Cred că ați auzit expresia asta fiind folosită de foarte multe ori. Poate mulți dintre voi chiar o folosiți. Dar v-ați întrebat vreodată de unde vine? Și de ce spunem „Da’ ce-s eu? Mama răniților?”? Nici eu n-am știut, dar, auzindu-mă zilele trecute folosind expresia (deși am ajutat, ajut și o să ajut cât pot și în continuare), mi-am pus repede întrebarea, și am aflat cam de unde s-ar trage.
Mama răniților a fost Regina Elisabeta a României, soția lui Carol I, cea pe care mulți o știu după numele Carmen Sylva. Ei bine, da, ea a fost supranumită de către poporul de la acea vreme Mama răniților. De ce? E foarte simplu. Așa regină cum era, și fiind o prezență publică extrem de discretă, se pare că a influențat și a ajutat cât a putut la dezvoltarea primului sistem de protecție socială, a pus mâna și a dezvoltat instituții de caritate în timpul Războiului de Independență, a fondat mai multe spitale, servicii de ambulanță și a reușit să aducă medicamente, toate acestea pentru mii de români care au avut de suferit în urma războiului.
Wikipedia mai spune că, datorită ajutorului ei au fost tratați gratuit aproximativ 17.000 de pacienți pe an, starea familiilor nevoiașe a fost cumva monitorizată astfel încât să se știe de ce ar avea nevoie acele familii, a organizat la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale, ea purtând de foarte multe ori portul național românesc. A încurajat continuu tinerii să “aplice” la un program de burse care-i va ajuta la studii, plus că a sprijinit financiar oameni de valoare de la acea vreme, cum ar fi Nicolae Grigorescu sau Vasile Alecsandri.
Și, înainte de a-ncheia, vă mai spun că Regina Elisabeta a mai văzut și potențialul turistic al României de la acele vremuri. Ce-a făcut? A atras publicitate și a inițiat o campanie prin care și-a făcut cunoscută țara. Și uite-așa, trenul Orient Express a început să facă opriri și la Sinaia, călătorii fiind cazați la castelul regal.
Bun! Acum să și închei. Oare e clar când folosim expresia Mama Răniților? Sunt convins că da, dar vreau să punctez. O folosim atunci când, după ce ne batem capul și facem ca totul să fie bine pentru toată lumea, vine cineva și ne mai cere ceva, un ajutor, dar nu unul pentru cineva care ar merita. O folosim atunci când, poate, ni se cere imposibilul în a ajuta pe cineva, fie că vorbim despre o chestie de serviciu, una financiară, una amicală. Dacă vorbim despre prieteni, atunci, da, chiar putem fi mama răniților, pentru că e posibil să aibă nevoie de ajutorul nostru. Dar atunci când vedem lângă noi colegi care nu fac nimic în timpul celor 8 ore de program, atunci când îți este cerut ajutorul pentru niște unii care spun „da’ muieți îs posmagii?!”, atunci chiar că-ți vine să spui… Da’ cine-s eu, bre?! MAMA RĂNIȚILOR? 🙂
