Dunarea la Cazane și o expediție #goodyear4x4
Iaca m-am întors de pe coclauri. Ştiţi? Am plecat aşa, cu inima strânsă în zona Drobetei, a Orșovei, a Cazanelor… Şi ştiţi de ce? Pentru că, fără să se supere nimeni, întotdeauna am considerat-o cea mai săracă zona a ţării. Şi este din punct de vedere economic. Dar mai ştiţi ceva? E atât de bogată în frumuseţea zonelor turistice de nici nu vă imaginaţi. Am mai trecut cu mulți ani în urmă pe acolo, dar nu m-am oprit să văd tot ce era de văzut. Mai mult, în expediţia Goodyear4x4 (aşa-mi place mie s-o numesc) am ajuns în locuri în care nu multă lume poate ajunge, sau multă lume nu vrea să ajungă. Şi asta din cauza dificultăţii traseelor. Locuri în care nu cred că vei vedea vreodată urme de cărbuni arşi de la grătare, pet-uri şi doze de bere sau suc… mă rog… urme de “civilizaţie”.
Ne-au dus acolo trei Ford-uri Kuga echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV şi un Ford Ranger echipat cu anvelope Goodyear Wrangler, pentru că au fost locuri în care, aşa cum spuneam mai sus, nu se poate ajunge chiar uşor și nu cu orice maşină. Prima oprire a fost Vineri seara la peştera Topolnița, intrarea Prosăcului. Da, este peştera cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, a doua ca mărime din România şi, se spune, a 17-a din lume. Excelent traseul bătut cu piciorul până acolo, însă, din păcate, nu am putut ajunge la intrare din cauza apelor crescute în această perioadă a anului.
Ne-am resemnat şi am plecat către satul Jupâneşti, unde ne-a aşteptat Tudor Sahanovschi, un moldovean (din Chişinău mai exact) de nota 20, aciuat pe aceste meleaguri, care ne-a aşteptat cu o plăcintă cu brânză de urlau şi lupii în pădure. Ca să nu mai vorbesc de rachiul de cireşe pe care n-am putut să-l degust aşa cum trebuie deoarece încă eram conducător auto. 😀
Sâmbătă dimineaţă m-am trezit aici. 🙂 Şi-am plecat către Cazanele Mari, poate una dintre cele mai frumoase zone din ţară. Oricât aş vrea să nu scriu asta, Doru Panaitescu are dreptate… Oamenii vin pentru prima dată aici ca să vadă capul lui Decebal, deşi sunt multe alte lucruri de văzut şi de admirat. Mult mai multe. Aş avea curaj să pun pariu că, dacă fac un sondaj, mult mai multă lume ar şti să răspundă unde e statuia capului lui Decebal decât unde sunt Cazanele Mari. Revenind, în zona ne-am bătut cu nişte şopârliţe şi cu un şarpe care n-a vrut deloc să-şi arate capul. 🙂
Următoarea oprire a fost la peştera Ponicova, evident, nu intrarea de pe Dunăre. Majoritatea dintre noi nu erau atât de bine pregătiţi să facem asta. Am ales cealaltă intrare, însă şi aici, din cauza pârdalnicului de rău umflat, n-am reuşit să ajungem până în peşteră. Traseul este într-un mare fel, cu un grad de dificultate destul de ridicat, în sensul că nu este pentru copii, persoanele în vârstă sau pentru cei care nu sunt echipaţi măcar cu bocanci. Cu toate astea, am avut plăcerea să găsim nişte raţe, nişte melci şi o linişte care te scotea din minţi, cu toată gălăgia pe care o făcea cursul râului.
Eeeee… şi am ajuns la partea care mie mi-a plăcut cel mai mult. Traseul off-road făcut în munţii Almajului. Aici ne-au ajutat, cum v-am spus, cele trei Ford Kuga şi Ford-ul Ranger. Nu aş putea să vă spun cu exactitate cât a măsurat, însă câteva zeci bune de kilometri tot au fost. Cu pietre, cu praf, cu bălţi, cu ştioalne, cu tot ce trebuie pentru un traseu off-road pe care să-l poată străbate un Kuga. Bine… pentru Ranger a fost mult mai simplu şi ar fi putut mult mai mult. Despre cum s-a comportat un Ford Kuga pe coclaurile despre care vă spun o să scriu într-un articol de drive-test pe AutoMOD. Revenind, munţii Almajului merită văzuţi. Sunt mult prea frumoşi şi merită văzuţi pe trasee unde se ajunge mai greu cu maşina şi cu talpa. Nu vreau să deranjez pe nimeni, dar vă rog să mai uitaţi de Valea Prahovei, Lacul Roşu, Bicazul, Vatra Dornei şi mai mergeţi şi în alte zone ale ţării. N-o să vă pară rău, credeţi-mă.
La întoarcerea spre motel ne-am oprit să mâncăm un sandvici la morile de apă de la Bozovici şi nu aveam cum să ratăm una dintre cele mai frumoase cascade din ţară, cascada Bigăr. Sunt sigur că aţi văzut poze peste tot cu această cascadă, dar ştiţi care e partea frumoasă? Din punctul meu de vedere arata mult mai bine în realitate decât în toate pozele prelucrate pe care le vedeţi pe net. De aceea o să vă las mai jos o poză la care am lucrat puţin doar la luminozitate şi mai puţin la culori. 🙂
Ultima oprire a fost la ceea ce se cheamă Golubac Grad. De fapt de cealaltă parte a fortaretii Golubac Grad, ea fiind pe malul sârb al Dunării, locul din care se trăgea în ambarcaţiunile care nu-şi plăteau dijma pentru produsele pe care le transportau pe Dunăre. Se pare că exista şi un lanţ de fier care putea opri aceste ambarcaţiuni care incearcau să treacă fără să plătească darea. E şi ăsta un loc în care merită să vă opriţi, mai ales dacă prindeţi şi apusul. 🙂
Cam asta a fost… A fost frumos şi mă bucur că am văzut o parte a României pentru care nu m-am oprit prea des în călătoriile mele prin ţară, deşi îmi propusesem acest lucru. O parte a României, așa cum spuneam mai sus, plina de frumuseți, de liniște, de calmat “nervii capului”. Acum s-a întâmplat. Şi vinovaţi au fost şi cei de la Goodyear împreună cu cei de la Țiriac Auto.
Evident, nu în cele din urmă, n-am fost singur. Au fost cu mine Bogdan Epure, Cosmin Tudoran, Doru Panaitescu, Dragoş Boldea şi Mircea Panaitescu, dar şi alţi vreo zece câştigători ai concurslui lansat de Goodyear. Le mulţumesc tuturor şi mă bucur că am fost împreună. 🙂
PS: Singurul lucru de care-mi pare foarte, dar foarte rău e faptul că nu am găsit vipere. Punct! Ai auzit, Doru? 🙂
One Response to “Dunarea la Cazane și o expediție #goodyear4x4”
Leave a Reply
Subscribe & follow
Daca vrei vipere, stai cu cortul pe la 7 izvoare in Herculane. Am auzit ca au inceput sa coboare din munte… si mai fac surprize turistilor (btw, Valea Cernei e un fel de Valea Prahovei in zona, numai gratare si manele in we 🙁 )
[…] Autor: Sorin Grumazescu Articol: Dunarea la Cazane și o expediție […]
[…] sa fiu nu m-am asteptat sa ajung cu un Ford Kuga pe coclaurile pe care am ajuns cu ceva vreme in urma. Asa, cand te uiti la el, pare un model destul de robust, dar nici intr-un caz unul care sa poata […]