Eu aş cam avea două explicaţii pentru expresia Apa trece, pietrele rămân. Acum… o să vă rog şi pe voi să vă daţi cu părerea, pentru că nu prea am găsit explicaţii de unde vine şi ce ar însemna. Şi să vedem la care rămânem…

Prima explicaţie ar fi ca noi vorbim, nimeni nu ne băga în seamă. Noi facem ceva, nimeni nu observă. Noi încercăm să facem un lucru pe care-l considerăm bun, alţii se fac că nu observă.

Cea de a doua explicaţie, ar fi ca lucrurile rele trec, cele bune rămân. Oamenii răi se perindă pe lângă noi, cei buni rămân. Exact ca pietrele, aşa şi prietenii… Puternici, buni, leali. Ei rămân!

Deci? Care ar fi varianta corectă? Eu tind să cred că prima ar fi cea ok. Sau mă înşel? Dar parcă nici cea de a doua nu-i de dat la o parte…

Sursa foto

Expresia în sine zice tot. Chiar nu cred că mai e ceva de spus…

O folosim când vrem să accentuăm că anumite lucruri ar fi într-un număr mai mare decât ar fi nevoie. De genul „ai văzut câte magazine de haine au apărut pe strada noastră? Da, frate, au apărut ca ciupercile după ploaie!”. Sau „ai văzut cum au apărut gropile în asfalt după iarna asta? Mai ceva ca ciupercile după ploaie.”.

Şi da, pentru cei care nu ştiu, după o ploaie, ciupercile în pădure cresc într-un număr impresionant, dar şi într-un timp foarte scurt. De aceea, dacă mai aveţi bunici pe la ţară, o să-i auziţi că se duc la cules de ciuperci imediat după ce plouă.

Sursa Foto

Cred că explicaţia e evidentă. Nu e nevoie de prea multe comentarii. Fie n-ai chef, fie te mişti încet, fie ţi-e lene, oricum ai da-o, cineva îţi va spune „haide, bre mai repede. Te mişti ca ochiul mortului”.

E un fel de „Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?”

Sursa Foto