Se spune despre Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu că, din reţeaua naţională a muzeelor în aer liber, ar cam fi unicat. Şi tind să fiu de acord cu spusele oamenilor, pentru că este foarte frumos şi foarte interesant construit. Ca să nu mai vorbim despre ce găseşti aici. Este în genul Muzeului Satului, dar are altceva, e altfel aşezat şi e şi asfaltat. Mai degrabă e oarecum asemănător cu Muzeul Satului Maramureşean. În cea mai mare parte, discutăm despre tehnica populară, colecţie de unelte, instalaţii, sisteme de depozitare şi mijloace de transport. Proiectul iniţial a fost prezentat în 1962, de altfel, până în 1990 numindu-se Muzeul Tehnicii Populare, moment în care, proiectul a fost completat şi cu arhitectură populară sau monumente de cult religios.

Şi-am ajuns la Câlnic. La Cetatea Câlnic. Un loc care ascunde o istorie de vreo câteva sute bune de ani. Mai exact, anul construcţiei pare a fi 1272. Se mai povesteşte că în 1599 Calnicul a fost jefuit de armatele lui Mihai VIteazu. Asta, aşa, că mici detalii.

Cetatea arata foarte bine, deşi a trecut atâta vreme. Însă, nu cred că s-ar supăra nimeni dacă s-ar mai şi investi câte ceva. E pacat să laşi astfel de locuri să se părăduiască. Am intrat şi în crama care până în 1989 încă mai păstra butoaie cu vin. Butoaiele există, însă vinul a cam dispărut. N-am ratat ocazia de a urca în turn, unde, împreună cu Doru Panaitescu am tras puţin de limba unuia dintre clopote. Încet, doar cât să atingă marginea. Nu vreţi să ştiţi cum a răsunat în toată localitatea.

Ne-am oprit pentru câteva minute şi la Cetatea Făgăraşului, da’ cum era cam târzior, am plecat spre Sâmbătă de Sus, de unde va şi scriu. Mai scurt azi, într-adevăr. Vedem ce-o mai fi pentru mâine.

Mic update cu sceneta “Nişte ţărani”. În rolurile principale Augustin si cu mine. Imaginile au fost filmate de Adrian Ciubotaru.

Redescoperă România este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul Naţional al Ţaranului Român

Mai multe imagini ]n continuare Citeste restul articolului

Da, încep cu ziua doi, pentru că, după toate peripeţiile prin care am trecut zilele astea, după o noapte în care am dormit doar 3 ore, am ajuns şi eu alături de echipa Redescoperă România. Unde? Într-unul dintre oraşele mele preferate din ţară: Timişoara. Nu ştiu… oricât de obosit aş fi, oricât de necăjit aş fi, oraşul ăsta îmi schimbă tot. Mă face să zâmbesc, mă face să mă simt „acasă”.

Prima oprire a fost la Muzeul de Artă Timişoara, unde ne-a aşteptat doamna Claudia Mandi, muzeograf şi plastician, dar şi cea care ne-a prezentat muzeul. Nu ştiu dacă traseul pe care l-am făcut noi e şi cel care se face de fiecare dată. Am început cu sălile dedicate lui Corneliu Baba şi picturilor sale. E şi partea care pe mine m-a impresionat cel mai mult. Şi vă spuneam că felul în care ne-a fost prezentat muzeul. Am început cu pictorul Baba, ale cărui picturi te introduc într-o oarecare stare de tristeţe, am mers mai apoi la Sala Barocă şi am terminat cu partea de artă contemporană, care îţî schimbă optica şi te face să zâmbeşti.

Următoarea oprire a fost la Muzeul Satului Bănăţean. Frumuşel, dar încă se mai restaurează unele case, plus că lucrează la nişte alei. Însă merita o oprire de câteva minute şi o micuţă plimbare. Sunt câteva căsuţe chiar drăguţe.

Întotdeauna sportul e binevenit, aşa că am urcat până la Cetatea Şoimoş. Trebuie să ajungeţi aici. E atâta linişte… Plus că ne-au bucurat privirile câteva multe buburuze.Insă ce merită, e şi un aurcus/coborâş care scoate toată vlagă din tine. Mic sfat: nu veniţi cu încălţări nepotrivite. De preferat bocanci. În rest, spor la deal.

Apoi am ajuns la Castelul Săvârşin, castel construit între anii 1650-1680 şi care aparţine Familiei Regale Române. Cum mai totul a fost confiscat de comunişti la acea vreme, adică prin 1948, la fel s-a întâmplat şi cu proprietatea familiei regale. Totul a revenit familiei la 1 Iunie 2001. Pentru moment castelul se află în faza de restaurare, noi găsindu-i aici chiar pe arhitecţii care se ocupa de acest lucru. Şi ca să nu bateţi drumul degeaba, trebuie să ştiţi că nu se poate vizita (din nefericire), fiind proprietate privată. Însă, din fericire, atunci când va fi gata, părţi din domeniu vor putea fi vizitate. Imaginile pe care le vedeţi, au fost publicate cu acordul Casei Regale a României.

