Acesta NU este un pamflet și NU trebuie tratat ca atare. Iar orice asemănare cu personajele reale NU este pur întâmplătoare. Este reală! Și vreau să vă avertizez că este un articol foarte lung.

Înainte de a începe să vă spun povestea vreau doar să întăresc ceea ce am scris în titlul articolului. Da, angajații de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) nu stimulează, nu susțin și nu sprijină absolut deloc Programul de STIMULARE a înnoirii Parcului auto național, sau, mai pe scurt și cunoscut de toată lumea, Programul Rabla. Surprinzător, nu? Tot pentru angajații AFM o să dau și explicația verbului “a stimula” din DEX: A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja etc.

Personajele principale din „schiță” sunt: Domnișoara de la compania auto, Colegul domnișoarei de la compania auto, Doamna de la Radieri, IDIOTUL/IDIOATA Domnul/Doamna de la AFM.

Personajele secundare sunt: eu și mama.

Mașina părinților mei are vreo 15 ani. Și cam începuse să dea semne de “gripă”, “artrită”, de ce să nu recunoaștem, spre “deces”. După o reuniune de familie ajungem la concluzia că trebuie „scoasă de la aparate” și luată una nouă. Cum? Evident prin Programul Rabla! Pentru că, nu-i așa, de ce să nu ne folosim de această oportunitate pusă la dispoziție de către statul român. Că doar de asta ne stimulează… Să casăm mașini vechi, care poluează, și să ne luăm mașini noi, care poluează mai puțin, nu? Ca să nu mai vorbim de faptul că toată lumea câștigă. Noi, statul, finanțatorul, fabricantul de mașini, firma de casează mașina veche… Toată lumea mănâncă o pâine…

Și ce-ți poți lua de aproximativ 7000 de euro (bani pe care, de fapt, nu-i ai, pensionar fiind, și faci rată la bancă pentru ei)? Așa cum bine spunea marele “filosof” în viață Jonny Smith, băiatu’ de la Fifth Gear, 6000 de lire sterline nu prea înseamnă mult în lumea mașinilor din ziua de azi. Îți poți lua 2 pahare de sampanie facute de Aston Martin, două sticluțe cu ediția limitată after shave de la Bentley, sau, de ce nu, o jantă de Bugatti Veyron. Fără anvelopă, evident. Sau cea mai ieftină mașină din Europa, o Dacia Sandero.

Să începem. Așa cum vă spuneam, reuniune de familie. – Mamă, tată, eu zic că i-a cam venit momentul. Nu mai puteți nici voi… trageți de volan mai rău ca la tractor (nu avea servodirecție), ea, săraca, trosnește, măcăie, păcăne din toate încheieturile. Ce ziceți? – Păi dacă ziceți voi, așa facem. Bun! Mă duc, mă înteresez și vin cu răspunsul.

Merg la domnișoara de la compania auto, îmi prezintă câteva oferte în care se încadrau părinții mei, mă duc cu ele la ai mei, le analizăm împreună, alegem ce ni se potrivea, mă întorc la reprezentanța Dacia, batem palma și începem treaba. Știți cum e… adeverințe, cupoane de pensie, hârtii de la administrația financiară etc. A, și să nu uit: la momentul analizei împreună cu domnișoara de la compania auto mă întreabă: – Doriți cu avans? Pentru că ar fi oarecum în avantajul dumneavoastră. – Nu, îi zic. Avans zero, pentru că nu avem lichidități disponibile pentru așa ceva. Dacă tot facem rate, rate să fie!

Merge mama, scoate toate adeverințele și hârtiile vieții, mi le aduce și mă duc cu ele la domnișoara de la compania auto. Le analizează, totul ok, face și comanda către cei de la Dacia pentru mașină și-mi spune că mă sună în momentul în care putem veni și semna actele. Trec câteva zile, țârrr telefonul, totul era în regulă și puteam merge la semnat. Și mergem.

Ajungem, toată lumea fericită, se semnează actele. Când să plecăm, domnișoara de la compania auto îmi zice:
– Și să vedem cum facem și cu avansul.
– Care avans, întreb eu?
– Păi avansul de 5%.
– Care avans de 5%?
– Păi trebuie plătit un avans de 5%.
– Domnișoară, în lumea asta nimic, dar absolut nimic nu „trebuie”. “Trebuie” e relativ. Plus că am discutat de la început. M-ați întrebat dacă vrem cu avans și v-am spus cât se poate de clar și explicit că nu vrem cu avans. Vrem cu avans ZERO.
– Mda… Îmi aduc aminte… Să vedem ce putem face.

Mă frământa chestia asta. Citisem că ar exista acest avans pe care toată lumea ar trebui să-l plătească atunci când își cumpără o mașină prin programul Rabla. Dar simțeam eu că poate fi ocolit cumva. Pentru că, dacă era obligatoriu, acest aspect mi-ar fi fost prezentat clar de la bun început. Sau nu?!

Vin acasă și încep căutările. Și ce descopăr? Că aveam dreptate. Găsesc pe site-ul Guvernului României textul acesta. Din care vă extrag următoarele: „Voucherele obținute prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla) vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul “Prima mașină”. Actul normativ corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național va putea achiziționa un autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autorurisme noi, folosind facilitatea acordată prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (“Programul Rabla”) pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din prețul de achiziție a noului autoturism“. Iar Hotărârea Guvernului României semnată de domnul Prim-Ministru Dacian Julien Cioloș o găsiți aici. Pe scurt, acest avans de 5% nu este (sau nu mai este) obligatoriu. Punct!

Revin a doua zi cu lecția-nvățată la domnișoara de la compania auto, și îi prezint situația cu zâmbetul pe buze. Ea, (deși drăguță și atentă, în sensul că și-a dat toată silința să ne ajute și să plecăm de la ei cu o mașină cumpărată) fără niciun zâmbet pe buze, se uită peste hotărărea de govern și-mi zice: – Da, se pare că se poate și fără avansul de 5%. Vă sun și vă spun ce am reușit să fac. Pe scurt, m-a sunat și mi-a confirmat că a fost acceptat voucherul drept avans pentru cei 5%.

Bun! Urma să venim să mai semnăm un set de documente și să ne apropiem de momentul în care să putem lua mașina cea nouă. Însă primesc un telefon de la domnișoara de la compania auto care-mi spune că dosarul a fost respins de către cei de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) pentru că seria de șasiu a mașinii de pe certificatul de înmatriculare nu corespunde cu cea reală de pe mașină.

