Pe sistemul o bucurie (invitaţie) nu vine niciodată singură, când am ajuns în Bucureşti pentru #PrinBucureştiulMeu, au început să curgă şi alte invitaţii la alte evenimente. Printre ele, lansarea, sau mai bine zis, relansarea Blogoree. Era cam greu de refuzat o asemenea invitaţie, în primul rând pentru că, undeva demult, mi-am aruncat şi eu ochii pe acolo, iar în al doilea rând, nu puteam rata vorbitorii: Bobby Voicu, Chinezu, Alex Negrea, Andrei Crivăţ şi, nu în cele din urmă, Cristina Popescu (PR General Manager Romtelecom). Poate unii dintre voi se întreabă de ce şi un reprezentant de la Romtelecom? Simplu: pentru că relansatul Blogoree este făcut de către Bobby împreună cu Romtelecom.

Ce vrea Blogoree de la noi/voi? Să ne/vă arate ce, unde, când, cum, de ce, de unde, până când, cam cât, etc, toate aceste întrebări găsindu-şi loc în aceeaşi propoziţie/frază cu cuvântul „blog”. Cum se va face acest lucru? În primul rând prin intermediul forumului, dar şi prin intermediul workshop-urilor care vor urma.

Revenind la vorbitori, fiecare şi-a amintit cam ce se întâmplă în perioada în care Blogoree a „apărut pe piaţa”, cam cât de ajutaţi au fost de către forum să ajungă unde au ajuns acum, cum s-au format primele comunităţi de bloggeri, însă a fost şi sesiune de întrebări din partea celor din public. Oare care au fost întrebările din public? Exact cele pe care vi le-am enumerat şi eu mai sus: de ce, unde, cum… 🙂

Nu-i interesant? Tocmai de aceea, vă sfătuiesc pe toţi să nu ocoliţi Blogoree, indiferent de întrebările pe care le aveţi. Nu se ştie niciodată de unde poate veni ajutorul. 🙂

Un filmuleţ şi mai multe imagini în continuare Citeşte restul articolului

Asta-i întrebarea. Știam că sunt mulți care au scris despre asta, la vremea respectivă citindu-le articolele. Între cei care și-au dat cu parerea, sau care, într-un fel sau altul, și-au pus aceeași întrebare, Cristina, Nina, Marius, Manafu. De ce mai scriu și eu un articol pe astă temă? Pentru că zilele trecute am primit un comentariu la unul dintre articolele mele. Și încă nu-s lămurit.

De aceea, cititorule, întreb și eu: ar trebui să menționăm în articol că e unul sponsorizat, sau nu? Dacă da, de ce, daca nu, de ce? Apoi, mai vin cu o întrebare: dacă eu nu menționez în articol că e unul plătit, ce te face pe tine să crezi că articolul e sponsorizat? Doar faptul că scriu de bine despre un anumit produs?

Pentru că dacă nu menționez acest aspect, voi trăi cu senzația că, mulți dintre voi, vor crede că e un articol plătit. Asta înseamnă că nu mai pot scrie un post doar așa…pentru că-mi place un anume produs, decât în cazul în care spun că nu am primit nimic, ca pur și simplu îmi place acel produs și-l recomand?

Deci? Cum facem? 🙂

Sursa Foto

Am ceva vreme de când îmi pierd destul de multe ore prin online-ul ăsta. Şi ştiu că despre asta au scris mulţi. Şi o să mai scriem mulţi. Dar într-un final, poate, nu va mai fi nevoie. Poate vom învăţa cu toţii că munca trebuie răsplătită. Si nu, nu mă refer la bani. Mă refer la altceva.

M-am apucat să scriu acest articol pentru că în urmă cu câteva zile, cam în aceeaşi zi, s-au adunat câteva chestii. Mai întâi, Sorin Tudor publica un articol despre Bunele practici în blogosferă, în care, mai apoi, s-a dovedit a fi o mică eroare. La scurt timp, Denisa da un tweet la care eu am dat RT. Iarăşi, la scurt timp, dar la foarte scurt timp (foarte scurt timp însemnând câteva minute), Mircea Meşter da pe twitter următoarea.

Aşa cum spuneam, la Sorin s-a rezolvat problema. Cu Mircea am discutat, mi-a spus că informaţia i-a fost dată de către Sebastian Toma, colegul lui de redacţie, şi sincer, nu pot să nu-l cred. Acum nu ştiu dacă Sebastian a văzut informaţia la mine sau la Denisa. Nu mai contează…

Alt episod. Era Duminică, ziua în care eu reuşesc să îmi arunc ochiul pe bloguri. Şi cum dimineaţa, la prima oră, deschid 4 bloguri, printre care şi cel al lui Cabral, văd articolul, las tot şi mă apuc de scris. Pun sursă, tot ce trebuie. Public. În câteva ore, apare şi articolul pe Realitatea. Vedeţi ceva oarecum asemănător la mine în paragraful 2 şi în articolul celor de la Realitatea?!

