Oameni | Sorin Grumazescu

Dor de Rost

dor_de_rost

Mi-era dor să scriu un articol care să aibă rost. Nu că până acum aș fi scris altfel, mai ales dacă ar fi să fac referire la Expresiile Românești. Dar articolul ăsta e altceva. Acum două zile am fost la lansarea unui album de fotografie și a unui film. Nimic interesant până aici, o să spuneți. Ei bine, nu-i chiar așa. Vreau să vă contrazic spunându-vă că două ore, cât a durat evenimentul, am avut senzația că m-am întors în copilărie. Și asta are rost. Două ore am avut în nas miros de mere și gutui, de pelin, de lemn proaspăt lucrat, de bucate făcute de bunicii mei, de iarbă proaspăt cosită… Și asta are rost! Pentru că mi-e dor de toate astea! De asta are rost!

E și un vinovat pentru toate astea. Da, îl fac vinovat, dar îi mulțumesc atât de mult pentru că ne-a făcut să venim până la Iași. Se numește Răzvan Voiculescu și este cel care, alături de alții, rostuiește. Mie așa mi-a plăcut să-i spun, el spunându-mi că, mai degrabă, îi caută pe cei care o mai fac. 🙂

Ce face, mai exact? Caută oameni pe care nu-i vedeți zilnic pe stradă. Caută oameni frumoși, oameni care par că nu mai există, oameni care încă mai aduc frumosul în suflete, care cu degetele lor (sau nu, dar asta o să înțelegeți doar dacă veți merge la lansări, să-i vedeți filmulețele sau să-i cumpărați cartea) fac lucruri minunate. Oameni cărora le e dor de rost. Sau nouă ne e?!

Pentru că așa se numește ultima carte lansată de Răzvan Voiculescu: Dor de ROST. Două cuvinte care, așa cum spunea la lansare profesorul George Bondor, sunt atât de simple, dar atât de pline de context. Dor de ROST este (din punctul meu de vedere) ceea ce așteptam de ceva vreme. Este „locul” în care Răzvan a reușit să adune câtiva oameni păstrători de rost. Pe care trebuie să-i vedeți, fie că vorbim despre cartea lui, fie că mergeți în drumurile voastre până la fiecare acasă să le bateți la poartă. Răzvan spunea că o să rămâneți suprinși de cât de bine veți fi primiți. Și mai spunea ceva, Citește restul articolului

Vasluiul vechi şi nou

8 centru

E un film în care, poate, mulţi se vor regăsi. Pentru unii, amintiri, pentru alții, nou… E un film făcut în anul 1970. Aşa arăta Vasluiul în acei ani. Ce am încercat eu? Să fac o comparaţie între acei ani şi cei în care trăim, comparație pe care o vedeţi şi în pozele de mai jos.

Filmul pe care-l vedeţi l-am găsit la Andrei Beşliu, cel care, de altfel, este şi omul care se ocupă de contul Vasluiul Comunist pe Facebook. Andrei s-a născut în Vaslui, este arhitect şi lucrează în advertising de vreo 15 ani, iar de vreo 20 de ani s-a mutat în Bucureşti. Iar proiectul Vasluiul Comunist l-a început singur în urmă cu câţiva ani.

Nu în ultimul rând, vreau să vă spun că toate aceste cadre pe care le vedeţi în film au fost realizate în 1970 de către fotograful ieşean Ioan Matei Agapi şi de către Dumitru Jijie. Iar vocea de pe fundal este tot a domnului Jijie, un om deosebit, pe care-l cunosc destul de bine, în perioada copilăriei mele fiindu-mi şi profesor de chitară. 🙂

Sper să vă placă! Așa cum spuneam la început, sper să vă regăsiți în el. Și sper ca, după anii ce vor trece, să continuie cineva acest pararelism. 🙂

PS: Filmul a fost restaurat aproape integral de către Muzeul Judeţean Vaslui

Mai multe imagini în continuare. Citește restul articolului

Expoziția “Icoana – Fereastră căt...

otilia_grumazescu_alina_anghelinei_1

…şi prima expoziţie la care a participat şi soţia mea cu câteva lucrări. Expoziția “Icoana – Fereastră către Dumnezeu” a fost organizată de către doamna profesor Alina Anghelinei, împreună cu Traian Mocanu, artist plastic, profesor şi director al Școlii Populare de Arte “Titel Popovici” Iași, şcoală pe care o urmează şi Otilia de 3 ani.

Cine sunt cei care şi-au expus lucrările la vernisajul care a avut loc pe 8 Aprilie 2015 la Casa Cărţii din Iaşi? Iată: Otilia Grumăzescu, Marinela Ionescu, Diana Avădănii, Larisa Peter Olaru, Marinela Gherasim, Crina Buzilă, Eliza Fotache, Viorica David, Mircea Mustață, Ionela Hlosciuc, Ioana Dănilă, Ana Brânzilă, Codrina Anghelinei, Meda Dascălu, Raluca Keher, Ana Rostching, Monica Oțel, Oana Olaru, Cătălina Stavarache, Cristina Donea, Carolina Neculcea, Adina Popescu.

