Expresii Românesti

         Nu știu câți dintre voi au auzit expresia Ieftin ca braga. Bănuiesc că nu prea mulți, iar cei care au auzit-o au deja o anumită vârstă. Cei mai tineri sigur au auzit-o și ei, dar nu prea știu de unde ar putea veni, ce e braga și, până la urmă, de ce așa de ieftină braga asta.

Și s-o luăm metodic. Să vedem mai întâi ce e braga. Este o băutură răcoritoare, cu foarte, dar foarte puțin alcool și cu produse de fermentație acidă, o băutură apărută undeva în secolul X. Se obține (teoretic) prin fierberea meiului măcinat și apă, gustul este dulce-acrișor și, dacă mai aveți ocazia să beți pe undeva, o să observați că este tulbure (nu arată chiar bine). 🙂 Continue reading “Ieftin ca braga” →

       Nu e foarte greu de explicat expresia A ști ca pe tatăl nostru. Doar unii dintre voi (și mă refer la cei care nu au vreo legătură cu credința) să n-o-nțeleagă. 🙂

Eu nu mai știu care sunt primele poezii pe care le învață copiii când sunt mici. Pe vremea mea (da, sunt mai în vârstă, ce să fac?!…) ordinea era ceva de genul următor: Cățeluș cu păru’ creț, Melc, melc, codobelc, Zdreanță etc, și, puțin mai târziu, Tatăl nostru, poezie pe care m-au învățat-o bunicii mei. Până la urmă “Tatăl Nostru” e o “poezie”. Fie ea și cu versuri albe, dar e o “poezie”. Acum depinde de fiecare ce înțelege din acestă poezie. Continue reading “A ști ca pe Tatăl Nostru” →

         Știți cum se uita broasca la barieră? Exact cum se uită rața la planor, cum se uită omida la sudură și, poate cea mai cunoscută dintre expresii, cum se uită vițelul la poarta nouă.

Bine… n-o să vedeți vreodată o broască uitându-se la barieră și întrebându-se ce e cu ea acolo, dar expresia există și o folosim. Sau, mă rog, e folosită în diverse zone ale tărișoarei ăsteia.

Da, ați înțeles bine, folosim expresia Te uiți ca broasca la barieră atunci când vrem să scoatem în evidență faptul că acea persoană e mirată că n-a mai văzut acel lucru despre care se vorbește. Continue reading “Te uiți ca broasca la barieră” →

      Hmmm… Destul de greu, veți spune… Până la urmă, ce legătură poate avea o pupăză cu un colac, nu?! Exceptând faptul că o pasăre mănâncă pâine. Și, mai ales, de ce Colac peste pupăză. Ei bine, prieteni, nimic mai simplu. Pupăza despre care e vorba în expresia noastră de azi nu are nicio legătură cu pasărea pe care o știți voi din Amintirile din Copilărie scrise de Ion Creangă. Și o să vă explic mai jos despre ce e vorba.

Și să le luăm pe rând la explicat. Trebuie să știți că, în tradiția noastră, românească, Colacul este considerat atât simbolul fertilității, dar și un preparat care are legătură cu moartea. Poate de asta, la unele nunți la care veți merge, o să participați la momentul în care fie mireasa, fie nașa, rupe colacul deasupra capului miresei. După ce se rupe, bucățile sunt aruncate în forma crucii peste capul miresei, spunându-se că acei care apucă, prind și mănâncă bucăți din el vor avea noroc. Continue reading “Colac peste pupăză” →

        Cine este Acarul Păun? De unde ne-am luat să folosim această expresie când facem referire la cineva care a ajuns să fie învinuit pe nedrept spunând „Săracul… A ajuns Acarul Păun”? Până la urmă, cine era acest Păun? E simplu de explicat. Mai complicat e că, din câte-mi dau seama, omul chiar a fost acuzat pe nedrept și a fost scos țap ispășitor.

