O frapieră din nuiele, câteva „cuburi de gheaţă” acrişoare şi o micuţă sticlă de „şampanie”. Asta a fost imaginea pe care am avut-o în momentul în care am deschis cutia pe care o primisem. Plus că toate aveau “broboane” de apă pe ele. Probabil fuseseră ţinute peste noapte într-o încăpere fără căldură.

Da, frapiera era un coş din nuiele, cuburile erau câteva lămâi, iar sticlă de şampanie, noul Ciuc Natur Radler. Deşi istoria lui începe cam acum 100 de ani, în România are doar câteva zile de când a apărut. Şi încearcă să-şi facă loc pe piaţă.

Cum a început totul? Păi cam aşa: era vara anului 1922. Într-o cârciumă din Germania, proprietarul, Herr Franz Xavier Kugler, se pregătea să primească nişte ciclişti. Şi pentru că erau mulţi, îngrijorat de faptul că nu-i va ajunge berea, i-a venit ideea să o amestece cu limonadă. Cei care erau în bar au fost încântaţi de gust, iar Herr Kugler, pentru a-i onora, a numit nouă băutură Radler (în germană înseamnă ciclist).

Şi, începând de acum, o s-o găsiţi şi în România. Cum? Într-un amestec de 63% limonada şi 37% bere, cu 1.9% alcool, în sticle de 0.5 litri şi doze de 0.5 litri.

Îmi place? Trebuie să fiu sincer şi să spun că, dacă vin de la alergat, sau sunt vreo 30 de grade afară, dă-mi, te rog, câteva sticle bune să mă răcoresc. E perfect pentru astfel de situaţii. Dacă totuşi ies la o bere cu băieţii, probabil voi alege un Ciuc curat, fără limonada. Însă, sunt convins că fetele vor alege un Radler. Sau mai multe… Pentru că are ceva aparte… Ceva fin… 🙂

Şi cum se anunţă o vară „de vis”, sigur o să mai încerc Radler-ul. De aceea, Ciuc, McCann, mulţumesc frumos că v-aţi gândit la mine! Şi felicitări pentru promovare, pentru felul în care aţi gândit campania şi pentru felul în care aţi gândit prezentarea lui Radler. Jos pălăria! 🙂

Să tot fie vreun an de când am văzut pentru prima dată Schlag den Raab. Şi vinovatul pentru faptul că mă uit este amicul Mircea Meşter. La el am şi văzut pentru prima oară emisiunea.

Ce este Schlag den Raab? Pe scurt, un concurs. Un concurs difuzat pe Pro 7, un concurs la care câştigul este în bani. Cine participa? Cunoscutul prezentator TV Stefan Raab împotriva unui concurent ales. Pe Stefan Raab, probabil, mulţi dintre voi şi-l aduc aminte de la ediţia Eurovision la care a participat pentru Germania. Dar să trecem peste… Concursul durează câteva ore bune, este difuzat de doar câteva ori pe an şi este o emisiune live. Premiul este de 500.000 de euro, iar dacă Stefan reuşeşte să-şi învingă concurentul, banii sunt reportaţi pentru ediţia următoare, deci nu poate spune nimeni că Ştefan ştie ceva din timp…

Din câte am observat, cel mai mare report de până acum a fost de 3 milioane de euro, câştigat de un tânăr doctorand în vârstă de 26 de ani, în Mai 2009.

Probele? Unele, dintre cele mai „cretine”, altele, extrem de interesante… de la biliard, la tenis de masă, la muls vaca, la rupt mijlocul de la covrigei astfel încât să nu rupi marginea şi până la teste de cultura generală care se fac pe timp. De multe ori nu înţeleg mai nimic. Stau cu google translate şi scriu ce văd pe ecran pentru a reuşi cât de puţin să prind ideea probei. Dar e atât de bine făcut încât, aşa cum spunea şi Mircea, nu e nevoie să ştii germana pentru a înţelege. Oricum îţi vei da seama despre ce e vorba.

De ce-mi place? Pentru că nu este în genul concursurilor de pe la noi, concursuri în care prezentatorii se maimuţăresc şi fac ca toate visele. E un concurs la care ambii concurenţi sunt foarte atenţi la probele respective şi îşi dau tot interesul. E şi firesc… sunt nemţi, ce Dumnezeu… Şi apoi să nu uităm şi premiul de 500 mii sau mai mare.

