octombrie 2014 că domnul Ioan T. Morar îmi dădea ca temă un articol pe care să-l dezbat pe blog, articol al cărui titlu era A da sfoară-n ţară. Pe lângă explicaţia titlului, în articol am mai făcut o paralelă şi cu expresia A drege busuiocul. Că aşa-mi venise mie bine, să pun într-un articol nişte expresii care nu sunt corect folosite.

Pe 06.04.2015, fără să vreau, dar ajutat de a mea cumnată, descopăr un articol publicat pe Digi24, unde domnul Radu Paraschivescu, ce să vezi, dezbate aceleaşi expresii despre care scrisesem eu cu ceva vreme în urmă. Fix aceleaşi. Foarte frumos! Şi mă bucur că a făcut ca acele două expresii să ajungă la cât mai multă lume pentru a putea fi folosite corect.

O singură întrebare am:

dragă domnule Radu Paraschivescu, dragă Digi24, fix ambele expresii în acelaşi articol? În acelaşi clip? Sunt convins că v-aţi inspirat, pentru că, nu-i aşa, nu aţi inventat domniile voastre acele expresii. Dar fix ambele în acelaşi articol?

Dacă v-aţi “inspirat”, după ce v-aţi inspirat, n-aţi avut inspiraţia să le separaţi în articole diferite? Şi dacă v-aţi “inspirat”, era greu să lăsaţi un link pitit după cuvântul “sursa”? Hai, că nu era greu… Ca să nu mai spunem că era și frumos.

Sau poate greşesc. Şi e doar o întâmplare. Nu a fost “inspiraţie” ci chiar inspiraţie… Dacă da, vă rog să mă scuzaţi!

PS: Domnule Radu Paraschivescu, domnilor de la Digi24, cred că nu mai e cazul să vă explic ce înseamnă “EU RE KA”, nu?

Sursa Foto

Prin 2011, când Redescoperă România pe 2 roţi (împreună cu Sebi şi Robert) a ajuns la Vaslui, Curţile Domneşti din Vaslui arătau aşa. Şi, chipurile, era un şantier arheologic…

După doi ani, în 2013, au început să se întâmple lucruri. Şi, acelaşi sit pe care l-aţi văzut mai devreme, a început să arate aşa. Acum, în 2015, Situl arheologic Curtea Domnească din Vaslui e gata şi arată cam cum vedeţi în pozele de mai jos.

Complexul pe care-l vedeţi se află lângă Biserica Domnească „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, biserică ctitorită de către Ştefan cel Mare, construită în 1490 pe locul unei biserici mai vechi şi reconstruită în 1820 de către Maria Cantacuzino, văduva logofătului Costache Ghiga şi proprietar al târgului Vaslui.

Ce e trist? Doar faptul că a trebuit să treacă atâta timp până când locul ăsta uitat de lume să fie băgat de cineva în seama şi sa fie refăcut. Ce e frumos? Că e gata şi arată foarte bine. E un mic colţ de linişte pentru oraş, e un loc unde am văzut deopotrivă bunici, părinţi şi nepoţi ieşiţi la plimbare. E, până la urmă, încă o bucată de pământ în Vaslui care nu a rămas uitat şi pe care s-a refăcut ceva.

Ce mă bucură? Faptul că târgul ăsta, aşa mic cum e el, începe să devină din ce în ce mai frumos!

PS: Tot aici am găsit şi o expoziţie a pictorului vasluian Lucian Spiridon. Sincer? M-am uitat atent, şi-mi place ce a lăsat mâna şi pensonul lui pe pânză.

Adică mai e aproximativ o lună până se închide oficial, data fiind 31.03.2015. Voi vedeţi ce scrie acolo boldit? Da, “vă mulţumim tuturor pentru susţinere”. Nu ştiu de ce închid băieţii magazinul. E posibil să nu meargă. E posibil să găsească alte modalităţi prin care fanii să-şi cumpere lucruri cu “amprenta” BUG Mafia.

Dar să revenim. Vă spuneam că Tataee, Caddilac şi Uzzi au scris acolo că mulţumesc tuturor pentru susţinere. Acum, nu prea știu eu dacă fanii înţeleg ce e aceea susţinere. Adică e foarte simplu, mai ales în ziua de azi, să iei o poză de pe net, să-ţi cumperi un tricou, să te duci la o imprimerie şi şă-ţi faci singur tricoul. Dar ei nu la asta s-au referit… Susţinerea unui artist înseamnă cu totul altceva… Mai e nevoie să amintesc de biletele la concerte, de piraterie, de fake-uri, de tot ce vreţi voi?!

Nu ştiu, dar cred că m-am făcut destul de bine înţeles. Uitaţi-vă pe site-ul lor. Şi dacă vă place ceva, cumpărați de acolo. Credeţi-mă, eu mi-am luat de la ei, iar calitatea este deosebită cel puţin în ceea ce priveşte tricourile. Hai, că a mai rămas mai puţin de o lună.