Ideea e în felul următor. Sorin s-a înşelat. Eu m-am înşelat în ceea ce-l priveşte pe Mircea. Dar aceste lucruri se întâmplă în fiecare zi, sau aproape în fiecare zi. Oare de ce? Oare de ce nu ştim să preţuim munca unui om? Oare de ce nu învăţăm să facem acest lucru? Poate unii nu ştiu ce înseamnă Sursă. Poate unii nu ştiu ce înseamnă RT. Poate unii nu ştiu ce înseamnă online. Poate unii nu ştiu ce înseamnă blogging. Poate unii nu ştiu ce înseamnă Social Media. Nu-i supărare. Google va sta la dispoziţie.

Dar, învăţaţi câteva lucruri elementare şi de bun simţ. Când scrieţi un articol, dacă-l copiaţi integral (deşi nu se face), puneţi sursa. Când scrieţi un articol, dacă v-aţi inspirat de undeva, puneţi sursa. Dacă vedeţi ceva pe Facebook, daţi un share omului, şi nu puneţi content-ul de parcă sunteţi de la “CNN, MSNBC, etc”. Dacă vedeţi că vreun “onliner” a dat ceva pe twitter, daţi RT şi nu daţi ştirea de parcă aţi descoperit-o singuri.

Fraţilor, nu e nicio ruşine să faceţi asta. Indiferent că sunteţi A-listeri, M-listeri sau Z-listeri, nu vă cad oo-le, nu va scade din popularitate, nu intraţi în top 10 Alexa, nu puneţi mai mult pe masă, nu vi se îngraşă conturile, nu scade dolarul, nici euro, nici francul elveţian, nu găsiţi frigiderul plin acasă, nu vă faceţi plinul moaca la benzinărie. Şi ghici ce?! Soarele va răsări tot dimineaţa, va apune seara, anul va avea tot 365 zile (pentru moment), tot 12 luni, fiecare lună tot atâtea zile, ziua tot 24 de ore, iar voi, teoretic, vă veţi împărţi ziua aşa: 8 ore repaus, 8 ore somn şi 8 ore muncă.

Atunci, învăţaţi să munciţi…

Sursa Foto

Cel puţin in cazul meu, se poate. De fapt, trebuia să mă gândesc că se poate, ţinând cont că, probabil, sunt printre puţinii care nu au internet pe mobil, dar şi pentru că, poate, sunt printre cei care au o vârstă şi ştiu şi cum e fără internet.

Aşadar, după cum spuneam în ultimul articol, am încercat să stau o săptămână fără internet. Nu de tot, cu anumite “limite”, pe care le-am scris atunci. Şi mi-a ieşit. Ce-am făcut în săptămâna care a trecut? O grămadă de chestii. Partea interesantă e că nu m-am chinuit sa fac acele chestii. În sensul că nu îmi spuneam “m-am plictisit…oare ce să mai fac”. Au venit de la sine.

Am văzut/revăzut câteva filme, aproape am terminat de citit Vând kilometri, cartea lui Mihai Barbu (pe care v-o recomand din toată inima), am fost şi mi-am făcut un control la ochi (nu la unul ci la doi medici), dacă tot am avut treabă cu ochii am ajutat-o şi pe a mea mamă să-şi facă o pereche de ochelari, mi-am făcut ITP-ul la maşină, ocazie cu care am aflat că sunt câteva mici probleme pe la motor şi pe care le voi rezolva curând, plus tot felul de alte chestii casnice.

Citește restul articolului

Spuneam mai demult pe Twitter că vreau să fac un experiment, subiectul fiind “cum ar fi fără internet”. Alex mi-a luat-o puţin înainte şi a făcut experimentul. Numai că, eu vreau să încerc altceva.

Experimentul va dura o săptămână. Sau cel puţin aşa-mi propun. Însă, aşa cum spuneam, eu voi încerca altceva, în sensul că programul va fi cam aşa: timp de o săptămână nu voi scrie pe blog şi nu voi intra pe niciun site. Cu atât mai mult pe cele de socializare. Nici Twitter, nici Facebook, nimic. De fapt voi incerca să nu folosesc aroape deloc net-ul. Singurul lucru pe care-l voi face va fi următorul: dimineaţa şi seara îmi voi verifica mail-urile şi voi răspunde doar acelora care nu suferă amânare.

Fără Facebook sigur aş putea trăi, dar să vedem cât rezist fără blog, Twitter şi restul. 🙂 Voi ce ziceţi? Reuşesc?

Haidi pa! Ne citim lunea viitoare. 🙂

Sursa Foto

Despre Ana nu știu ce să spun. A rămas același om pe care l-am cunoscut online cu mult timp în urmă, același om pe care l-am cunoscut offline la How To Web și omul care pune umărul și face ceva frumos cu Redescoperă România. O cunoașteți? Bine. E foarte bine. N-o cunoașteți? Nasol… Ar fi timpul… 🙂