Acesta NU este un pamflet și NU trebuie tratat ca atare. Iar orice asemănare cu personajele reale NU este pur întâmplătoare. Este reală! Și vreau să vă avertizez că este un articol foarte lung.

Înainte de a începe să vă spun povestea vreau doar să întăresc ceea ce am scris în titlul articolului. Da, angajații de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) nu stimulează, nu susțin și nu sprijină absolut deloc Programul de STIMULARE a înnoirii Parcului auto național, sau, mai pe scurt și cunoscut de toată lumea, Programul Rabla. Surprinzător, nu? Tot pentru angajații AFM o să dau și explicația verbului “a stimula” din DEX: A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja etc.

Personajele principale din „schiță” sunt: Domnișoara de la compania auto, Colegul domnișoarei de la compania auto, Doamna de la Radieri, IDIOTUL/IDIOATA Domnul/Doamna de la AFM.

Personajele secundare sunt: eu și mama.

Mașina părinților mei are vreo 15 ani. Și cam începuse să dea semne de “gripă”, “artrită”, de ce să nu recunoaștem, spre “deces”. După o reuniune de familie ajungem la concluzia că trebuie „scoasă de la aparate” și luată una nouă. Cum? Evident prin Programul Rabla! Pentru că, nu-i așa, de ce să nu ne folosim de această oportunitate pusă la dispoziție de către statul român. Că doar de asta ne stimulează… Să casăm mașini vechi, care poluează, și să ne luăm mașini noi, care poluează mai puțin, nu? Ca să nu mai vorbim de faptul că toată lumea câștigă. Noi, statul, finanțatorul, fabricantul de mașini, firma de casează mașina veche… Toată lumea mănâncă o pâine…

Și ce-ți poți lua de aproximativ 7000 de euro (bani pe care, de fapt, nu-i ai, pensionar fiind, și faci rată la bancă pentru ei)? Așa cum bine spunea marele “filosof” în viață Jonny Smith, băiatu’ de la Fifth Gear, 6000 de lire sterline nu prea înseamnă mult în lumea mașinilor din ziua de azi. Îți poți lua 2 pahare de sampanie facute de Aston Martin, două sticluțe cu ediția limitată after shave de la Bentley, sau, de ce nu, o jantă de Bugatti Veyron. Fără anvelopă, evident. Sau cea mai ieftină mașină din Europa, o Dacia Sandero.

Să începem. Așa cum vă spuneam, reuniune de familie. – Mamă, tată, eu zic că i-a cam venit momentul. Nu mai puteți nici voi… trageți de volan mai rău ca la tractor (nu avea servodirecție), ea, săraca, trosnește, măcăie, păcăne din toate încheieturile. Ce ziceți? – Păi dacă ziceți voi, așa facem. Bun! Mă duc, mă înteresez și vin cu răspunsul.

Merg la domnișoara de la compania auto, îmi prezintă câteva oferte în care se încadrau părinții mei, mă duc cu ele la ai mei, le analizăm împreună, alegem ce ni se potrivea, mă întorc la reprezentanța Dacia, batem palma și începem treaba. Știți cum e… adeverințe, cupoane de pensie, hârtii de la administrația financiară etc. A, și să nu uit: la momentul analizei împreună cu domnișoara de la compania auto mă întreabă: – Doriți cu avans? Pentru că ar fi oarecum în avantajul dumneavoastră. – Nu, îi zic. Avans zero, pentru că nu avem lichidități disponibile pentru așa ceva. Dacă tot facem rate, rate să fie!

Merge mama, scoate toate adeverințele și hârtiile vieții, mi le aduce și mă duc cu ele la domnișoara de la compania auto. Le analizează, totul ok, face și comanda către cei de la Dacia pentru mașină și-mi spune că mă sună în momentul în care putem veni și semna actele. Trec câteva zile, țârrr telefonul, totul era în regulă și puteam merge la semnat. Și mergem.

Ajungem, toată lumea fericită, se semnează actele. Când să plecăm, domnișoara de la compania auto îmi zice:
– Și să vedem cum facem și cu avansul.
– Care avans, întreb eu?
– Păi avansul de 5%.
– Care avans de 5%?
– Păi trebuie plătit un avans de 5%.
– Domnișoară, în lumea asta nimic, dar absolut nimic nu „trebuie”. “Trebuie” e relativ. Plus că am discutat de la început. M-ați întrebat dacă vrem cu avans și v-am spus cât se poate de clar și explicit că nu vrem cu avans. Vrem cu avans ZERO.
– Mda… Îmi aduc aminte… Să vedem ce putem face.

Mă frământa chestia asta. Citisem că ar exista acest avans pe care toată lumea ar trebui să-l plătească atunci când își cumpără o mașină prin programul Rabla. Dar simțeam eu că poate fi ocolit cumva. Pentru că, dacă era obligatoriu, acest aspect mi-ar fi fost prezentat clar de la bun început. Sau nu?!

