După un an destul de zbuciumat și “zgomotos” (până acum), am avut nevoie de nițică liniște. Și am fost aici. La Mănăstirea Hadâmbu… Și am gasit exact ce aveam nevoie… Liniște… N-o să va spun prea multe. Vă las cu imaginile și o să înțelegeți că este unul din locurile unde o să găsiți exact ce am căutat și eu…
PS: Ca să nu căutați prea mult pe unde se află, este la 30 de kilometri de Iași, în comuna Mironeasa.
Atenţie! Acesta este un articol care conține plasare de oameni şi locuri! Şi, pentru o viaţă sănătoasă, “consumaţi” zilnic Oameni şi Locuri…
…
–Grumăzescu, ţie nu ţi se pare cam lung drumul ăsta?
-Ba da, frateeee… Eu nu înţeleg de ce durează atât. Parcă mergem de zile… M-a ucis…
-Nu mai pot! M-a terminat…
… după câţiva kilometri
–Andrei, deşi am promis că mă întorc mai târziu cu Mone în oraş, nu cred că mai pot. (Dragoş, să nu te superi pe mine :)) Nu sunt în stare… Drumul Cluj – Mărişel mă disperă… Când ajungem tai lemne, car apă, dau zăpadă, dau de mâncare la animale, fac ce vor ei, dar nu mă mai întorc în Cluj nici să mă baţi!
-Nu ştiu, nu mă interesează ce-ai promis, nu mă interesează ce faci… Ideea e că nici eu nu mai pot. Mergem de 40 de kilometri şi am senzaţia că nu mai ajungem…
Asta discutăm noi, printre altele, pe traseul Cluj – Mărişel. Sunt 50 de kilometri. Doar 50… Am făcut în viaţa mea multe trasee de 50 km. Numai dacă mă gândesc la traseul Iaşi – Vaslui, vă spun că l-am făcut de câteva zeci de ori. Ideea e că niciodată un drum de 50 de km nu mi s-a părut mai lung. Şi atunci când eram în maşină cu Andrei nu înţelegeam de ce mi se părea atât de lung. Abia acum, la câteva zile după ce s-a terminat WWWParty, am înţeles…
Drumul nu era lung. Era ca oricare alt drum de 50 de kilometri, numai că am mai avut şi vreo 10 km cu sosea acoperită cu zăpadă. Iar eu nu mai aveam răbdare… Voiam să ajung cât mai repede la Cabana Moţilor… Voiam să ajung şi să-mi umplu sufletul cu bucuria fiecărui fulg de nea, cu liniştea pe care o aşteptam, cu tot ce mă bucura în copilăria despre care vă povesteam în articolul trecut. 🙂
Într-un final am ajuns. Deşi poate e greu de crezut, din momentul în care am coborât din maşină, am început să mă simt din nou copil. Aveam flash-uri cu imagini din vacanţele petrecute la bunici. Ela şi Sebi ne aşteptau zâmbitori (exact cum făceau bunicii mei). Zăpada era acolo și ne înconjura (exact ca la bunicii mei). Nişte lătrături se auzeau parcă venite de departe (exact ca la bunicii mei). Frigutul ne bătea fiecare milimetru de piele (exact ca la bunicii mei). În cabana era cald, iar mesele erau pline cu bunătăţi (exact ca la bunicii mei). Iar liniştea… liniştea… 🙂
Despre oamenii care au fost acolo? Nu ştiu ce aş putea să vă spun… Da, pentru că acolo am fost împreună cu nişte oameni pe care eu îi consider prieteni. Nu o să vi-i înşir. I-au menţionat şi Andrei şi TV DeCe-ii. Şi le mulţumesc şi eu! Le mulţumesc pentru că sunt buni, calzi, atenţi, sufletişti, inimoşi, săritori, exact aşa cum spuneam, sunt OAMENI! Deşi pe câţiva dintre eii-am cunoscut abia acum, am senzaţia că-i ştiu de ani grei… N-a fost nicio secundă în care să zic “oare ce să vorbesc cu el/ei? Cum aş putea să încep o discuţie? Ce să le spun? Ce să-i întreb? Ah… am hârâit puţin scaunul… Oare n-am deranjat pe cineva?”. Nimic din toate astea… Iar cei cu care avem deja câteva zile bune petrecute împreună de-a lungul anilor ştiu bine că sunt la sufletul meu… 🙂
Înainte să închei, doar două lucruri vreau să mai spun despre WWWParty din acest an.
