Month: March 2012

      Spune drept… Te ţine cureaua să sari cu paraşuta? Dar să faci bungee jumping? Dar să faci rafting? Dar să… Bine, ca să faci toate astea, trebuie mai întâi să ştii cum se fac şi apoi vine întrebarea dacă te ţine cureaua să le faci…

Încă nu e clar ce înseamnă? Păi, gândiţi-vă… Dacă ar fi să facem referire doar la alpinişti, ei se asigura cu niscaiva curele. Şi, în principiu, sunt siguri pe acele curele, deci nu-şi fac probleme în a avea curaj, a fi în stare să, a cuteza să facă alpinism, nu? Indiferent că vorbim despre cel sportiv, indiferent că vorbim despre cel utilitar. Pentru că, până la urmă, despre asta e vorba şi-n expresia noastră… A avea curaj să faci ceva. Continue reading “Te ţine cureaua?!” →

         Tot Turista Rătăcită e vinovată de expresia Dar din dar se face rai…

Una peste alta, Dar din dar se face rai s-ar încadra mai mult la partea de proverbe şi mai puţin în partea de expresii. Cu toate astea, nu cred că i-ar sta rău şi în categoria Expresii Romaneşti, nu?

Ce înseamnă? Înseamnă a face bine cuiva, a ajuta pe cineva, a bucura pe cineva, a mulţumi pe cineva. Pentru că dacă vei face bine, vei primi bine. Dacă ajuţi, vei fi ajutat. Dacă bucuri, vei fi bucurat. Dacă mulţumeşti, vei fi mulţumit. Iar toate aceste lucruri, dacă ar fi să ne luăm după expresie, te duc în Rai. Locul unde e bine, e linişte, e pace, e… Rai, nu? Continue reading “Dar din dar se face Rai” →

       Roxana mă întreba pe Twitter dacă am vreo idee de unde vine expresia I-am făcut ciubotele. Sincer, eu n-am auzit de ea până acum, însă am făcut legătura cu o altă expresie, des folosită pe la noi.

Deşi Roxana zice că „omul” de la care a auzit expresia spune că ar însemna ceva de genul „a se da bine pe lângă cineva, a peria”, a fi ceva asemănător cu „mă scuzaţi, vedeţi că era să aveţi o scamă pe rever”, eu cred că, totuşi, expresia face referire la A da papucii.

Acum, nu ştiu dacă persoana respectivă ţi-a dat papucii cu cremă ca să nu ieşi pe stradă neîngrijit, la fel cum nu ştiu dacă ţi-a dat papucii în mâna ca să te încalţi cu ei înainte de a ieşi pe uşă. Şi, în ultimă fază, dacă nu ştii care-i stângul şi care-i dreptul, uită-te aici, mai sus, în imagine, încalţă-te şi tai-o… Repede… 🙂 Continue reading “I-am făcut ciubotele…” →

       Ea e Turista Rătăcită. Nu ştiu cât de rătăcită e, dar dacă ea spune că s-a rătăcit, cred că trebuie să găsim o cale s-o salvăm, nu? 🙂 Oricum, ea e cea care mi-a amintit de expresia Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o.

Oare tot Ion Creangă să fie iniţiatorul? Sigur, pentru cine nu ştie, expresia face referire la, spre exemplu, ideea de a da ceva cuiva la reparat, iar acel lucru se întoarce mai stricat decât a fost dat. În acelaşi timp, mai poate arăta surpriza sau decepţia care marchează dezacordul cu spusele cuiva.

Şi dacă tot vă povesteam despre spusele lui Ion Creangă, iată doar un fragment din spusele lui Dănilă Prepeleac: Continue reading “Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o…” →

       O expresie de care mi-a adus aminte mama chiar atunci când eu eram răcit cobză. 🙂

O folosim atât de des, pentru că răcim foarte des. Şi, căutând, am găsit ceea ce vedeţi mai jos. Da, mi-am permis să pun aici cu copy-paste, pentru că e mult prea frumos explicat de către domnul Adrian Bucurescu. Mult prea frumos…

Pe scurt, cobza, acest instrument minunat, se aude tare. La fel de tare te auzi şi tu când tuşeşti pentru că eşti răcit. Şi cum nu vreau s-o lungesc, o să vă las cu scrierea domnului Bucurescu, scriere despre care vă povesteam mai devreme… 🙂 Continue reading “Sunt răcit cobză…” →

Cred că Nătăfleaţă era un fel de Isaac Newton. Pentru că, altfel, nu-mi explic de unde ar veni expresia Pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă.

