Posted on Jul 25, 2011 in Diverse | 2 comments

Redescoperă România pe 2 roţi a ajuns şi la Vaslui

Joi. I-am aşteptat pe Sebi şi pe Robert la intrarea în oraş, în partea care la noi se cheamă Zona Industrială. De fapt e fosta Zonă Industrială, pentru că între timp, timpul însemnând cei 22 de ani de la Revoluție, acolo nu mai e altceva decât o Zona Părăsită. Și am atâtea amintiri legate de zona aia, pentru că e locul în care părinții mei au lucrat mulți ani.

Dar să trecem peste. Am făcut puțin planul de bătaie și ne-am îndreptat către Șantierul arheologic Curțile Domnești, primul loc din Vaslui pe care au vrut băieții să-l vadă. Din păcate și aici ne vom referi la trecut, pentru că lucrările pe șantier s-au încheiat prin 2004. Acum totul e acoperit cu pământ, probabil pentru conservare, și tot ce a rămas e un semn ruginit și câteva gropi. Oricum, aici, atunci când se lucra, ar fi putut fi văzute câteva ziduri din cea de a doua jumătate a secolului XV și din secolul XVI, însă au fost găsite și fragmente din ceramică, plus obiecte din fier din aceeași perioadă.

Și cum ploaia venea peste noi, am considerat că ar fi bine să ne retragem acasă, evident, la un grătar, o bere și la povești. Povești care au durat până undeva către 2 noaptea.

A venit dimineața, ne-am trezit, și după cafea, ne-am îndreptat către Consiliul Județean pentru ștampila de care au nevoie băieții pentru hartă. Deși am stat cu emoții, n-au fost probleme comparativ cu alte capitale de județ. Ceea ce n-a putut decât sa mă bucure. In 3-4 minute totul a fost gata.

Și ne-am îndreptat către cel de al doilea loc din planul de bătaie: Podul medieval din Cănțălărești. Podul ăsta are o poveste aparte, în sensul că, mulți dintre noi, care locuim în partea asta a Moldovei, știm de la cei mai în vârstă ca noi, care știu de la cei mai în vârstă ca ei, cum că, de fapt, Bătălia de la Podul Înalt, care este marcată și prin Statuia Ecvestră a lui Ștefan cel Mare, nu a avut loc în zona pe care deja o știe toată lumea, ci aici, la Cănțălărești. Cât e de adevărat, nu știu, dar foarte multă lume așa știe. Oricum, podul e construit în secolul XVII și la acea vreme, satul nu exista.

Din tot ce gândisem eu că ar fi de vizitat în județ (o să fac un articol separat), astea sunt cele doua locuri pe care Sebi și Robert le-au considerat mai interesante. Și au și dreptate, pentru că sunt mai puțin cunoscute decât toate celelalte.

Ba nu, de fapt sunt trei, pentru că după ce ne-am despărțit, în drumul lor către Iași au zis că se vor opri să vadă și Movila lui Burcel.

Una peste alta au fost două zile frumoase, cu doi oameni de nota 10, două zile în care mi-am adus aminte de copilărie și de locurile prin care nu mai fusesem de ceva vreme. Așa cum va spuneam, Sebi, Robert, sunteți oricând bineveniți şi mă bucur că v-aţi simţit bine. 🙂

Uite de asta-mi place Redescoperă România. Pentru locurile pe care le promovează și pentru că adună oamenii la un loc. Și pentru că-mi place prea mult ce fac băieții in Redescoperă România pe 2 roți, dar și proiectul Redescoperă România, vă rog să-mi permiteţi să autentific acest lucru. 🙂

PS: Ştampiluţa este cadou din partea Petrom Romania, Ana Bulgăr şi Anca Bundaru, cărora, evident, le mulţumesc! 🙂

“Redescoperă România pe doua roţi” este un proiect www.visurat.ro şi Petrom, susţinut de Microsoft Internet Explorer 9, Romtelecom, Autozone şi Panasonic. Parteneri media: Trilulilu.ro, Top Gear şi Realitatea.net.

„Redescoperă România” este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Sursa Foto 3,4 şi 5



2 Responses to “Redescoperă România pe 2 roţi a ajuns şi la Vaslui”

  1. Jocuri says:

    Salutare, nu stiu daca m-ati vazut prin zona pe la Podul medieval din Cantălaresti, eram tot pe motor ( un mic Ninja verde inchis ), nu stiam de unde sa va iau:) Acum mi-am dat seama cine sunteti. Pacat ca nu am apucat sa stam un pci de vorba. Mi-ar fi facut mare placere. Multumesc. Cristian

  2. […] tocmai am vorbit, exista şi Şantierul Curţile Domneşti, despre care v-am povestit atunci când Sebi şi Robert au ajuns la Vaslui. Nu vă mai spun nimic decât că sper că va veni o zi când se vor relua lucrările aici. Sursa […]

  3. […] am scris România când am putut, am încercat să-l ajut cum am putut, chiar şi atunci când a fost făcut pe două roţi. Acum, fac şi eu parte din echipă. Şi abia […]

  4. […] pe 2 roţi (împreună cu Sebi şi Robert) a ajuns la Vaslui, Curţile Domneşti din Vaslui arătau aşa. Şi, chipurile, era un şantier […]

Leave a Reply