"Eroul" de la Termo(pile)pane

Urmarind cu mare interes si placere “o transmisiune in direct de la fata locului”, in care Vlad Petreanu ne povestea de pe contul sau de Twitter cum decurge procesul de instalare al geamurilor termopan din locuinta in care acesta obisnuieste sa salasluiasca si vazand si micul sau articol “Tic-tac tic-tac”, m-a furnicat sa scriu si eu peripetiile pe care le-am avut cu montarea unor astfel de obiecte, atat de folositoare si “care-ti ridica putin standardele”.

Totul a inceput intr-o seara, dupa o ploaie torentiala, cand am observat ca pe alocuri, vechile mele geamuri din lemn, erau putrezite. Povestind in stanga si-n dreapta in zilele urmatoare, o persoana apropiata mie, “nu spui cine, persoana insemnata” (sa-i spunem Petre), se ofera sa ma ajute, cunoscand patronul unei firme care se ocupa cu tamplaria termopan. Cum si de ce sa ma ajute, n-are nici o importanta. As lungi povestea si asa prea lunga.

Toate bune si frumoase, Petre discuta cu patronul, care ii cere o amanare de vreo doua saptamani, deoarece are comenzi pe care trebuie sa le onoreze. Nici o problema, am inteles aspectul. Oricum nu stateam in apa. Inca. Trec cele doua saptamani, sun la Petre, Petre suna patronul care mai cere o amanare din acelasi motiv. Inteleg din nou, fara probleme. Trece saptamana, vineri sun la Petre, Petre suna patronul, patronul da raspunsul, Petre ma suna inapoi si imi spune ca vinerea urmatoare la ora 8, mesterii sunt la mine. Sa specific un lucru: de fiecare data, Petre i-a spus patronului ca “frate, nu ma duce cu vorba. Omul meu trebuie sa-si ia o zi de concediu pentru asta si e putin mai complicat cu serviciul lui.” Vine ziua de vineri. La ora 7.30 punct folie pe jos, folie pe diversele spatii de depozitare pe care le am (sifonier, dulapuri, etc). Sticla la balcon scoasa, geamurile bucatarie si sufragerie deschise, asteptau cu teama flex-ul care urma sa apara pentru a le tortura.

Se face 8. Se face 9. Se face 10. Se face 11. Sun la Petre, Petre suna patronu’. Nimic. Nici un raspuns. Petre ma suna si imi spune ca omu’ nu raspunde la telefon. Fiind o persoana rabdatoare de felul meu, il rog pe Petre sa-l mai sune si sa vada ce se intampla. Nimic. Omu’ nu raspundea la telefon si gata. Intre timp se face 1.30, pun mana pe oferta firmei si sun. Imi raspunde o tanti. Urmeaza discutia.

– Saru’ mana.
– Buna ziua.
– Numele meu este…. si va sun in legatura cu geamurile mele.
– Da domnule Grumazescu, stiu problema dumneavoastra. Mi-a spus sefu’, numa’ ca au fost ceva probleme si geamurile nu sunt gata.
– Poftim?!….
– Da. Au fost ceva probleme si nu sunt gata.
– Pai si cand sunt gata?
– Maine e tarziu?
– Da, e foarte tarziu. Eu sunt acum in casa, cu dansa (casa) intoarsa pe dos, cu totul strans.
– Da’ de ce ati strans totul in casa? Cine va promis ca venim azi?
– Pai numele “Petre” va spune ceva?
– Da
– Dar numele “Patronu’” va spune ceva?
– Da
– Ei…Petre a vorbit cu patronu’ care i-a spus ca vineri la ora 8 sunteti la mine cu geamurile.
– Da, da’ stiti, sefu’ mai spune si el uneori asa…O fi omis si el sa va sune, sa va spuna. Offff, haideti ca dau un telefon sa vad cum si ce si apoi va sun inapoi.
– Va rog.
Se incheie convorbirea si in 10 minute ma suna doamna.
– Alo, domnu’ Grumazescu, am vorbit si miercuri dimineata suntem la dumneavoastra.
– Cum miercuri dimineata? Pai mai devreme m-ati intrebat daca maine e tarziu. Adica ma faceati sa va astept si maine acasa?
– Pai nu, ca spuneam…
– Ok. Va astept miercuri.

