Total Recall…
6.30. Telefonul sună la fel cum o face în fiecare dimineaţă de Luni până Vineri. Sâmbătă şi Duminică sunt iertat. Uită de mine. Sau eu de el. Oricum, ne ignorăm reciproc. Mă dau jos din pat şi mă îndrept către bucătărie unde urmează să-mi beau cafeaua. Ca în fiecare dimineaţă. Ajung. Merg către geam să văd cum e afară. Ca în fiecare dimineaţă. Mă uit bine, mă frec la ochi, mă mai uit o dată. Ceva nu e ok. Ceva nu e la fel ca în fiecare dimineaţă. De obicei e linişte, oamenii trec către serviciu sau unde au ei treabă, care somnoros, care cu vreun copil supărat că a fost trezit, care aşteaptă autobuzul. Însă în dimineaţa asta am văzut ce vedeţi şi voi în imagini.
Şi atunci m-am întrebat: visez oare? E adevărat ce văd? Oare sunt copil şi de fapt tot ce am ştiut eu până acum a fost vis? Sau sunt adult şi ce văd e adevărat. O să râdeţi, dar prima reacţie a fost să-mi caut părinţii prin casă. Sau să mă uit mai atent pe geam, să văd dacă nu cumva sunt la acel rând. Dar imediat am realizat că sunt treaz şi nu visez, pentru că în aceeaşi bucătărie era şi soţia mea.
Cei mai tineri poate nu ştiu despre ce vorbesc, însă cei mai în vârstă cu siguranţă îşi aduc aminte sau au flash-uri cu astfel de imagini. Da, am avut senzaţia că m-am întors în timp, înainte de 1989, când o astfel de imagine era ceva normal. Nimeni nu se mira când vedea aşa ceva. Numai că, vedeţi voi, în acele timpuri, lumea stătea la cozi nu pentru că anumite produse erau mai ieftine sau erau promoţii. Nu. Lumea stătea atunci la cozi, pentru că nu se găsea nimic, iar când se aducea câte ceva, cam aşa arătau rândurile. Tot cam aşa arătau cozile şi dimineaţa la lapte, poate cu mai puţini oameni, dar cu mai multe sacoşe lăsate frumos în şir indian, pentru a prinde rând. Şi tot aşa arătau şi cozile la butelii. La fel era şi la carne.
Însă acum, oamenii pe care-i vedeţi, stăteau la rând pentru că la magazin aducea ceva mai ieftin. Două produse pe care oricum şi le cumpără atunci când au nevoie sau când se termină. Ceva care nici măcar nu-i vital: ulei şi măsline. La aceste produse era promoţia. Nu ştiu cum se dădeau acele produse: la unul cumpărat, încă unul gratis, la un kg de măsline, încă unul gratis, 2 in 1…nu ştiu. Şi nici nu are importanţă.
Important e că acei oameni stăteau la o coada pentru ceva mai ieftin. Da, de la acea ora. Şi din câte am înţeles, începuseră să vină de pe la 5. Ştiţi la ce oră se deschide magazinul? La ora 9. Şi oamenii ăştia stăteau deja la rând… Pentru un litru de ulei şi pentru un kilogram de măsline? Nu, nu-i judec pe oameni, să fim bine înţeleşi. Şi mai pun o dată întrebarea: pentru un litru de ulei şi pentru un kilogram de măsline mai ieftine? De ce?…
Bună dimineaţa, România! …că lung somn am mai dormit…22 de ani…
6 Responses to “Total Recall…”
Leave a Reply
Subscribe & follow
Mie imi place blana cucoanei din stanga jos a imaginii.
Oricum, daca la ora aia niciunul nu era la munca (si nu par a fi toti pensionari), iti dai seama cati sunt asistati social. Din banii nostri.
La asa trecut, mare viitor… 😐
Stia el Eminescu ce stia…
Eu eram mica pe vremea aceea dar imi aduc aminte ca stateam la cozi de genul acesta cu parintii sau bunicii.
Astazi, mi se pare trist ca se intampla asa ceva. Pe de-o parte ii inteleg pe batranii care au pensii amarate si pentru care reducerile sunt mana cereasca.
Pe de alta parte, nu pot sa inteleg de ce romanii sunt avizi dupa reduceri pana la absurd – sunt foarte multi care isi permit pretul intreg dar nu pot sa iasa din mirajul reducerilor.
Am auzit ca ceva similar s-a intamplat pentru reducerile din zilele lansarii H&M in Romania.
In acest ultim caz, nu e vorba despre lucruri esentiale, ci doar despre mentalitatea de consum necontrolat a romanilor.
E vorba şi despre sărăcie. În destul de multe cazuri. Dar şi vorba lui @zvoner, nu toţi de acolo erau pensionari. Plus că noi românii, greu o să scăpăm de o chestie cu care am crescut înainte de 1989 şi care spunea “mai bine să mai rămână decât să mai trebuiască”.
Pff, din ce in ce mai mult imi pare ca regimurile astea doua, comunism si capitalism, difera doar ca perspectiva.
Oamenii tot la coada, tot cu putini bani, iar daca inainte erau ascultati de securitate, acum toarna tot pe Facebook. Daca aveam casa si salariu mic, acum avem salariu mare si credit mai mult de jumatate din el pentru, ghici ce, casa!
Libertatea de expresie am perceput-o ca pe o unda verde la injurat si aruncat cu noroi. In rest mai nimic nu s-a schimbat. Tot puturosi, tot turnatori, tot hoti. Exceptiile nu sunt mai numeroase decat erau odata, zic eu.
Se spune despre SUA că ar fi una dintre cele mai comuniste ţări din lume. Şi tind să-i cred pe cei care spun asta. Dacă e aşa, ce pretenţii să avem la noi?