Știam despre acest aspect. E (oarecum) și vina noastră. Să vă povestesc. Abia pe la a 3-a verificare RAR a mașinii vechi, un angajat mai vigilent a descoperit că seria din cartea de identitate a mașinii are o cifră greșită. La fel și pe certificatul de înmatriculare. Ce facem, zic? Nici-o problemă, punem noi o ștampilă și confirmăm seria corectă. Însă nu ne-a spus nimeni că e nevoie să fie corectat și certificatul de înmatriculare al mașinii. Și aici zic că e și vina noastră, dar eram în necunoștință de cauză.

Revenim. – Bun, îi zic domnișoarei de la compania auto, ce facem? – E simplu, îmi zice, au mai fost cazuri ca dumneavoastră. Mergeți la Radieri/Înmatriculări, iar cei de acolo să vă dea o adeverință cu seria corectă a mașinii. – Perfect, zic. Și abia acum începe adevăratul dans… Ceva deosebit, vă zic… Trecuseră abia vreo 8-9 zile de când începusem totul.

Merge mama la Radieri/Înmatriculări. – Bună ziua, bună ziua. Uitați ce ni s-a întamplat (bla, bla, bla) și avem nevoie de o adeverință. – Nicio problemă, rezolvăm cu adeverința. Veniți mâine și o luați. Ia mama adeverința, o duce la reprezentanța Dacia și așteptăm verdictul. Îmi sună telefonul a doua zi, și domnișoara de la compania auto îmi dă vestea:
– A fost colegul la cei de la AFM. Tot nu e bună adeverința.
– Da‘ ce are?
– Păi nu e specificat care e seria corectă și seria greșită.
– Ba e, zic eu.
– Da, știu, este, dar ei vor să se scrie între paranteze exact așa (serie corectă) (serie greșită) (an de fabricație).
– Ok, zic. Încercăm să o refacem.

Merge din nou mama la Radieri/Înmatriculări, îi explică doamnei de acolo ce și cum, se reface adeverința, merge mama a doua zi, ia adeverința, o duce la reprezentanță, așteptăm telefon. Și sună domnișoara de la compania auto:

– Bună ziua. N-am vești prea bune… Tot nu e bună adeverința.
– Domnișoară, faceți mișto de mine?
– Nu, absolut deloc. Să vă spun. A fost din nou colegul și v-au respins din nou dosarul.
– De ce?
– Păi asta a întrebat și colegul meu, de ce (trebuie să-mi spuneți un motiv. Oamenii ăia mă întreabă motivul). Pentru că nu e bine formulată, i-au zis. Bun. Și cum ar trebui formulată? Aaaaa, păi vă dăm noi un exemplu de adeverință, iar cei de la Radieri/Înmatriculări să-l scrie exact la fel…
– POFTIM?
– Da… Vă cer eu scuze, dar asta le-a zis și colegul meu… Deci cum?! Oamenii ăia au umblat ca nebunii și au scos adeverință după adeverință când voi, idioților domnilor, puteați da din prima un model corect?

Oameni buni, ca să înțelegeți, toate acele adeverințe conțineau același lucru. EXACT ACELAȘI FUCKING LUCRU, numai că formularea/exprimarea nu era cea corectă pentru Administrația Fondului pentru Mediu. Iar toate telefoanele pe care le primeam că ceva nu e ok erau pe la ora 14-15 în fiecare zi. Astfel încât un pensionar de 65 de ani era nevoit să meargă repede să rezolve problema prin călduri de peste 30 grade. Long story short, doamna de la Radieri ne-a refăcut adeverința și a fost ok.

Dar credeați că s-a terminat? Nooo… Și deja aveam cam o lună de când ne zbăteam… Am crezut că am terminat cu AFM-ul. Ghici ce?! Nu! Mergem la casat, o casăm, mergem și radiem mașina, mergem la primărie, o radem și de acolo, ducem hârtiile la reprezentanța Dacia și așteptăm telefon de la ei să ne cheme să ridicăm mașina cea nouă. Și sună telefonul:
– Bună ziua. Cei de la AFM spun că mașina veche nu a fost radiată.
– Ce AFM? Tot ei? IAR EI?
– Da. Că trebuie să intre la ei în sistem și nici la ora asta nu a intrat.
– Ok. Îi zic mamei să se ducă la Radieri să vadă care-i treaba.

29.07.2016 Ora 10. Mama merge la Radieri, îi explică doamnei ce problemă avem, doamna verifică și îi confirmă că mașina a fost radiată cu o zi înainte, pe 28.07.2016. Mă sună mama, îmi spune, o sun pe domișoara de la reprezentanța Dacia, îi explic că mașina este radiată, ea sună la rândul ei pe coleg, colegul merge sau sună la AFM (că deja nu-mi mai era clar) și așteptăm.

29.07.2016 Ora 14. Telefonul sună, domnișoara îmi spune din nou că IDIOȚII domnii de la AFM spun că mașina nu este radiată, o trimit pe mama din nou la Radieri, doamna de la Radieri când o vede dă semne că ar vrea să smulgă cuiva părul din cap (ei, mamei, idiotului/idioatei domnului/doamnei de la AFM) caută în sistem, găsește, întoarce monitorul către mama și către cei 50 de oameni care se aflau la coadă pentru diverse probleme și zice:
– Doamna Grumăzescu, domnilor de la rând, vă rog să-mi spuneți ce vedeți pe monitor, care e data la care mașina a fost și apare ca radiată. Că-mi crapă capul cu angajații AFM.
La care, aproape în cor, cei de la rând au spus: 28.07.2016. A fost ceva de vis, vă spun… :)))

29.07.2016 Ora 16. Mașina apare radiată și la cei de la AFM. Primim telefon de la reprezentanța Dacia că putem merge să ridicăm mașina nouă. Așa, și?

Credeți-mă, nu mai avea nimeni puterea… Nimeni nu mai voia nimic. Nu ne mai trebuia nicio mașină. Și nici n-am mai fost în ziua respectivă să o luăm. Voiam doar să ne odihnim după o lună și ceva de stres, de nervi, o lună în care ne-am bătut cu un sistem cretin și niște angajați la fel, pentru un lucru care nu e gratis, pentru care plătim, o lună care ne-a dovedit că România mai are mult până departe. Foarte mult!

Sursa foto

Iaca m-am întors de pe coclauri. Ştiţi? Am plecat aşa, cu inima strânsă în zona Drobetei, a Orșovei, a Cazanelor… Şi ştiţi de ce? Pentru că, fără să se supere nimeni, întotdeauna am considerat-o cea mai săracă zona a ţării. Şi este din punct de vedere economic. Dar mai ştiţi ceva? E atât de bogată în frumuseţea zonelor turistice de nici nu vă imaginaţi. Am mai trecut cu mulți ani în urmă pe acolo, dar nu m-am oprit să văd tot ce era de văzut. Mai mult, în expediţia Goodyear4x4 (aşa-mi place mie s-o numesc) am ajuns în locuri în care nu multă lume poate ajunge, sau multă lume nu vrea să ajungă. Şi asta din cauza dificultăţii traseelor. Locuri în care nu cred că vei vedea vreodată urme de cărbuni arşi de la grătare, pet-uri şi doze de bere sau suc… mă rog… urme de “civilizaţie”.

