Cartea…
Cartea… La început un copac, apoi o bucată de lemn transformată uşor-uşor în hârtie. Două coperţi, de obicei din carton, care au grijă de nişte foi de hârtie. Mai multe sau mai puţine. Mai mari sau mai mici. Mai colorate sau mai puţin colorate. Cu poze sau fără. Un obiect care ascunde multe. Poveşti, realităţi, amintiri, chestii tehnice, biografii, multe…foarte multe.
Cartea… Mai interesantă sau mai puţin interesantă. Vorbesc din punctul meu de vedere. Pentru că, sincer, nu cred că există cărţi mai mult sau mai puţin interesante. Există doar cărţi. Totul e în funcţie de cititor. Sigur, pe mine nu mă va interesa o carte despre chimie, dar asta nu înseamnă că nu e o carte interesantă.
Cartea… Locul în care un om a strâns multe cuvinte şi le-a aşezat frumos, în aşa fel încât să ne placă. Şi pentru asta a pus mult suflet. Locul în care autorul vrea să ne transpunem. Să fim prezenţi. Să analizăm, să studiem, să plângem, să râdem. Să închidem cartea, să zâmbim, s-o punem frumos în bibliotecă şi când avem nevoie de ea, să ştim unde o găsim. Pentru că sunt convins că orice autor îşi doreşte asta. Să ne întoarcem din când în când la cartea lui. Fie că vrem s-o recitim integral, fie că avem nevoie de un citat, pasaj, sfat, reţetă.
Marin Preda a reuşit să facă asta cu mine. M-am întors de foarte multe ori la bibliotecă, am scos Moromeţii şi am recitit-o. Şi de fiecare dată, am avut sentimentul că e o carte nouă, peste care nu mi-am mai aruncat ochii niciodată şi care m-a ţinut atent până la ultima filă. Şi iar… Şi iar… Şi iar…
Semanticus spunea că nu ar trebui să fie diferenţă majoră între textul pe hârtie şi cel digital. În sensul că dacă vrei să citeşti, o faci oricum. Intr-un fel, are dreptate. Nu obiectul în sine este important, dar ce anume găseşti în el. Cu toate astea, eu nu pot citi digital. Nu foarte mult. Ok, citesc un articol, două, un pasaj, ceva… Dar n-am să pot citi niciodată o carte de pe un monitor. Mă oboseşte. Şi am văzut că şi Marieta suferă de aceeaşi „boală”, deci nu sunt singurul. 🙂
Despre acest subiect, adică tiparul vs cartea electronică, dar şi despre altele, se va discuta mai mult la Sinectico, un eveniment interesant, care nu ar trebui ratat şi care va avea loc pe 27 Aprilie. Citiţi şi voi programul, ca să vedeţi de ce am spus ca nu trebuie ratat.
Am cinci oameni frumoşi despre care ştiu că au multe de spus când vine vorba de cărţi: Anca Sandu, Andra Botezatu, Alexandra Oancea, Sorin Tudor şi Mircea Meşter. Şi de aceea, îi rog să aştearnă câteva cuvinte despre carte şi cărţi. Fie că e pe hârtie, cu tocul (dar să ne facă poze), fie că e din tastatură. 🙂
4 Responses to “Cartea…”
Leave a Reply
Subscribe & follow
Am avut o discuţie cu domnul Claus, mai cunoscut ca @aiurea. Eu am scris într-un articol că cei care au activitate susţinută în domeniul promovării de produse şi/sau servicii, ar trebui să nu amestece brandul personal cu articole comerciale şi Claus spunea că nu le-ar citi nimeni. Eu nu cred că e aşa, cu condiţia să munceşti puţin, să nu fie articol scris la metru. Numai că asta presupune, talent(condei) şi puţină muncă. Felul în care ai promovat tu un eveniment şi îndrăznesc să spun şi cel în care l-am promovat eu este model. Dacă s-ar scrie în acelaşi fel şi despre creme sau telefoane, nu râde, e posibil, n-ar fi nevoie să amesteci poveşti despre fostul prieten cu cele despre crema cu extract de floare de colţ.
Mulţumesc pentru răspuns, frumos scris, mi-a mers la inimă. Brandul Sorin Grumăzescu.
Ştii că am 4 bloguri pe care le citesc dimineaţa, deci nu mi-a scăpat articolul tău si conversaţia cu @aiurea, dar nu m-am bagat unde nu-mi fierbe oala cum aş vrea eu. 🙂
PS: Iar mă lauzi şi ştii că nu-mi place…
Nu te laud, ceea ce-mi place, îmi place şi gata. Când nu-mi place, tac, încerc să mă ţin deoparte. Mă onorează prezenţa în blogroll şi faptul că mă citeşti.
La tine şi la Eugen m-am gândit, oameni care au separat partea de promovare de blogul personal. Numai că amândoi scrieţi extrem de rar pe blogul personal, Eugen e chiar campion, scrie trimestrial :))
Eugen e ocupat cu bloagele noastre. Când să mai şi scrie? 😆
[…] oameni care-ncearcă să mă facă să scriu prin toate mijloacele posibile şi sunt unii teribil de consecvenţi. în tot cazul, aşa am aflat de sinectico – întrunirea oamenilor de […]