1.pentru că am dorit să mă încarc, să-mi umplu inima de frumos, de linişte şi de bucurie, am ieşit la un moment dat afară. Voiam să stau puţin singur. Şi am găsit într-o ladă de pe cerdac nişte saltele pentru şezlonguri. Am luat una, am pus-o pe un scaun şi am stat afară “ascultând” liniştea. Poate e greu de crezut, dar n-am simţit frigul. 40 de minute minunate am stat afară cu gândurile mele… Gânduri care erau “ucise” de frumuseţea şi liniştea de care eram înconjurat. Nu ştiu cât aş mai fi rezistat… Poate mult, poate puţin. Oricum, am fost trezit frumos din “vis” de ceva şi de către cineva, mai exact de un protest paşnic şi de Liviu Alexa. Abia atunci am realizat că mi-e frig… 🙂
2.Sebi şi Ela au stat cu noi până târziu în noapte. Ela a rezistat până la 3 jumate. Şi nu a stat pentru că există posibilitatea ca noi, oaspeţii, să mai vrem ceva. Nu mai aveam nevoie de nimic! Deja ne oferiseră tot ce ne-am dorit. După asta am aflat… A rămas cu noi pentru că i-a plăcut. Pentru că s-a simţit bine cu noi. Ceea ce m-a făcut să înţeleg că aveam dreptate… La Cabana Moţilor au fost nişte Oameni… 🙂
Ştiu că voi nu ştiţi… Poate nici Andrei, nici Alina, nici Răzvan… Dar cu aproximativ un an în urmă scriam pe twitter că-mi doresc un Crăciun la ţară. Cu frig, cu tăiat de porc (deşi nu pot să mă uit la aşa ceva), cu tot ce înseamnă tradiţii de sărbători, cu linişte, cu zăpadă. Mi-era dor rău de astfel de lucruri. Mi-era dor de toate lucrurile pe care le-am văzut şi simţit ani la rând atunci când eram la şcoală şi-mi petreceam mai toate vacanţele la bunicii mei de la ţară… 🙂
A trecut ceva timp… Şi parcă toţi cei 3 de mai sus au ştiut ce-mi doresc (ați știut? :))…
Deşi îmi e dor de bunicii mei şi de iernile petrecute cu ei, cineva s-a gândit la mine şi la faptul că îmi e dor de câteva zile petrecute undeva unde să pot avea măcar puţin tot ce aveam în copilărie. Da… deşi încă nu e Crăciunul, voi avea două zile cu tradiţii, zăpada şi lucruri frumoase… Şi mai e ceva… O să am lângă mine şi câţiva dintre oamenii la care ţin… Nu… nu-i numesc bloggeri. Sunt doar oameni care mi-au devenit prieteni mulţumită blogurilor.
Acum sunt în tren şi mă îndrept cu emoţie către Cluj şi către WWWParty… De ce cu emoţie? Pentru că e locul unde i-am cunoscut pe Andrei şi pe Zicu. Pentru că e locul unde-mi voi revedea câţiva dintre prieteni. Şi pentru că e locul care-mi va reaminti de copilărie… Doamne… Chiar îmi e dor de perioada în care nu aveam griji, de perioada în care nu aveam nici cea mai mică idee ce voi face peste 10, 20, 30 de ani… De perioada în care mă bucuram de zăpadă, de tradiţii şi de serile petrecute cu oamenii care erau cei mai importanţi în viaţa mea… 🙂
Acum va fi altceva. Dar așa cum spuneam și mai sus, faptul că voi fi pentru cateva ore alături de câțiva prieteni buni într-un loc care-mi va reaminti de tot ce însemna pentru mine “frumos” cu cațiva ani in urmă, nu poate decât să mă bucure!