Ne-au dus acolo trei Ford-uri Kuga echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV şi un Ford Ranger echipat cu anvelope Goodyear Wrangler, pentru că au fost locuri în care, aşa cum spuneam mai sus, nu se poate ajunge chiar uşor și nu cu orice maşină. Prima oprire a fost Vineri seara la peştera Topolnița, intrarea Prosăcului. Da, este peştera cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, a doua ca mărime din România şi, se spune, a 17-a din lume. Excelent traseul bătut cu piciorul până acolo, însă, din păcate, nu am putut ajunge la intrare din cauza apelor crescute în această perioadă a anului.

Ne-am resemnat şi am plecat către satul Jupâneşti, unde ne-a aşteptat Tudor Sahanovschi, un moldovean (din Chişinău mai exact) de nota 20, aciuat pe aceste meleaguri, care ne-a aşteptat cu o plăcintă cu brânză de urlau şi lupii în pădure. Ca să nu mai vorbesc de rachiul de cireşe pe care n-am putut să-l degust aşa cum trebuie deoarece încă eram conducător auto.

Sâmbătă dimineaţă m-am trezit aici. Şi-am plecat către Cazanele Mari, poate una dintre cele mai frumoase zone din ţară. Oricât aş vrea să nu scriu asta, Doru Panaitescu are dreptate… Oamenii vin pentru prima dată aici ca să vadă capul lui Decebal, deşi sunt multe alte lucruri de văzut şi de admirat. Mult mai multe. Aş avea curaj să pun pariu că, dacă fac un sondaj, mult mai multă lume ar şti să răspundă unde e statuia capului lui Decebal decât unde sunt Cazanele Mari. Revenind, în zona ne-am bătut cu nişte şopârliţe şi cu un şarpe care n-a vrut deloc să-şi arate capul.

Următoarea oprire a fost la peştera Ponicova, evident, nu intrarea de pe Dunăre. Majoritatea dintre noi nu erau atât de bine pregătiţi să facem asta. Am ales cealaltă intrare, însă şi aici, din cauza pârdalnicului de rău umflat, n-am reuşit să ajungem până în peşteră. Traseul este într-un mare fel, cu un grad de dificultate destul de ridicat, în sensul că nu este pentru copii, persoanele în vârstă sau pentru cei care nu sunt echipaţi măcar cu bocanci. Cu toate astea, am avut plăcerea să găsim nişte raţe, nişte melci şi o linişte care te scotea din minţi, cu toată gălăgia pe care o făcea cursul râului.

Eeeee… şi am ajuns la partea care mie mi-a plăcut cel mai mult. Traseul off-road făcut în munţii Almajului. Aici ne-au ajutat, cum v-am spus, cele trei Ford Kuga şi Ford-ul Ranger. Nu aş putea să vă spun cu exactitate cât a măsurat, însă câteva zeci bune de kilometri tot au fost. Cu pietre, cu praf, cu bălţi, cu ştioalne, cu tot ce trebuie pentru un traseu off-road pe care să-l poată străbate un Kuga. Bine… pentru Ranger a fost mult mai simplu şi ar fi putut mult mai mult. Despre cum s-a comportat un Ford Kuga pe coclaurile despre care vă spun o să scriu într-un articol de drive-test pe AutoMOD. Revenind, munţii Almajului merită văzuţi. Sunt mult prea frumoşi şi merită văzuţi pe trasee unde se ajunge mai greu cu maşina şi cu talpa. Nu vreau să deranjez pe nimeni, dar vă rog să mai uitaţi de Valea Prahovei, Lacul Roşu, Bicazul, Vatra Dornei şi mai mergeţi şi în alte zone ale ţării. N-o să vă pară rău, credeţi-mă.

La întoarcerea spre motel ne-am oprit să mâncăm un sandvici la morile de apă de la Bozovici şi nu aveam cum să ratăm una dintre cele mai frumoase cascade din ţară, cascada Bigăr. Sunt sigur că aţi văzut poze peste tot cu această cascadă, dar ştiţi care e partea frumoasă? Din punctul meu de vedere arata mult mai bine în realitate decât în toate pozele prelucrate pe care le vedeţi pe net. De aceea o să vă las mai jos o poză la care am lucrat puţin doar la luminozitate şi mai puţin la culori.

Ultima oprire a fost la ceea ce se cheamă Golubac Grad. De fapt de cealaltă parte a fortaretii Golubac Grad, ea fiind pe malul sârb al Dunării, locul din care se trăgea în ambarcaţiunile care nu-şi plăteau dijma pentru produsele pe care le transportau pe Dunăre. Se pare că exista şi un lanţ de fier care putea opri aceste ambarcaţiuni care incearcau să treacă fără să plătească darea. E şi ăsta un loc în care merită să vă opriţi, mai ales dacă prindeţi şi apusul.

Cam asta a fost… A fost frumos şi mă bucur că am văzut o parte a României pentru care nu m-am oprit prea des în călătoriile mele prin ţară, deşi îmi propusesem acest lucru. O parte a României, așa cum spuneam mai sus, plina de frumuseți, de liniște, de calmat “nervii capului”. Acum s-a întâmplat. Şi vinovaţi au fost şi cei de la Goodyear împreună cu cei de la Țiriac Auto.

Evident, nu în cele din urmă, n-am fost singur. Au fost cu mine Bogdan Epure, Cosmin Tudoran, Doru Panaitescu, Dragoş Boldea şi Mircea Panaitescu, dar şi alţi vreo zece câştigători ai concurslui lansat de Goodyear. Le mulţumesc tuturor şi mă bucur că am fost împreună.

PS: Singurul lucru de care-mi pare foarte, dar foarte rău e faptul că nu am găsit vipere. Punct! Ai auzit, Doru?

Nu ştiu dacă mai era nevoie să vă spun că-mi plac maşinile. Nu ştiu dacă mai era nevoie să vă spun că-mi place România. Şi când spun România mă refer la toate frumuseţile pe care le întâlnim în vacanţele scurte sau în concedii. Am avut ocazia să mă “dau” cu diverse maşini, la fel cum am avut ocazia să văd multe locuri din ţara asta. Şi, cu siguranţă, o să mai am ocazia. Problema e că, de fiecare dată, le-am făcut separat. Şi testele cu maşini, şi vacanţele prin ţară.

Acum e altceva… E altceva, pentru că plec în weekend în, dacă îmi e permisă formularea, expediţia #goodyear4x4. E frumos ce au făcut oamenii ăştia, pentru că strâng în acelaşi loc un și un drive-test cu nişte maşini echipate corespunzător, dar și locuri frumoase din România, locuri în care ne vor duce acele mașini.

