Ştiţi, pe lumea asta există oameni şi “oameni”! Există vedete şi “vedete”! Astăzi vreau să-i mulţumesc unui om care e şi Om şi Vedetă. Şi se numeşte Roxana Ciuhulescu. De ce vreau să-i mulţumesc? În primul rând pentru că e Om.

M-am văzut cu ea o singură dată. Şi în acele momente am înţeles că-i omul care lasă totul deoparte pentru a te ajuta atunci când ţi-e greu. Şi nu s-a oprit în a-mi arăta că e om doar atunci… A continuat de-a lungul anilor… Roxana va răspunde oricând la telefon, chiar dacă e ziua ei (deşi cred că o sună sute de oameni), Roxana te va suna întotdeauna înapoi atunci când îi prinzi linia ocupată să vadă ce s-a întâmplat (chiar dacă nu-ţi mai are numărul în agenda din diverse motive), Roxana te va suna oricând doar pentru a vedea ce mai faci şi cum mai eşti, te va suna întotdeauna de ziua ta, deşi e cine e. Îşi va găsi timp şi pentru asta. Întotdeauna!

Am scris aceste rânduri din două motive. Am (inclusiv) oameni pe care-i consider foarte apropiați și pe care-i sun de ziua lor şi nu răspund, după care, la vreo câteva zile, când îi suni spun “mda… N-am răspuns pentru că eram ocupat…”. Un om, oarecare, era ocupat… Înţelegeţi ce scriu eu aici? 🙂 Roxana nu va face niciodată lucrul ăsta. Cel puţin mie nu mi s-a întâmplat niciodată. Asta e primul motiv. Iar cel de al doilea e pentru că astăzi e ziua ei. 🙂

La mulţi ani, Roxana! Să fii sănătoasă şi să ai parte de tot binele din lume! Şi-ţi mulţumesc pentru că eşti Om! 🙂

M-am născut în Vaslui, oraşul Vaslui, am copilărit în Vaslui, oraşul Vaslui, şi încă locuiesc şi trăiesc în Vaslui. Oraşul Vaslui! Și nu, nu mi-e ruşine cu asta. Nu mi-a fost niciodată. Însă, trebuie să recunosc, cu lucrurile urâte care se întâmplă în Vaslui, în judeţul Vaslui şi chiar în oraş, da, mi-e ruşine. Cu toate astea se mai întâmplă şi lucruri frumoase… Puține, într-adevăr, dar se întamplă. Și sunt și locuri care merită vizitate în Vaslui, în județul Vaslui…

De ce m-am pornit să scriu acest articol? Pentru că am o problemă cu unele titluri şi articole în care apare cuvântul “Vaslui”, fie că vorbim despre presă, fie că vorbim despre bloguri.

Aşadar, dragi jurnalişti, dragi oameni de media, dragi bloggeri, nu mai daţi titluri de genul “Un vasluian a făcut…”, “Un vasluian a dres…”. Motivul este foarte simplu: dacă veţi scrie aşa, mintea oricărui cititor va asocia acea persoană cu oraşul Vaslui, nicidecum cu locul în care se întâmplă acţiunea. Vă vin în ajutor tocmai pentru a înţelege… Dacă veţi scrie un articol despre un locuitor al oraşului Roman nu veţi pune cu siguranţă un titlu de genul “Un nemţean a făcut…”. În cel mai fericit caz veţi scrie “Un romaşcan a făcut”, La fel şi în cazul unui locuitor din Focşani, nu veţi scrie “Un vrâncean a făcut…” ci “Un focşănean a făcut…”. Va mai dau un exemplu? Ok! Sunt sigur că în cazul unui locuitor din Lugoj nu veţi scrie “Un timişean a dres…” ci “Un lugojean a dres…”. E atât de simplu…

Sigur, mai e un motiv pentru care am vrut să scriu acest articol. În ultima perioadă văd tot felul de titluri şi articole cu și despre Vaslui în presă şi pe bloguri. Pe unele le citesc, pe unele nu. De ce? Pentru simplul motiv că văd scris cuvântul “Vaslui”. Ultimul pe care l-am citit e scris de Piticu. A, nu ştiţi cine-i Piticu? Mai bine… Nu vă dau link pentru că articolul este complet cretin şi e scris de către un om obtuz, un om limitat, pe care-l cunosc şi de la care, la un moment dat, aveam ceva aşteptări. N-a fost să fie… Să nu fiu înțeles greșit… Fac și eu glume cu și despre localitatea în care m-am născut, râd la articolele celor de la TimesNewRoman.

O să închei spunându-vă ca da, orcine ar spune ceva, campania Anti-Click pornită de Andrei Cismaru a făcut ceva (vedeţi şi un banner care încă mai există în partea dreaptă a blogului)… Deşi nu am fost mare cititor de can-can nici înainte, deşi, de o perioadă, deschid televizorul doar pentru a vedea M.A.S.H. sau vreo emisiune pe vreun post de genul Discovery, campania lui m-a făcut să nu mai dau click pe titluri şi articole de rahat (iertată-mi fie exprimarea)… Cu siguranţă nu sunt singurul!

