Alteţa Voastră, Prinţul Paul de România, Alteţa Voastră, Prinţesa Lia de România, am o mare rugăminte la domniile voastre: dacă tot folosiţi această titulatură, “de România”, mi-ar face o deosebită plăcere să vă şi aud vorbind româneşte.

Nu e greu. Nu e greu deloc. Rupeţi-vă o ora pe zi pentru câteva lecţii cu un profesor. Atât. E păcat… Eu vă respect şi vă apreciez foarte mult, dar mi-ar plăcea să vă şi aud vorbind limba cu care, bănuiesc, vă mândriţi.

Mulţumesc!

35 de motive pentru care orice om trebuie sa vadă filmul Home…
și 35 de motive pentru care noi toți ar trebui să facem ceva…

“- viaţa a modificat atmosfera…
– pe întreaga planetă, o persoană din patru trăiește aşa cum o făceau omenii cu 6000 de ani în urmă…
– agricultura a fost prima noastră mare revoluţie…
– suntem ca orice altă specie de pe Pământ. Principala noastră preocupare zilnică este să ne hrănim…
– cu petrolul a început a era omului…
– în 50 de ani, într-o singură viaţă, Pământul a fost schimbat mai mult decât au făcut-o toate generaţiile anterioare….
– acum 40 de ani, Shenzhen, China, era doar un mic sat de pescari. Acum are sute de zgârie-nori si milioane de locuitori…
– un litru de petrol, generează mai multă energie decât 100 de perechi de mâini în 24 de ore…
– în Statele Unite au rămas doar 3 milioane de fermieri, care produc destul de cereale pentru a hrăni 2 miliarde de oameni…
– serele din Almeria, Spania, sunt grădinile de legume ale Europei. Un oraş de legume, care aşteaptă în fiecare zi sute de camioane pentru a le duce către supermarket-urile continentului…
– Los Angeles, un oraş care se întinde pe mai mult de 100 de kilometri și in care numărul autoturismelor este aproape egal cu numărul de locuitori. Dacă acest model ar putea fi urmat de fiecare societate, planeta nu ar avea aprox. 900 milioane, câte are în prezent, ci undeva la 5 miliarde… Citește restul articolului

Am observat o chestie în cazul unora dintre utilizatorii Social Media. Și nu mi-o luați în nume de rău, dar numărul de tweet-uri, RT-uri, like-uri, etc date de către o persoană, crește proporțional cu implicarea acelei persoane într-o anumită campanie de promovare.

Greșesc?

Daca da, unde greșesc? Si daca nu greșesc, de ce nu suntem atât de activi în a promova acea campanie și în rest? Până la urmă, o campanie de promovare, în cele mai multe cazuri, e ceva bun, nu? 🙂

Cartea… La început un copac, apoi o bucată de lemn transformată uşor-uşor în hârtie. Două coperţi, de obicei din carton, care au grijă de nişte foi de hârtie. Mai multe sau mai puţine. Mai mari sau mai mici. Mai colorate sau mai puţin colorate. Cu poze sau fără. Un obiect care ascunde multe. Poveşti, realităţi, amintiri, chestii tehnice, biografii, multe…foarte multe.

Cartea… Mai interesantă sau mai puţin interesantă. Vorbesc din punctul meu de vedere. Pentru că, sincer, nu cred că există cărţi mai mult sau mai puţin interesante. Există doar cărţi. Totul e în funcţie de cititor. Sigur, pe mine nu mă va interesa o carte despre chimie, dar asta nu înseamnă că nu e o carte interesantă.

Cartea… Locul în care un om a strâns multe cuvinte şi le-a aşezat frumos, în aşa fel încât să ne placă. Şi pentru asta a pus mult suflet. Locul în care autorul vrea să ne transpunem. Să fim prezenţi. Să analizăm, să studiem, să plângem, să râdem. Să închidem cartea, să zâmbim, s-o punem frumos în bibliotecă şi când avem nevoie de ea, să ştim unde o găsim. Pentru că sunt convins că orice autor îşi doreşte asta. Să ne întoarcem din când în când la cartea lui. Fie că vrem s-o recitim integral, fie că avem nevoie de un citat, pasaj, sfat, reţetă.

Citeşte restul articolului

6.30. Telefonul sună la fel cum o face în fiecare dimineaţă de Luni până Vineri. Sâmbătă şi Duminică sunt iertat. Uită de mine. Sau eu de el. Oricum, ne ignorăm reciproc. Mă dau jos din pat şi mă îndrept către bucătărie unde urmează să-mi beau cafeaua. Ca în fiecare dimineaţă. Ajung. Merg către geam să văd cum e afară. Ca în fiecare dimineaţă. Mă uit bine, mă frec la ochi, mă mai uit o dată. Ceva nu e ok. Ceva nu e la fel ca în fiecare dimineaţă. De obicei e linişte, oamenii trec către serviciu sau unde au ei treabă, care somnoros, care cu vreun copil supărat că a fost trezit, care aşteaptă autobuzul. Însă în dimineaţa asta am văzut ce vedeţi şi voi în imagini.

Şi atunci m-am întrebat: visez oare? E adevărat ce văd? Oare sunt copil şi de fapt tot ce am ştiut eu până acum a fost vis? Sau sunt adult şi ce văd e adevărat. O să râdeţi, dar prima reacţie a fost să-mi caut părinţii prin casă. Sau să mă uit mai atent pe geam, să văd dacă nu cumva sunt la acel rând. Dar imediat am realizat că sunt treaz şi nu visez, pentru că în aceeaşi bucătărie era şi soţia mea.

Citeşte restul articolului