Sau nu… Dar asta e doar în funcţie de voi şi de ce aşteptări aveţi de la un orăşel aflat la malul mării în sudul Franţei. Cum am ajuns acolo? Simplu! Și complicat, în acelaşi timp. Oricum, dacă m-aţi fi întrebat pe mine cu aproximativ o lună în urmă, Franţa era ultima țara pe care aş fi vizitat-o în viaţa asta. Nu pentru că nu merită… Ci doar pentru că m-am gândit că e foarte aprope de noi şi o pot vizita oricând, plus că nu-mi place foarte mult limba. Acum? M-aş întoarce oricând acolo. 🙂

Revenind, de ce simplu? Păi, de ceva vreme mă tot uit la pozele din La Ciotat pe care le pune bunul amic Ioan T. Morar pe contul lui de twitter. Cine este Ioan T. Morar? Nu cred că mai e cazul să vă spun. Probabil ar trebui să scriu măcar o carte despre cine este el. 🙂 Iar pentru cei care nu-l cunosc, Google vă stă la dispoziţie. Bun! După ce le-am văzut (pozele), şi după multe discuţii cu el legate şi de alte aspecte, oarecum la invitaţia lui de a vizita acea zonă, ne-am hotărât să mergem să-l vizităm şi să vedem locurile. 🙂

De ce complicat? Pentru că traseul nostru a fost ceva de genul tren – autobuz – avion – avion – autocar – tren – maşina. Şi vă explic mai jos cu tot cu costurile de rigoare.

Pentru a ajunge în Hyeres, dacă nu sunteţi din Bucureşti, evident, trebuie mai întâi să luaţi trenul. Din Gara de Nord, pentru a ajunge la aeroport, puteţi lua autobuzul 780 (cam 3.5 lei biletul). Am ajuns la avion. Noi am ales o versiune cu escală în Bruxelles Charleroi. Până acolo am zburat cu Wizz Air, de acolo şi până în Franţa am zburat cu Ryanair. Cost total pentru două persoane dus-întors a fost de 352 euro, biletele fiind cumpărate cu ajutorul unor mai vechi cunoştinţe ale noastre, cu care am mai colaborat, Cristina Suciu, Iulia Oprescu şi Veronica Cranta, 3 fete inimoase de la Tavel Mama, care vă vor ajuta întotdeauna cam cu ce vacanţă v-aţi dori voi şi vă vor răspunde la orice mail de care aveţi nevoie. Şi credeţi-mă, nu vă mint cu nimic! Chiar sunt nişte persoane deosebite şi la care puteţi apela când aveţi nevoie. 🙂

Şi-am ajuns în Franţa… (more…)

Prin 2011, când Redescoperă România pe 2 roţi (împreună cu Sebi şi Robert) a ajuns la Vaslui, Curţile Domneşti din Vaslui arătau aşa. Şi, chipurile, era un şantier arheologic…

După doi ani, în 2013, au început să se întâmple lucruri. Şi, acelaşi sit pe care l-aţi văzut mai devreme, a început să arate aşa. Acum, în 2015, Situl arheologic Curtea Domnească din Vaslui e gata şi arată cam cum vedeţi în pozele de mai jos.

Complexul pe care-l vedeţi se află lângă Biserica Domnească „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, biserică ctitorită de către Ştefan cel Mare, construită în 1490 pe locul unei biserici mai vechi şi reconstruită în 1820 de către Maria Cantacuzino, văduva logofătului Costache Ghiga şi proprietar al târgului Vaslui.

Ce e trist? Doar faptul că a trebuit să treacă atâta timp până când locul ăsta uitat de lume să fie băgat de cineva în seama şi sa fie refăcut. Ce e frumos? Că e gata şi arată foarte bine. E un mic colţ de linişte pentru oraş, e un loc unde am văzut deopotrivă bunici, părinţi şi nepoţi ieşiţi la plimbare. E, până la urmă, încă o bucată de pământ în Vaslui care nu a rămas uitat şi pe care s-a refăcut ceva. 🙂

Ce mă bucură? Faptul că târgul ăsta, aşa mic cum e el, începe să devină din ce în ce mai frumos!

PS: Tot aici am găsit şi o expoziţie a pictorului vasluian Lucian Spiridon. Sincer? M-am uitat atent, şi-mi place ce a lăsat mâna şi pensonul lui pe pânză. 🙂

Citește restul articolului

Iaca m-am întors de pe coclauri. Ştiţi? Am plecat aşa, cu inima strânsă în zona Drobetei, a Orșovei, a Cazanelor… Şi ştiţi de ce? Pentru că, fără să se supere nimeni, întotdeauna am considerat-o cea mai săracă zona a ţării. Şi este din punct de vedere economic. Dar mai ştiţi ceva? E atât de bogată în frumuseţea zonelor turistice de nici nu vă imaginaţi. Am mai trecut cu mulți ani în urmă pe acolo, dar nu m-am oprit să văd tot ce era de văzut. Mai mult, în expediţia Goodyear4x4 (aşa-mi place mie s-o numesc) am ajuns în locuri în care nu multă lume poate ajunge, sau multă lume nu vrea să ajungă. Şi asta din cauza dificultăţii traseelor. Locuri în care nu cred că vei vedea vreodată urme de cărbuni arşi de la grătare, pet-uri şi doze de bere sau suc… mă rog… urme de “civilizaţie”.

