Posted on Dec 20, 2012 in Evenimente, Vacante | 1 comment

Sfârșit de an aproape de oameni și locuri

Atenţie! Acesta este un articol care conține plasare de oameni şi locuri! Şi, pentru o viaţă sănătoasă, “consumaţi” zilnic Oameni şi Locuri…

…
–Grumăzescu, ţie nu ţi se pare cam lung drumul ăsta?
-Ba da, frateeee… Eu nu înţeleg de ce durează atât. Parcă mergem de zile… M-a ucis…
-Nu mai pot! M-a terminat…

… după câţiva kilometri

–Andrei, deşi am promis că mă întorc mai târziu cu Mone în oraş, nu cred că mai pot. (Dragoş, să nu te superi pe mine :)) Nu sunt în stare… Drumul Cluj – Mărişel mă disperă… Când ajungem tai lemne, car apă, dau zăpadă, dau de mâncare la animale, fac ce vor ei, dar nu mă mai întorc în Cluj nici să mă baţi!
-Nu ştiu, nu mă interesează ce-ai promis, nu mă interesează ce faci… Ideea e că nici eu nu mai pot. Mergem de 40 de kilometri şi am senzaţia că nu mai ajungem…

Asta discutăm noi, printre altele, pe traseul Cluj – Mărişel. Sunt 50 de kilometri. Doar 50… Am făcut în viaţa mea multe trasee de 50 km. Numai dacă mă gândesc la traseul Iaşi – Vaslui, vă spun că l-am făcut de câteva zeci de ori. Ideea e că niciodată un drum de 50 de km nu mi s-a părut mai lung. Şi atunci când eram în maşină cu Andrei nu înţelegeam de ce mi se părea atât de lung. Abia acum, la câteva zile după ce s-a terminat WWWParty, am înţeles…

Drumul nu era lung. Era ca oricare alt drum de 50 de kilometri, numai că am mai avut şi vreo 10 km cu sosea acoperită cu zăpadă. Iar eu nu mai aveam răbdare… Voiam să ajung cât mai repede la Cabana Moţilor… Voiam să ajung şi să-mi umplu sufletul cu bucuria fiecărui fulg de nea, cu liniştea pe care o aşteptam, cu tot ce mă bucura în copilăria despre care vă povesteam în articolul trecut. 🙂

Într-un final am ajuns. Deşi poate e greu de crezut, din momentul în care am coborât din maşină, am început să mă simt din nou copil. Aveam flash-uri cu imagini din vacanţele petrecute la bunici. Ela şi Sebi ne aşteptau zâmbitori (exact cum făceau bunicii mei). Zăpada era acolo și ne înconjura (exact ca la bunicii mei). Nişte lătrături se auzeau parcă venite de departe (exact ca la bunicii mei). Frigutul ne bătea fiecare milimetru de piele (exact ca la bunicii mei). În cabana era cald, iar mesele erau pline cu bunătăţi (exact ca la bunicii mei). Iar liniştea… liniştea… 🙂

Despre oamenii care au fost acolo? Nu ştiu ce aş putea să vă spun… Da, pentru că acolo am fost împreună cu nişte oameni pe care eu îi consider prieteni. Nu o să vi-i înşir. I-au menţionat şi Andrei şi TV DeCe-ii. Şi le mulţumesc şi eu! Le mulţumesc pentru că sunt buni, calzi, atenţi, sufletişti, inimoşi, săritori, exact aşa cum spuneam, sunt OAMENI! Deşi pe câţiva dintre ei i-am cunoscut abia acum, am senzaţia că-i ştiu de ani grei… N-a fost nicio secundă în care să zic “oare ce să vorbesc cu el/ei? Cum aş putea să încep o discuţie? Ce să le spun? Ce să-i întreb? Ah… am hârâit puţin scaunul… Oare n-am deranjat pe cineva?”. Nimic din toate astea… Iar cei cu care avem deja câteva zile bune petrecute împreună de-a lungul anilor ştiu bine că sunt la sufletul meu… 🙂

Înainte să închei, doar două lucruri vreau să mai spun despre WWWParty din acest an.

1.pentru că am dorit să mă încarc, să-mi umplu inima de frumos, de linişte şi de bucurie, am ieşit la un moment dat afară. Voiam să stau puţin singur. Şi am găsit într-o ladă de pe cerdac nişte saltele pentru şezlonguri. Am luat una, am pus-o pe un scaun şi am stat afară “ascultând” liniştea. Poate e greu de crezut, dar n-am simţit frigul. 40 de minute minunate am stat afară cu gândurile mele… Gânduri care erau “ucise” de frumuseţea şi liniştea de care eram înconjurat. Nu ştiu cât aş mai fi rezistat… Poate mult, poate puţin. Oricum, am fost trezit frumos din “vis” de ceva şi de către cineva, mai exact de un protest paşnic şi de Liviu Alexa. Abia atunci am realizat că mi-e frig… 🙂

2.Sebi şi Ela au stat cu noi până târziu în noapte. Ela a rezistat până la 3 jumate. Şi nu a stat pentru că există posibilitatea ca noi, oaspeţii, să mai vrem ceva. Nu mai aveam nevoie de nimic! Deja ne oferiseră tot ce ne-am dorit. După asta am aflat… A rămas cu noi pentru că i-a plăcut. Pentru că s-a simţit bine cu noi. Ceea ce m-a făcut să înţeleg că aveam dreptate… La Cabana Moţilor au fost nişte Oameni… 🙂

Mulţumesc Andrei, mulţumesc Alina, mulţumesc Răzvan! Mulţumesc pentru invitaţie şi sper să vă mai pot mulţumi şi altă dată! 🙂

#wwwparty a fost un eveniment susținut de Cabana Moților, prin magazinul de bunătăți “cămara de la munte“. Sponsori: Siemens, Lumea lumânărilor, Ursus, Domeniile Sâmburești și Aqua Carpatica.