Vin acasă și încep căutările. Și ce descopăr? Că aveam dreptate. Găsesc pe site-ul Guvernului României textul acesta. Din care vă extrag următoarele: „Voucherele obținute prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla) vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul “Prima mașină”. Actul normativ corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național va putea achiziționa un autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autorurisme noi, folosind facilitatea acordată prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (“Programul Rabla”) pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din prețul de achiziție a noului autoturism“. Iar Hotărârea Guvernului României semnată de domnul Prim-Ministru Dacian Julien Cioloș o găsiți aici. Pe scurt, acest avans de 5% nu este (sau nu mai este) obligatoriu. Punct!

Revin a doua zi cu lecția-nvățată la domnișoara de la compania auto, și îi prezint situația cu zâmbetul pe buze. Ea, (deși drăguță și atentă, în sensul că și-a dat toată silința să ne ajute și să plecăm de la ei cu o mașină cumpărată) fără niciun zâmbet pe buze, se uită peste hotărărea de govern și-mi zice: – Da, se pare că se poate și fără avansul de 5%. Vă sun și vă spun ce am reușit să fac. Pe scurt, m-a sunat și mi-a confirmat că a fost acceptat voucherul drept avans pentru cei 5%.

Bun! Urma să venim să mai semnăm un set de documente și să ne apropiem de momentul în care să putem lua mașina cea nouă. Însă primesc un telefon de la domnișoara de la compania auto care-mi spune că dosarul a fost respins de către cei de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) pentru că seria de șasiu a mașinii de pe certificatul de înmatriculare nu corespunde cu cea reală de pe mașină.

Știam despre acest aspect. E (oarecum) și vina noastră. Să vă povestesc. Abia pe la a 3-a verificare RAR a mașinii vechi, un angajat mai vigilent a descoperit că seria din cartea de identitate a mașinii are o cifră greșită. La fel și pe certificatul de înmatriculare. Ce facem, zic? Nici-o problemă, punem noi o ștampilă și confirmăm seria corectă. Însă nu ne-a spus nimeni că e nevoie să fie corectat și certificatul de înmatriculare al mașinii. Și aici zic că e și vina noastră, dar eram în necunoștință de cauză.

Revenim. – Bun, îi zic domnișoarei de la compania auto, ce facem? – E simplu, îmi zice, au mai fost cazuri ca dumneavoastră. Mergeți la Radieri/Înmatriculări, iar cei de acolo să vă dea o adeverință cu seria corectă a mașinii. – Perfect, zic. Și abia acum începe adevăratul dans… Ceva deosebit, vă zic… Trecuseră abia vreo 8-9 zile de când începusem totul.

Merge mama la Radieri/Înmatriculări. – Bună ziua, bună ziua. Uitați ce ni s-a întamplat (bla, bla, bla) și avem nevoie de o adeverință. – Nicio problemă, rezolvăm cu adeverința. Veniți mâine și o luați. Ia mama adeverința, o duce la reprezentanța Dacia și așteptăm verdictul. Îmi sună telefonul a doua zi, și domnișoara de la compania auto îmi dă vestea:
– A fost colegul la cei de la AFM. Tot nu e bună adeverința.
– Da‘ ce are?
– Păi nu e specificat care e seria corectă și seria greșită.
– Ba e, zic eu.
– Da, știu, este, dar ei vor să se scrie între paranteze exact așa (serie corectă) (serie greșită) (an de fabricație).
– Ok, zic. Încercăm să o refacem.

Merge din nou mama la Radieri/Înmatriculări, îi explică doamnei de acolo ce și cum, se reface adeverința, merge mama a doua zi, ia adeverința, o duce la reprezentanță, așteptăm telefon. Și sună domnișoara de la compania auto:

– Bună ziua. N-am vești prea bune… Tot nu e bună adeverința.
– Domnișoară, faceți mișto de mine?
– Nu, absolut deloc. Să vă spun. A fost din nou colegul și v-au respins din nou dosarul.
– De ce?
– Păi asta a întrebat și colegul meu, de ce (trebuie să-mi spuneți un motiv. Oamenii ăia mă întreabă motivul). Pentru că nu e bine formulată, i-au zis. Bun. Și cum ar trebui formulată? Aaaaa, păi vă dăm noi un exemplu de adeverință, iar cei de la Radieri/Înmatriculări să-l scrie exact la fel…
– POFTIM?
– Da… Vă cer eu scuze, dar asta le-a zis și colegul meu… Deci cum?! Oamenii ăia au umblat ca nebunii și au scos adeverință după adeverință când voi, idioților domnilor, puteați da din prima un model corect?

Oameni buni, ca să înțelegeți, toate acele adeverințe conțineau același lucru. EXACT ACELAȘI FUCKING LUCRU, numai că formularea/exprimarea nu era cea corectă pentru Administrația Fondului pentru Mediu. Iar toate telefoanele pe care le primeam că ceva nu e ok erau pe la ora 14-15 în fiecare zi. Astfel încât un pensionar de 65 de ani era nevoit să meargă repede să rezolve problema prin călduri de peste 30 grade. Long story short, doamna de la Radieri ne-a refăcut adeverința și a fost ok.