Am ajuns şi la ziua 4 în Barcelona. Zi pentru care am rezervat doar două obiective. De ce doar două? Pentru că ambele necesită timp pentru a le descoperi şi necesită timp pentru a ajunge la ele, în special dacă alegeţi să faceţi Barcelona pe jos aşa cum am făcut noi. Iar cele două obiective sunt Sagrada Familia şi Parc Guell. Ambele pline de istorie, de frumos, până la urmă, ambele pline de mister, de necunoscut… 🙂
Sagrada Familia. Ştiţi care este senzaţia atunci când ajungi pentru prima oară lângă Sagrada Familia (cel puţin din punctul meu de vedere)? Mergi pe străduţele din Barcelona, vezi oameni, vezi magazine, vezi tot ce vrei, auzi tot ce vrei. Şi nu vezi nimic din Sagrada. Nici măcar un turn. Te apropii… Şi printre clădiri se zăreşte… Puţin pentru început, dar începi să realizezi ce înseamnă Sagrada Familia. Mărimea ei… Şi ajungi… Ei bine, pentru câteva minute nu respiri, nu clipeşti, nu auzi nimic, nu vezi nimic altceva… Doar catedrala… Deşi în jurul tău sunt sute de oameni… Oameni care fac poze, care se plimba, care stau la rând pentru a vizita. Este deosebită, îţi spui… Este ceva… Şi poate printre puţinele lucruri care-ţi vin în minte în acel moment sunt cuvintele spuse de Elies Rogent, directorul şcolii de arhitectură din Barcelona (Escola Tecnica Superior d’Arquitectura) absolvite de către Gaudi: “Cine ştie dacă am dat diploma unui nebun, sau unui geniu… Timpul o va spune…”
Construcţia a început pe 19 Martie 1882, primul architect fiind Francisco de Paula del Villar. Se pare că Francisco de Paula del Villar şi Gaudi nu s-au înţeles complet în ceea ce priveşte stilul neogotic început de primul, şi la fix un an, pe 18 Martie 1883, Gaudi preia complet proiectul şi începe să-şi lase amprenta pe Sagrada Familia. Pe scurt, 18 turnuri. 12 dintre acestea reprezintă cei 12 apostoli, 4 sunt “rezervate” pentru cei 4 evanghelişti, unul pentru Fecioară Maria, iar cel mai înalt este al lui Iisus Hristos. Deşi vă avea o înălţime de 170 de metri, nu va fi cel mai înalt punct al Barcelonei, acesta fiind reprezentat de Montjuic. De ce? Pentru simplul fapt că Gaudi a considerat că lucrarea sa nu poate să o depăşească pe cea a lui Dumnezeu. 🙂
Deşi nu ştie nimeni când va fi gata, până acum au fost date tot felul de termene, poate cel mai interesant fiind anul 2026, la 100 de ani de la moartea lui Gaudi. Şi una din principalele probleme în ceea ce priveşte finalizarea construcţiei este constituită şi de finanţare. Pentru că totul se face fără bani de la guvern, mai exact cu bani veniţi din donaţii private şi din încasările venite din vânzarea biletelor de intrare.
Nu ştiu ce să vă spun mai mult… Vă las să descoperiţi singuri Sagrada Familia atunci când veţi ajunge la Barcelona. Vă las imediat şi cu pozele, dar şi cu un filmuleţ. 🙂
Sigur că nu sunt singurul care, atunci când este în vizită într-un oraş, îşi organizează traseul astfel încât să cuprindă cât mai multe obiective. Toată lumea face la fel. Sau, cel puţin, aşa cred… De aceea, cea de a treia zi a fost rezervată pentru Placa de Catalunya, La Rambla, La Boqueria, Monumentul Columb, Port Vell, Acvariu, Catedrala Seu şi Muzeul Picasso, obiective care se afla, oarecum, pe aceeaşi, să-i spunem, “trasă”. Sunt cam în aceeaşi zonă, foarte aproape unele de altele.