De ce am scris articolul? Nu ştiu… Poate pentru că am obosit să-l văd pe Horia Vîrlan spunând la Cireaşa de pe Tort „da… s-o fi făcând la voi în Moldova aşa… La noi se face aşa”. Deşi cred că e un profesionist… Poate pentru că am obosit să-l văd pe Dan Negru încercând să ne arate că „blondele” sunt mai deştepte decât noi. Deşi cred că e un profesionist… Poate pentru că am obosit să-l văd pe Andrei Gheorghe spunând la Lanțul Slăbiciunilor „Eşti prost… Pardon… Eşti veriga slabă”. Deşi cred că e un profesionist… Poate pentru că am obosit să văd la Master Chef trei „specialişti” care te umilesc şi te privesc de sus… Deşi cred că sunt nişte profesionişti… (apropo… uitaţi-vă la TV Paprika… e un concurs asemănător, dar n-o să vedeţi nesimţirea juriului de la Master Chef, fie ea și regizată).

Poate pentru că m-am plictisit de concursurile pe care le văd la noi… Poate am obosit să văd idioţenii pe aproape toate posturile TV… Poate pentru că voiam să vă spun că există un concurs de o asemenea anvergură, despre care, poate, nu ştiţi şi care încă nu a ajuns la noi. Printre ţările care au cumpărat licenţa, până acum avem Bulgaria, Croaţia, Franţa, Georgia, Norvegia, Serbia, Suedia, Marea Britanie şi Australia. Cu toate astea, dacă o să vă uitaţi pe hartă, o să vedeţi că este trecută şi România ca având un concurs cu formatul împrumutat de la Schlag den Raab. Să dea naiba dacă ştiu care-o fi, că n-am văzut nimic până acum să semene…

Oricum, dacă vreodată va face cineva acest concurs şi în România, acela nu va putea fi altul decât Pro TV-ul. Uitaţi-vă la următoarea ediţie Schlag den Raab şi o să înţelegeţi de ce spun asta. Este un show complet, este un show complex, este un show de bun simţ, este un show în care e nevoie de mai multe “locaţii” pentru a se putea desfăşura. Şi de mulţi bani…

PS: Şi, vă rog, nu-mi serviţi clişeul cu “schimbă canalul dacă nu-ţi place”…

… nimic nu te face mai mult să zâmbeşti şi să ţi se umple inima de bucurie decat un om care te sună să-ţi spună “Mulţumesc! Mi-ai salvat viaţa!“. Nimic…

Sursa Foto

Că eu abia am pus mâna pe ea zilele trecute. Nu ştiam că apăruse, şi chiar am avut o surpriză. Are aceleaşi dimensiuni cu moneda de 50 de bani pe care o ştim cu toţii, materialul este acelaşi (alamă), cantul este tot inscripţionat, doar elementele de recunoaştere sunt cu totul altele.

A apărut în Septembrie 2011, şi odată cu ea, tot cu titlu comemorativ, a fost lansată şi o monedă pentru colecţionari, valoarea nominală fiind de 200 lei. Oricum, ambele sunt dedicate aniversării a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân.

N-o să vă spun ce conţine fiecare dintre cele două monede în parte. Detaliile le găsiţi aici. Însă, vreau să vă spun că moneda de colecţie este niţel mai mare, adică are un diametru de 27 mm (faţă de 23.75 mm), cântăreşte 15.55 grame (faţă de 6.1 grame), este făcută din aur, cantul nu este inscripţionat, iar tirajul este de 250 bucăţi (faţă de 5 milioane de bucăţi, moneda aflată în circulaţie).

Nu ştiu dacă sunteţi interesaţi de bănuţul de colecţie, în sensul că nu ştiu de unde ar putea fi achiziţionat (sau dacă mai există), dar ştiu că preţul de vânzare (inclusiv broşura de prezentare) este de 4.360 de lei, fără TVA. 🙂

Încă o imagine în continuare

Coboram liniștit treptele scării de bloc în care locuiesc. Eram în timp, și nu întârziam la serviciu, deci nu mă grăbeam. Când am ajuns la etajul I, din capătul scărilor, jos, la parter, văd o servietă diplomat pusă frumos lângă perete.

Evident, prima reacție, cea văzută în filme. Pam-pam… Oare ce-o fi cu ea?! Am ieșit cât am putut de repede din scară, m-am uitat stânga-dreapta să văd dacă nu e vreun vecin care o lăsase acolo. Nimic… Tot drumul până la serviciu m-am gândit „să sun la 112, să nu sun… să sun… să nu sun…” Evident, până la urmă am sunat. Și până să-mi facă legătura cu Poliția, operatoarea m-a întrebat diverse chestiuțe. De bun simț, zic eu. Bine… a scăpat și o întrebare care m-a făcut să râd. N-a fost idioată, la intrebare mă refer, ci doar prost pusă… „Era descuiat diplomatul? Sau încuiat?” Normal, a venit și răspunsul meu: „dumneavoastră aveți impresia că eu am pus mâna pe diplomat?”. De fapt, săraca, voia să mă întrebe dacă era cu capacul deschis sau închis.

Mi-a făcut legatura cu nenea de la Poliție. Din nou un set de întrebări. Printre altele, polițistul m-a întrebat de ce nu am sunat de la fața locului. Bună întrebare… „N-am sunat, că… n-am sunat…” N-aveam ce să-i spun… Omul nu mi-a zis nimic, dar am realizat singur după aceea. A încheiat spunându-mi doar că va trimite urgent un echipaj.

O să vă dau doar două exemple care n-ar trebui să vă dea de gândit atunci când/dacă veți fi într-o astfel de situație. În primul rând, odată cu trecerea timpului, se poate întâmpla ceva. Cu cât e mai târziu, cu atât poate fi mai grav. Bun… există posibilitatea ca acea servietă diplomat să fi fost goală și lăsată acolo de vreun omuleț pentru a o lua vreun necăjit. Dar n-avem de unde ști că-i așa. Orice se poate întâmpla.

În al doilea rând, din momentul în care eu am văzut servieta, până să vină echipajul de poliție, putea dispărea, iar cei de la Poliție ar fi putut crede că am făcut vreo glumă și i-am trimis până acolo degeaba. Sigur că au mai fost oameni care au ieșit înaintea mea din bloc și au văzut servieta. Sunt oameni care pleacă înaintea mea la serviciu. Deci martori ar fi… Chiar… oare ei de ce n-au sunat… ?

Concluzie? Pățiți vreodată așa ceva? Sunați la 112 atunci. În secunda aia. Nu mai târziu… Că e posibil să fie prea târziu… Poate nu, dar…

Later edit: Ce a înțeles presa vasluiana? Mai exact, cum știe domnul “jurnalist” Daniel Tanasuc să faca presă? Exact cum vedeți în imagine, sau în articolul scris chiar de mâna domniei sale. Tipic vasluian, tipic românesc!

Încă o imagine în continuare Citește restul articolului

L-am fotografiat la puţin timp dupa ce ieşise din cabina telefonică (fără uşi) în care intră din când în când pentru a se feri de vântul de afară.

Apoi am fost şi am stat de vorbă cu el. Nu spun cum îl cheamă. Nu spun ce scrie pe cartea lui de muncă. Nu spun nici ce salariu are. Oricum, primeşte (atunci când salariul vine la timp) mai puţin decât cheltuim unii dintre noi pe ţigări într-o lună. Mult mai puţin. Și nu vreau să spun tot ce mi-a povestit pentru că nu aş vrea să-i fac cumva rău.

În fiecare zi sta de la ora 8.00 la ora 17.30, iar sâmbăta sta până la 18.00 şi vinde, sau primeşte taloane pentru Super Bingo Metropolis. 10 ore… 10 ore indiferent că afară e soare şi cald, indiferent că afară sunt -13 grade (cam atât erau la ora la care am făcut eu fotografiile). Și nu vrea să lucreze aici, dar nu are ce face, pentru ca firma la care lucra s-a închis…

Repet întrebarea din titlu: cum aşa… ?! Ada îmi spunea pe twitter că totuşi e bine, că are un job şi să privesc partea plină a paharului. Are dreptate, nu spun nu, dar totuşi… Mi se pare crunt…

L-am întrebat dacă vrea să-i aduc ceva de mâncare sau un ceai. De mâncat, mâncase, dar ceaiul nu l-a refuzat…

Trist… Foarte trist…

PS: Şi da, hai să nu-i mai judecăm nici pe reporterii care stau în frig ore bune şi care mai scapă câte o “dudă”… De fapt, hai să nu mai judecăm oamenii care muncesc ore întregi în frig… Vreți?

Mai multe imagini în continuare Citește restul articolului