Dar credeați că s-a terminat? Nooo… Și deja aveam cam o lună de când ne zbăteam… Am crezut că am terminat cu AFM-ul. Ghici ce?! Nu! Mergem la casat, o casăm, mergem și radiem mașina, mergem la primărie, o radem și de acolo, ducem hârtiile la reprezentanța Dacia și așteptăm telefon de la ei să ne cheme să ridicăm mașina cea nouă. Și sună telefonul:
– Bună ziua. Cei de la AFM spun că mașina veche nu a fost radiată.
– Ce AFM? Tot ei? IAR EI?
– Da. Că trebuie să intre la ei în sistem și nici la ora asta nu a intrat.
– Ok. Îi zic mamei să se ducă la Radieri să vadă care-i treaba.

29.07.2016 Ora 10. Mama merge la Radieri, îi explică doamnei ce problemă avem, doamna verifică și îi confirmă că mașina a fost radiată cu o zi înainte, pe 28.07.2016. Mă sună mama, îmi spune, o sun pe domișoara de la reprezentanța Dacia, îi explic că mașina este radiată, ea sună la rândul ei pe coleg, colegul merge sau sună la AFM (că deja nu-mi mai era clar) și așteptăm.

29.07.2016 Ora 14. Telefonul sună, domnișoara îmi spune din nou că IDIOȚII domnii de la AFM spun că mașina nu este radiată, o trimit pe mama din nou la Radieri, doamna de la Radieri când o vede dă semne că ar vrea să smulgă cuiva părul din cap (ei, mamei, idiotului/idioatei domnului/doamnei de la AFM) caută în sistem, găsește, întoarce monitorul către mama și către cei 50 de oameni care se aflau la coadă pentru diverse probleme și zice:
– Doamna Grumăzescu, domnilor de la rând, vă rog să-mi spuneți ce vedeți pe monitor, care e data la care mașina a fost și apare ca radiată. Că-mi crapă capul cu angajații AFM.
La care, aproape în cor, cei de la rând au spus: 28.07.2016. A fost ceva de vis, vă spun… :)))

29.07.2016 Ora 16. Mașina apare radiată și la cei de la AFM. Primim telefon de la reprezentanța Dacia că putem merge să ridicăm mașina nouă. Așa, și?

Credeți-mă, nu mai avea nimeni puterea… Nimeni nu mai voia nimic. Nu ne mai trebuia nicio mașină. Și nici n-am mai fost în ziua respectivă să o luăm. Voiam doar să ne odihnim după o lună și ceva de stres, de nervi, o lună în care ne-am bătut cu un sistem cretin și niște angajați la fel, pentru un lucru care nu e gratis, pentru care plătim, o lună care ne-a dovedit că România mai are mult până departe. Foarte mult!

Sursa foto

Așa-i că din când în când vă mai uitați la paginile la care ați dat like în decursul timpului și ați avut un moment în care să vă întrebați „când Dumnezeu am dat eu like acestei pagini”? Eu am pățit-o și știu mulți care au pățit la fel. Ei, cam despre asta e articolul de azi. Despre promovarea unei pagini de Facebook prin intermediul Facebook. Da, aia cu bani. Și să încep povestea.

Săptămâna asta am făcut un test. Am vrut să văd ce se întâmplă cu o pagină de Facebook atunci când plătești pentru promovare. Și o să vă spun de la început că Facebook nu vă păcălește. Pentru banii pe care-i dați, Zuckerberg și băieții lui fac cu banii voștri exact ce vă spun. Nu mint cu absolut nimic. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Sau, mai bine spus, tu, în comparație cu ei, înțelegi altfel promovarea.

Bun! Mai întâi, după cum bine puteți vedea din prima imagine de mai jos, trebuie să-ți alegi un text care să te reprezinte, apoi domeniile de interes și țările unde dorești să fii promovat. Urmează pasul al doilea (imaginea 2), unde-ți alegi persoanele țintă (femei, bărbați sau ambii) și limitele de vârstă între care să se încadreze acei oameni.

Și, nu în cele din urmă, bugetul pe care ți-l permiți. Eu am ales un buget de 4 lei pe zi (cel mai mic fiind de 2 lei pe zi) și perioadă de promovare timp de 7 zile. Aici trebuie să știți că, în funcție de țările pe care ți le alegi, numărul de like-uri pe care ți-l promit cei de la Facebook poate crește sau poate scădea. În cazul meu, pentru cele 5 țări (România, Italia, Spania, Portugalia și Franța), ei mi-au promis între 2 și 8 like-uri în fiecare zi. Și s-au ținut de cuvânt. Am avut în fiecare zi undeva către maxim, adică 7-8 like-uri.

După cum bine vedeți în cea de a treia poză, după 7 zile de promovare sunt 60 de noi like-uri și 22,73 lei cheltuiți. Așadar, exact ce vă spuneam mai sus, s-au ținut de cuvânt.

Ei bine, după ce am stat și am analizat tot ce s-a întâmplat în aceste 7 zile, cred că pot să trag câteva concluzii. În primul rând, promovarea pe Facebook îți aduce cantitate și nu calitate (dar aici depinde și ce vrea fiecare). Omul pentru care am făcut acest text nu a vrut cantitate ci calitate. Ca să nu vă mai spun că nu a fost de acord de la început cu genul ăsta de promovare.

Și când spun că unii prin promovare vor calitate, mă refer la faptul că aceia își doresc pe pagina lor like-uri de la oameni interesați de acea pagină și de ce se întâmplă pe acea pagină de Facebook.