Hai să-i susținem!

Mă duc ieri până la Carrefour Market să cumpăr ceva. “Decât” nişte cartofi. Intru, îi pun în coş şi merg spre casa de marcat. Doar două case deschise. Şi aproximativ 15 oameni la fiecare dintre ele. Eh, îmi zic, cât poate dura?! Mai ales că văd scris undeva, printre altele, “rapiditate la case”. Într-adevăr, rapizi cei doi băieţi, dar cât pot face şi ei?! Las coşul jos, mă îndrept către unul dintre ei şi îl întreb:

– Nu te supăra, nu se mai poate deschide încă o casă?
– Nu, îmi răspunde. Tot personalul prezent la servciu e cel pe care-l vedeţi.
– Ok. Atunci scoateţi, vă rog, pancarta asta.
– Care?
– Asta! Şi i-o arăt cu mâna.

Probabil nici el n-o citise (deşi lucra acolo) la fel cum cred că nici mai bine de jumătate dintre clienţi n-o făcuseră. Pentru că cei de la rând au izbucnit în râs. Da, pe pancartă scrie “în cazul în care sunt mai mult de 3 clienți la o casă vă garantăm deschiderea unei case suplimentare”. Şi, pentru ca întotdeauna cineva trebuie să-i sară în ajutor unui coleg, intervine unul dintre domnii care asigura paza magazinului spunându-mi ca restul angajaţilor sunt în concediu medical din cauza unei viroze. Şi, dacă am ceva de comentat, există un număr de telefon la care pot suna pentru a le da idei celor de la Carrefour.

Iată, domnule agent, v-am ascultat. Într-adevăr, n-am sunat. Am scris. Ca să rămână, să vadă şi alţii, poate chiar cei de la Carrefour România. Să fim bine înţeleşi, nimeni nu-şi doreşte ca cineva să se îmbolnăvească. Le doresc sănătate multă colegilor dumneavoastră. Ce vreau? Să nu mai minţiţi. Să daţi jos aceste pancarte din magazinele dumneavoastră. Pentru că mint! Pentru că în momentul în care tu îmi afişezi scris că în cazul în care sunt mai mult de 3 clienți la o casă îmi GARANTEZI deschiderea unei case suplimentare, orice explicaţie ai încerca să-mi dai, orice mi-ai spune, oricum ai încerca să mă faci să înţeleg că nu se poate deschide încă o casă, este complet, dar complet irelevant.

Şi atunci o să stau la un rând de 15 persoane fără să scot vreun cuvânt…

Sursa foto

Ca să ne înţelegem de la început: acesta nu este un articol plătit! Nu am în casă niciun echipament/dispozitiv Samsung. Nu am în casă niciun obiect electrocasnic Samsung. Nu am în casă nimic pe care să scrie Samsung. Da, recunosc, deşi nu am nimic al celor de la Samsung, îmi place mult Note-ul lor!

Dar acest articol nu e despre asta. În acest articol vreau doar să-l felicit pe cel/cea/cei/cele care se ocupă de tot ce înseamnă Social Media pentru Samsung România. Şi, pentru că mai aveam câteva zile de concediu, de ce n-aş lenevi şi de ce nu m-aş uita ce mai scrie lumea pe Twitter. Şi văd hashtag-ul celor de la Samsung “#In2015Vreau”, hashtag pe care utilizatorii îl folosesc şi spun cam ce şi-ar dori pentru 2015. Dau câteva click-uri, văd ce scrie lumea pe acolo, şi văd şi nişte răspunsuri automate date de cei de la Samsung. Automate însemnând identice, numai că adresate fiecărui utilizator de Twitter în parte.

Da, puteţi să consideraţi că a fost un test. Încep să-i urmăresc şi le scriu mesajul de mai jos.

@SorinGrumazescu , am răspuns înainte de automat. Pentru că ne plac rezoluțiile voastre și ne bucurăm tare că îți place #Note4!

— Samsung Romania (@SamsungRomania) January 6, 2015

Ei bine, da, a fost o surpriză să văd că nu primesc un mesaj automat, să văd că un om din spatele contului Samsung România poate răspunde fix la ce am scris. Iar conversaţia o s-o găsiți în poza de mai jos.