Cu ce vom merge? Cu 3 Ford Kuga echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV.

Ce vom vizita?

Aşa cum bine aţi văzut în titlu ajungem la Cazanele Dunării, o parte a ţării care ascunde, până acolo şi acolo, multe alte locuri care merită vizitate: platoul Mehedinţi, Orşova, Peştera Ponicova, Moldova Nouă, Mănăstirea Mraconia, Şopotu Nou cu Cheile Nerei, Cascada Bigăr, morile de apă de la Bozovici, iar la întoarcere ne vom opri, pentru o pauză, pe podul Natural de la Ponoarele.

O să vă povestesc mai multe la întoarcere. Şi nu doar eu, ci şi cei 4 amici care-mi vor fi companioni de drum şi de poveşti. Adică, într-o ordine complet aleatorie şi alfabetică, Bogdan Epure, Cosmin Tudoran, Doru Panaitescu, Dragoş Boldea şi Mircea Panaitescu.

Aaaaa… să nu uit. Maşinile Ford Kuga sunt luate “pe semnătură” de la Tiriac Auto, iar anvelopele cu care vin echipate sunt, evident, Goodyear.

Sursa foto

Până la urmă, ce sunt anvelopele? Aşa cum mulţi zic, reprezintă partea neagră a unei maşini. Dar mai sunt şi acele patru bucăţi de cauciuc cât palma, care ne duc şi ne aduc acolo unde avem nevoie. Evident, împreună cu toate sistemele de siguranţă de pe o maşină. Partea mai rea e că nu toţi conştientizăm ce înseamnă o anvelopă. Nu toţi înţeleg că o anvelopă influenţează atât aderența, cât şi ceva la partea de control a unei maşini. Nu ne alegem anvelopele potrivite, căutăm să fie cât mai ieftine, tragem de ele cât putem, mai mult, sunt unii care, din cauza legislaţiei privin obligativitatea pneurilor de iarnă în anotimpul rece, nici nu le mai înlocuiesc. Pentru că ar însemna să-şi cumpere două rânduri (iarnă/vară). Într-adevăr, cheltuială dublă, numai că, aşa cum şi anvelopele de iarnă îşi fac treaba iarna, cam la fel e şi cu cele de vară, vara. Şi de ce nu e bine să folosim anvelopele de iarnă pe timp de vară, o să încerc să vă explic mai jos.

Sunt mai multe motive pentru care oamenii aleg să folosească pneurile de iarnă şi vara. În primul rând, aşa cum vă spuneam, din cauza lipsei banilor. Dacă-i mai întrebi, mulţi îţi vor mai spune că o problemă e şi locul în care ar putea să le depoziteze pe cele de iarnă. Nu în cele din urmă, sunt chiar şi oameni comozi sau ocupaţi, care-ţi vor spune că nu au avut timp să meargă la un service, sau că au uitat. Ei bine, toţi aceştia nu înţeleg un singur lucru: folosirea anvelopelor potrivite, în funcţie de condiţiile meteo, duce la siguranţă.

Sigur, pentru ei, constructorii de anvelope au rezolvat oarecum problema: au făcut pneurile All-Season (sau All-Weather). Şi spun că au rezolvat-o oarecum, tocmai pentru a veni în ajutorul tipurilor de oameni despre care vă povesteam mai sus. Numai că, specialiştii spun că aceste anvelope nu se comportă asemănător celor “dedicate”. Mai pe înţelesul tuturor, e un fel de “doi în unu’”, dar care nu-ţi oferă siguranţa pe care o poate oferi o anvelopă de iarnă (iarna) şi una de vară (vara). De aceea, până la urmă, chiar şi constructorii de cauciucuri vă vor recomanda pneurile dedicate.

Există oameni care consideră că, dacă anvelopele lor funcţionează perfect iarna, de ce n-ar face-o la fel de bine în toate anotimpurile anului? Nimic mai greşit. De ce nu ar trebui să folosim anvelopele de iarnă în anotimpul călduros? Există mai multe motive. Primul ar fi faptul că anvelopelor de iarnă nu le place căldura. În mers, există posibilitatea să se piardă presiunea din anvelope, acest lucru putând duce chiar la explozie. Un alt motiv ar fi aderenta. O anvelopă care pierde presiune nu mai are, evident, aceeaşi aderentă ca una care funcţionează la parametri normali.

În căutările mele, am găsit o comparaţie destul de interesantă. Un Chevrolet Cruze echipat cu anvelope de iarnă, la o viteză de 100 km/h, pe o şosea uscată şi la temperaturi normale (vara), a avut nevoie de 7.3 metri în plus pentru a opri, comparativ cu aceeaşi maşină încălţată cu anvelope all-season. În cadrul aceloraşi teste, pe o şosea udă, la aceeaşi viteză, maşina a avut nevoie de 9.4 metri în plus pentru a opri. O să întrebaţi “Bun, am văzut ce se întâmplă vara. Dar iarna?” Ei bine, pe o şosea îngheţată, la o viteză de 16 km/h, în cazul unei maşini încălţate cu pneuri de iarnă, distanţa de frânare este cu cel puţin 2 metri mai mică decât în cazul anvelopelor all-season sau a celor de vară.

Am avut ocazia să văd ce înseamnă cursul Defensive Driving în cadrul Şcolii de pilotaj Titi Aur, curs pe care, de altfel, vi-l recomand din toată inima. Aveţi multe de învăţat mergând la acest curs. Haideţi să vedem puţin ce se întâmplă. Există un “punct” pe termometru. O barieră… Acea barieră este exact la 7 grade Celsius. Ca să înţelegeţi, sub 7 grade o anvelopă de vara nu va mai face fată aşa cum trebuie, iar la peste 7 grade Celsius, o anvelopă de iarnă nu mai lucrează la parametri normali. La fabricarea fiecărei anvelope, în funcţie de anotimpul pentru care e destinată, se folosesc compuşi diferiţi, tocmai pentru ca acea anvelopă să se comporte cum trebuie şi să ofere cea mai bună siguranţă. Spre exemplu, la sub 7 grade, o anvelopă de vară începe să piardă din aderență, cauciucul devenind dur. Şi dacă mai punem în calcul şi o şosea îngheţată… Iar la peste 7 grade, o anvelopă de iarnă devine moale, elastică.

