Călătorie sprâncenată

Bunii mei prieteni de la Xplorio (Mădălina şi Adrian Mihălțianu) au reuşit şi m-au pus la treabă aici pe blog. Se cam aşezase praful… Și parcă era momentul să mai scriu ceva pe el, chit că-mi propusesem de ceva vreme să mă reapuc şi să nu-l las aşa prăfuit.

Ok, să revenim. Amicii mei se întrebau de unde ar putea veni expresia “călătorie sprâncenată”. Am săpat ceva pe net și nu prea am găsit mare lucru. Însă, am încercat să găsesc eu o explicaţie. Dacă nu vi se pare ok, dacă ştiţi că ar veni de altundeva, vă rog să mă corectaţi.

Bun! Dacă ne uităm în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, definiţia cuvântului sprâncenat ar fi “cu sprâncene mari şi dese”. Iar explicația mea, cu voia dumneavoastră, ar fi urmatoarea:

Este evident că urâm cuiva “călătorie sprâncenată” atunci când vrem să fim ironici, când vrem să facem “mişto” de el, atunci când ne pasă puţin spre deloc despre plecarea lui, atunci când îi dorim cuiva să aibă nişte călătorii atât de “lungi, mari şi dese”, exact ca niște sprâncene, încât să-l mai vedem “când ne-om vedea ceafa” (fără oglindă).

Mai pe româneşte spus, “ducă-se învârtindu-se”. 🙂

Încă o dată, dacă aveți alte explicații, dacă aveți parinți, bunici, străbunici care să știe mai clar unde ar fi izvoarele acestei expresii, lăsați mai jos un comentariu. Nu mă supără. Din contră, așa învățăm. 🙂

PS: Mi-am permis să pun imaginea maestrului Mircea Albulescu. Și nu cred că aveţi ceva împotrivă, nu? 🙂