Palatul Brukenthal, la final de Prin Sibiul M...

palatul_brukenthal

Cu greu ne-am trezit după o nuntă… Ştiţi cum e, nu trebuie să vă mai spun. Mirele şi mireasa fericiţi, încă împreună, părinţii şi naşii fără prea mulţi bani în buzunare, noi obosiţi, dar bucuroşi că le-am fost alături. 🙂

Am lăsat totul în urmă şi am plecat către Palatul Brukenthal, unde ne-a aşteptat domnul primar din Avrig, Arnold Klingeis, şi ne-a ținut puţin atenți cu discuții legate de proiectul CultTour. Despre ce e vorba? Despre strategii pentru protecţia şi valorificarea moştenirilor culturale, mai exact arhitectură, parcuri, reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal, muzeul Gheorghe Lazăr şi întregul oraş natal memorial. Apoi despre felul în care se face comunicarea pentru a se face cunoscute oferte deja existente ajutând la promovarea lor, despre analizarea situaţiei forţelor de muncă sau a personalului de specialitate necesar diferitelor forme de turism aflat în process de dezvoltare şi, nu în ultimul rând, despre felul în care poate fi dezvoltată o economie eficienta astfel încât să poată fi stabilizată şi acea forţă de muncă pe plan local.

Ştiţi ce mi-a plăcut? Faptul că în acest proiect s-au implicat o mulţime de oameni. De la Primăria Sibiu, la Consiliul Judeţean, la Fundaţia Samuel von Brukenthal, la nişte universităţi din Austria şi Germania, până la Municipalitatea Veliko Tarnovo, Bulgaria, un fel de Sighişoara noastră, oraş pe care l-am vizitat şi eu anul trecut si care mi-a placut tare mult. Una peste alta, daca vreți mai multe detalii, aici le găsiți.

Citește restul articoului

Piraeus Bank, bancomatul şi angajatul slab pr...

bancomat

Din ciclul “despre bănci”, nu alea din parc, astăzi despre Piraeus Bank România. O să vă povestesc cum unii angajaţi nu prea au ce cauta în bănci. Nu că în alte instituţii, alţii, ar avea ce căuta, dar astăzi vorbim despre bănci.

Având 3 pensionari în familie (între timp rămaşi doar doi), se întâmplă că eu să fiu responsabilul cu scosul banilor de pe card. Şi fiind zi de pensie, m-am prezentat frumos la bancomatul prestigioasei bănci Piraeus Bank. Introduc frumos cardul tatălui meu, scot pensia, introduc şi cardul bunicii, scot şi pensia ei (apropos, guvernul României, 90 de lei, pensie veteran de război). Ultima rămasă, mama. Introduc şi cardul ei, moment în care pe ecran îmi apare un mesaj de genul “bancomat indisponibil momentan, vă rugăm reveniţi”, micuţul de el, cardul, refuzând să mai iasă din fantă.

Aştept câteva zeci bune de secundă, nimic nu se întâmplă, şi intru în sediul băncii pentru a-mi expune mica problemă unuia dintre angajaţi. Mă prezint în faţa unui domn şi începe conversaţia:

– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Ştiţi, bancomatul mi-a papat cardul, iar pe ecran îmi apare mesajul…. (cel despre care vă spuneam mai sus)
– Hmmm… Nu se poate… Să mergem să verificăm! (ieşim amândoi)
– Daaaa, e clar, bancomatul s-a “restartat” şi de asta v-a înghiţit cardul.
– Bun, şi?
– Păi când se termină de “restartat” vă dă cardul înapoi.
– Sigur?
– Fără nici cea mai mică problemă! (şi intră în sediu)

Citește restul articolului

Conacul Apafi, Giovanna din Copşa Mare, Prima...

prin_sibiul_meu_tag_the_flag_2013

Da… Tot n-a venit semnalul la Mălăncrav… De aceea am şi întârziat şi vă scriu de acasă. Am suferit… A fost greu… A fost una dintre “cele mai triste seri si dimineti” din viata de “onlainăr” pentru mulți dintre cei prezenți. Da’ ne-am trezit cu toţii, am luat micul dejun şi am plecat către Biserica şi Conacul din Mălăncrav. Poate pentru mulţi nu spune mare lucru, de aceea o să vă spun că acest conac este cunoscut şi sub numele de Conacul Apafi.

Construcţia a avut loc undeva în secolul al XV-lea, proprietar fiind prinţul Apafi. Evident, la început nu arată aşa cum îl vedeţi în imagini. A fost, dacă mi-e permis să spun, o „căsuţă” obişnuită a unui prinţ din acele vremuri. Abia prin secolul XVII a început să capete conturul pe care-l vedeţi, se pare că în vremea comunismului a fost şi cămin cultural, şi abia în 2007, mulţumită Fundaţiei Mihai Eminescu, a fost restaurat în totalitate.

