Tag: Regina Elisabeta a Romaniei
Ce-s eu?! Mama răniților?
Cred că ați auzit expresia asta fiind folosită de foarte multe ori. Poate mulți dintre voi chiar o folosiți. Dar v-ați întrebat vreodată de unde vine? Și de ce spunem „Da’ ce-s eu? Mama răniților?”? Nici eu n-am știut, dar, auzindu-mă zilele trecute folosind expresia, mi-am pus repede întrebarea, și am aflat cam de unde s-ar trage.
Mama răniților a fost Regina Elisabeta a României, soția lui Carol I, cea pe care mulți o știu după numele Carmen Sylva. Ei bine, da, ea a fost supranumită de către poporul de la acea vreme Mama răniților. De ce? E foarte simplu. Așa regină cum era, și fiind o prezență publică extrem de discretă, se pare că a influențat și a ajutat cât a putut la dezvoltarea primului sistem de protecție socială, a pus mâna și a dezvoltat instituții de caritate în timpul Războiului de Independență, a fondat mai multe spitale, servicii de ambulanță și a reușit să aducă medicamente, toate acestea pentru mii de români care au avut de suferit în urma războiului. Continue reading “Ce-s eu?! Mama răniților?” →
Comentarii recente