Povestea-i în felul următor. Pe la începutul secolului XX s-a întâmplat un accident feroviar pe ruta Ploiești – Buzău, mai exact în stația Vintileanca. La acea vreme ancheta l-a scos vinovat pe Ion Păun, acarul de stație, iar adevărații vinovați au fost scoși de sub acuzație exact la fel cum se întâmplă cu unii în zilele noastre. Pe scurt, trenul accelerat 701 s-a ciocnit cu un marfar staționat în gara Vintileanca. Din cauza câtorva minute de întârziere, mecanicul de la acea vreme, George Georgescu, a mărit viteza și, fiind dirijat greșit pe o altă linie, s-a ciocnit cu ultimul vagon al marfarului despre care vă spuneam mai devreme. Continue reading “Acarul Păun” →

        Știți cum e când te tai și îți ajunge cuțitul la os? Nasol… Vă spun eu. Și, dacă încă n-ați experimentat acest lucru în bucătărie, vă asigur că, măcar o dată în viața asta, o s-o faceți. 🙂

Aoleu… Știți cum ustură?! Rău de tot! Oricum, să vă feriți să aveți experiența asta cu o lamă sau chiar cu o foaie de hârtie! E și mai rău. Chiar dacă n-ajunge la os. Însă cred că ați înțeles bine de unde vine expresia asta. Cred că ați înțeles că trebuie să fiți prevăzători cu tot ce faceți. Zi de zi! 🙂 Continue reading “A ajunge cuțitul la os” →

          Zilele trecute, amicul canadian Ozzie (cunoscut în lumea interlopă „twiteristică” și drept Jax) n-are ce face și întreabă pe twitter cam de unde ar veni expresia A rupe fâșul. De aici, o întreagă discuție în care, împreună cu (nu-l știți voi… pe twitter ’Nea Mielu’ Ăl’ Rău, mă implică și pe mine. Le explic frumos că mi-e destul de greu să explic expresia asta aici, pe Expresii Românești. Dar ei, nimic. Mai ales ’Nea Mielu.

Ok, îmi zic. Cum fac să explic expresia astfel încât să nu afectez imaginea blogului. Nu de alta, dar mă știți om care nu vorbește urât și trivial pe blog. Plus… nu mai punem că intră pe aici cucoane și domnișorici. Și știți cum sunt ele… simțitoare… Și-am găsit o soluție. Așa că, să începem! 🙂 Continue reading “A rupe fâșu’” →

          Cred că ați auzit de multe ori expresia Te lupți cu morile de vânt, nu? Dar de unde vine și ce-i cu ea v-ați întrebat? Cine și de ce s-ar lupta cu niște mori de vânt? Ei bine, „vinovat” este scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra. Sau, mă rog, într-o carte de-a lui, un cavaler se luptă cu morile de vânt. Cartea se numește Don Quijote de la Mancha, iar cavalerul este, evident, Don Quijote.

Dacă încă nu ați citit-o, ar trebui! Nu doar pentru faptul că este o satiră la adresa romanelor cavalerești apărute în Spania în acea perioadă, adică undeva pe la sfârșitul secolului XVI, ci și pentru faptul că este considerată o capodoperă a literaturii universale. Continue reading “Te lupți cu morile de vânt” →

         Apăi, fraților, de când cu internetul ăsta, vedem o grămadă de mașini frumoase. Spune-mi tu, cititorule, că nu te uiți ca la mașini străine! Puteți să spuneți ce vreți, dar, cei pasionați de mașini, se uită. Dacă le vedem și în realitate, e deja altă discuție. Ne oprim, le analizăm, ne lipim fețele de geamul din dreapta cu mâinile puse precum ochelarii de cal, doar-doar ’om vedea și bordul “cu cât prinde la oră”.

Însă mie, cel mai mult îmi plac cei care se așează lângă ele și-și fac o poză, un selfie, ceva. Așaaa… ca și cum ar fi a lor. Apoi dau poza pe Facebook. Și încep, nenică, să curgă like-urile și comentariile: Mamăăă, ce bine arăți! Moamă, da’ ce mașină ți-ai tras! Tracțiune integrală? Tuuu, e decapo? Wow, ce spoilere are. Da… e mișto! Dar dacă nu-ți pui și „bară din aia de taur” în față, degeaba. Continue reading “Te uiți ca la mașini străine” →

         O expresie care mi-ar fi fost destul de greu a o explica. Și nici măcar nu-s convins că e explicația corectă. Vedeți voi?! Indiferent cât ați săpa internetul acesta după o explicație, veți găsi următoarele: A pune batista pe țambal = a ascunde ceva, a tăinui, a minți, a o lăsa mai moale. Corect, de altfel. Pui batista, ascunzi coardele, și nu se mai văd.

Numai că mie nu-mi „sunau” foarte bine explicațiile. Și-am făcut următorul test. N-am țambal acasă. Dar am două chitare. Le-am luat pe ambele și le-am zdrăngănit. Sunete perfecte! La ambele. Apoi am aruncat o cârpă peste coarde. Și nu s-a mai auzit nici un sunet. 🙂 Continue reading “A pune batista pe țambal” →