In secunda 2 sun pe Petre, renuntam la firma respectiva si ma trimite la alta, unde sa vorbesc sa vina cineva sa masoare geamurile. Si aici Petre se cunostea cu patronul firmei. La birou o tipa draguta, imi face un calcul estimativ dupa schitele pe care le aveam de la prima firma. Pret convenabil. Imi spune ca urmatoarea zi la 8-8.30 vine totusi si omul lor sa faca masuratorile. Plec.

Sambata dimineata. Inviorare, cafea, etc. Geana pe geam. Firma serioasa. La 8.45, baiatu’ la mine. Masuratori, tot ce trebuie. Mers din nou la firma. Calcul final. Batem palma. Luni geamurile mele intrarau pe linia de productie. Miercuri dimineata ora 8, montaj. Weekend linistit. Gratare, chestii. Luni primesc un telefon.

– Stiti, ne lipseste “un coclender” si vine abia joi. Ramane stabilit pentru vineri. E bine?
– E bine.

Din nou imi spun ca firma e serioasa. M-au sunat, deci nu am ce comenta. Nu trece mult si suna iar telefonul. Era doamna de la prima firma.

– Alo, domnu’ Grumazescu?
– Da.
– De la firma X sunt.
– Asa, spuneti.
– Pai a venit sefu’, noi lucram aici la geamurile d-voastra si ne-a intrebat de ce mai lucram la ele, ca nu le mai vreti. Si balconul e gata. Si se lucra la celelalte geamuri.
– Asa, si?
– Pai nu le mai vreti?
– Pai nu prea. Deja lucreaza alta firma la ele.
– Si de ce nu m-ati sunat sa-mi spuneti ca nu le mai vreti? Acu’ sefu’ a spus ca sa le platesc eu.
– Aoleu…am omis sa va sun. Va cer scuze… Cum am uitat…
– Pai si eu ce fac?
– Pai eu de unde sa stiu?
– …Bine domnu’ … La revedere.
– La revedere

Ce s-a intamplat de fapt. Luni dimineata, Petre si Patronu’ s-au intalnit la cafea, cum de altfel se intampla in fiecare dimineata. Petre l-a intrebat de ce nu i-a raspuns la telefon, Patronu’ a spus ca a vazut tarziu si nu a mai sunat inapoi, a spus ca geamurile nu au fost gata din cauza angajatilor, dar sa stea fara grija, ca geamurile sunt in lucru. Petre i-a spus politicos sa si le bage acolo unde cu greu s-ar deschide, indiferent ca le deschizi orizontal sau vertical.

Ok. Si vine ziua de vineri. Nu ora 8, dar la 8.45 masina cu geamurile mele era jos la scara. Urca baietii de 7 milioane de ori (stau la 4). Geamuri, baghete, plase, scule, flex, masini de gaurit, de spart betoane, tot ce trebuie. Balconul, mai greu (are 5 metri). Vine pe funie pe exterior. Se apuca baietii de treaba. Flexul taie, ciocanul bate, un levier se baga cu greu intre toc si perete, scartaie sub greutatea apasarii mesterului meu (un omulet batranel, de 1.60m, sa-i zice…Vanjosu’) in incercarea de a rupe legatura stransa dintre acestea, etc.

Gata. Liniste. Geamurile vechi sunt jos, triste ca se despart de peretii cu care au “trait” impreuna mai bine de 10 ani. Incepe procedeul “montarea este inversul demontarii”. Primul este geamul de la sufragerie. Dat gata cam intr-o ora. Geamul de la bucatarie, la fel. Chinurile grele au fost la balcon. Cam dificil sa ridici un geam de 5 metri, sa-l montezi, sa-l pui la cumpana si toate alea. NOTA 10 PENTRU MESTERI.