Ne-au dus acolo trei Ford-uri Kuga echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV şi un Ford Ranger echipat cu anvelope Goodyear Wrangler, pentru că au fost locuri în care, aşa cum spuneam mai sus, nu se poate ajunge chiar uşor și nu cu orice maşină. Prima oprire a fost Vineri seara la peştera Topolnița, intrarea Prosăcului. Da, este peştera cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, a doua ca mărime din România şi, se spune, a 17-a din lume. Excelent traseul bătut cu piciorul până acolo, însă, din păcate, nu am putut ajunge la intrare din cauza apelor crescute în această perioadă a anului.

Ne-am resemnat şi am plecat către satul Jupâneşti, unde ne-a aşteptat Tudor Sahanovschi, un moldovean (din Chişinău mai exact) de nota 20, aciuat pe aceste meleaguri, care ne-a aşteptat cu o plăcintă cu brânză de urlau şi lupii în pădure. Ca să nu mai vorbesc de rachiul de cireşe pe care n-am putut să-l degust aşa cum trebuie deoarece încă eram conducător auto. 😀

Citește restul articolului

Nu ştiu dacă mai era nevoie să vă spun că-mi plac maşinile. Nu ştiu dacă mai era nevoie să vă spun că-mi place România. Şi când spun România mă refer la toate frumuseţile pe care le întâlnim în vacanţele scurte sau în concedii. Am avut ocazia să mă “dau” cu diverse maşini, la fel cum am avut ocazia să văd multe locuri din ţara asta. Şi, cu siguranţă, o să mai am ocazia. Problema e că, de fiecare dată, le-am făcut separat. Şi testele cu maşini, şi vacanţele prin ţară.

Acum e altceva… E altceva, pentru că plec în weekend în, dacă îmi e permisă formularea, expediţia #goodyear4x4. E frumos ce au făcut oamenii ăştia, pentru că strâng în acelaşi loc un și un drive-test cu nişte maşini echipate corespunzător, dar și locuri frumoase din România, locuri în care ne vor duce acele mașini.

Cu ce vom merge? Cu 3 Ford Kuga echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV.

Ce vom vizita? Citește restul articolului

V-aţi dorit vreodată să ajungeţi într-o cetate, într-un castel şi să fiţi singurii vizitatori? Să fiți singuri în toată cetatea? Să simţiţi că locul acela vă aparţine şi că nu o să fiţi “deranjaţi” de nimeni? Eu mi-am dorit întotdeauna. Şi în urmă cu două săptămâni mi s-a îndeplinit visul. Am ajuns la Cetatea Râşnov şi, cu excepţia Cavalerului Cetăţii, lui Samo (sau aşa cum puţină lume-l ştie, Gheorghe Samoilă, străjerul şi colecţionarul de la Cetatea Râşnov), a unei doamne care-şi deschidea magazinașul de suveniruri şi a unei domniţe de la care ne-am cumpărat un borcănel de şerbet, absolut nimeni nu mai era în cetate. Aaaa, ba mint… Mai erau nişte pisicuţe năstruşnice pe care o să le vedeţi în imaginile de mai jos. 🙂

N-o să vă spun multe lucruri despre Râşnov. Probabil ştiţi deja, iar dacă nu, Google şi Wikipedia vă stau la dispoziţie. O să vă spun doar că oamenii din Cetate sunt acolo tocmai pentru a vă ajuta, pentru a vă răspunde la întrebări la care poate niciodată nu ați găsit un raspuns. Am stat la o cafea cu Cavalerul Cetăţii şi este un om deosebit, sociabil, chiar dacă mantia și privirea ascuțită îl fac să para taciturn şi inabordabil… 🙂

Ne-a povestit multe despre cetate, ce s-a întâmplat cu ea în acele câteva luni în care nu a putut fi vizitată, ce s-a întâmplat după. Am fost şi i-am văzut şi atelierul în care, apropos, o să găsiţi foarte multe chestii lucrate chiar de mâna lui, dar şi multe suveniruri pe care nu le veţi găsi în multe magazine de gen, pentru simplul motiv că se merge cumva într-un circuit închis. Acele obiecte sunt date spre vânzare doar magazinelor de suveniruri din locuri de, să le spunem, profil (vezi cetăţi, castele, hoteluri etc).

Vă las cu pozele şi vă doresc să prindeţi şi voi Cetatea Râşnov în linişte… Şi nu uitaţi să-i luaţi la întrebări pe cei care au grijă de Cetate. Sunt nişte oameni deosebiţi. 🙂

Mai multe imagini în continuare Citește restul articolului

Cum e să pleci de acasă Joi, spre Sibiu, în tricou, apoi să ajungi la Bran, Luni, tot în tricou, să te culci seara și să te trezești dimineață, să te uiți pe geam și să vezi zăpadă? Cred că nu poate fi ceva mai frumos, mai ales știind că ești la munte, la Bran, așa-i? Spune-ți voi…

O să vă las cu pozele de mai jos și o să revin, într-un alt articol și cu imagini de la Castelul Bran. Pentru că este, probabil, unul dintre cele mai frumoase castele ale românilor… Am curajul să spun, fără să cred că greșesc cu ceva, este in top 5 cele mai frumoase castele din România!

Dar, revenind, ce poate fi mai frumos?! Afară e iarnă, iar în Stâna Bran iți cântă o moldoveancă, pe nume Inga, în rusește… ?! Ce… ? 🙂

PS: Tot ce se întâmplă la Club Vila Bran, dar absolut tot, este de nota 20! Deși nu este un complex “all inclusive”, angajații de aici pot face în așa fel încât să nu părăsești complexul timp de câteva zile. Credeți-mă, nu ai timp să te plictisești. 🙂

PPS: Nu, acesta nu este un articol plătit!

Mai multe imagini în continuare Citește restul articolului