Nu știu… Poate a fost bugetul meu prea mic pentru perioada testată, dar ce mi-a adus mie Facebook pe pagină pe parcursul celor 7 zile?! Oameni care nu au nicio legătură cu „subiectul” în cauză, oameni cu conturi de FB nefolosite (pe care nu au scris niciodată nimic), oameni pe ale căror conturi, dacă te uiți, observi că au dat like la câteva mii de pagini și, nu în ultimul rând, oameni ale căror nume au ceva în comun cu numele proprietarului paginii la care au dat like (adică e același). Adică, mai pe înțelesul tuturor, din punctul meu de vedere, Facebook a luat cu arcanul niște oameni și “i-a făcut” să dea like.

Iar ca să nu avem “vorbe la proces”, din cei aproximativ 60 de oameni care au dat like, doar vreo 4-5 au dat like și conținutului paginii respective și nu doar paginii. Și aici mă refer la postările de pe pagină.

În concluzie, promovarea plătită pe Facebook nu e mare sfârâială. Așa cum spuneam, îți aduce cantitate și nu calitate. Acum depinde de fiecare. Daca vrei o pagină care “să dea bine” pentru că are niște mii de like-uri, îți recomand un buget de vreo 20-30 de lei pe zi și o perioadă de cel puțin o lună. Îți aduce FB like-uri de nu poți șă le duci. În schimb, dacă vrei calitate în ceea ce privește like-urile pe pagina ta, uită de promovarea plătită de Facebook și “mută-te la altă masă”. Încearcă altceva.

Analizați, cântăriți și vedeți ce vi se potrivește mai bine!

Sursa Foto

…şi, deopotrivă, domnul Radu Paraschivescu. Ştiţi bine că mie-mi place mult să scriu despre expresiile româneşti şi nu doar despre cele româneşti. Scriu despre ele, încerc să mi le explic, încerc să vi le explic, dacă nu ştiu pun întrebări în articole, încerc pe cât se poate să le las scrise şi pentru cei care vin din urmă. Şi să nu credeţi că lumea nu-i interesată. Văd lucrul ăsta în dashboard-ul blogului. Adică văd ce au mai căutat cei interesaţi şi cum au ajuns pe blogul meu.

Sigur… nu-s cel care a inventat expresiile româneşti, nu-s singurul care scrie despre ele. Oricine poate scrie şi vorbi despre ele. Şi e firesc să fie aşa. Nimeni nu a înregistrat expresiile româneşti la OSIM, nu? Dacă ar fi ceva de spus e doar faptul că sunt, poate, printre puţinii care s-au gândit să facă un astfel de blog. Dar asta e cu totul altă discuţie.

Să revenim… Se făcea prin luna lu’ octombrie 2014 că domnul Ioan T. Morar îmi dădea ca temă un articol pe care să-l dezbat pe blog, articol al cărui titlu era A da sfoară-n ţară. Pe lângă explicaţia titlului, în articol am mai făcut o paralelă şi cu expresia A drege busuiocul. Că aşa-mi venise mie bine, să pun într-un articol nişte expresii care nu sunt corect folosite.

Pe 06.04.2015, fără să vreau, dar ajutat de a mea cumnată, descopăr un articol publicat pe Digi24, unde domnul Radu Paraschivescu, ce să vezi, dezbate aceleaşi expresii despre care scrisesem eu cu ceva vreme în urmă. Fix aceleaşi. Foarte frumos! Şi mă bucur că a făcut ca acele două expresii să ajungă la cât mai multă lume pentru a putea fi folosite corect.

O singură întrebare am:

dragă domnule Radu Paraschivescu, dragă Digi24, fix ambele expresii în acelaşi articol? În acelaşi clip? Sunt convins că v-aţi inspirat, pentru că, nu-i aşa, nu aţi inventat domniile voastre acele expresii. Dar fix ambele în acelaşi articol?

Dacă v-aţi “inspirat”, după ce v-aţi inspirat, n-aţi avut inspiraţia să le separaţi în articole diferite? Şi dacă v-aţi “inspirat”, era greu să lăsaţi un link pitit după cuvântul “sursa”? Hai, că nu era greu… Ca să nu mai spunem că era și frumos.

Sau poate greşesc. Şi e doar o întâmplare. Nu a fost “inspiraţie” ci chiar inspiraţie… Dacă da, vă rog să mă scuzaţi!

PS: Domnule Radu Paraschivescu, domnilor de la Digi24, cred că nu mai e cazul să vă explic ce înseamnă “EU RE KA”, nu?

Sursa Foto

Acesta este un articol cu un subiect despre care mă tot feresc să scriu de ceva vreme: Religia. Este un articol despre două poveşti. Pentru ca, nu-i aşa, până la urmă, ambele sunt poveşti, nu?

Cred că deja aţi văzut şi citit articolul din Adevărul, articol care ne arată câteva pasaje din manualele de Religie de clasa a treia. Aceste pasaje, oricine ar spune orice, şi vorba Simonei Voicu, cea care a scris articolul, pot afecta emoţional un copil.

