Drezina, Moara Veche, tanti Maria Ganea şi Nelu Dogaru’
V-am zis în prima zi că am făcut 1200 de kilometri cu maşina, dar parcă simţeam nevoia să merg şi câţiva pe calea ferată… Şi, dacă tot eram în zonă, cum altfel decât cu drezina?! Mihai Blotor este programator, dar asta nu-l împiedică să se ocupe şi de drezina pe care o s-o vedeţi în imaginile de mai jos. E greu… E foarte greu, mai ales când te loveşti de tot felul de probleme, fie că ţin de mecanică, fie că ţin de legi, scuzaţi-mă că spun, idioate.
Cu toate astea, Mihai vrea să nu lase drezina să moară… Da… mai trebuie să cosească pe traseul respectiv, îi mai sare lanţul drezinei, mai cade un şurub, se întâmplă multe… A căzut lanţul şi când eram noi acolo, şi m-am bucurat mult că am putut să-i fiu de ajutor, iar partea cea mai interesantă a fost la final, când am întors cu toţii vagoanele şi locomotiva. Să ştiţi că, dacă v-aţi dat cu drezina lui Mihai şi la final nu l-aţi ajutat s-o şi întoarcă, plimbarea a fost degeaba… Şi trebuie să ajungeţi să-l cunoaşteţi pe Mihai şi să vă plimbaţi cu jucaria lui! Nu doar pentru mocăniţa, dar şi pentru traseul care este minunat! 🙂
Filmulețul este facut de colegul și prietenul Răzvan Baciu. 🙂
Următoarea oprire a fost la Hosman, la Moara Veche, unde gazdă ne-a fost Johen Cotaru. Omul a conservat cât şi cum a putut toate utilajele de morărit, lucru pe care o să-l vedeţi şi în imagini. Aici o să găsiţi şi o mică moară în adevăratul sens al cuvântului, dar şi o fierărie. Moara conţine atât un circuit simplu pentru măcinat porumb, dar şi unul complet, cu sisteme de curăţat seminţele, grâul fiind măcinat şi ajutat de elevatoare. Nu în cele din urmă, o să vedeţi şi un motor “Langen & Wolf”, adus la Hosman după al II-ea război mondial. Nu… nu este funcţional… Este destul de vechi, iar consumul de combustibil este destul de mare. Însă pâinea care se coace în această zonă arăta într-un mare fel şi este atât de gustoasă încât nici nu vă imaginaţi… 🙂
Am lăsat în urma Hosman-ul şi am ajuns în Alma Vii, loc unde am cunoscut familia Ganea. Mai exact pe tanti Maria Ganea, nenea Liviu Ganea şi, fiul lor, tot Liviu Ganea. Familia asta are o poveste foarte interesantă… S-au mutat în Alma Vii nu cu mulţi ani în urmă, lăsând în urma oraşul. De ce? Pentru că aşa au simţit. Aşa au crezut că e bine. Şi nu cred că s-au înşelat… La ei am găsit unele dintre cele mai bune dulceţuri pe care le-am mâncat vreodată, la ei am găsit cea mai răcoritoare socată pe care am băut-o vreodată… Și nu, nu-mi era sete! 🙂
Vă spuneam că au o poveste interesantă, din ea făcând parte chiar şi satul în care locuiesc. Ne-au plimbat prin sat, ne-au arătat locuri, ne-au povestit cum fac siropul şi dulceţurile. Ei bine, sunt cam singurii din sat care fac asta. Care încearcă să aibă şi o afacere de familie, dar şi să ducă mai departe tradiţiile locului. Cât am stat în Alma Vii şi cât ne-am plimbat am văzut că la majoritatea caselor proprietarii erau la poartă. Vineri, zi de lucru, da? Şi nu m-am putut abţine să n-o-ntreb pe tanti Maria dacă e sărbătoare. A zâmbit… Ştiţi care a fost răspunsul ei? „Nu! Nu e nicio sărbătoare! Aşa îşi duc viaţa majoritatea sătenilor din Alma Vii!”…
Şi-am mai întrebat-o dacă sunt vecini care vin şi cumpăra de la ei din bunătăţile pe care le fac. Răspunsul a fost „da, vin! Chiar azi a venit cineva să cumpere câteva kilograme de roşii!”. Nu e trist, oameni buni?! Nu e trist ca într-un sat frumos şi cu tradiţii în România, într-un sat cu peste suta de case locuite doar 2-3 să muncească şi să încerce să-şi promoveze minunăţiile de locuri în care stau şi bunătăţile pe care le fac… ?!