Ce pot să vă spun e că trebuie să ajungeţi obligatoriu în zona să-l vedeţi şi că mi-am petrecut aproximativ 40 de minute fără să mă mişc într-un şezlong găsit în curte, cu un soare care mă încălzea, cu Anca Nițoi care ne povestea despre Conac şi despre Biserică din Mălăncrav şi cu gândurile mele care o întrerupeau din când în când pe Anca… 🙂

prin_sibiul_meu_tag_the_flag_2013_0

Am plecat către Copşa Mare unde am cunoscut-o pe Giovanna, care ne-a arătat câteva case recondiţionate, case care acum pot fi închiriate. Exteriorul arată cam cum arăta odinioară, interiorul este complet modernizat, dar cu ceva urme de vechi… De tradiţional… O să vedeţi cam cum arată în imaginile de mai jos şi sper că nimeni să nu se supere pe mine, dar consider că preţul e puţin cam mare pentru buzunarele multora dintre români. Încă o dată… da, arăta într-un mare fel, dar undeva la un maxim de 120 de euro pentru o familie, pe noapte, e niţel cam mult.

Tot aici am văzut şi una dintre cele mai frumoase biserici din judeţul Sibiu. Însă partea tristă e faptul că, deşi o să vedeţi în interior şi un altar din acele vremuri, şi o orgă la care există chiar şi o partitura deasupra clapelor, e foarte mult beton în interior… Mult prea mult beton…

Citește restul articolului

Drezina, Moara Veche, tanti Maria Ganea şi Ne...

mihai_blotor_mihai_dragomir_drezina

V-am zis în prima zi că am făcut 1200 de kilometri cu maşina, dar parcă simţeam nevoia să merg şi câţiva pe calea ferată… Şi, dacă tot eram în zonă, cum altfel decât cu drezina?! Mihai Blotor este programator, dar asta nu-l împiedică să se ocupe şi de drezina pe care o s-o vedeţi în imaginile de mai jos. E greu… E foarte greu, mai ales când te loveşti de tot felul de probleme, fie că ţin de mecanică, fie că ţin de legi, scuzaţi-mă că spun, idioate.

Cu toate astea, Mihai vrea să nu lase drezina să moară… Da… mai trebuie să cosească pe traseul respectiv, îi mai sare lanţul drezinei, mai cade un şurub, se întâmplă multe… A căzut lanţul şi când eram noi acolo, şi m-am bucurat mult că am putut să-i fiu de ajutor, iar partea cea mai interesantă a fost la final, când am întors cu toţii vagoanele şi locomotiva. Să ştiţi că, dacă v-aţi dat cu drezina lui Mihai şi la final nu l-aţi ajutat s-o şi întoarcă, plimbarea a fost degeaba… Şi trebuie să ajungeţi să-l cunoaşteţi pe Mihai şi să vă plimbaţi cu jucaria lui! Nu doar pentru mocăniţa, dar şi pentru traseul care este minunat! 🙂

Filmulețul este facut de colegul și prietenul Răzvan Baciu. 🙂

Citește restul articolului

Da, Sibiul poate fi şi al meu…

prin_sibiul_meu_2013

1200 de kilometri… Atât am făcut în patru zile. Aveam o discuţie cu Brylu şi mă întreba dacă nu e obositor, dacă merită să fac atâta drum… Şi i-am răspuns că da, e obositor, dar merită! Din două motive. Primul ar fi că te revezi cu oameni pe care i-ai cunoscut cu ceva vreme în urmă şi ţi-au rămas în suflet, al doilea ar fi că urmează să cunoşti oameni care fac ceva pentru România, care merită promovaţi, aşa cum merită să vezi locuri noi şi frumoase, care, la fel, merită promovate, merită văzute, merită arătate şi celor care nu au ajuns vreodată pe acolo…. Pentru că avem o ţară atât de frumoasă!

prin_sibiul_meu_2013_0

Aşa am ajuns la PrinSibiulMeu-Tag the Flag 2013, la invitaţia lui Tudor Popa. Ştiam în mare ce mă aşteaptă, ce-o să văd, dar au fost şi multe surprize. Ne-am început ziua cu o vizită prin Sibiu, unde gazda şi ghid ne-a fost Răzvan Pop. Oameni buni… cât ne-a vorbit omul ăsta în câteva ore, şi cât de bine pregătit este, mai rar… credeţi-mă! Mi-ar fi plăcut să-l pot filma, să vedeţi ce înseamnă „bine pregătit”, dar nu ştiu dacă YouTube m-ar fi lăsat să urc atâţia GB. 🙂

Pe unde ne-a dus? Începând cu zona centrală, Primărie, strada Mitropoliei, Parcul Astra, strada Tribunei, Piaţa Armelor, strada Bastionului, strada Dealului, bulevardul Victoriei, strada Emil Cioran şi Piaţa Unirii. Despre ce ne-a vorbit? Despre tot ce a însemnat Sibiu cu mulţi ani în urmă şi cum s-a ajuns la Sibiul de astăzi, despre bresle, despre clădiri, despre faţade, de ce unele nu sunt restaurate, de ce altetele sunt şi cum s-au făcut acele restaurări, cu ce costuri, cine „şi-a pus amprenta” în unele zone, cu ce „greutăţi” ale acelor vremuri. Şi o să vă dau doar un exemplu de „greutăţi”, doar pentru a vedea şi România anului 2013 ce însemna „greutate” în acele timpuri… Ei bine, în cazul unor fortificaţii, constructorii au considerat ca materialele de care aveau nevoie erau mai uşor de transportat pe apă. Şi cum Cibinul era destul de sinuos, s-a construit o albie dreaptă… Da, aţi citit bine, s-a construit o albie dreaptă! Punct şi fără comentarii!

Citește restul articolului