Cu ghilimelele de rigoare, o să extrag dintre aceste pasaje doar unul, capitolul fiind numit “Pedeapsă şi iertare”. Care spune aşa: “ Într-un alt manual de clasa a treia, tot la cultul ortodox, copiii află cum a fost pedepsită o tânără care nu a mers să se închine la moaşte de Sfânta Paraschiva, preferând să facă murături în ziua de sărbătoare. Pentru că a continuat să muncească, deşi a fost atenţionată de mamă că este păcat, tânăra a fost călcată de o maşină când a ieşit din casă să cumpere o pâine. Tânăra s-a însănătoşit după ce mama ei “a alergat la Sfânta Parascheva să-i ceară iertare şi să se roage pentru salvarea acesteia”.

Până la urmă, aşa cum spuneam mai sus, o poveste, nu? Bun! Atunci hai să vă mai spun şi eu una, de această dată, istorică. Toată lumea ştie că Ştefan cel Mare a fost un om foarte credincios şi că a construit câte o biserică după fiecare bătălie pe care a câştigat-o. Şi, probabil, tot credincios fiind, a făcut ce veţi citi mai jos. Tot în acea vreme, pe aici, prin zona asta în care am avut (sau nu) norocul să mă nasc, era un ţăran pe nume Şoiman a’ lu’ Burcel. Omul ăsta n-avea o mână. Iar povestea spune cam aşa:

„Într-o zi de sărbătoare, domnul Ştefan cel vestit, domnul cel nebiruit, umbla prin ţară să vadă cum trăiesc oamenii. Pe un deal a întâlnit un om: ara, cu un plug tras de un singur bou. Mirat, vodă s-a apropiat de dânsul şi l-a întrebat: „Cum te cheamă, omule?” „Şoiman, măria ta, Şoiman al lui Burcel”. „De ce ari în zi de sărbătoare, când toată lumea se odihneşte ori se veseleşte, cu cântece, la horă?” „Sunt om sărac, măria ta, şi invalid”. „Da?… se miră iar voievodul, văzând că, în adevăr, Şoiman nu avea mâna dreaptă. Unde-ai pierdut mâna?” „Apăi, în focul luptei la Vaslui, măria ta, mi-a căzut ghioaga din mâna de o sabie păgână; dar n-a căzut numai ea, a căzut şi mâna mea cu turcu-alăturea. Ciung fiind, nu pot munci ca lumea. De aceea am ajuns sărac: n-am nici boi, nici plug. M-am rugat de cei bogaţi, dar n-au vrut să-mi împrumute un plug. Atunci, aşa ciung cum mă vezi măria ta, am prins un bou dintr-o cireada furată de tătari, iar un om bun la inimă mi-a împrumutat plugul. Mi l-a dat însă numai pentru ziua asta, de sărbătoare, când el se odihneşte. De aceea, măria ta, îmi ar ogoraşul acum, în zi de sărbătoare”.

Ştefan Vodă a ascultat povestea lui Şoiman şi, cum era om drept şi iubitor de popor, a grăit: „Şoimane, ia punga aceasta şi cumpără-ţi plug cu şase boi, iar dealul acesta ţi-l dăruiesc ţie tot, ca să-l ai de plugărie”. „Mulţumesc, măria ta, s-a închinat Şoiman în faţa lui vodă, punând genunchiul la pământ; eşti bun şi darnic. Mulţumesc şi mă bucur că voi avea de unde să-mi scot pâinea cea de toate zilele. Rău îmi pare însă că nu mai pot merge la război. Numai cu stânga nu pot trage cu arcul. Şi nici ghioaga n-o mai pot mânui cu vârtute”.

Când a rostit cuvântul război, voievodul Ştefan şi-a amintit că-l cunoştea pe Şoiman din bătălia de la Vaslui. L-a îmbrăţişat şi i-a zis: „De folos ţării tot poţi fi, Şoimane. Pentru că eu ţi-am dat în stăpânire acest deal, ca în vârfu-i să te-aşezi ca stejar să priveghezi, şi duşmanii de-i vedea, c-au intrat în ţara mea, tu să strigi cât îi putea: Sări, Ştefane, la hotară, c-a intrat sabia-n ţară! Atunci eu te-oi auzi, ca un zmeu m-oi repezi şi nici urmă-a rămânea de duşman în ţara mea”.”

Şi acum vin şi zic aşa: dragi profesori de religie, dragi editori de manuale de Religie, dragi părinţi, dragi copii, aşezaţi-vă niţel strâmb şi judecaţi drept. E greşit ce a făcut Şoiman în zi de sărbătoare? L-a pedepsit Dumnezeu? Sau l-a ajutat pentru că a lucrat în zi de sărbătoare?!

Răspunsul e la voi! În casele voastre, în mintea voastră, în sufletele voastre!

Sursa foto

Mă duc ieri până la Carrefour Market să cumpăr ceva. “Decât” nişte cartofi. Intru, îi pun în coş şi merg spre casa de marcat. Doar două case deschise. Şi aproximativ 15 oameni la fiecare dintre ele. Eh, îmi zic, cât poate dura?! Mai ales că văd scris undeva, printre altele, “rapiditate la case”. Într-adevăr, rapizi cei doi băieţi, dar cât pot face şi ei?! Las coşul jos, mă îndrept către unul dintre ei şi îl întreb:

– Nu te supăra, nu se mai poate deschide încă o casă?
– Nu, îmi răspunde. Tot personalul prezent la servciu e cel pe care-l vedeţi.
– Ok. Atunci scoateţi, vă rog, pancarta asta.
– Care?
– Asta! Şi i-o arăt cu mâna.

