A fi urâtă cu crengi

          A fi urâtă cu crengi. Sau a fi urâtă cu spume. N-am nici cea mai vagă idee de unde ar putea veni expresia asta, dar, din câte înţelegem, în momentul în care spui despre cineva că e urât/urâtă cu crengi, e grav, nene. E foarte grav. Tipul/tipa poate fi monumentul mondial al urâţeniei.

Ce e mai interesant, e faptul că de cele mai multe ori, această expresie, din câte am auzit atunci când e folosită, se îndreaptă către latura feminină.

Şi ce e şi mai interesant, tot săpând pe net să văd de unde s-a născut expresia, am găsit pe Scribd.com un document intitulat Argoul Românesc. La punctul 5.5 din document, este dezbătut subiectul Frageologie, de unde mi-a permis să extrag şi eu paragraful pe care-l vedeţi mai jos. Continue reading “A fi urâtă cu crengi”