Pentru că aşa i-a picat şi lui Newton mărul în cap, omul nostru începând să-şi pună întrebări despre cum stă treaba cu gravitaţia, nu? 🙂

Oricum, para e doar un fruct care şi-a găsit loc între expresiile noastre româneşti, iar Nătăfleaţă e doar un personaj care pot fi eu, sau, de ce nu, chiar tu… Cu toţii putem fi Nătăfleaţă, cu toţii putem aştepta să ne pice para, cum, la fel de bine, cu toţii, uneori, aşteptăm mură-n gură, sau ne punem întrebarea „oare muieţi-s posmagii”? 🙂 Continue reading “Pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă” →

      Expresia pagubă-n ciuperci mi-a fost propusă de către Lucian Chipuc. Pe Lucian îl mai găsiţi şi pe Twitter, şi e omul căruia, din câte am observat, îi plac expresiile româneşti. Pentru că a comentat destul de des pe aici, dar mi-a şi promovat articolele. 🙂

Să revenim la pagubele şi ciupercile noastre. Sigur, pagubele sunt multe, ciupercile, mai ales dacă-s după ploaie, la fel de multe. Dar paguba nu-i la fel de mare dacă avem ciuperci multe, nu? Pentru că nu prea se vede, aşa-i? Nu se cunoaşte…

Şi, probabil, atunci când folosim expresia asta, nu ne referim la altceva decât la faptul că nu ne pasă de ceva. Suntem complet nepăsători în faţa unui anumit lucru. Putem merge până acolo încât să nu ne pese chiar şi pentru o pierdere suferită. Continue reading “Eteee… pagubă-n ciuperci” →

          Încep să mă adâncesc în expresiile noastre româneşti, şi observ că nu le mai găsesc explicaţiile. Le folosim, dar nu ştim de unde vin. Sau care ar fi sensul… Aşa stă treaba şi cu a da bir cu fugiţii…

Nu mi-e clar… Nu mi-e clar deloc de unde vine. Bun… ştie toata lumea: birul era impozitul perceput ţăranilor şi meşteşugarilor în statele feudale româneşti. Fugiţii nu pot fi altceva decât cei care se fereau să plătească acele impozite. Sau nu?! Continue reading “A da bir cu fugiţii” →

             Ei, uite şi prima expresie despre care nu doar că nu ştiu de unde vine… Nici măcar nu pot să-mi dau cu presupusul. Nu pot face nicio legătură cu ceva.

Ştim cu toţii că a drege busuiocul înseamnă a salva aparenţele, a încerca să repari o gafă, fie că e a ta, fie că e a altcuiva. Dar de unde ar veni, nu mă taie capul. Deloc… Cum adică busuioc dres? De ce ar drege cineva busuiocul? Şi, până la urmă, de ce ar trebui busuiocul dres? Continue reading “A drege busuiocul” →

         Şi pentru că vă povesteam zilele trecute cum stă treaba cu expresia mură-n gură, iată încă una, oarecum sinonimă, şi care vine de la Ion Creangă.

Printre altele, marele nostru povestitor a scris Povestea unui om leneş, poveste pe care o să vă las s-o citiţi mai jos. Însă, una din întrebările leneşului din poveste, era „da’ muieți-s posmagii?”.

Poate multă lume nu ştie ce e ăla un posmag. Păi nu e altceva decât pesmet. Aaaa… e posibil nici pesmet să nu ştiţi ce e. Ambele sunt felii de pâine sau cozonac care s-au uscat. Iar omu’ nostru din poveste era atât de leneş, încât nici chef să-şi moaie posmagii nu avea, cu toate că îi erau dăruiţi fără ca el să mişte vreun deget. Continue reading “Da’ muieți-s posmagii?” →