Ne-am oprit pentru două poze şi la Biserica Gurasada, una dintre cele mai vechi biserici din piatră din România.

Atât pentru azi. Ne auzim mâine.

Redescoperă România este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul Naţional al Ţaranului Român

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

Da, plec în ultima excursie #dinRomania de anul acesta. Redescoperă România e un proiect care mi-a plăcut de la început. Nu l-am descoperit pe traseu… Mi-a plăcut din prima clipă. L-am promovat cât am putut, am scris România când am putut, am încercat să-l ajut cum am putut, chiar şi atunci când a fost făcut pe două roţi. Acum, fac şi eu parte din echipă. Şi abia aştept.

Cum să nu-ţi placă un asemenea proiect? Cum? E tare plăcut să descoperi locuri pe care nu le-ai mai văzut. Mai ales când vine vorba despre ţara ta. Şi nu numai asta. Uitaţi-va şi la cât de apreciat a fost. Mai întâi Internetics 2010, apoi, două premii la Webstock. Ştiţi că nu suntem singurii care am considerat că merită atenţie? Ia uitaţi ce premiu frumos a luat la Digital Communication Awards 2011, la categoria Online Strategy of the Year. Adică a bătut doi “grei”: Carl Zeiss şi Ritter Sport… Iar zilele trecute, a fost nominalizat la Golden Drum. Huh? Ce ziceţi de asta?

Unde mergem? Mergem să redescoperim Banatul. Exceptând Timişoara, e o zonă pe care nu prea o cunosc, deci, cel puţin pentru mine, e cât se poate de bine. Apoi, din câte am văzut la Bobby, ne retragem undeva aproape de Bucureşti, să ne vedem cu toţi cei care au participat până acum în Redescoperă România. Un fel de reîntregirea familiei.

Echipa din acest tur? Ui’ niţel mai jos:

Citeşte restul articolului

Am lăsat articolul pentru acum, deoarece am vrut să se termine cele două evenimente. Am văzut că înainte cu câteva zile de „fatidica” dată de 24 Septembrie, au apărut foarte multe voci care se întrebau de ce Corina a ales pentru #PrinBucurestiulMeu „fix” ziua de 24, câteva din vocile respective, întrebându-mă direct „de ce”. Corina deja a răspuns, însă vreau să vă spun şi eu câteva cuvinte. Un lucru e clar: oamenii s-au supărat că #PrinBucurestiulMeu a fost organizat chiar în week-end-ul în care avea loc şi #LetsDoItRomania. Din punctul lor de vedere, poate, pe bună dreptate. Din punctul meu de vedere, deloc.

Am fost invitat alături de mulţi alţii să particip la evenimentul Corinei. Ştiam că e în acelaşi week-end cu Let’s Do It Romania. Am stat şi am cântărit… Şi am ales Prin Bucureştiul Meu. Poate vă întrebaţi de ce… Păi uite de ce. Anul trecut eram în Bucureşti. Venisem să iau o maşină în teste. Seara eram la o terasă cu Andra, Dan şi mulţi alţii. Corina o sună pe Andra, Andra îi spune cu cine e la terasă, Corina mă cere la telefon şi-mi spune „nu ştiam că eşti în Bucureşti, că te-aş fi invitat oficial. De aceea, te rog, mâine dimineaţă să fii în Piaţa Victoriei, mergi cu noi #prinbucurestiulmeu”. Anul acesta, Corina m-a invitat din nou, de această dată oficial. Scurt şi la obiect.

Tot anul trecut, discut cu Oana Bratila şi pe mail şi la telefon, spunându-i că vreau să mă implic cât pot de mult în ceea ce înseamnă Let’s Do It Romania, evident, în „sătucul” în care trăiesc zi de zi, Vaslui. Punem la cale diverse, draga de ea îmi spune că va discuta cu responsabilii pe Vaslui, care vor lua legătura cu mine. Mă sună cineva, nici nu-mi aduc aminte cum se numeşte doamna respectivă, o întreb dacă până la evenimentul în sine mai sunt ceva întâlniri pentru a stabili detalii, îmi spune că da şi ne punem de acord cu o dată şi ora de întâlnire. Zis şi făcut, credeţi sau nu, în ziua respectivă, la ora respectivă, eram în faţa clădirii unde trebuia să ne întâlnim. Trei sferturi de oră am aşteptat… Cum n-aţi venit voi, cititorii mei, să ne vedem, aşa n-a venit nimeni dintre reprezentanţii Let’s Do It Romania Vaslui să ne întâlnim.

