O familie extrem de drăguţă, cu un tată de nota 10 şi o fetiţă deosebită. Sunt speciali, sunt minunaţi, sunt Jorge si Alexa Narvaez! Am si dat cu subscribe-ul pentru că-mi plac prea mult… Dacă vă plac şi vouă, îi găsiţi şi pe Facebook.
Enjoy!
Deşi mi-am spus că nu mai răspund la lepşe, pe Doru Panaitescu nu-l pot refuza. Nu ştiu… Pentru mine ideea de Crăciun sau Revelion e foarte clară. Trebuie să fie zăpadă, trebuie să fie frig. Trebuie să fie foarte frig. Trebuie să fie cel mai frig. Deci voi exclude din start destinaţiile călduroase şi pline de soare. Pentru că despre asta mă roagă nenea Doru să scriu. Şi trebuie să aleg două destinaţii pentru România şi două externe, dar să fie destinaţii, aşa cum zice şi el, realizabile, nu cam ce puteţi vedea pe hashtag-ul #ideiderevelion, hashtag născocit tot de el.
O să încep cu destinatile externe. Prima ar fi undeva în Finlanda. Destul de frig, deci e ok. Am văzut foarte multe oferte pentru staţiunea Levi, deci avem de unde alege. Al doilea loc ar fi clar Rusia. Deşi ştiu că merită cu siguranţă un sejur la Moscova şi Sankt Petersburg, n-aş vrea aşa ceva. Nu la hoteluri de fiţe, nu cu fotolii îmbrăcate în piele, nu spa-uri, nu jacuzzi, nu alte d’astea. Vreau ceva frumos, cât se poate de tradiţional, cât se poate de rusesc. Am tot căutat pe net ceva oferte, însă n-am găsit. Dacă ştiţi ceva, daţi-mi un semn.
În ţară, că tot am fost anul ăsta în Maramureş într-un loc „departe de lumea dezlănţuită”, cred că mi-ar plăcea un Revelion petrecut aici, la pensiunea Doina din Vadu Izei. Dacă aşa arată în timpul verii, imaginaţi-vă cam cum arată iarnă, nu? Însă, Revelionul meu preferat ar fi cu totul altul. Doru ştie despre ce-i vorba, dar nu se mai poate ce vreau eu… Totuşi, mi-ar plăcea un fel de sejur, undeva la ţară, care să înceapă înainte de Crăciun şi care să se termine pe 2-3 Ianuarie, cu tot ce înseamnă tradiţional românesc. De la tăiatul porcului, până la urat, semănat şi tot ce reprezintă obiceiuri strămoşeşti în frumoasa noastră ţară. Ei? Cum ar fi?
Uite că de la nişte destinaţii concrete, am ajuns, până la urmă, să vorbesc despre cum aş vedea eu un Revelion. Sunt convins că există astfel de locuri şi în străinătate, însă la noi în ţară, genul de Revelion pe care-l vreau eu, nu prea ştiu să fie. Sau nu ştiu eu bine?! Un lucru ştiu sigur şi un sigur sfat vă pot da: indiferent unde mergeţi să petreceţi sfârşitul de an, căutaţi locurile unde tradiţia îşi spune cuvântul. Şi mai lăsaţi pieptul de pui la grătar sau ceafa cu cartofi prăjiţi şi salată… 🙂
Povestea merge mai departe către Denisa, Ionela și Miruna. 🙂
Aşa mi-a venit mie pe chelia pe care o deţin. Să nu mai raspund lepşelor. Nu pentru că am ceva cu oamenii care-mi trimit aceste lepşe. Odată ce mi le dau, inseamnă că s-au gandit la mine şi au considerat că am ceva de spus. Lucru care nu poate decât să mă bucure.
Însă, uneori, se întâmplă diverse chestii: ba mă prind în pasă proastă, ba nu se lipeşte leapşa de felul meu de a fi, ba inţeleg altceva şi dau vreun raspuns care deranjează… Sunt multe, sau mai bine zis, pot fi multe.
De aceea, am hotărât că e mai bine să nu mai fiu “luat în calcul” deşi stiu că vă gandiţi la mine (unii dintre voi). Ultima leapşă la care mai răspund o să apară mâine, pentru ca vreau eu să răsăund şi pentru că a venit înainte ca omul să ştie că nu mai vreau să lepşe.
Aşa că, de mâine, No More Leapşa! Şi vă mulţumesc mult pentru înţelegere! 🙂
Piesă nouă de la amicul Cosmin Tudoran, “ficiăring” impreună cu al lui coleg SoRReLL. După cum aţi văzut bine şi în titlu, piesa se numeşte Viaţa ge Club şi a fost prezentată acum câteva minute pe ProFM.
Enjoy!
Place? Mie da. 🙂
Cum a apărut piesa? Citiți la Cosmin. 🙂
De fapt, ce faci dacă linia aeriană ţi-a pierdut bagajul? Probabil că paşii sunt la fel indiferent de companie, numai că Alitalia e un caz mai special. A fost momentul perfect de a-mi pierde bagajele. De ce? Pentru simplul motiv că vizitam două ţări care aveau temperaturi complet diferite: Spania şi România. Adică am plecat la Valencia la invitaţia celor de la Michelin, urmând ca la întoarcere să mă opresc la Timişoara pentru Redescoperă România. Şi de ce spun că a fost momentul perfect? Pentru că în bagaj aveam şi haine de vară, dar şi de iarnă (temperaturile la Valencia au depăşit 20 grade, iar în ţara băteau bine sub 10). Dacă s-ar fi întâmplat să merg ori într-o parte ori în cealaltă, „dauna” nu era atât de mare.
Bun. Pe 24 Octombrie avionul în care eram a aterizat la Valencia, ruta fiind Bucureşti, Roma (escală), Valencia. Întâmplător am ajuns printre primii la banda unde-ţi vin bagajele, banda care încă nu pornise. Şi-a pornit. Şi s-a-nvartit…şi s-a-nvartit…şi s-a-nvartit…şi s-a-nvartit. Şi geanta mea nu mai apărea. Şi bandă a continuat să se mişte până când s-au terminat toate bagajele. După care, evident, s-a oprit. N-aveţi idee cât de frustrant e. Acum îmi vine să râd, însă atunci nu ştiam pe unde s-o apuc.
Dar am apucat-o către ghişeul unde se fac reclamaţii. Am făcut reclamaţia respectivă, moment în care eşti întrebat tot felul de chestii: adresa unde doreşti să ţi se aducă bagajul în momentul în care va fi găsit, ţi se dă chiar şi un catalog cu tot felul de genţi, valize, trollere, culori şi forme, de unde trebuie să alegi cam ce s-ar potrivi cu ce ai avut tu. Mi s-a promis foarte nonşalant că valiza mea va ajunge în maxim 48 de ore, deşi toată lumea ştie că nu se întâmplă aşa, mai ales în cazul companiei Alitalia.
Recent Comments