Există anvelope dedicate pentru noroi. Sunt acelea cu mici crampoane, dar cu spaţiile dintre crampoane relativ mari. Şi ştiţi de ce? Tocmai pentru ca anvelopa să nu se încarce în rulare, să poată arunca acel noroi şi aderenţa să fie cât mai bună. Ei… nu la fel trebuie să fie şi în cazul anvelopelor de iarnă. Acum, v-aţi întrebat vreodată de ce pe o anvelopă de iarnă există canalele mai mici şi mai adânci decât în cazul celor de vară? Mie mi-a explicat pilotul Silviu Moraru în cadrul cursului despre care vă ziceam mai devreme, iar eu o să vă povestesc vouă.

Cu toţii aţi făcut măcar o dată un bulgăre de zăpadă, aşa-i? Dar după ce l-aţi făcut, aţi încercat să-l forfecaţi, să-l rupeţi cu palma în două ca şi cum l-aţi tăia? Merge? Vă spun eu: nu! Sau foarte greu. De ce? Pentru că aderența zăpadă pe zăpada este foarte bună. Da, aţi înţeles bine… O anvelopă de iarnă trebuie să reţină zăpadă în momentul în care maşina rulează. Aderenţa la care ne aşteptam nu este cea cauciuc pe zăpadă, ci cauciuc care reţine zăpadă pe zăpadă. Şi da, aţi înţeles la fel de bine, o anvelopă de iarnă care, în momentul în care aţi oprit, nu mai e încărcată cu zăpadă, nu mai este o anvelopă bună. Nu va mai oferă aderența dorită. Trebuie schimbată. Interesant, nu?

Acum să nu înţelegeţi că anvelopele de iarnă sunt bune doar pentru zilele în care avem şoselele pline de zăpadă. Ele oferă aderenta şi pe şosea uscată, dar doar atunci când afară avem temperaturi scăzute. Dacă temperatura a crescut peste 7 grade, s-a terminat. Anvelopele de iarnă trebuie înlocuite cu cele de vară. De ce? Exact ce vă spuneam mai sus: la temperaturi mari anvelopele de iarnă se încălzesc foarte mult şi se comportă exact ca o gumă. Compusul respectiv devine elastic, moale şi se întinde. Evident, spaţiile de frânare sunt mai mari, iar precizia maşinii nu mai e aceeaşi. Dacă ar fi să luăm ca exemplu doar virajele, e clar că anvelopa se va deforma mai mult, precizia/direcţia devenind cu totul alta. Și nu, dacă suntem în luna Februarie și avem afară 10 grade, nu înseamnă că trebuie să vă schimbați cauciucurile. Trebuie doar să aveți grijă la faptul că distanța de frânare a mașinii nu va mai fi cea cu care v-ați invățat cu câteva zile în urmă, când erau -10 grade.

Ce ar trebui să reţinem la final?

– În primul rând să fim conştienţi că trebuie să folosim anvelope dedicate în funcţie de anotimp;

– Orice anvelopă, fie că e de vară sau iarnă, trebuie să-şi păstreze flexibilitatea. Cea de iarnă la temperaturi scăzute, cea de vară la temperaturi ridicate;

– Orice anvelopă nu va avea aceeaşi aderență în primele sute de metri de rulare, la fel cum o va face după câţiva kilometri, când ajunge la temperatura medie de funcţionare;

– Verificaţi-vă cât se poate de des presiunea în anvelope: dacă o roată nu atinge solul aşa cum trebuie, controlul maşinii nu mai este acelaşi;

– Ştiţi că o anvelopă performantă poate evacua în rulare chiar şi 220 litri de apă pe minut? Încă o dată, atenţie la folosirea anvelopelor în anotimpurile pentru care nu sunt dedicate;

– Atenţie pe ce fel de drum circulaţi: dacă v-ați blocat undeva și dacă sunteţi pe un drum cu noroi, este indicat să acceleraţi pentru a învârti roțile, astfel încât acestea să arunce noroiul intrat în canalele anvelopelor. Exact invers se face in cazul zăpezii;

– Maşina nu alunecă pe zăpadă şi gheaţă, sau nu aşa cum v-aţi aştepta: maşina alunecă pe stratul de apă interpus între cauciuc şi stratul de gheaţă sau zăpadă;

– Există studii care arată că, în cinci ani, schimbarea anvelopelor în fiecare sezon este mai ieftină decât cumpărarea unui set în fiecare an;

– Până la urmă, ceea ce ar trebui să ne intereseze nu e cât de mult putem “purta” o anvelopă, ci cum poate şi trebuie să frâneze una, astfel încânt să nu riscăm să ne pierdem viaţa sau să accidentăm pe altcineva.

Surse: 1, 2, 3, 4
Credit Foto

A început acum trei săptămâni. Pe Automarket, evident. Pentru că ei sunt cei care organizează în fiecare an Autovot-ul. Şi s-a votat… S-a votat şi pe Facebook, au votat şi bloggerii, au votat şi fetele în ceea ce s-a chemat Autovot la Feminin.

Iar rezultatul îl vedeţi mai jos. Şi, ca să n-o lungim, anul acesta, Maşina Autovot 2012 este Ford Focus. Nu ştiu ce le-a făcut maşina asta votanţilor, însă a ieşit câştigătoare. Şi nu oricum… A primit 8851 de voturi, ceea ce înseamnă dublu faţă de locul doi. Mai exact, avem aşa:

Top maşini accesibile general
Locul 1 – Ford Focus – 8851 voturi
Locul 2 – Opel Ampera – 4390 voturi
Locul 3 – Citroen C4/DS4 – 3375 voturi

N-am terminat… Până acum am vorbit despre maşini accesibile, dar urmează cele premium, la care BMW Seria 6 a ocupat locul I. Iar rezultatele arată aşa:

Top maşini premium general
Locul 1 – BMW Seria 6 – 7811 voturi
Locul 2 – Range Rover Evoque – 6540 voturi
Locul 3 – Audi A6 – 6193 voturi

Nu… nu e tot. Asemănător anului trecut, o secţiune separată a aparţinut bloggerilor. Bloggeri care anul acesta au considerat că Citroen C4/DS4 merită prima poziţie la maşini accesibile, în timp ce la maşinile premium avem o situaţie oarecum ciudată, primul loc fiind ocupat de două maşini, locul doi, la fel:

Top maşini accesibile bloggeri
Locul 1 – Citroen C4/DS4 – 69 voturi
Locul 2 – Ford Focus – 63 voturi
Locul 3 – Toyota Yaris – 31 voturi

Top maşini premium bloggeri
Locul 1 – Audi A6 – 53 voturi, Range Rover Evoque – 53 voturi
Locul 2 – Chevrolet Camaro – 42 voturi, Porsche 911 – 42 voturi
Locul 3 – BMW Seria 6 – 38 voturi

Nu în cele din urmă, Autovot la Feminin şi-a desemnat şi el câştigătorii, fetele alegând drept maşina care li s-ar potrivi, Audi Q3. Şi aici, pe locul 2 avem tot două maşini. Iar clasamentul arata astfel:

Top maşini la feminin
Locul 1 – Audi Q3 – 2861 voturi
Locul 2 – MINI Coupe – 2612 voturi, Volkswagen Beetle – 2612 voturi
Locul 3 – Toyota Yaris – 2385 voturi

Asta-i pentru anul ăsta. Felicitări celor de pe primul loc, felicitări şi celorlalţi pentru toate punctele şi voturile obţinute. Şi să ne revedem cu bine şi anul viitor, la Autovot 2013.