Şi da, acest articol a fost scris de un vasluian…

Sursa Foto

Sună ciudat…vă rog să nu vă supăraţi pe mine, dar sună ciudat… Leapşa Timpului. Am senzaţia că e o leapşă pentru cei care au ajuns la o vârstă considerabilă, sau pentru cei bolnavi de vreo boală incurabilă şi nu mai au timp să facă lucrurile pe care şi le-ar fi dorit. Sună ca un The Bucket List şi mi-e tare greu să răspund.

Mi-e greu pentru că, în primul rând, chiar n-am niciun lucru pe care să mi-l fi dorit să-l fac şi nu l-am făcut, şi nu am lucruri pe care mi le doresc şi pe care, cândva, nu le voi face. Ştiu, sună ciudat, ceea ce înseamnă că ori sunt eu limitat, ori, într-adevăr, mi s-au îndeplinit până acum toate dorinţele.

Nu ştiu de la cine a plecat leapşa, însă am citit ce a scris Marieta (de la care am şi primit leapşa), Mihai şi Claudiu. Şi am văzut acolo multe chestii. O să menţionez câteva: călătorii, sport, zbor cu avionul, paraşutism, scuter, citit, învăţat, bridge, muzicş si multe altele.

Nu mai fac sport, aşa e. Dar mă opreşte cineva? Da, ştiu, munca, laptop-ul, lenea. Nu călătoresc atât de mult pe cât aş vrea. Şi banii sunt o problemă, dar şi timpul. Oricum, cât am călătorit în ţara de când cu blogul, nu călătoream acum câţiva ani. Blogul m-a dus la Bucureşti de foarte multe ori, blogul m-a dus la Cluj, blogul m-a dus la Timişoara, blogul m-a dus la Poiana Braşov şi blogul mă va mai duce în multe locuri în ţara asta. Peste graniţă, am fost în destule locuri şi o să mai merg. Câteva destinaţii ar fi Maroc, Brazilia, Peru, Venezuela, Thailanda. Vor veni, sunt sigur. 🙂

N-aţi zburat cu avionul? Nu-i nimic. O să aveţi timp. Mihai, n-ai scuter? O să-ti iei, aşa cum spuneai şi tu. Nu citiţi? Cine vă opreşte? Marieta, nu mai joci bridge? Păi ia găseşte-ţi tu 3 „pensionare” ca tine 🙂 şi apucaţi-vă de bridge. Claudiu, te rog, nu mai ţine chitara doar pentru a o şterge de praf. 🙂

Ok, sunt situaţii când problemele de sănătate nu-ţi dau voie să faci diverse lucruri pe care le-ai fi putut face înainte. Atunci, da, ai tot dreptul să scrii ce n-ai făcut şi ce ţi-ai fi dorit să faci. Şi să nu înţelegeţi greşit. Nu este un articol în care să vă judec. E doar un alt articol motivaţional. 🙂

Încă o dată, vă rog să mă scuzaţi, dar la leapşa asta o să răspund peste vreo 50 de ani. 🙂

Bună, numele meu este Sorin, am 38 de ani şi am chestii pe care mi le doresc. Cândva, le voi face. Nu ştiu când va fi acel cândva, dar va fi. 🙂

Sursa Foto

N-am fost interesat să urmăresc, nu sunt interesat să urmăresc şi nu voi fi niciodată interesat să urmăresc imagini de la unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale planetei. Eu, cel puţin, consider ca am treburi mult mai importante de făcut. Ce m-a împins, însa, să scriu acest articol? Tot ce am auzit pe la „radio” şanţ, tot ce am văzut scris pe diverse site-uri (pentru că, inevitabil, acolo unde dădeai click, era scris despre asta), pe twitter, pe facebook, unde vreţi voi, tot ce am auzit vorbindu-se chiar si intre fetele care vând zarzavaturi în piaţă.

Bineînţeles, mă refer la nunta Prinţului William cu Kate Middleton. Am auzit multe…foarte multe… De la faptul că deşi rochia este creaţie Sarah Burton, ideea a fost a lui Kate, pana la faptul că mireasa s-a machiat singură. Şi multe…multe altele. Eu cred că unora ori le place să viseze frumos, aşa ca-n poveştile cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, ori nu-mi dau seama…

Copii, hai să vă spun părerea mea. Kate este o fată frumuşica, nici pe departe vreo frumuseţe răpitoare, care, poate, a ştiut ce vrea. Cu toate că eu nu sunt convins că a ştiut ce vrea. Kate este o fată pe care „bogăţia” şi „titlurile” au atras-o către acest pas. Kate este un „copil” care crede că va „răsturna” Regatul Unit al Marii Britanii. Kate este „un copil” care crede că viaţa sa va fi aceea a unei prinţese din poveşti. Şi nu e aşa. Să fim serioşi…

Citeşte restul articolului