Probabil nici el n-o citise (deşi lucra acolo) la fel cum cred că nici mai bine de jumătate dintre clienţi n-o făcuseră. Pentru că cei de la rând au izbucnit în râs. Da, pe pancartă scrie “în cazul în care sunt mai mult de 3 clienți la o casă vă garantăm deschiderea unei case suplimentare”. Şi, pentru ca întotdeauna cineva trebuie să-i sară în ajutor unui coleg, intervine unul dintre domnii care asigura paza magazinului spunându-mi ca restul angajaţilor sunt în concediu medical din cauza unei viroze. Şi, dacă am ceva de comentat, există un număr de telefon la care pot suna pentru a le da idei celor de la Carrefour.

Iată, domnule agent, v-am ascultat. Într-adevăr, n-am sunat. Am scris. Ca să rămână, să vadă şi alţii, poate chiar cei de la Carrefour România. Să fim bine înţeleşi, nimeni nu-şi doreşte ca cineva să se îmbolnăvească. Le doresc sănătate multă colegilor dumneavoastră. Ce vreau? Să nu mai minţiţi. Să daţi jos aceste pancarte din magazinele dumneavoastră. Pentru că mint! Pentru că în momentul în care tu îmi afişezi scris că în cazul în care sunt mai mult de 3 clienți la o casă îmi GARANTEZI deschiderea unei case suplimentare, orice explicaţie ai încerca să-mi dai, orice mi-ai spune, oricum ai încerca să mă faci să înţeleg că nu se poate deschide încă o casă, este complet, dar complet irelevant.

Şi atunci o să stau la un rând de 15 persoane fără să scot vreun cuvânt…

Sursa foto

Cum arăta Piaţa Vidin înainte? Pentru “nostalgici”, pentru cei care vor să-şi aducă aminte, pentru cei care nu au mai fost de câţiva ani prin Vaslui, pentru curioşi, aveţi aici câteva poze. De unde s-a plecat şi cum arăta proiectul făcut de către cei de la Emo Group? Aruncaţi-vă un ochi aici. Rezultatul? Îl aveţi în imaginile de mai jos. Aşa arată nouă Piaţă Centrală Vaslui.

Nu ştiu ce consideraţi voi, dar eu, aşa cum spuneam şi în articolul trecut, o consider una dintre cele mai moderne pieţe din ţară. Evident, pentru felul în care arată. Ce-mi place cel mai mult şi cel mai mult? Parcarea care se află deasupra pieței. Și, nu în ultimul rând, faptul că proiectul a fost respectat în proporţie de 100%. Sincer, nu m-am aşteptat să fie o “copie fidelă”. Mă aşteptam să respecte în mare, dar nu chiar “la punct şi virgulă”.

Vă las cu imaginile, dar vreau să mai spun un lucru pe care l-am spus multora în viaţa de zi cu zi, şi pe care vreau să-l las scris şi aici: ce a făcut actuala Primărie Vaslui în oraş, de la primar, viceprimari, consilieri locali, cei implicați în proiecte şi terminând cu ultimul angajat al Primăriei, nu a făcut nimeni niciodată pentru oraşul ăsta. Nimeni! Oraş care devine din ce în ce mai frumos.

Şi da, deşi pare greu de crezut, toate lucrurile frumoase care se întâmplă în orăşelul ăsta sunt şi au fost făcute pe aşa-zisa criză.

Felicitări!

PS: Mâine, 14.09.2014, e inaugurarea.

Ştiţi, pe lumea asta există oameni şi “oameni”! Există vedete şi “vedete”! Astăzi vreau să-i mulţumesc unui om care e şi Om şi Vedetă. Şi se numeşte Roxana Ciuhulescu. De ce vreau să-i mulţumesc? În primul rând pentru că e Om.

M-am văzut cu ea o singură dată. Şi în acele momente am înţeles că-i omul care lasă totul deoparte pentru a te ajuta atunci când ţi-e greu. Şi nu s-a oprit în a-mi arăta că e om doar atunci… A continuat de-a lungul anilor… Roxana va răspunde oricând la telefon, chiar dacă e ziua ei (deşi cred că o sună sute de oameni), Roxana te va suna întotdeauna înapoi atunci când îi prinzi linia ocupată să vadă ce s-a întâmplat (chiar dacă nu-ţi mai are numărul în agenda din diverse motive), Roxana te va suna oricând doar pentru a vedea ce mai faci şi cum mai eşti, te va suna întotdeauna de ziua ta, deşi e cine e. Îşi va găsi timp şi pentru asta. Întotdeauna!

Am scris aceste rânduri din două motive. Am (inclusiv) oameni pe care-i consider foarte apropiați și pe care-i sun de ziua lor şi nu răspund, după care, la vreo câteva zile, când îi suni spun “mda… N-am răspuns pentru că eram ocupat…”. Un om, oarecare, era ocupat… Înţelegeţi ce scriu eu aici? Roxana nu va face niciodată lucrul ăsta. Cel puţin mie nu mi s-a întâmplat niciodată. Asta e primul motiv. Iar cel de al doilea e pentru că astăzi e ziua ei.