Ştiţi?! E foarte simplu pentru o companie să-şi angajeze un omuleţ care să scrie ceva post-uri pe facebook, twitter etc. E foarte simplu pentru un astfel de om să pună nişte poze cu mesaje, să dea nişte like-uri celor care au comentat, să pună nişte filmuleţe şi să nu comunice în vreun fel cu cei care, până la urmă, îţi cumpără un produs pe spatele căruia scrie numele firmei pe care o reprezintă…

E mai complicat să fie activ, să fie atent, să fie “viu” în online. Şi să răspundă concret şi la subiect celor care le scriu. E foarte complicat. Mai ales dacă s-a terminat programul pe ziua respectivă şi, teoretic, ar putea să-și bagi picioarele şi să nu-l mai intereseze. Pentru că da, omul din spatele Samsung România a răspuns aseară la replay-uri chiar dacă era trecut de ora 18. Și nu doar mie…

Felicitări, omule! Felicitări, omule din spatele conturilor Social Media Samsung România! Şi, dacă nu ai primit vreun cadou de sărbători, sper să ai o mărire de salariu acum, la început de an! Iar voi, cei de la Samsung România, sper să fiţi conştienţi că e bun! Şi să-l ţineţi aproape mult timp!

Sursa Foto

Cum arăta Piaţa Vidin înainte? Pentru “nostalgici”, pentru cei care vor să-şi aducă aminte, pentru cei care nu au mai fost de câţiva ani prin Vaslui, pentru curioşi, aveţi aici câteva poze. De unde s-a plecat şi cum arăta proiectul făcut de către cei de la Emo Group? Aruncaţi-vă un ochi aici. Rezultatul? Îl aveţi în imaginile de mai jos. Aşa arată nouă Piaţă Centrală Vaslui.

Nu ştiu ce consideraţi voi, dar eu, aşa cum spuneam şi în articolul trecut, o consider una dintre cele mai moderne pieţe din ţară. Evident, pentru felul în care arată. Ce-mi place cel mai mult şi cel mai mult? Parcarea care se află deasupra pieței. Și, nu în ultimul rând, faptul că proiectul a fost respectat în proporţie de 100%. Sincer, nu m-am aşteptat să fie o “copie fidelă”. Mă aşteptam să respecte în mare, dar nu chiar “la punct şi virgulă”.

Vă las cu imaginile, dar vreau să mai spun un lucru pe care l-am spus multora în viaţa de zi cu zi, şi pe care vreau să-l las scris şi aici: ce a făcut actuala Primărie Vaslui în oraş, de la primar, viceprimari, consilieri locali, cei implicați în proiecte şi terminând cu ultimul angajat al Primăriei, nu a făcut nimeni niciodată pentru oraşul ăsta. Nimeni! Oraş care devine din ce în ce mai frumos.

Şi da, deşi pare greu de crezut, toate lucrurile frumoase care se întâmplă în orăşelul ăsta sunt şi au fost făcute pe aşa-zisa criză.

Felicitări!

PS: Mâine, 14.09.2014, e inaugurarea.

Nu fac foarte des chestii din astea, dar azi chiar am nevoie de ajutorul vostru. Există un om la Primăria Vaslui care încearcă să facă în aşa fel încât să se mişte lucruri şi în partea asta a ţării. De fapt doi. Numele lor nu contează. Şi nu contează pentru că ei mi-au spus acest lucru. Contează doar faptul că m-au rugat să-i ajut şi, prin intermediul meu, să-i ajutaţi şi voi, cei care trăiţi în Vaslui (cel puțin). Mai sunt şi alţii care nu s-ar da la o parte şi ar pune “umărul la treabă”? Cu atât mai bine.

Oamenii ăștia au gândit două proiecte care ar fi de mare ajutor pentru Vaslui. Două proiecte pe care aş putea să vi le descriu în două cuvinte: sănătate şi mediu. Imediat vă explic pe scurt despre ce e vorba dar, înainte, vreau să vă spun că evaluarea celor două proiecte se face, în proporţie de 25 de procente, şi ţinând cont de numărul de voturi strâns de către fiecare proiect în parte.

Aşadar, aşa cum spuneam, pe scurt, primul proiect ar duce la înfiinţarea primului “Centru de referinţă pentru prevenirea şi depistarea bolilor de nutriţie şi metabolice în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară din municipiul Vaslui”. Ce se urmăreşte? Crearea unui cadrul adecvat pentru depistarea timpurie a acestor boli la nivelul grupului ţintă format din 13.962 preşcolari şi şcolari, înfiinţarea unei baze electronice de evidenţă a cazurilor identificate şi îndrumarea pacienţilor către medicii specialişti. Găsiţi mai multe detalii aici.

Cel de al doilea proiect se numeşte „Natură mai aproape de noi – spaţii verzi pentru o comunitate sănătoasă”. Ce se doreşte? Reabilitarea unei suprafeţe de 1.370 mp, prin plantarea a peste 785 de flori, arbuşti şi arbori, instalarea unui sistem performant de irigaţie. Mai mult, odată cu amenajarea acestui spaţiu verde, se încearcă şi sensibilizarea celor care locuiesc aici, în aceste activităţi fiind implicate undeva la 100 de liceeni, 100 de voluntari, cadre didactice. Detalii aici.

