M-am trezit ieri dimineaţă, am aruncat în maşină nişte covoare şi am plecat cu mama din dotare să le surfilăm. O amică ne dăduse pontul cum că ar fi în Vaslui un unic şi singur exemplar uman care face aşa ceva. Să nu avem discuţii, amica nu avea nici cea mai mică idee cine şi ce fel de om e, să-i spunem, festinatorul, sau festonerul, sau festonierul, sau festonorul (vezi verbul “a festona” :D).

Ajungem noi în faţa porţii, vedem un lacăt, dar care nu era închis, vedem un program scris (zilnic 8-18, Duminică închis(dacă-mi aduc bine aminte)) o sonerie şi un număr de telefon. Ceasul arăta aproape 10. Să sunăm, îi zic mamei, poate o fi omul acasă. Nimeni în 2 minute. Ok, să-i dăm un telefon, poate o fi omul la piaţă. Niciun răspuns.

Într-un târziu se deschide uşa casei şi iese surfilatorul.
– Să ştiţi că nu v-am răspuns la telefon pentru că ştiam deja că sunteţi la poartă. Am auzit soneria, dar până m-am deplasat eu de la bucătărie, până am coborât scările…
– Bună dimineaţa! Am venit şi noi să surfilăm nişte covoare.
– Sigur, nicio problemă, dar v-aş ruga să mă lăsaţi şi pe mine să-mi fac tabieturile de dimineaţă. Să beau cafeaua, să citesc presa, d’astea.
– Bineînţeles, zic. Noi doar vi le lăsăm, vă lăsăm şi numărul de telefon şi ne sunaţi dumneavoastră când sunt gata. Citește restul articolului