Decât o vară găină, mai bine o zi cocoș. Nu e o expresie. E mai degrabă un proverb. Un proverb care s-ar mai putea “traduce” prin Decât un an cioară, mai bine șoim o vară. Sau Decât o săptămână vrabie, mai bine o zi șoim.

Observați sensul proverbului, da? Adică e clar. Ce urmează după „decât” e mult mai slab decât ce urmează după “mai bine”. Am ales un joc de cuvinte care să vă facă să înțelegeti că întotdeauna trebuie să alegeți să fiți puternici. Așa cum e cocoșul sau șoimul.

Sau, cel puțin, așa e de preferat. Acum rămâne la voi să alegeți dacă vă reprezintă sau dacă vreți să aplicați și să folosiți proverbul Decât o vară găină, mai bine o zi cocoș. Și contează mult și momentul în care alegeți să fiți cocoși. Gândiți bine înainte, și arătați-vă mușchii atunci când trebuie.

Sursa foto

O expresie care nu prea se mai folosește în zilele noastre, dar există posibilitatea să o fi auzit la părinții sau bunicii voștri. Este vorba, după cum bine cred că v-ați dat seama, despre a face vrăji, a face descântece. Eu când eram mic auzeam expresia A face cu ulcica sau Ți-a făcut cu ulcica destul de des. Ca să nu mai spun că o vedeam pe bunica mea la țară făcând cu ulcica. Să vă povestesc…

Eu n-o știu pe bunica să fi fost vreo vrăjitoare, dar mai toate femeile din sat care aveau probleme cu vacile pe care le creșteau veneau la bunica să le facă cu ulcica. Ba pentru că vaca nu mai mânâncă, ba că nu bea apă, ba că nu dă lapte, ba că ar fi bolnavă și abia se mai ține pe picioare. Nu știu ce se întâmpla cu văcuțele alea după ce le “rezolva” bunica mea cu ulcica, dar nici femeile nu veneau înapoi să se plângă că nu a funcționat vraja. De unde trag concluzia că descântecul funcționa.

Și să vă spun cum se făcea. Femeia respectivă trebuia să vină dimineața cu o ulcică plină cu apă la bunica. Din câte mi-am dat seama, dacă erau și “cazuri mai complicate”, puteau să vină și peste zi, dar de obicei se întâmpla dimineața. Bunica lua ulcica, un cuțit, și se trăgea deoparte. Apoi, timp de vreo 5 minute, bunica zicea ceva mărunt din buze și făcea semnul crucii cu cuțitul deasupra apei. Vorbea foarte încet, aproape un murmur din care nu puteai să-ți dai seama ce spune. După cele 5 minute femeia lua ulcica, pleca, toată lumea era mulțumită și, așa cum spuneam, vaca scăpa (cred).

Ce făcea femeia aia cu apa n-am nici cea mai vagă idee. O dădea vacii s-o bea, o stropea cu ea, chiar nu știu. Ce spunea bunica în descântecul ei, la fel, n-am nici cea mai vagă idee. Am întrebat-o pe bunica de foarte multe ori în ce constă descântecul, ce spune ea acolo, dar niciodată nu a vrut să-mi spună. De ce? La fel, nu știu.

Oricum, să știți că expresia A face cu ulcica nu se folosea doar pentru animale. Cică vraja mergea și pe oameni. Ba să-i întoarcă femeii bărbatul acasă pentru că please la alta, ba să se îndrăgostească un fecior de vreo fată care-l avea drag, ba să strice vreunei familii casa și ea să plece după altul.

Cam despre asta-i vorba în expresia noastră. Așa că, dacă o auziți vreodată, să știți că-i vorba de vreun descântec, de vreo vrajă. Și să aveți cât de cât o explicație când dați pe Google căutare după “Ți-a făcut cu ulcica”.

PS: Evident că eu nu cred în descântece. Și sunt convins că văcuțele alea pe care le descânta bunica aveau și ele zile mai proaste. Poate nu le era sete. Poate nu mâncau îndeajuns ca să poată da atâta lapte cât și-ar fi dorit stăpânele lor etc.

Sursa Foto

Ați fost puși vreodată cu botul pe labe? Sau ați pus pe cineva vreodată cu botul pe labe? Dacă da, înseamnă că înțelegeți perfect sensul expresiei A pune cu botul pe labe.