Nu în cele din urmă, felicitări celor de la Automarket, adică Mihaela Marin, Mircea Mester, Bogdan Mirica, Sebastian Toma si Daniel Popescu! Felicitări şi pentru Gala, felicitări şi pentru munca de zi cu zi!

Autovot a ajuns la cea de a cincea ediţie. Vinovatul, ca şi până acum, Automarket. Asemănător anului trecut, concursul se desfăşoara pe pagina de Facebook, dar vine şi cu ceva modificări faţă de ediţiile anterioare. În sensul că, începând de anul acesta, vor exista două categorii: Mașini Accesibile și Mașini Premium. Fiecare dintre acestea va avea clasamentul propriu, premiile urmând a fi acordate la Gala care va avea loc pe 16 Februarie.

Pentru că femeile nu puteau fi date la o parte, baieții de la Automarket au gândit și o categorie pentru ele, categorie care se numește Autovot la Feminin și care are loc pe pagina oficiala de Facebook Eva.ro. Aici vor intra 10 dintre mașinile care au fost lansate în România în 2011.

Bloggerii au și ei categoria lor. Mașina Bloggerilor poate fi votată de către orice posesor de blog, condiția fiind publicarea modelelor votate. Numai că trebuie să-și și argumenteze votul. Știți voi… ca anul trecut.

Hai, că nu vă mai țin. Detaliile le găsiți aici, iar aplicația aici. Și puteți vota până pe 13 Februarie.

Ce-am votat eu? Iată!

Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

Maşini accesibile

Locul 1: Citroen C4/DS4

Locul 2: Jeep Wrangler

Locul 3: Lancia Ypsilon

Maşini premium

Locul 1: Mini Coupe

Locul 2: Chevrolet Camaro

Locul 3: Range Rover Evoque

Votează şi tuMai multe detalii pe Automarket

De ce? Iatâ!

Pentru că am condus DS3, iar Citroen DS4 nu poate fi mai jos. Pentru că a luat 5 stele Euro NCAP. Pentru că este The most beautiful car of the year în 2011. Și pentru că pitong.

Pentru că întotdeauna mi-a plăcut cum arata Lancia, pentru că îmi place cum arată și Ypsilon, pentru că prețul nu te dă pe spate.

Pentru că întotdeauna mi-am dorit un Wrangler, pentru că întotdeauna mi s-a părut un Jeep pe steroizi. Și da, îmi plac mașinile „pe steroizi”.

Aceeași poveste ca în cazul DS4. Pentru că-mi place mult, pentru că m-am dat cu unul și pentru că am văzut, pentru scurt timp, într-adevar, ce poate. Pitongul este valabil și în cazul lui MINI.

Pentru că e una dintre cele 3 mașini americane pe care mi le doresc. La Chevrolet Camaro mă refer. Punct!

De ce am votat Evoque? Pentru că din momentul în care am văzut conceptul Evoque, am spus „da, iată că Range Rover poate și altceva”.

Gata! Spor la treabă și vouă! După ce scrieți articolul dați și un semn către Meșter, da? Aaa… era să uit: premiile totale ajung la vreo 5.000 de euro, iar premiile bloggerilor vor fi acordate de Bobby Voicu, Cabral Ibacka, Cristian China Birta și Cristian Manafu.

Cu câteva zile în urmă, mai exact în perioada 24 – 26 Octombrie, am avut plăcerea să fiu invitat la lansarea unui nou produs Michelin, în Valencia, Spania. Nu singur, ci împreună cu alţi câţiva “colegi de breaslă”, dacă-mi este permisă exprimarea. Şi ca să nu cumva să uit să vi-i prezint de la început: Roxana Ciuhulescu, prezentatoarea mesiunii Promotor (fetele mai întâi, nu-i aşa?), Sebatian Toma de la Automarket, Andrei Preoteasa de la Mercedes Club şi Mihai Ivaşcu de la Voom. Ce-am făcut acolo? Am fost la lansarea Michelin Primacy 3, aşa cum spuneam mai devreme, noul pneu produs de Michelin, pneu care va intra pe piaţa în lună Martie 2012.

Nu vreau să vă plictisesc cu un articol despre pneuri, însă ar fi bine şi v-aş sfătui să aruncaţi un ochi aici. Găsiţi mai multe detalii despre evenimentul din Valencia şi despre noua anvelopa lansată de Michelin.

Spuneam că nu vreau să vă plictisesc cu chestii tehnice, însă o să vă plictisesc cu felul în care ştie Michelin să facă un eveniment şi felul în care oamenii de la Michelin ştiu să se ocupe de tine.

Uite-aşa, într-o zi primesc un telefon de la Răzvan Diaconu, Operational Marketing Manager Michelin şi cel care ne-a însoţit la Valencia. Îmi spune pe scurt despre ce e vorba, îi spun că, în principiu, sunt de acord, însă mai aveam de pus câteva lucruri la punct. Se aranjează apele, îi dau omului mail şi iată-ne la aeroport.

Nu intru în toate amănuntele, însă vreau să vă spun că, aşa cum îi stă bine unei companii care se respectă, n-a lipsit nimic…dar absolut nimic. Începând de la hotel şi terminând cu evenimentul de pe circuitul Ricardo Tormo, unde, apropos, băieţii au creat un mic orăşel, pentru că totul să fie cât se poate de real. Problema e că asta nu-i tot. Ştiţi?! Uneori vine momentul în care fiecare dintre noi îşi pune întrebarea „da’ de ce mie? Da’ de ce eu?”. Vă răspund eu: pentru că fiecăruia dintre noi îi vine rândul. Şi acum mi-a venit mie. Marea companie aeriană Alitalia (cred. Că încă nu le-am găsit şi nu ştie nimeni unde sunt), ”decât” că mi-a pierdut bagajele. Ei bine, până la urmă, deşi nu era vina lor, cei de la Michelin, dar în mod special Răzvan, au avut grijă să nu-mi lipsească nimic. Dar absolut nimic. Ca să nu mai spun de telefoane, umblături etc. Însă despre asta o să vă povestesc în alt post, pentru că nu-i doar pierdutul bagajelor. Au fost mult mai multe.

