Aţi văzut vreodată cum se uită rața la planor? Da’ cum se uită omida la sudură? Dar cum se uită curca-n lemne? Nu? Nici eu!
Însă, un lucru mi-e clar: toate animalele despre care veţi auzi în expresiile româneşti că se uită cumva, toate, dar absolut toate se vor uita fix ca viţelul la poartă nouă. Mirate, întrebătoare, de ce nu, imbecile uneori…
Problema ştiţi care-i? Că toate expresiile de agest gen, cele pe care le veţi auzi, nu se referă la ele, la animale. Se referă la noi, oamenii… Noi ne uităm ca rața la planor, ca omida la sudură, că viţelu’ la poartă noua etc. 