Iar pentru cei care nu e clar de unde ar veni expresia asta o să le vin în ajutor cu o altă întrebare: ați văzut vreodată un cățel cum se gudură, așteaptă să îi dați biscuitul preferat și se așează cu botul pe labe? Sau ați văzut vreodată un cățel cum se așează cu botul pe labe atunci când e certat? Cam așa cum e cel din poza de mai sus?

Ei, cam așa e când ești pus cu botul pe labe. Atunci când greșești, cineva te va pune cu botul pe labe dovedindu-ți că n-ai dreptate în ceea ce spui. La fel, atunci când cineva greșește și tu știi sigur că nu e bine ce face, deși el o să încerce să-ți aducă dovezi că are dreptate, îl vei pune cumva cu botul pe labe. Vei găsi o modalitate să-l cumințești.

Sursa Foto

Amicul Ozzie imi mai dă de treabă c-o expresie. Nu mult, dar destul cât să mă facă să scriu vreo 10 minute. Și-i mulțumesc! Știți expresia E Țais? Adică ați auzit-o vreodată? În ultima perioadă eu nu prea am mai auzit pe nimeni s-o folosească, dar când eram noi mai tineri… eheee… când era lupu’ cățăl, o foloseam.

De fapt expresia corectă s-ar scrie E Zeiss, chiar dacă pronunțăm asa cum am scris eu in titlul articolului. De unde vine? Simplu! Zeiss este o companie care fabrică mai tot ce ține de partea de optică, mai exact lentile. Lentile pentru microscop, lentile medicinale (pentru ochelari), lentile pentru camerele foto sau video, lentile pentru binocluri sau lunete, spectrometre etc, iar numele companiei vine de la Carl Zeiss, inginer mecanic și întreprinzător german. Și se pare că sunt cam cei mai buni din lume cu lentilele astea ale lor.

Ce ar însemna mai exact? Cum s-ar traduce expresia? Când o folosim? Aproximativ la fel cum folosim expresia E Doxa, sau Treaba-i ceas. Atunci când vom încerca să concluzionăm o idee despre orice lucru extrem de bine făcut, foarte bine pus la punct, fără cusur și care funcționează perfect, fără greșeală, clar vom spune “da, frate, E Zeiss“.

Sursa Foto

Expresia Din față zimbru, din profil timbru s-ar mai putea traduce și astfel: un fel de Din spate liceu, din față muzeu, sau din spate regină, din față ruină. Sigur, doar cu diferența că în expresiile cu liceul și cu regina ne referim la doamne.

Acum, domnilor, ne referim la noi. A venit și rândul nostru. Și să nu fie cu supărare, dar unii dintre noi chiar așa arătăm: Din față zimbru, din profil timbru. Plus că, uneori, ne arătăm mușchii. Dar, practic, nu-i avem! Și chiar dacă-i avem, nu prea știm să-i folosim.

Sursa foto

Cred că ați auzit expresia asta fiind folosită de foarte multe ori. Poate mulți dintre voi chiar o folosiți. Dar v-ați întrebat vreodată de unde vine? Și de ce spunem „Da’ ce-s eu? Mama răniților?”? Nici eu n-am știut, dar, auzindu-mă zilele trecute folosind expresia (deși am ajutat, ajut și o să ajut cât pot și în continuare), mi-am pus repede întrebarea, și am aflat cam de unde s-ar trage.

Mama răniților a fost Regina Elisabeta a României, soția lui Carol I, cea pe care mulți o știu după numele Carmen Sylva. Ei bine, da, ea a fost supranumită de către poporul de la acea vreme Mama răniților. De ce? E foarte simplu. Așa regină cum era, și fiind o prezență publică extrem de discretă, se pare că a influențat și a ajutat cât a putut la dezvoltarea primului sistem de protecție socială, a pus mâna și a dezvoltat instituții de caritate în timpul Războiului de Independență, a fondat mai multe spitale, servicii de ambulanță și a reușit să aducă medicamente, toate acestea pentru mii de români care au avut de suferit în urma războiului.

Wikipedia mai spune că, datorită ajutorului ei au fost tratați gratuit aproximativ 17.000 de pacienți pe an, starea familiilor nevoiașe a fost cumva monitorizată astfel încât să se știe de ce ar avea nevoie acele familii, a organizat la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale, ea purtând de foarte multe ori portul național românesc. A încurajat continuu tinerii să “aplice” la un program de burse care-i va ajuta la studii, plus că a sprijinit financiar oameni de valoare de la acea vreme, cum ar fi Nicolae Grigorescu sau Vasile Alecsandri.