Ce vă rog eu? Ce vă roagă oamenii care au iniţiat aceste proiecte? Aşa cum spuneam la început, ca să vedem “bătute în cuie” cele două proiecte, e nevoie şi de 25% voturi. Cum puteţi vota? Simplu: în colţul din dreapta sus al site-ului este un dreptunghi albastru pe care scrie “Cont nou”. Daţi un click acolo, vă faceţi cont, şi puteţi vota. Nu vă ia mai mult de 2 minute. Ştiu… acum o să ziceţi “aaaa… tre’ să-mi fac cont… Chiar n-am timp de asta…” Dar, înainte de a gândi aşa, vă rog să analizaţi ce am scris mai sus şi să vă puneţi întrebarea “Oare o să am nevoie de acel centru?”. Eu cred că da. Apoi, următoarea “Oare o să am nevoie de spaţii verzi?” Şi de asta cred că vom avea nevoie…

Analizaţi, studiaţi şi vedeţi ce vă spune inima. Dacă puteţi vota e ok. Dar, dacă nu, am măcar rugămintea să daţi mai departe, poate alţii au şi timpul, şi dispoziţia, şi considera că merită să voteze.

Mulţumesc!

Sursa foto

M-am trezit ieri dimineaţă, am aruncat în maşină nişte covoare şi am plecat cu mama din dotare să le surfilăm. O amică ne dăduse pontul cum că ar fi în Vaslui un unic şi singur exemplar uman care face aşa ceva. Să nu avem discuţii, amica nu avea nici cea mai mică idee cine şi ce fel de om e, să-i spunem, festinatorul, sau festonerul, sau festonierul, sau festonorul (vezi verbul “a festona” :D).

Ajungem noi în faţa porţii, vedem un lacăt, dar care nu era închis, vedem un program scris (zilnic 8-18, Duminică închis(dacă-mi aduc bine aminte)) o sonerie şi un număr de telefon. Ceasul arăta aproape 10. Să sunăm, îi zic mamei, poate o fi omul acasă. Nimeni în 2 minute. Ok, să-i dăm un telefon, poate o fi omul la piaţă. Niciun răspuns.

Într-un târziu se deschide uşa casei şi iese surfilatorul.
– Să ştiţi că nu v-am răspuns la telefon pentru că ştiam deja că sunteţi la poartă. Am auzit soneria, dar până m-am deplasat eu de la bucătărie, până am coborât scările…
– Bună dimineaţa! Am venit şi noi să surfilăm nişte covoare.
– Sigur, nicio problemă, dar v-aş ruga să mă lăsaţi şi pe mine să-mi fac tabieturile de dimineaţă. Să beau cafeaua, să citesc presa, d’astea.
– Bineînţeles, zic. Noi doar vi le lăsăm, vă lăsăm şi numărul de telefon şi ne sunaţi dumneavoastră când sunt gata.
– Pfffff, zice el cam deranjat. Unde-s covoarele?
– În maşină. Acum le aduc (repede, să nu-l ţin pe om din tabieturi).

Mă duc la maşină, aduc covoarele şi dau să le întind, să-i arăt distinsului ce vrem.
– Păi ce faceţi?
– Păi să vă arăt ce dorim de la dumneavoastră şi de la dânsele, covoarele.
– Păi nu v-am spus că acum am tabieturi şi ne auzim mai târziu?
– Păi doar vă arătăm ce vrem şi plecăm, vă lăsăm. Ne sunaţi dumneavoastră când sunt gata. Nu contează ora.
– Nu. Le lăsaţi aşa şi discutăm mai târziu. Haideţi, că mă scap pe mine.

Am rămas mut câteva secunde, mi-am revenit repede, am înşfăcat covoarele şi i-am spus omului să rămână cu tabieturile şi cu closetul, cerându-ne scuze că l-am deranjat. Evident, m-a sunat în timpul zilei de vreo 3 ori, probabil realizând, într-un final, că mâine e posibil să nu se mai scape pe el, că nu mai are de la ce…

Şi ne-am îndreptat către un magazin de covoare pe care-l ştiam, spunându-ne că nu are cum să nu existe acolo şi o maşină de surfilat.
– Bună ziua! Nu vă supăraţi, avem şi noi nişte covoare şi vrem să le surfilăm. Se poate?
– Se poate, dar doar la covoarele noastre! (spunând în cor cele două angajate, cred)

Ca să înţelegeţi, cel din urmă este un magazinaș cu maxim 20 de covoare şi cam tot atâtea mochete, iar în interior eram singurii clienţi.

Concluzia? La Vaslui lumea are tabieturi, fiţe şi nu are nevoie de bani. La Vaslui lumea trăiește bine. La Vaslui…

Sursa foto