Şi ca să nu spuneţi că-i normal să-i laud, că doar m-au dus în Spania, o să-i şi critic. În special pe Răzvan cu care am avut o discuţie despre Social Media şi neimplicarea lor în „partea asta de lume”. Sigură că nu ne-am bătut, însă a fost o discuţie „tăioasă” şi, sper eu, constructivă. Eu o ţineam pe a mea cu niscaiva conturi de Facebook şi Twitter, Ravzan o ţinea pe-a lui, că nu-i aşa simplu să întreţii nişte conturi oficiale ale unor companii. Eu ştiu că Răzvan a înţeles foarte bine ce am vrut eu de la viaţa lui, însă o mai spun o dată, poate văd şi alte companii mari care nu prea au treabă cu Social Media: „prieteni, ştiu că nu e simplu pentru o companie să fie prezentă pe Facebook, Twitter, Google+ şi altele. Noi, cei din Social Media, spunem doar că TREBUIE să fiţi prezenţi mai în toate cele menţionate. Ştim cu toţii că e complicat. Nu trebuie să ne spuneţi de ce e complicat. Trebuie doar să ne spuneţi că e un proces care, în cazul companiilor mari, necesită mai multă atenţie decât în alte cazuri, dar că faceţi tot ce puteţi pentru a intra în Social Media. Dacă alte companii au putut, puteţi şi voi.

Şi ghici ce?! Cum discutăm noi doi (Răzvan şi cu mine) despre Săuşăl Midia, numa’ ce aflu a doua zi că deja Michelin România şi-a făcut cont de Facebook. Şi tare m-am mai bucurat. Eram convins că se poate. Şi eram convins că băieţii de la Michelin au înţeles rolul Social Media.

Nu pot să nu închei cu mulţumirile de rigoare. Mulţumiri care se duc în principal către Răzvan şi apoi către toată echipa Michelin. Atât pentru invitaţie şi pentru eveniment, dar şi pentru sprijinul pe care mi l-aţi dat la greu. Mulţumesc!

Mai multe imagini în continuare

Aşa-mi vine mie uneori. Să mulţumesc oamenilor care merită. După cum bine ştiţi, sunt pasionat de auto. Şi de prin 2008, încerc să aduc ştiri la zi pentru cei interesaţi. Până acum mi-a ieşit. Blogul auto mi-a adus destul de multe chestii. De la oameni frumoşi pe care i-am întâlnit, până la bănuţi. Am fost la tot felul de evenimente şi, poate cel mai important pentru mine, am început să testez maşini şi să scriu despre ele aşa cum m-am priceput eu mai bine.

Ei bine, astăzi vreau să mulţumesc unor oameni care au înţeles anumite aspecte. Unor oameni care au înţeles că sunt persoane care vor să testeze maşini şi care nu sunt din Bucureşti, ci de la 330 km distanţă. Cei despre care vorbesc şi printre care mă aflu şi eu, nu pot veni până în capitala să ia o maşină pentru 24 sau 48 de ore. Dacă nu e evident, faceţi un calcul şi o să înţelegeţi de ce. Eu sunt convins că, până la urmă, mai toţi importatorii auto vor înţelege aceste lucruri. Însă cei cărora o să le mulţumesc, au înţeles mult mai repede acest aspect.

Este vorba despre Laura Antonov şi Paula Olteanu de la Citroen România şi Alex Şeremet de la BMW România. Nu, nu fac diferenţieri intre ei. Am pus fetele primele pentru că aşa-i frumos. Chiar n-aş putea face o clasificare între cei doi importatori. La ei sunt oamenii la care am găsit înţelegere, toţi cei trei sunt profesionişti şi, poate cel mai important, toţi trei sunt oameni.

Ştiu, vor spune că-şi fac doar datoria şi nimic altceva. Dar chiar şi aşa, nimic nu mă poate opri să le mulţumesc. Aşadar, Laura, Paula, Alex, vă mulţumesc frumos pentru tot, ştiu sigur că o să rămânem amici toata viaţa şi ştiu sigur că vom colabora în continuare aşa cum am făcut-o şi până acum.

Incă o dată, mulţumesc!

Sursa Foto 1, 2

În viața noastră de zi cu zi, există multe lucruri pe care le facem mecanic. Fără ca măcar să stăm o secundă să gândim. Unul dintre aceste lucruri e faptul că ne trezim în fiecare dimineață, ne urcăm în mașină și pornim spre serviciu. Ok, poate verificăm dacă roțile sunt umflate, sau dacă oglinzile mai sunt la locul lor. Însă condusul, de cele mai multe ori, îl facem mecanic. Iar dacă suntem atenționați, există cele mai mari șanse să ripostăm. De ce? Pentru că gândim prost. Al naibii de prost… Avem senzația că suntem cei mai buni șoferi din lume. În cazul meu, singurele momente când nu conduc mecanic, e atunci când iau vreo mașină în teste. Mai am “scăpări” și în rest, dar de foarte puține ori. Poate atunci când plec în concediu sau la drumuri mai lungi, însă dacă vorbesc despre ruta casă-serviciu, clar e facută mecanic. Să nu fiu înțeles greșit, sigur că suntem atenți la trafic, sigur că ne uităm în oglinzile retrovizoare, dar de cele mai multe ori, pe drumurile pe care le facem zilnic, există câteva aspecte care ne scapă.

Mai există un caz când nu conducem mecanic: perioada de timp de după momentul în care ne-am luat permisul. Mai lungă sau mai scurtă, evident. După aceea, ușor ușor, totul se va îndrepta către “mecanic”. Începem să căpătăm din ce în ce mai multă “experiență”, reușim în timp să trecem de ceva “obstacole”, ni se pare că suntem buni pentru că am reușit să evităm un accident. Probabil și suntem, dar nu atât cât ar trebui să fim.

Mai multe detalii şi imagini în continuare

Experiența în trafic nu ți-o dă școala de șoferi. Așa cum spunea și Silviu Moraru, pilot şi copilot cu 23 de victorii în raliuri, campion naţional în 2001 şi 2002, dar şi instructorul nostru de la Defensive Driving, “școala de șoferi nu este școală de șoferi, este școală de luat permisul”. Școala de șoferi se face abia după aceea. Prin experiența pe care o capeți in trafic. Poate chiar cu ocazia unor cursuri de pilotaj defensiv. O să sune tâmpit ceea ce spun, dar eu cred că o data la 10 ani ar trebui să mai trecem printr-o școală sau prin niște cursuri. Și știți de ce? Pentru că, în primul rând, mașinile evoluează. Să vă dau un exemplu: luați un om care a condus toata viața lui o Dacie și urcați-l în orice mașină de ultima generație. Sau invers, luați un om care a condus doar mașini echipate cu tot felul de sisteme și urcați-l pe o Dacie. Și nu luați Dacia ca reper. Dacia era doar un exemplu. Ea poate fi înlocuită cu orice mașina destul de veche.