Și, înainte de a-ncheia, vă mai spun că Regina Elisabeta a mai văzut și potențialul turistic al României de la acele vremuri. Ce-a făcut? A atras publicitate și a inițiat o campanie prin care și-a făcut cunoscută țara. Și uite-așa, trenul Orient Express a început să facă opriri și la Sinaia, călătorii fiind cazați la castelul regal.

Bun! Acum să și închei. Oare e clar când folosim expresia Mama Răniților? Sunt convins că da, dar vreau să punctez. O folosim atunci când, după ce ne batem capul și facem ca totul să fie bine pentru toată lumea, vine cineva și ne mai cere ceva, un ajutor, dar nu unul pentru cineva care ar merita. O folosim atunci când, poate, ni se cere imposibilul în a ajuta pe cineva, fie că vorbim despre o chestie de serviciu, una financiară, una amicală. Dacă vorbim despre prieteni, atunci, da, chiar putem fi mama răniților, pentru că e posibil să aibă nevoie de ajutorul nostru. Dar atunci când vedem lângă noi colegi care nu fac nimic în timpul celor 8 ore de program, atunci când îți este cerut ajutorul pentru niște unii care spun „da’ muieți îs posmagii?!”, atunci chiar că-ți vine să spui… Da’ cine-s eu, bre?! MAMA RĂNIȚILOR?

Sursa Foto

Nu, nu e o expresie românească, e doar o denumire. Dar amicul Sorin Patiu m-a întrebat de unde ar putea veni această denumire, Pompe Funebre. Și încerc să-i dau și lui, și vouă, o explicație. Plauzibilă, zic eu.

Pompa. Ce e pompa… O să rămâneți surprinși, dar pompa, chiar dacă voi știți că e chestia aia care vă ajută să umflați roțile, fie ele de mașină sau bicicletă, sau aia de ajută la împingerea unui lichid (în special apă), aia despre care vă tot vorbesc meșterii când vin și vă meșteresc fie pe la centrala termică, fie la hidroforul din curte, pompa aia nu e cea din denumirea noastră. Cred că, și e doar părerea mea, denumirea de pompă a fost oarecum „furată” și folosită pentru a scoate în evidență faptul că acel mecanism pune cumva în mișcare un volum foarte mare de aer/lichid.

Și știți de ce zic asta? Pentru că acest cuvânt, pompa, provine din latinescul pompa, care înseamnă alai, cortegiu plin de fast, suită, stralucire, splendoare. Cuvânt pe care-l folosim și noi azi spunând „Am fost la o petrecere cu pompă” sau “Am fost la o înmormântare cu pompă”. Cât despre funerar sau funebru, nu cred că e cazul să vă mai spun ce înseamnă… Știți sigur de unde vine și ce înseamnă.

Explicați finală a definiției Pompe Funebre și de ce cred eu că de aici ar putea veni? Foarte simplu: asociez volumul mare de apă care intră într-o pompă de la centrala voastră termică cu „volulmul” mare de oameni care participă la o înmormântare, exact ca un alai.

Și, dacă mă înșel și aveți alte explicații, vă rog să mă corectați în comentariile de mai jos.

Sursa Foto

A vinde pielea ursului din pădure e un fel de A umbla cu cioara vopsită. Nu, nu înseamnă același lucru. Am spus „un fel de”, deci nu săriți cu gura pe mine.

Întrebare: ați fost vreodată înșelați? V-a păcălit cineva vreodată? Sau măcar a încercat? În sensul că să vă promită ceva, adică “dă-mi banii de avans acum, că săptămâna viitoare, când îți aduc produsul, îmi dai și diferența.”. Și cum n-am venit eu să vă aduc acel lucru, așa n-a venit nici persoana respectivă (mai mult, nici n-a mai răspuns la telefon), iar voi ați rămas cu buza umflată?!

Ei, dacă n-ați pățit-o vreodată, foarte bine! Și nici să n-o pățiți! Pentru că asta înseamnă A vinde pielea ursului din pădure. A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l obții. A fi sigur că poți obține ceva, dar fără să ai nimic palpabil, concret.

