Month: February 2012

          Am citit atent articolul lui Adrian. Şi, Doamne, câtă dreptate are. Am zâmbit… deşi nu era zâmbetul meu… Am zâmbit… dar a fost un zâmbet amar… Şi nu, clar nu e vina lui Adrian pentru zâmbetul meu amar… Vina aparţine, dacă vreţi, esenţei acelui articol…

Dar să trecem peste partea tristă şi să vedem de unde vine expresia. A-ţi da cineva mură-n gură e un fel de Pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă. De unde a apărut? Chiar n-am idee, dar pot să-mi dau cu părerea. Şi nu mă gândesc la altceva decât la faptul că murul nu are nevoie de vreo atenţie deosebită. Nu trebuie udat, nu trebuie stropit, nu trebuie să-i faci mai nimic. În fiecare an el va face mure, deci vin cam de-a gata, fără muncă prea multă. Continue reading “Mură-n gură” →

         Oare de câte ori n-am dat peste oameni care şi-au dat arama pe faţă? Oare de câte ori n-am dat peste oameni care ne-au dezamăgit fără să ne gândim măcar o secundă că ar putea face acest lucru? Cu toţii avem parte de astfel de oameni…

De unde vine expresia? N-aveam nici cea mai vagă idee, dar la Citate Celebre am găsit o posibilă explicaţie. Care spune cam aşa: demult, în vremuri apuse, banii erau făcuţi din argint sau aur. În funcţie de valoare sau de ţară, probabil. La fel ca şi acum, existau falsificatori. Şi, printre altele, ce falsificau falsificatorii? 🙂 Continue reading “A-şi da arama pe faţă” →

         Uite altă expresie care nu ştiu de unde ar veni: a-ţi lua inima-n dinţi.

Bun… e clar… toată lumea ştie s-o folosească. Ne agăţam de ea atunci când eram tineri şi, noi băieţii, făceam ce făceam şi puneam în banca fetei care ne plăcea vreun bileţel. Şi, de ce nu, şi invers, adică atunci când vreo fată avea vreun băiat care-i era drag. Ne agăţăm de ea atunci când, la muncă, şeful ne deranjează cu ceva şi spunem „ei, ce?! Îmi iau inima-n dinţi şi-i spun ce am pe suflet”. Bineînţeles, exemplele ar putea continua… Continue reading “A-ţi lua inima în dinţi” →

         Expresia în sine zice tot. Chiar nu cred că mai e ceva de spus…

O folosim când vrem să accentuăm că anumite lucruri ar fi într-un număr mai mare decât ar fi nevoie. De genul „ai văzut câte magazine de haine au apărut pe strada noastră? Da, frate, au apărut ca ciupercile după ploaie!”. Sau „ai văzut cum au apărut gropile în asfalt după iarna asta? Mai ceva ca ciupercile după ploaie.”. Continue reading “Ca ciupercile după ploaie…” →

          Cred că fiecare dintre noi a folosit măcar o dată expresia a fi buricul pământului. Fie că i-am spus-o direct cuiva, fie că discutăm despre cineva. Şi mai cred că fiecare dintre noi are cel puţin o cunoştinţă care se crede buricul pământului.

Ce este buricul pământului? Nimic altceva decât centrul pământului. Ce înseamnă când spui despre o persoană că se crede buricul pământului? Înseamnă că acea persoană se crede mai importantă decât oricine altcineva. Nimeni nu mai e ca el, nimeni nu conduce mai bine ca el, nimeni nu face mâncare mai bună ca el, nimeni nu scrie mai frumos ca el, nimeni nu se îmbracă mai frumos ca el, nimeni nu… Continue reading “Ce, eşti buricul pământului?” →

      Ca să înţelegeţi mai întâi de unde ar veni expresia a bate apa-n piuă, mai întâi trebuie să ştiţi ce-i piua. Iar DEX-ul ne spune aşa: Piua este un vas din lemn, din metal sau din piatră, de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide.

Şi dacă în piua se pisează diverse chestii, de la grăunţe, la grâu, rezultatul fiind faina, e car ca atunci când vei bate apa-n piua, rezultatul ar fi tot apa, nu? Deci munca ta ar fi fără rost. Ai face ceva degeaba, fără să se vadă nimic în urmă. Continue reading “Baţi apa-n piua…” →

        Iulia mă „pune la treabă” legat de expresia floare la ureche. Una dintre explicaţii ar fi chiar cea dată de ea, adică, poate veni din obiceiul fetelor de a purta o floare la ureche în zilele de sărbătoare, pentru că atunci sunt lipsite de griji.

Oricum, folosim expresia floare la ureche când vrem să spunem despre un anumit lucru că este foarte uşor de făcut. Un fel de piece of cake sau as easy as pie, ambele folosite de către americani. Continue reading “Floare la ureche…” →

          Când spui despre cineva că îi lipseşte o doagă, vrei să nu-l jigneşti chiar rău, însă, aşa, mai pe ocolite, îl faci nebun, smintit, îi spui că nu e normal.

Mai întâi, ce e doaga?! E bucata de lemn încovoiată, care împreună cu alte asemenea „lemnişoare” formează corpul unor vase. Şi pentru că acestea să stea, sunt strânse cu nişte cercuri, de cele mai multe ori, metalice. Ştiţi cum… exact ca la butoaie. Continue reading “Îţi lipseşte o doagă…” →

        Nu, omul nostru din imagine nu spală putina, spală nişte farfurii într-o putinică. Dar mai întâi să spun ce înseamnă putina, pentru că nu toată lumea ştie. Putina e un fel de butoiaş, numai că nu este închis, are forma unui trunchi de con şi, cel mai des, este folosit pentru a păstra brânza sau murăturile.

Numai că, în cazul expresiei noastre, a spăla putina nu se referă la spălatul efectiv al vasului. A spăla putina înseamnă a fugi pe furiş, a pleca repede din faţa unei situaţii neplăcute, a pleca de undeva în mare grabă, a părăsi un loc fără să fii observat. Întrebarea mea e de unde vine expresia… Continue reading “A spăla putina” →

         Aşa vor unii să fie… Şi sătui, şi cu slănina-n pod… Nu se mai satură…

Din punctul meu de vedere, a fi avar este o boală. Dex-ul ne mai spune că avarul este şi persoana care făcea parte din populaţia turcă sau mongolă, populaţie aşezată în Câmpia Panoniei în timpul migrării popoarelor de la începutul evului mediu.

Însă, expresia noastră nu face referire la acei avari. Face referire la oamenii zgârciţi, la oamenii care se pretind calici, la oamenii care fac economii exagerate, care nu au pic de generozitate, oamenii care nu dau din bunurile lor nici să-i pici cu ceară. Continue reading “Şi satul, şi cu slănina-n pod” →