Gata! Să lăsăm tristeţea, că mi se făcu foame! 🙂 Şi ne-am oprit la Biserica Fortificată Moşna, cu un prânz de zile mari. Nu ştiu dacă îmi era foame, dar aici am mâncat cea mai bună ciorba de perişoare din viaţa mea! Trecând peste ciorbă, aici o să găsiţi una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din zonă. Cu muzeu, cu multe lucruri conservate din acea perioadă, cu turnuri în care se poate urca dacă nu ai frică de înălţime, locuri care pot rămâne în amintire şi pot fi promovate fie că folosim filme foto de 36 de poziţii, fie că folosim carduri de 8 GB. Atenție, există scări nițel rupte, deci trebuie avut grijă la urcat. 🙂
Am plecat către Floreşti unde aveam să-l cunoaştem pe Nelu dogaru’. Am ajuns şi am fost primiţi de un sat liniştit, parcă părăsit. Am ajuns în faţa curţii, porţile fiind larg deschise. O curte mică, plină de lucruşoare cum au mai toţi oamenii de la ţară, însă plină de suflet… O familie frumoasă şi liniştită, cu copii curioşi, dar cuminţi, cu un bunic care ne-a urat să fim sănătoşi şi să trăim ani mulţi şi buni…
Nelu dogaru’ este din Alba, cu mulţi ani în urmă s-a mutat în Floreşti şi a învăţat meserie de la tatăl său. Face butoaie manual şi speră din tot sufletul să nu rămână printre puţinii din România care fac asta. Spera că ai lui băieţi să ducă mai departe tradiţia, deşi nu e chiar ce şi-ar dori pentru ei. A fost sincer… Şi sinceritatea lui ne-a făcut să zâmbim! Da, vrea şi un trai mai bun pentru copii, dar vrea şi să vadă în continuare că mai există oameni care fabrică butoaie manual.
Care, apropos, nu e unul dintre cele mai uşoare lucruri din lume. Cam o săptămână durează să faci unul de mici dimensiuni. Şi nu-şi permite să facă şi să le ţină in curte. Face totul doar la comandă, iar comenzile nu mai sunt foarte multe, deşi ştim cu toţii că, indiferent că vorbim de apă, indiferent că vorbim de vin sau ţuica, nu „stau” la fel în butoaiele din plastic… Gustul, calitatea, se pierd…
Cam asta-i şi pentru a doua zi Prin Sibiul Meu – Tag the Flag 2013. O zi cu mici tristeţi, dar cu oameni minunaţi, care fac ceva pentru ţara asta! Revin zilele următoare cu mai multă veselie! “Acu’ nu pot să vă mai scriu, că ne-am oprit la Mălăncrav, unde n-avem semnal nici să-ţi baţi telefonul sau stick-ul de internet. :)”
Tag the Flag este un proiect AIOS organizat cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
Parteneri: http://www.futurecapital.ro/, Ibis Hotel, Ambient, Staropramen, Reky Travel, Asociaţia Produs în Sibiu, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, CNM Astra, Eco Sport Team, Judith Bistro, Cafe Wien
One Response to “Drezina, Moara Veche, tanti Maria Ganea şi Nelu Dogaru’”
Leave a Reply
Subscribe & follow
felicitari pentru album..de vis!
[…] Grumăzescu (a scris aici, aici, aici) a bătut cale lungă să ajungă în sfârşit la Sibiu. Se pare că nu a mai putut rezista […]