Apoi vine infrastructura, cu șosele noi, modificate, cu semne de circulație noi în locurile unde noi știam că exista altceva sau nu existau deloc. Apoi, prenzența diverșilor pe pitoreștile noastre șosele din România: cai, vaci, câini, găini, oameni beți, mutanți și tot ce mai vreti voi. Sunt multe…sunt foarte multe lucruri care se pot schimba în decursul câtorva ani.

Legislația este un alt punct sensibil. Legislația nu mai e cea pe care am făcut-o la școala de șoferi. Se poate schimba destul de des. Și dacă ar fi să iau doar cazul meu, cursul Defensive Driving pe care l-am făcut în cadrul Școlii de Pilotaj Titi Aur, mi-a dovedit că am mari lacune în ceea ce o privește. Pe ea, pe legislație.

Îmi doresc ca toți care faceți școala de șoferi, s-o faceți cu instructori care să nu vă spună “faceți așa, pentru că vă spun eu”. Să spună “faceți așa, pentru că așa e bine. Și uite argumentele pentru care spun că așa e bine.”. Îmi doresc instructori la școlile de șoferi care să nu turuie în timp ce noi scriem. Îmi doresc instructori care pun pe tablă diverse chestii pe care le explică. Frânarea, distanța regulamentară între mașini, ce se întâmplă în momentul unui impact frontal și ai 50 km/h, comportamentul anvelopelor în funcție de model, presiune și suprafață, ar fi câteva dintre lucrurile pe care un instructor ar trebui să le explice folosindu-se de fizică și matematică. Astfel de instructori vreau eu. Și dacă există printre voi oameni care consideră că matematica și fizica nu prea au ce căuta în cadrul cursurilor care se fac la școala de șoferi, atunci nu am ce să mai spun. Vă pot spune doar atât: citiți atent ce a scris Mircea Meșter. Dar atent de tot…

Așa cum spuneam și mai sus, astfel de instructori găsiți la Școala de Pilotaj Titi Aur. Am rămas uimit câte lucruri știu ei, am rămas uimit câte lucruri nu știam eu, iar felul în care se desfășoară cursurile, fie că vorbim despre partea teoretică sau de cea practică, m-au făcut să exclam “Wow, așa vreau să arate o școală de șoferi.” Poate există, dar până acum n-am auzit pe nimeni spunând asta. Să-mi fie cu iertare, dar consider că unii instructori ar trebui să meargă la niscaiva cursuri cu astfel de oameni. O să-mi spuneți că de aceea nu se cheamă Școală de Pilotaj și se cheamă Școală de Șoferi. Atunci să-i schimbăm numele. Repet ce spunea instructorul. Să-i spunem Școala de luat Permisul…

Sunt convins că nu sunt singurul care a apreciat ce am făcut la acest curs. Sunt convins că fiecare dintre cei prezenți a spus macar o dată “uite, chestia asta n-am știut-o”. Sunt convins că toti am plecat de acolo cu anumite gânduri de genul “de azi înainte, nu voi mai face așa… De azi înainte voi verifica aia… De azi înainte voi aplica respectiva chestie.” Noi toți care am fost prezenți, adică Ionela Năstase, Andra Zaharia, Vlad Petreanu, Bobby Voicu, Doru Panaitescu, Augustin Radu, Vlad Bălan, Mugur Pătrașcu, Adrian Mihălțianu, Mircea Meșter, George Buhnici, Alex Farca, Răzvan Baciu, Alexoda, Hoinaru și cu mine, am plecat de acolo cu ceva lecții învățate, lecții despre care vom povesti și altora, iar cine are urechi de auzit, să audă…

Pe langă toate cele, eu am plecat și cu un alt gand: după 20 de ani de condus, a venit momentul să mai pun mâna pe o carte de legislație și să mai fac niște chestionare. Și vă recomand să faceți la fel. Nu des, dar o dată la cațiva ani, credeți-mă, pentru că vorbesc din experiență, merită. Testați-vă și o să vedeți că am dreptate. Vreți mai mult? Mergeți la cursurile pe care le ține Titi împreună cu echipa în cadrul școlii de pilotaj. Aveți multe de învățat…

La final am lăsat mulțumirile. Și am și cui, si pentru ce. Așadar, Anca Bundaru, Ana Bulgăr, Petrom România, Titi Aur, vă mulțumesc pentru un curs excelent și o zi deosebită!

PS: deocamdată doar pozele. Voi reveni și cu câteva filmulețe, dar acelea vor fi pe AutoMOD.

Sursa foto 172, 173, 174 – Vlad Petreanu

Nu-i aşa că mulţi dintre voi vă uitaţi la Formula 1? Sau la WRC? Nu-i aşa că în faţa ochilor aveţi doar bolizi şi viteză? Nu-i aşa că de câte ori sunteţi voi la volan, pe şoselele #dinRomânia, aveţi tendinţa să fiţi un mic Hamilton sau un mic Loeb? Nu-i aşa că faceţi acest lucru, mai des, atunci când sunteţi, oarecum, deranjaţi în trafic de vreun şofer care „vă ia faţa”?

Sunt convins. Dar ştiţi că toţi cei cu care încercaţi voi să faceţi comparaţie sunt şoferi responsabili. Da, da… Sunt extrem de responsabili. Unu, pentru că vor să mai prindă şi cursa următoare (sunt convins că înţelegeţi ce vreau să spun), doi, pentru că vor să câştige cursa.

Tocmai de aceea, din când în când, un profesionist încearcă să ne înveţe ce înseamnă condusul defensiv. Ce înseamnă condusul responsabil, ce se face când ai în faţă un volan, sub talpă o pedală de acceleraţie şi cum poţi avea grijă de tine şi de ceilalţi participanţi la trafic.

Şi de aceasta dată, cine altcineva era mai în măsură să ne înveţe ce înseamnă condusul defensiv? Nu, nu e nici Hamilton, nici Loeb, dar e unul dintre piloţii cu care România (cred) se mândreşte. Eu, cel puţin, mă mândresc cu el! Este Titi Aur, pilotul nostru, multiplu campion naţional…

Uite aşa, poimâine, pe 04.06.2011 voi fi prezent, la invitaţia Petrom România, la ceea ce se cheamă Defensive Driving, curs ţinut de către pilotul român. Deşi consider că sunt un şofer responsabil, şi profesionist pe deasupra, ştiu că mai am multe de învăţat. Iar Titi Aur este omul care ne poate învăţa pe mulţi ce înseamnă „volanul, roţile, caii putere” şi multe altele.

Bineînţeles, după ce mă şcolesc, voi reveni cu detalii, foto şi chiar imagini video. Sunt convins că mulţi vreţi să vedeţi şi să învăţaţi aşa ceva.