O să vă las imediat cu filmuleţele şi cu imaginile, dar vreau să vă spun doar că doamna profesor Alina Anghelinei, atât cât mă pricep eu, este un profesor şi un artist desăvârşit! Şi de ce consider asta? Pentru că, dacă a reuşit (şi nu o dată) să facă expoziţii cu lucrări ale elevilor săi, iar acele lucrări să fie apreciate, înseamnă că se pricepe. Înseamnă că a ştiut ce să le ceară elevilor, înseamnă că a ştiut ce să le spună celor pe care-i îndrumă. Poate cei care îi sunt elevi ar fi spus mult mai multe lucruri despre dumneaei. Inclusiv soţia mea. Lucruri bune, evident! 🙂

Este interesant tot ce spune domnul profesor Traian Mocanu, alături de doamna profesor Alina Anghelinei, în ambele filmuleţe şi merită urmărit, dar, după părerea mea, esenţa acestei expoziţii este explicată tot de dumnealor, în al doilea filmuleţ, de la minutul 5:47 şi până la final. 🙂

Citește restul articolului

Mulţumesc!

peter-hurley-thd5570-1

Despre bunul meu amic Peter Hurley v-am mai povestit în momentul în care Caravana CASPER a ajuns în Vaslui. Între timp, Peter a mai făcut tot felul de lucruri frumoase pentru România, ultimul fiind şi cel care m-a făcut să scriu despre el şi să-i mulţumesc. Dar, până atunci, să vorbim puţin de Peter. Acum… nu ştiu dacă este un irlandez cu suflet de român, sau e, de fapt, un român cu suflet de irlandez… 🙂

Dacă aţi dat un click pe link-ul de mai sus, cel in care Google ne spune cine e Peter, aţi văzut că este unul dintre oamenii care au făcut, fac şi vor face, probabil, mai multe decât mulţi dintre noi, cei care ne-am născut şi am crescut aici. Este cel care, uneori, cu banii lui, a promovat Maramureşul aşa cum puţină lume a făcut-o. E cel care a plecat pe jos de la Săpânţa, a străbătut aproximativ 650 de kilometric, şi s-a oprit la Muzeul Ţăranului Român în Bucureşti. Tot ce a găsit în toate zonele prin care a trecut a lăsat scris într-o carte care se numeşte Drumul Crucilor, carte pe care a lansat-o în anul 2013.

Este cel care promovează satul românesc exact aşa cum este el, cu bune, cu rele, dar, în special, cu lucruri care ar trebui să rămână acolo, care n-ar trebui să moară vreodată şi care ar trebui promovate mai des. Şi (asta ca să faceţi o pauză înainte de a citi mai jos ce m-a făcut să scriu acest articol), Peter este cel care apare în clipul Trupei Taxi, alături de Irina Margareta Nistor, Subtitrarea la români. 🙂

Gata pauza? 🙂 Bun! Să revenim…

Cu câteva zile în urmă, Peter a participat la o masă rotundă cu tema “Rolul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 în lupta cu sărăcie şi excluziunea socială în România rurală”. Printre alţii, Citește restul articolului

Felicitări, Samsung România!

Samsung Engineering

Ca să ne înţelegem de la început: acesta nu este un articol plătit! Nu am în casă niciun echipament/dispozitiv Samsung. Nu am în casă niciun obiect electrocasnic Samsung. Nu am în casă nimic pe care să scrie Samsung. Da, recunosc, deşi nu am nimic al celor de la Samsung, îmi place mult Note-ul lor!

Dar acest articol nu e despre asta. În acest articol vreau doar să-l felicit pe cel/cea/cei/cele care se ocupă de tot ce înseamnă Social Media pentru Samsung România. Şi, pentru că mai aveam câteva zile de concediu, de ce n-aş lenevi şi de ce nu m-aş uita ce mai scrie lumea pe Twitter. Şi văd hashtag-ul celor de la Samsung “#In2015Vreau”, hashtag pe care utilizatorii îl folosesc şi spun cam ce şi-ar dori pentru 2015. Dau câteva click-uri, văd ce scrie lumea pe acolo, şi văd şi nişte răspunsuri automate date de cei de la Samsung. Automate însemnând identice, numai că adresate fiecărui utilizator de Twitter în parte.

Da, puteţi să consideraţi că a fost un test. 🙂 Încep să-i urmăresc şi le scriu mesajul de mai jos.

Citește restul articolului

De ce am fost la vot

who_am_i

Acest articol este un guest post. Cine l-a scris? O să vedeți la final. Și, dacă vi se pare prea lung, după ce o să vedeți cine l-a scris (pentru că sigur vă veți uita înainte de a-l citi), poate o să-l citiți atent. Pentru că este scris de un om, pentru că e scris din suflet, pentru că este scris atât de bine. 🙂

M-am uitat în oglindă duminică dimineață. Cine sunt eu? Atent mi-am privit chipul și apoi mi-am dat seama că nimeni nu ar ști să răspundă cinstit la întrebarea simplă, cine este? Dacă eu nu știu cine sunt, dacă noi nu știm cine suntem, atunci de unde să știu și să știm cine sunt cei care vor să ne conducă. Ei știu cine sunt? Dar mai ales, ei știu cine suntem? Sau, și mai cinstit, ei știu că noi existăm? Am zâmbit. Ca om care face politică am realizat că toți știu de noi atunci când ștampila trebuie pusă în patrulaterul corespunzător. Mi-am mutat privirea de pe oglindă la televizor. Existăm! A fost primul gând atunci când am văzut că românii îndură frigul, ploaia, umilințele, foamnea, sărăcia, și cu toate acestea au tăria să își zâmbească, puterea să se ridice, minte să discearnă.
Așa că au ieșit să voteze.

I-am privit pe cei care au ieșit la vot. Motivele lor s-au unit în mii și mii de glasuri, în sute de like-uri pe pagini de socializare, în mii de postări pe internet, în pașii făcuți la secțiile de votare, în orele de așteptare, în timpul petrecut pe drum până la urnă, în amențeala televiziunilor avide după putere, în forța cu care au apăsat micuța ștampilă pe hârtia a buletinului de vot ce părea că e reciclată. Dacă pot ei, pot și eu. Dacă au ei motive, am și eu. Nu știu dacă sunt la fel, însă rezultatul contează.

Citește restul articolului