La mulţi ani, Roxana! Să fii sănătoasă şi să ai parte de tot binele din lume! Şi-ţi mulţumesc pentru că eşti Om!

M-am născut în Vaslui, oraşul Vaslui, am copilărit în Vaslui, oraşul Vaslui, şi încă locuiesc şi trăiesc în Vaslui. Oraşul Vaslui! Și nu, nu mi-e ruşine cu asta. Nu mi-a fost niciodată. Însă, trebuie să recunosc, cu lucrurile urâte care se întâmplă în Vaslui, în judeţul Vaslui şi chiar în oraş, da, mi-e ruşine. Cu toate astea se mai întâmplă şi lucruri frumoase… Puține, într-adevăr, dar se întamplă. Și sunt și locuri care merită vizitate în Vaslui, în județul Vaslui…

De ce m-am pornit să scriu acest articol? Pentru că am o problemă cu unele titluri şi articole în care apare cuvântul “Vaslui”, fie că vorbim despre presă, fie că vorbim despre bloguri.

Aşadar, dragi jurnalişti, dragi oameni de media, dragi bloggeri, nu mai daţi titluri de genul “Un vasluian a făcut…”, “Un vasluian a dres…”. Motivul este foarte simplu: dacă veţi scrie aşa, mintea oricărui cititor va asocia acea persoană cu oraşul Vaslui, nicidecum cu locul în care se întâmplă acţiunea. Vă vin în ajutor tocmai pentru a înţelege… Dacă veţi scrie un articol despre un locuitor al oraşului Roman nu veţi pune cu siguranţă un titlu de genul “Un nemţean a făcut…”. În cel mai fericit caz veţi scrie “Un romaşcan a făcut”, La fel şi în cazul unui locuitor din Focşani, nu veţi scrie “Un vrâncean a făcut…” ci “Un focşănean a făcut…”. Va mai dau un exemplu? Ok! Sunt sigur că în cazul unui locuitor din Lugoj nu veţi scrie “Un timişean a dres…” ci “Un lugojean a dres…”. E atât de simplu…

Sigur, mai e un motiv pentru care am vrut să scriu acest articol. În ultima perioadă văd tot felul de titluri şi articole cu și despre Vaslui în presă şi pe bloguri. Pe unele le citesc, pe unele nu. De ce? Pentru simplul motiv că văd scris cuvântul “Vaslui”. Ultimul pe care l-am citit e scris de Piticu. A, nu ştiţi cine-i Piticu? Mai bine… Nu vă dau link pentru că articolul este complet cretin şi e scris de către un om obtuz, un om limitat, pe care-l cunosc şi de la care, la un moment dat, aveam ceva aşteptări. N-a fost să fie… Să nu fiu înțeles greșit… Fac și eu glume cu și despre localitatea în care m-am născut, râd la articolele celor de la TimesNewRoman.

O să închei spunându-vă ca da, orcine ar spune ceva, campania Anti-Click pornită de Andrei Cismaru a făcut ceva (vedeţi şi un banner care încă mai există în partea dreaptă a blogului)… Deşi nu am fost mare cititor de can-can nici înainte, deşi, de o perioadă, deschid televizorul doar pentru a vedea M.A.S.H. sau vreo emisiune pe vreun post de genul Discovery, campania lui m-a făcut să nu mai dau click pe titluri şi articole de rahat (iertată-mi fie exprimarea)… Cu siguranţă nu sunt singurul!

Şi da, acest articol a fost scris de un vasluian…

Sursa Foto

Sună ciudat…vă rog să nu vă supăraţi pe mine, dar sună ciudat… Leapşa Timpului. Am senzaţia că e o leapşă pentru cei care au ajuns la o vârstă considerabilă, sau pentru cei bolnavi de vreo boală incurabilă şi nu mai au timp să facă lucrurile pe care şi le-ar fi dorit. Sună ca un The Bucket List şi mi-e tare greu să răspund.

Mi-e greu pentru că, în primul rând, chiar n-am niciun lucru pe care să mi-l fi dorit să-l fac şi nu l-am făcut, şi nu am lucruri pe care mi le doresc şi pe care, cândva, nu le voi face. Ştiu, sună ciudat, ceea ce înseamnă că ori sunt eu limitat, ori, într-adevăr, mi s-au îndeplinit până acum toate dorinţele.

Nu ştiu de la cine a plecat leapşa, însă am citit ce a scris Marieta (de la care am şi primit leapşa), Mihai şi Claudiu. Şi am văzut acolo multe chestii. O să menţionez câteva: călătorii, sport, zbor cu avionul, paraşutism, scuter, citit, învăţat, bridge, muzicş si multe altele.