Placa de Catalunya. Nu, Placa Catalunya nu este doar o piaţă sau unul din principalele “noduri” care face legăturile cu restul zonelor din Barcelona, aici referindu-mă la transportul în comun şi tot ce înseamnă el (metrou, FGC, Aerobus, autobuze). Este mai mult decât atât. Este locul unde o să găsiţi fântâni arteziene, statui, bănci, porumbei… locul unde vă puteţi trage puţin sufletul înainte de a intra pe binecunoscuta stradă La Rambla. Şi da, este considerat a fi centrul Barcelonei, “buricul” oraşului, locul în care se întâlneşte oraşul vechi face cunoştinţă cu modernismul zilelor noastre. Opriţi-vă puţin aici, staţi câteva minute, uitaţi-vă în stânga şi-n dreapta şi veţi înţelege… 🙂
După care continuaţi cu La Rambla. Mai e nevoie să spun că este una dintre cele mai cunoscute străzi din lume? Nu cred… Mai e nevoie să spun că este una dintre cele mai aglomerate străduţe din Barcelona? Nu cred… Mai e nevoie să spun că aici veţi găsi de la terase, la cafenele, la magazine cu suveniruri, la renumitele statui vii, la vânzătorii ambulanţi de tot felul de chestiute, la vânzătorii de flori sau de păsări şi până la caricaturişti? Nu cred… Mai e nevoie să spun că aici veţi găsi şi Muzeul Erotic, cel de la balconul căruia o domnişoară vă v-a invita cum ştie ea mai bine sa-i călcaţi pragul? 🙂 Nu cred… O să vă las să descoperiţi singuri La Rambla… Singurul lucru pe care vi-l mai spun e faptul că, în magazinele de suveniruri, nu cele de pe aleea principală ci cele de pe margini, de la parterul clădirilor, dacă nu ai cumpărat nimic şi totuşi ai admirat ceva, la ieşire, toate acele produse vor fi la jumătate de preţ. Intraţi, uitaţi-vă la brelocuri, magneţi, bluze, tricouri, căni… tot ce vreţi voi. Apoi ieşiţi şi o să vedeţi cum o să fiţi traşi de mânecă de către angajaţii magazinului… 🙂
Vă spuneam în Ziua 1 că ne-am oprit la Monument a Rius i Taulet, punctul care face trecerea între parcul Arcului de Triumf şi Parc de la Ciutadella. Ei bine, în ziua 2 ne-am întors în acel loc şi am continuat cu vizitele. Nu doar pentru Parc de la Ciutadella, dar şi pentru Grădina zoologică din Barcelona şi pentru Cascadă, ambele fiind în aceeaşi zonă. Nu ştiu câţi sunteţi atraşi de o grădină zoologică, dar cel puţin pentru Parc de Ciutadella şi Cascadă, credeţi-mă, merită să veniţi până aici. Indiferent în ce colţ al Barcelonei sunteţi cazaţi…
Parc de la Ciutadella. Nu, nu vă imaginaţi un simplu parc cu bănci, copaci, gazon şi alei. Este un parc împărţit pe mai multe zone. Sigur… Există şi bănci, există şi copaci, există şi palmieri, există şi iarbă pe care vă puteţi odihni, există şi alei pe care vă puteţi plimba, există şi un lac pe care vă puteţi plimba cu barca. Însă există şi Castelul celor 3 dragoni, există şi L’Hivernacle, Există şi Muzeul de geologie, plus, aşa cum vă spuneam mai devreme, parcul zoo şi Cascada. Mai toate clădirile din Parc de la Ciutadella au fost construite pentru Expoziţia Universală din Barcelona (1888). Castelul celor 3 Dragoni a fost construit între ’87 şi ’88, arhitectul fiind Lluis Domenech i Montaner) şi astăzi adăposteşte Muzeul de zoologie din Barcelona. L’Hivernacle (catalana) înseamnă “casa verde” şi este un fel de mică grădina botanică. O să găsiţi aici diverse specii tropicale care nu ar avea “condiţii” să trăiască “libere” în Barcelona. Şi mă refer la clima… Aaaa… şi o să găsiţi şi un mic foişor în care se adună pasionaţii dansului şi se “antrenează”. 🙂
Şi-am ajuns la Zoo de Barcelona. Nu ştiu de ce, dar mi l-am imaginat mai mic. Poate pentru că eram învăţat cu grădinile zoologice de la noi. Ei bine, m-am înşelat… 120 de ani. Aceasta este vârsta Grădinii Zoo din Barcelona. Unde s-a ajuns după 120 de ani? La 13.5 hectare, câteva mii de animale, câteva sute de specii şi peste 1 milion de oameni care o vizitează anual. Cu ce veţi fi întâmpinaţi după ce veţi trece de poarta de intrare? Cu asta…
Recent Comments