Sursa Foto

Nu știu câți dintre voi au auzit expresia Ieftin ca braga. Bănuiesc că nu prea mulți, iar cei care au auzit-o au deja o anumită vârstă. Cei mai tineri sigur au auzit-o și ei, dar nu prea știu de unde ar putea veni, ce e braga și, până la urmă, de ce așa de ieftină.

Și s-o luăm metodic. Să vedem mai întâi ce e braga. Este o băutură răcoritoare, cu foarte, dar foarte puțin alcool și cu produse de fermentație acidă, o băutură apărută undeva în secolul X. Se obține (teoretic) prin fierberea meiului măcinat și apă, gustul este dulce-acrișor și, dacă mai aveți ocazia să beți pe undeva, o să observați că este tulbure (nu arată chiar bine).

Înainte de a trece la partea a doua a povestirii (și mă refer la una din rețetele de preparare) trebuie să vă mai spun că braga este și „locul” unde se dezvoltă diferite microorganisme. Și, o să râdeți, mare parte dintre aceste microorganisme este reprezentată de cele de tipul Escherichia coli și Sacharomyces, acestea asigurându-i o aromă mai pronunțată. Bun, dar dacă este preparată corect și este depozitată la fel de corect și corespunzător, nu trebuie să vă faceți probleme în ceea ce privește siguranța din punct de vedere igienic.

Să trecem la modul de preparare. Ca ingrediente ar fi 1 kg de cereale (grâu, orz, porumb, secară) și 2 kg de mălai. Într-un vas se amestecă cerealele cu puțină apă, iar vasul se acoperă și se ține într-un loc unde este cald, tocmai pentru a grăbi încolțirea acestora. Apoi, se pun semințele la uscat, iar după uscare se macină printr-o râșniță sau mașină de tocat. Da, ați ghicit, tocmai ați obținut ceea ce se numește malț.

Malțul obținut se amestecă bine cu mălaiul, se pune într-o oală cu apă care fierbe, dar având grijă să nu fie foarte multă apă. Numai bun cât să obțineți o pastă consistentă din care puteți să faceți niște turtițe. Apoi, turtele astea le puneți la cuptor, le țineți până se rumenesc, iar după ce s-au răcit le rupeți și le așezați într-un vas, dar care să aibă și o cana de scurgere (da, canea), și turnați vreo 6 litri de apă fiartă. Le lăsați la fermnentat vreo 2-3 zile după care puneți un pahar la robinet și deschideți-l. Ce curge se numește bragă!

Ei, oameni dragi, vi se pare complicat ce v-am povestit? Vi se pare complicat să puneți niște cereale la încolțit, să le uscați, sa le amestecați cu mălaiul, să turnați niște apă fiartă peste ele și să vă faceți singuri bragă? Nu cred!

Și iată că ați înteles și singuri de unde vine expresia Ieftin ca braga. Tocmai de aici, din felul simplu prin care se poate prepara, dar din și prețul mic al ingredientelor de care avem nevoie pentru preparare. Și vă urez doar atât: să aveți parte în viață numai de lucruri bune și ieftine ca braga!

Sursa Foto

Nu e foarte greu de explicat expresia A ști ca pe Tatăl Nostru. Doar unii dintre voi (și mă refer la cei care nu au vreo legătură cu credința) să n-o-nțeleagă.

Eu nu mai știu care sunt primele poezii pe care le învață copiii când sunt mici. Pe vremea mea (da, sunt mai în vârstă, ce să fac?!…) ordinea era ceva de genul următor: Cățeluș cu păru’ creț, Melc melc codobelc, Zdreanță etc, și, puțin mai târziu, Tatăl nostru, poezie pe care m-au învățat-o bunicii mei. Până la urmă “Tatăl Nostru” e o “poezie”. Fie ea și cu versuri albe, dar e o “poezie”. Acum depinde de fiecare ce înțelege din acestă poezie.

Ideea e următoarea: îmi aduc aminte toate versurile poeziilor pe care le-am enumerat mai sus (nu c-ar fi foarte grele). Și au trecut ceva ani. Le știu la perfecție! Și despre asta e vorba și în expresia pe care v-am propus-o azi. Despre a ști foarte bine un lucru. Despre a-l ști la punct și virgulă.

Da, dragi cititori, atunci când veți auzi pe cineva spunându-vă „Te rog până mâine să înveți poezia, lecția, procedura, cursul, tema etc ca pe Tatăl Nostru” să știți că vrea să știți acel lucru foarte bine, pe de rost și fără greșeală.

Sursa Foto