Nu mai fac sport, aşa e. Dar mă opreşte cineva? Da, ştiu, munca, laptop-ul, lenea. Nu călătoresc atât de mult pe cât aş vrea. Şi banii sunt o problemă, dar şi timpul. Oricum, cât am călătorit în ţara de când cu blogul, nu călătoream acum câţiva ani. Blogul m-a dus la Bucureşti de foarte multe ori, blogul m-a dus la Cluj, blogul m-a dus la Timişoara, blogul m-a dus la Poiana Braşov şi blogul mă va mai duce în multe locuri în ţara asta. Peste graniţă, am fost în destule locuri şi o să mai merg. Câteva destinaţii ar fi Maroc, Brazilia, Peru, Venezuela, Thailanda. Vor veni, sunt sigur.

N-aţi zburat cu avionul? Nu-i nimic. O să aveţi timp. Mihai, n-ai scuter? O să-ti iei, aşa cum spuneai şi tu. Nu citiţi? Cine vă opreşte? Marieta, nu mai joci bridge? Păi ia găseşte-ţi tu 3 „pensionare” ca tine şi apucaţi-vă de bridge. Claudiu, te rog, nu mai ţine chitara doar pentru a o şterge de praf.

Ok, sunt situaţii când problemele de sănătate nu-ţi dau voie să faci diverse lucruri pe care le-ai fi putut face înainte. Atunci, da, ai tot dreptul să scrii ce n-ai făcut şi ce ţi-ai fi dorit să faci. Şi să nu înţelegeţi greşit. Nu este un articol în care să vă judec. E doar un alt articol motivaţional.

Încă o dată, vă rog să mă scuzaţi, dar la leapşa asta o să răspund peste vreo 50 de ani.

Bună, numele meu este Sorin, am 38 de ani şi am chestii pe care mi le doresc. Cândva, le voi face. Nu ştiu când va fi acel cândva, dar va fi.

Sursa Foto

N-am fost interesat să urmăresc, nu sunt interesat să urmăresc şi nu voi fi niciodată interesat să urmăresc imagini de la unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale planetei. Eu, cel puţin, consider ca am treburi mult mai importante de făcut. Ce m-a împins, însa, să scriu acest articol? Tot ce am auzit pe la „radio” şanţ, tot ce am văzut scris pe diverse site-uri (pentru că, inevitabil, acolo unde dădeai click, era scris despre asta), pe twitter, pe facebook, unde vreţi voi, tot ce am auzit vorbindu-se chiar si intre fetele care vând zarzavaturi în piaţă.

Bineînţeles, mă refer la nunta Prinţului William cu Kate Middleton. Am auzit multe…foarte multe… De la faptul că deşi rochia este creaţie Sarah Burton, ideea a fost a lui Kate, pana la faptul că mireasa s-a machiat singură. Şi multe…multe altele. Eu cred că unora ori le place să viseze frumos, aşa ca-n poveştile cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, ori nu-mi dau seama…

Copii, hai să vă spun părerea mea. Kate este o fată frumuşica, nici pe departe vreo frumuseţe răpitoare, care, poate, a ştiut ce vrea. Cu toate că eu nu sunt convins că a ştiut ce vrea. Kate este o fată pe care „bogăţia” şi „titlurile” au atras-o către acest pas. Kate este un „copil” care crede că va „răsturna” Regatul Unit al Marii Britanii. Kate este „un copil” care crede că viaţa sa va fi aceea a unei prinţese din poveşti. Şi nu e aşa. Să fim serioşi…

Aşa cum spuneam, am auzit multe. Kate a făcut. Kate a dres. Kate va face. Kate va drege. Oameni buni, Kate nu a făcut şi nu va face nimic. Niciodată. Nu va fi a doua Lady Diana. Niciodată. Kate, înainte de tot ce se întâmplă acum, a fost verificată, testată şi urmărită în cel mai mic detaliu. După ce s-a întâmplat între Prinţul de Wales şi Diana, nimic nu va mai fi la fel în interiorul Casei Regale. După toată tevatura de atunci, totul este foarte bine calculat şi pus la punct.

Kate NU a avut, NU are şi NU va avea niciun cuvânt de spus. Kate NU-şi dă cu părerea. Kate NU merge când vrea ea. Kate NU mănâncă atunci când vrea ea şi ce vrea ea. Kate NU bea atunci când vrea ea. Kate NU doarme atunci când vrea ea. Kate NU se spală pe dinţi, mâini şi faţă atunci când vrea ea. Kate NU se plimbă când vrea ea. Kate NU merge cu ce maşină vrea ea. Kate nu se coafează cum vrea ea. Kate NU se machiază cum vrea ea. Kate NU foloseşte ce parfum vrea ea. Kate NU va purta ce vrea ea. Ştiţi ceva? In cazul lui Kate, „acea perioada din luna” (stiti la ce ma refer) nu va veni când vrea ea (perioada). NICIODATA. Totul este calculat aşa cum vrea Casa Regală, mai clar, regina. TOTUL.

Kate NU RESPIRĂ, NU CLIPEŞTE, NU PĂŞEŞTE, LUI Kate NU I SE MIŞCĂ UN FIR DE PĂR DECÂT ATUNCI CÂND VREA CASA REGALÂ.

Şi să ne înţelegem: Casa Regală şi Regatul Unit al Marii Britanii vor fi revoluţionate, poate, atunci când regina nu va mai fi. Iar Kate, deşi mi-ar plăcea să mă înşel, dacă va fi regină, va fi regină exact aşa cum este Prinţul Consort rege. Punct!