Citeşte restul articolului

Vedeţi voi?! Indiferent dacă sunteţi sau nu din Bucureşti, indiferent dacă aţi mai fost invitaţi la vreo ediţie de până acum, indiferent dacă spuneţi că aţi văzut Bucureştiul de câteva ori, trebuie să participaţi la ceea ce, Corina Georgescu, i-a spus atât de frumos, Prin Bucureştiul Meu. #PrinBucurestiulMeu e de fiecare dată altfel, Bucureştiul e de fiecare dată mai frumos, Bucureştiul iese în evidenţă de fiecare dată cu altceva, Bucureştiul e alt Bucureşti atunci când îl baţi cu piciorul pentru a-l descoperi, mai ales, dacă ai şi un ghid pe măsură. Aşa s-a întâmplat şi cu noi (cred), cei invitaţi din ţară, adică ză TV DeCe, Denisa, VisUrât, Gaben, Tudor, Eftimie, Andrei Crivăţ şi cu mine, dar şi cu restul omuleţilor invitaţi din Bucureşti.

Am fost şi la ediţia de anul trecut, am fost şi la ediţia de anul ăsta şi nu cred că voi rata vreo ediţie în cazul în care Corina mă v-a mai invita. Pentru că îmi place. Mie mi-a plăcut Bucureştiul întotdeauna. Ştiu, o să spuneţi că spun asta doar pentru că nu stau acolo zi de zi, ca trafic, ca nebunii, ca timp pierdut, ca scump, ca…diverse. Cu toate astea, nu cred că m-aş satura vreodată de Bucureşti.

Ce-am făcut anul ăsta? Ne-am văzut cu toţii în Piaţa Victoriei la 8.30, de unde, împreună cu ghidul nostru, doamna Magda Nicolae, o doamnă deosebită si plină de istorie, am început turul oraşului. Nu tot, că nu se poate face într-o singură zi. Calea Victoriei, Piaţa Palatului, Opera, Academia Militară, Colina Patriarhiei, Piaţa Unirii, Curtea Veche, Hanul lui Manuc, Universitate, Casa Poporului (văzută doar din autocar, pentru că mai fusese şi în proiectul de anul trecut), Palatul Mogoşoaia, Muzeul Ţăranului Roman.

Citeşte restul articolului

Şi cum stăteam noi aşa şi aşteptam în pauza dintre Webstock 2011 şi Party-ul Webstock 2011, odată ce ne invită Raluxa undeva în centrul vechi, unde, cei de la Unilever Food Solutions voiau să ne arate cam ce se poate face cu nişte punguţe mici din hârtie, pe care scrie A Doggy Bag is a Goodie Bag, dar pe care abia când am întors-o, am descoperit că “Doggy” e tăiat şi rămâne “Goodie Bag”. So, cu mic cu mare, gasca formată din TV DeCe-i, Denisa, VisUrât, Gaben, Tudor şi cu mine, ne-am îndreptat către împricinatul loc.

Ştiţi care ideea campaniei? Nu, că nici eu n-am ştiut. Dar am aflat. Aveţi idee câtă mâncare se aruncă? Anual? Aveţi idee cât din această mâncare aparţine restaurantelor? Dar câtă din această mâncare, rămasă pe mese, se întoarce tot acolo, aveţi idee? Păi cam 3 milioane de tone sunt deşeuri alimentare, iar din acestea, 1 milion de tone provin din deşeurile pe care consumatorii le lasă în farfurii la restaurante.

Ce se vrea prin intermediul acestor proiecte? Simplu. Eşti la un restaurant de fiţe, din ăla cu 3 boabe de mazăre şi două de muştar puse pe mijlocul unui platou pe care ar încăpea lejer un purceluş de lapte? În cazul acesta, nu cred că se pune problema. Dar când eşti într-unul unde mâncarea sta să curgă din farfurie, ai păpat cât ai putut tu şi te-ai săturat, dar ţi-a mai rămas? N-ar fi păcat să nu iei bucatele cu tine? Tot în cazul în care n-aţi ştiut, restaurantele nu pot da mâncarea rămasă către diverse persoane necăjite (azil de bătrâni, centre de plasament, centre de zi, etc). Şi o vor arunca. Sau, în cel mai nefericit caz, se va întoarce pe o altă farfurie, a altei persoane. Şi iarăşi e păcat.

Aşadar, oriunde te afli, în orice loc de pe lumea asta, ia acasă ce a rămas. Cei de acolo sunt obligaţi să-ţi poată da într-o caserola restul bunătăţilor, de cele mai multe ori întrebându-te chiar chelnerul dacă nu vrei să ţi le dea la pachet.

Încă o dată mulţumiri Raluxa şi Oana Coman de la Makesense pentru invitaţie. Şi pentru că sunt câteva versuri din melodia asta care merg perfect cu proiecul A Doggy Bag is a Goodie Bag, vă las s-o ascultaţi.

Mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului