Acesta NU este un pamflet și NU trebuie tratat ca atare. Iar orice asemănare cu personajele reale NU este pur întâmplătoare. Este reală! Și vreau să vă avertizez că este un articol foarte lung.

Înainte de a începe să vă spun povestea vreau doar să întăresc ceea ce am scris în titlul articolului. Da, angajații de la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) nu stimulează, nu susțin și nu sprijină absolut deloc Programul de STIMULARE a înnoirii Parcului auto național, sau, mai pe scurt și cunoscut de toată lumea, Programul Rabla. Surprinzător, nu? Tot pentru angajații AFM o să dau și explicația verbului “a stimula” din DEX: A face să crească energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja etc.

Personajele principale din „schiță” sunt: Domnișoara de la compania auto, Colegul domnișoarei de la compania auto, Doamna de la Radieri, IDIOTUL/IDIOATA Domnul/Doamna de la AFM.

Personajele secundare sunt: eu și mama.

Mașina părinților mei are vreo 15 ani. Și cam începuse să dea semne de “gripă”, “artrită”, de ce să nu recunoaștem, spre “deces”. După o reuniune de familie ajungem la concluzia că trebuie „scoasă de la aparate” și luată una nouă. Cum? Evident prin Programul Rabla! Pentru că, nu-i așa, de ce să nu ne folosim de această oportunitate pusă la dispoziție de către statul român. Că doar de asta ne stimulează… Să casăm mașini vechi, care poluează, și să ne luăm mașini noi, care poluează mai puțin, nu? Ca să nu mai vorbim de faptul că toată lumea câștigă. Noi, statul, finanțatorul, fabricantul de mașini, firma de casează mașina veche… Toată lumea mănâncă o pâine…

Și ce-ți poți lua de aproximativ 7000 de euro (bani pe care, de fapt, nu-i ai, pensionar fiind, și faci rată la bancă pentru ei)? Așa cum bine spunea marele “filosof” în viață Jonny Smith, băiatu’ de la Fifth Gear, 6000 de lire sterline nu prea înseamnă mult în lumea mașinilor din ziua de azi. Îți poți lua 2 pahare de sampanie facute de Aston Martin, două sticluțe cu ediția limitată after shave de la Bentley, sau, de ce nu, o jantă de Bugatti Veyron. Fără anvelopă, evident. Sau cea mai ieftină mașină din Europa, o Dacia Sandero. 🙂

Să începem. Așa cum vă spuneam, reuniune de familie. Citește restul articolului

Așa-i că din când în când vă mai uitați la paginile la care ați dat like în decursul timpului și ați avut un moment în care să vă întrebați „când Dumnezeu am dat eu like acestei pagini”? Eu am pățit-o și știu mulți care au pățit la fel. Ei, cam despre asta e articolul de azi. Despre promovarea unei pagini de Facebook prin intermediul Facebook. Da, aia cu bani. Și să încep povestea.

Săptămâna asta am făcut un test. Am vrut să văd ce se întâmplă cu o pagină de Facebook atunci când plătești pentru promovare. Și o să vă spun de la început că Facebook nu vă păcălește. Pentru banii pe care-i dați, Zuckerberg și băieții lui fac cu banii voștri exact ce vă spun. Nu mint cu absolut nimic. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Sau, mai bine spus, tu, în comparație cu ei, înțelegi altfel promovarea. 🙂

Bun! Mai întâi, după cum bine puteți vedea din prima imagine de mai jos, trebuie să-ți alegi un text care să te reprezinte, apoi domeniile de interes și țările unde dorești să fii promovat. Urmează pasul al doilea (imaginea 2), unde-ți alegi persoanele țintă (femei, bărbați sau ambii) și limitele de vârstă între care să se încadreze acei oameni.

Și, nu în cele din urmă, bugetul pe care ți-l permiți. Eu am ales un buget de 4 lei pe zi (cel mai mic fiind de 2 lei pe zi) și perioadă de promovare timp de 7 zile. Aici trebuie să știți că, în funcție de țările pe care ți le alegi, numărul de like-uri pe care ți-l promit cei de la Facebook poate crește sau poate scădea. În cazul meu, pentru cele 5 țări (România, Italia, Spania, Portugalia și Franța), ei mi-au promis între 2 și 8 like-uri în fiecare zi. Și s-au ținut de cuvânt. Am avut în fiecare zi undeva către maxim, adică 7-8 like-uri.

Citește restul articolului

…şi, deopotrivă, domnul Radu Paraschivescu. Ştiţi bine că mie-mi place mult să scriu despre expresiile româneşti şi nu doar despre cele româneşti. Scriu despre ele, încerc să mi le explic, încerc să vi le explic, dacă nu ştiu pun întrebări în articole, încerc pe cât se poate să le las scrise şi pentru cei care vin din urmă. Şi să nu credeţi că lumea nu-i interesată. Văd lucrul ăsta în dashboard-ul blogului. Adică văd ce au mai căutat cei interesaţi şi cum au ajuns pe blogul meu.

Sigur… nu-s cel care a inventat expresiile româneşti, nu-s singurul care scrie despre ele. Oricine poate scrie şi vorbi despre ele. Şi e firesc să fie aşa. Nimeni nu a înregistrat expresiile româneşti la OSIM, nu? Dacă ar fi ceva de spus e doar faptul că sunt, poate, printre puţinii care s-au gândit să facă un astfel de blog. Dar asta e cu totul altă discuţie.

Să revenim… Se făcea prin luna lu’ octombrie 2014 că domnul Ioan T. Morar îmi dădea ca temă un articol pe care să-l dezbat pe blog, articol al cărui titlu era A da sfoară-n ţară. Pe lângă explicaţia titlului, în articol am mai făcut o paralelă şi cu expresia A drege busuiocul. Că aşa-mi venise mie bine, să pun într-un articol nişte expresii care nu sunt corect folosite.

Pe 06.04.2015, fără să vreau, dar ajutat de a mea cumnată, descopăr un articol publicat pe Digi24, unde domnul Radu Paraschivescu, ce să vezi, dezbate aceleaşi expresii despre care scrisesem eu cu ceva vreme în urmă. Fix aceleaşi. Foarte frumos! Şi mă bucur că a făcut ca acele două expresii să ajungă la cât mai multă lume pentru a putea fi folosite corect.

O singură întrebare am: Citește restul articolului

Acesta este un articol cu un subiect despre care mă tot feresc să scriu de ceva vreme: Religia. Este un articol despre două poveşti. Pentru ca, nu-i aşa, până la urmă, ambele sunt poveşti, nu?

Cred că deja aţi văzut şi citit articolul din Adevărul, articol care ne arată câteva pasaje din manualele de Religie de clasa a treia. Aceste pasaje, oricine ar spune orice, şi vorba Simonei Voicu, cea care a scris articolul, pot afecta emoţional un copil.

Cu ghilimelele de rigoare, o să extrag dintre aceste pasaje doar unul, capitolul fiind numit “Pedeapsă şi iertare”. Care spune aşa: “ Într-un alt manual de clasa a treia, tot la cultul ortodox, copiii află cum a fost pedepsită o tânără care nu a mers să se închine la moaşte de Sfânta Paraschiva, preferând să facă murături în ziua de sărbătoare. Pentru că a continuat să muncească, deşi a fost atenţionată de mamă că este păcat, tânăra a fost călcată de o maşină când a ieşit din casă să cumpere o pâine. Tânăra s-a însănătoşit după ce mama ei “a alergat la Sfânta Parascheva să-i ceară iertare şi să se roage pentru salvarea acesteia”.

Până la urmă, aşa cum spuneam mai sus, o poveste, nu? Bun! Atunci hai să vă mai spun şi eu una, de această dată, istorică. Toată lumea ştie că Ştefan cel Mare a fost un om foarte credincios şi că a construit câte o biserică după fiecare bătălie pe care a câştigat-o. Şi, probabil, tot credincios fiind, a făcut ce veţi citi mai jos. Tot în acea vreme, pe aici, prin zona asta în care am avut (sau nu) norocul să mă nasc, era un ţăran pe nume Şoiman a’ lu’ Burcel. Omul ăsta n-avea o mână. Iar povestea spune cam aşa:

Citește restul articolului

Mă duc ieri până la Carrefour Market să cumpăr ceva. “Decât” nişte cartofi. Intru, îi pun în coş şi merg spre casa de marcat. Doar două case deschise. Şi aproximativ 15 oameni la fiecare dintre ele. Eh, îmi zic, cât poate dura?! Mai ales că văd scris undeva, printre altele, “rapiditate la case”. Într-adevăr, rapizi cei doi băieţi, dar cât pot face şi ei?! Las coşul jos, mă îndrept către unul dintre ei şi îl întreb:

– Nu te supăra, nu se mai poate deschide încă o casă?
– Nu, îmi răspunde. Tot personalul prezent la servciu e cel pe care-l vedeţi.
– Ok. Atunci scoateţi, vă rog, pancarta asta.
– Care?
– Asta! Şi i-o arăt cu mâna.

Probabil nici el n-o citise (deşi lucra acolo) la fel cum cred că nici mai bine de jumătate dintre clienţi n-o făcuseră. Pentru că cei de la rând au izbucnit în râs. Da, pe pancartă scrie “în cazul în care sunt mai mult de 3 clienți la o casă vă garantăm deschiderea unei case suplimentare”. Şi, pentru ca întotdeauna cineva trebuie să-i sară în ajutor unui coleg, intervine unul dintre domnii care asigura paza magazinului spunându-mi ca restul angajaţilor sunt în concediu medical din cauza unei viroze. Şi, dacă am ceva de comentat, există un număr de telefon la care pot suna pentru a le da idei celor de la Carrefour.

Citește restul articolului

Cum arăta Piaţa Vidin înainte? Pentru “nostalgici”, pentru cei care vor să-şi aducă aminte, pentru cei care nu au mai fost de câţiva ani prin Vaslui, pentru curioşi, aveţi aici câteva poze. De unde s-a plecat şi cum arăta proiectul făcut de către cei de la Emo Group? Aruncaţi-vă un ochi aici. Rezultatul? Îl aveţi în imaginile de mai jos. Aşa arată nouă Piaţă Centrală Vaslui.

Nu ştiu ce consideraţi voi, dar eu, aşa cum spuneam şi în articolul trecut, o consider una dintre cele mai moderne pieţe din ţară. Evident, pentru felul în care arată. Ce-mi place cel mai mult şi cel mai mult? Parcarea care se află deasupra pieței. Și, nu în ultimul rând, faptul că proiectul a fost respectat în proporţie de 100%. Sincer, nu m-am aşteptat să fie o “copie fidelă”. Mă aşteptam să respecte în mare, dar nu chiar “la punct şi virgulă”.

Citește restul articolului