Adică la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, unde am predat „torţa” (cheile) Renault Megane Olympic. A fost frumos… Şi ne-am bucurat enorm (eu şi coechipiera mea, Sabina) să fim alături de Răzvan BB, Vali, Andreea, Alina şi Răzvan, cei care au dus ştafeta prin ţară.
Deşi ştiau că ştafeta rămâne pe mâini bune, cheile mi-au fost predate cu mare greu şi cu părere de rău de către TVDeCe la Iaşi (link TVdece). Şi ca să-i asigur că rămân pe mâini bune, am mers împreună până în faţa Palatului Culturii la o mică şedinţă foto. Vedeţi voi ?! Ştafeta asta… Chiar am considerat-o ca pe o torţă simbolică. De aceea am vrut să fie puţin altceva… Să fac altceva. Am vrut să afle cât mai mulţi, să vadă că aceasta campanie e vie, că se întâmplă ceva. Şi uite-aşa, ca-ntr-o joacă, am vorbit cu câţiva băieţi din Clubul Bicicliştilor Vasluieni, tot ca-ntr-o joacă m-am dus la Primărie şi am obţinut o autorizaţie, iar Sâmbătă, într-un cadru organizat, Stefeta Renault Megane Olympic s-a plimbat puţin pe străzile din Vaslui. 🙂
Ieri, Duminică 12.08.2012, totul s-a terminat. După un frumos traseu Bârlad, Tecuci, Focșani, Râmnicu-Sărat, Buzău, Urziceni, ştafeta a ajuns la Bucureşti, în faţa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, acolo unde zilele următoare va avea loc şi festivitatea de premiere a olimpicilor noştri la Londra.
Dacă mi-a plăcut maşina ? Da… cu doar câteva mici minusuri, dar care sunt acoperite de alte chestii, da… Mi-a plăcut. Dar asta e o cu totul altă discuţie, iar impresiile mele despre Renault Megane Olympic le găsiţi, evident, pe Automod. 🙂
Ştiţi? Vă spuneam că Renault România caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice, 100 de oameni simpli, care ştiu ce vor, care se ghidează în viaţă după aceleaşi valori, asemănător olimpicilor români: excelenţă, profesionalism şi fair play. Însă mai cred ceva… Mai cred că Renault România, aşa cum bine aţi văzut scris pe maşină, chiar vrea să ducă mai departe spiritul olimpic.
Când mi-am dat seama de asta ? Atunci când, la COSR, am intrat în Muzeul Sportului. Şi discutând cu Monica Jitariuc şi Andrei Cismaru, concluzia lor a fost următoarea „uite… vezi ?! Sportului românesc încape într-o cameră de câţiva metri pătraţi…”. Da… Toată istoria sportului românesc încape într-o cameră. Frumoasă… Plină cu oameni care ne-au făcut să dăm cu pumnul în masă, să tremurăm, să ne doară, să plângem de tristeţe, de bucurie, dar cu care ne mândrim, şi-n faţa cărora ne înclinăm. Şi nu cred că sunt singurul căruia i-ar plăcea să umplem câteva camere bune cu trofee şi cu imaginile olimpicilor care vor veni. Pentru că vor mai veni… 🙂
Asta-i… S-a terminat… S-a încheiat o campanie minunată, o campanie pe care aş fi promovat-o fără să stau prea mult pe gânduri chiar şi dacă nu eram implicat în ea. Iar faptul că am fost implicat, m-a făcut s-o iubesc şi mai mult. Mulţumesc ! 🙂
Mai multe imagini în continuare
eu imi arog titlul de gigi contra si spun ca asta a fost ultima olimpiada la care puteam spera la o medalie. de acum incolo, vom trai din statistici: cea mai slaba olimpiada de 64-68-72…..114 ani incoace. asta daca nu se va schimba ceva. am scris si eu, a scris si arhi…au scris multi pe tema asta….
[…] aici poze cu predarea ștafetei întrei cei cinci bloggeri (Tomata, Vali, TVdeces, Sorin și autorul acestui articol […]
[…] premiaţi şi la întoarcerea în ţară, zilele trecute… La cei care, aşa cum spuneam şi în articolul trecut, ne fac să dăm cu pumnul în masă, la cei care ne fac să plângem de tristeţe sau bucurie, la […]