A nimerit orbul Brăila

Pffffff… grea expresie… Grea pentru că încă nu mi-e clar de unde poate veni. Am căutat pe net şi am găsit cam cinci explicaţii. Unele mai corecte (cred), altele mai puţin corecte. Nu m-am lăsat doar pe ce găsesc pe net. Am vorbit şi cu prietenii Andrei Cismaru şi Ioan T. Morar. Primul, Andrei, brăilean fiind, după ce a discutat cu bunica şi tatăl lui, mi-a spus că expresia corectă nu e A nimerit orbul Brăila, ci A nimerit ca orbul prin Brăila. Şi pare a fi una corectă. Cel de al doilea, Ioan, mi-a spus că expresia ar veni de la A nimerit orbul brila (vezi ochelarii). Şi această explicaţie ar putea fi una corectă, mai ales că este şi cea acceptată de etnolingvişti. Dar hai să pun mai jos toate cele 5 explicaţii pe care le-am găsit.

1. Cea spusă de Andrei, găsită de mine şi pe net. Brăila fiind un oraş nu prea mare, are străzile principale dispuse circular, astfel încât poţi pleca de la Dunăre şi, oriunde ai merge, până la urmă ajungi tot pe malul acesteia. Deci nu prea ai cum să te pierzi.

2. Cea spusă de Ioan, găsită şi aceasta pe net. Explicaţia ar veni de la numele de familie al lui Louis Braille, inventatorul alfabetului pentru orbi. La vârsta de 3 ani acesta îşi pierde vederea în urma unui accident în atelierul de pielărie al tatălui său, iar în anul 1825 inventează alfabetul care îi şi poartă numele. Şi pentru că acest alfabet a ajuns şi la noi, se pare că orbii din Tara Românească ajungeau la librăria cu publicaţii de acest fel întrebând unde este Braille. Dar pentru că nici mulţi dintre vânzători, nici mulţi dintre nevăzători nu vorbeau foarte bine limba franceză, Braille a devenit Brăila, un cuvânt mult mai uşor de pronunţat pentru români. Mai mult, se pare că expresia apare şi în cartea Povestea Vorbii scrisă de Anton Pann în 1847, acesta spunând în capitolul „Despre învăţătura” următoarele: Cine întreabă nu greşeşte. Orbul cu întrebarea a nimerit Brăila.

3. Cea de a treia explicaţie, deşi (se pare) o legendă, ar duce la cea spusă de Andrei. Şi zice aşa „în acest oraş de la Dunăre, în Brăila, s-a născut un băiat orb. Părinţii l-au crescut bine şi s-au străduit să-i facă viaţa cât mai plăcută şi frumoasă. Băiatul acela avea şi el o dorinţă mare, aceea de a merge la o apă curgătoare. Au trecut anii şi el încă nu-şi împlinise visul. Într-o zi s-a hotărât să plece singur de-acasă şi să ajungă la apa aceea. A întrebat în jurul lui cum ar putea să găsească drumul şi cineva i-a spus: ”Mergi încet înainte şi încearcă să ţii drumul drept, fără a te abate din cale! La capătul lui este apă la care doreşti să ajungi”. Şi el a mers până când a ajuns la acea apă, care era Dunărea.”

4. Cea de a patra ar fi următoarea: „cică pe vremuri, Brăila era singurul port la Dunăre, fiind imposibil pentru călători şi comercianţi să rătăcească drumul. Explicaţia cade, fiindcă vor fi fost, poate, orbi printre călători, dar printre comercianţi, mai rar. Pe de altă parte, Brăila n-a fost niciodată singurul port la Dunăre, nici măcar pe ţărmul românesc.”

5. Ultima, şi cea mai incorecta explicaţie din punctul meu de vedere, e următoarea. „Se ştie bine ca o mare tradiţie în Brăila este spartul seminţelor de floarea soarelui (şi azi suntem cei mai mari consumatori de seminţe). Ei bine, cum orbul mergea el aşa pe jos, a auzit sub tălpi cum foşneau şi pocneau cojile de seminţe şi atunci a spus “sunt în Brăila!”.

Deci? Ce părere aveţi? Care explicaţie ar fi cea corectă? Eu aş merge pe primele două. Pe ambele. Aveţi alte idei? Ştiţi altceva? Lăsaţi un comentariu mai jos.
🙂

Sursa de inspirație 1 și 2
Sursa Foto