Poate vă întrebaţi de ce … E foarte simplu! Pentru că tot ce joacă Teatrul Masca poate fi orice… De fapt, nu… Greşesc! Ce joacă Teatrul Masca nu poate fi orice. Pare a fi orice… O joacă de copii, o joacă de adulţi, oameni cu măşti sau machiaţi, care râd, plâng, zâmbesc, chicotesc, “se bat”, dansează, fac absolut tot. Însă mi-aş dori ca pe afişele lor să scrie “… – piesă jucată de Teatrul Masca”. Să nu ştii ce se joacă. Să ghiceşti. Să ţi se umple inima de bucurie atunci când realizezi ce joacă. 🙂

Ştiu… E puţin cam complicat să pună astfel de titluri pe afişe. E complicat pentru că la orice piesă jucată de actorii Teatrului Masca degeaba te duci dacă nu ştii piesa. Copiii şi chiar adulţii care nu au nici cea mai vagă idee ce se joacă, vor râde. Dar vor râde pentru felul în care actorii îşi interpretează rolurile.

Exact ce vă spuneam mai sus… Vor râde pentru că actorii râd, vor plânge (poate) pentru că actorii plâng, vor râde pentru că actorii se strâmbă, vor râde pentru ca Cetăţeanul Turmentat se împiedică pe scări, vor chicoti pentru că Zoe Trahanache îi face ochi dulci lui Fănică Tipătescu (pe la spatele lui Zaharia Trahanache), vor râde pentru felul în care Farfuridi şi Brânzovenescu se agită pe scenă de zici că vor să bată pe cineva…

Da, sper că aţi înţeles bine… Două mesaje am vrut să dau prin intermediul acestui articol. Primul este “mergeţi şi vedeţi piesele celor de la Teatrul Masca”, iar al doilea, “citiţi”. Mergeţi şi-i vedeţi… Sunt geniali… Şi citiţi… Citiţi mult… Ordinea? Voi o stabiliţi… 🙂

Mulţumesc, Teatrul Masca, pentru că aţi venit la Festivalul Constantin Tănase! Şi mulţumesc pentru O scrisoare pierdută! Mulţumesc mult! 🙂

Mai multe imagini în continuare Citește restul articolului