Acum vine partea frumoasa. Si cum erau ei aproape gata si se pregateau sa plece sa aduca sticla, si cum ma uitam eu la ramele frumos montate, deodata “ocserv” ceva ce parca nu s-ar potrivi. Le spun mesterilor sa monteze manerele geamurilor de la balcon si sa le deschida. Surpriza de proportii pentru toata lumea. NICI UN GEAM NU SE DESCHIDEA. Nici unul. Toate se loveau de o pardalnica de grinda. Omul meu, “masuratorul” nu a tras de ruleta cum trebuie. A masurat rau. Ca sa nu va mai spun ca intre timp am descoperit o plasa care suferea de aceeasi “boala” (masuratoare gresita) si o sticla care nu fusese comandata. Nasol. Masuratorul meu a dat, conform spuselor mesterilor, “buleala”. O fi fost si el obosit.

Bine, zic, acum ce facem? Era destul de complicat sa fie demontate geamurile. Pana la urma mesterii mei n-aveau nici o vina. Si nici eu nu voiam sa ma mai lungesc cu geamurile. Trecusem deja de 1 luna. Mesterii vin cu ideea. Suna masuratorul, il cheama la fata locului sa vada “buleala” si ii spun “Patroani, ai built-o. o rezolvi. Chemi mata varuitorii plus o rotopercutanta di spart betoani, dati jos tencuiala, reparati, varuiti, treaba-i gata.”. Am ametit cand am auzit, dar era cea mai buna solutie, pentru ca geamurilor le mai trebuia maxim 1 centimetru pentru a se deschide. Face omu’ meu cateva calcule in minte si ma intreaba “Maine e tarziu?” Deja auzisem aceasta intrebare de prea multe ori. Zic, da, e tarziu. Acu’ vin baietii, acu’ sparg, acu’ repara, acu’ varuiesc.

Adevarul e ca nu le-a luat mult. Spartul cam 3 sferturi de ora, reparatul cam la fel. Normal, varuitul nu se putea face tot atunci, pentru ca era inca umed. Discut cu masuratorul, ii spun sa o lasam pe luni pentru ca plec din localitate, el ma intreaba daca totusi nu se poate sambata, ca vrea sa termine cat mai repede. Distanta nu era mare intre oras si locul unde urma sa plec, asa ca am acceptat. A doua zi la ora 8 eram acasa. Ora de intalnire era 8.30. Din nou surpriza. Se face 9. Se face 9.30. Se face 10.30. Sun eu.

– Alooo, tataie, e 10.30. Cum ramane cu 8.30?
– Stiti, eu n-am stiut, dar azi fiind sarbatoare, sefu’ a dat liber la toata lumea.
– Pai bine angajatu’ lu’ Mos Peste, pai nu stii sa suni? Ti-am spus sa o lasam pe luni? Mi-ai spus ca vrei sa termini mai repede si ca ar fi mai bine maine? De ce dracu’ nu suni?

Nu va mai povestesc ce a fost la gura mea. Oricum eu cred ca stiu ce s-a intamplat. Cred ca omul meu nu i-a mai spus patronului ce “lucrare” a facut la mine acasa, vineri acesta le-a dat liber pentru sambata si astfel a ramas ca-n tren. Una peste alta, luni totul a fost gata.

Asta au fost peripetiile mele. Iar concluzia este urmatoarea. De prima firma nu vreau sa mai aud niciodata. In cazul celei de a doua, sunt multumit cum a iesit, cum au lucrat toti baietii, si cei de la montaj (repet, mi-au facut stricaciuni putin spre deloc la demontat geamurile vechi) si cei doi varuitori. Nu sunt multumit de masurator. Dar deja nu mai conteaza.

Cei din Vaslui, vreti sa stiti care sunt cele doua firme? Haideti sa facem in felul urmator. N-o sa va spun prima firma. O sa v-o spun pe cea de a doua (si sa nu se inteleaga ca e reclama), de a carei lucrare am fost multumit si ai carei angajati, cu mici exceptii, chiar au fost seriosi. SC Logiconex SRL. Mergeti cu incredere la ei.