Cred că ați auzit de multe ori expresia Te lupți cu morile de vânt, nu? Dar de unde vine și ce-i cu ea v-ați întrebat? Cine și de ce s-ar lupta cu niște mori de vânt? Ei bine, „vinovat” este scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra. Sau, mă rog, într-o carte de-a lui, un cavaler se luptă cu morile de vânt. Cartea se numește Don Quijote de la Mancha, iar cavalerul este, evident, Don Quijote.
Dacă încă nu ați citit-o, ar trebui! Nu doar pentru faptul că este o satiră la adresa romanelor cavalerești apărute în Spania în acea perioadă, adică undeva pe la sfârșitul secolului XVI, ci și pentru faptul că este considerată o capodoperă a literaturii universale.
Pe scurt, Don Quijote este oarecum influențat de ceea ce citea, și începe să se creadă un cavaler în căutare de aventuri. Astfel, într-o zi, considerându-se un cavaler rătăcitor, pleacă la drum călare pe Rocinanta, mârțoaga sa, își ia cu el armele din carton pe care și le făcuse, și , conform celor citite în romanele de la acea vreme, își alege și o domniță căreia putea să-i dedice toate victoriile din bătăliile pe care urma să le ducă.
Domnița se numea Dulcinea del Toboso. Ce să vezi?! Fata asta, în realitate, nu era nici nobilă, nici frumoasă și nici n-o chema Dulcinea. Era o tărancă dintr-un ținut vecin, numele său adevărat fiind Aldonza Lorenzo. Iar dacă Don Quijote era cavaler, avea nevoie și de un scutier și ajutor de nădejde, nu? Și uite așa-l alege pe Sancho Panza, un țăran neștiutor de carte.
Revenind, și, așa cum spune românul „long story short”, Don Quijote se bagă de-a lungul călătoriilor cam unde nu-i fierbe oala, uneori este umilit, alteori bătut. Și, după ce se însănătoșește de la ultima bătaie, pleacă într-o altă călătorie. E și cea în care se luptă cu morile de vânt, Don Quijote confundându-le cu niște uriași, deși argatul, Sancho, a încercat să-l convingă că „a cam luat-o pe câmpii”.
Da, prieteni, ați înșeles bine sensul expresiei. Don Quijote era un „credul”! A te lupta cu morile de vânt înseamnă a încerca să faci ceva fără rost. Problema știți care-i? Că sensul expresiei s-a schimbat oarecum. Adică, dacă încerci să faci ceva bun, ai toate șansele ca nimeni să nu te bage în seamă. Dacă ai în cap un proiect, care pentru tine poate părea fiabil, colegii, dar de cele mai multe ori șefii, “îți vor da în cap”. Dacă încerci să dovedești ceva, chiar și cu argumente, vor exista destule guri care să spună “nu… n-ai dreptate”.
Așa că, oricum ai da-o, te lupți cu morile de vânt! 🙂
Felicitări: exact ce/cât trebuie.